Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a.

***

Trebuia, prin voința și puterea milostivului Dumnezeu, ca acestea multe să Îl cheme [conclamarent] pe Cel unul care avea să vină și, chemat de mulți, să vină Cel unul [unus] și ca mulți să mărturisească faptul că a venit Cel unul.

Și ca, eliberați [exonerati] de multe, să venim către Unul și, fiind morți cu sufletul prin multe păcate și urmând să murim [și] cu trupul din cauza păcatului, [trebuia, așadar,] să îl iubim pe Cel unul fără de păcat, Care a murit cu trupul pentru noi. Și, crezând că [El] a înviat și înviind [și noi] cu duhul prin credință împreună cu El, să ne îndreptăm [justificaremur], făcuți una în Cel unul Drept [in uno Justo facti unum].

Nici să nu deznădăjduim de învierea noastră cu trupul însuși, când înțelegem că Unul, Capul, a mers înaintea noastră, mădularele cel multe [ale Sale], întru Care acum [suntem] curățiți prin credință, iar atunci [vom fi] reînnoiți prin vedere [per speciem redintegrati] și împăcați prin Dumnezeu Mijlocitorul, ca să ne unim cu Cel unul, să ne bucurăm întru Cel unul și să rămânem una.

 *

Capitolul VIII

12. Astfel, Însuși Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu și Același Însuși Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, Fiul omului (cf. I Tim. 2, 5), egalul Tatălui prin unitatea dumnezeirii și părtaș al nostru prin asumarea umanității, mijlocind la Tatăl pentru noi prin aceea că era om (cf. Rom. 8, 34), netăcând totuși că Dumnezeu [era și] cu Tatăl una era, între altele astfel grăiește:

„Dar nu numai pentru aceștia Mă rog” zice, „ci și pentru aceia care vor crede prin cuvântul lor în Mine: ca toți să fie una, precum Tu, Tată, [ești] în Mine și Eu în Tine, ca și aceștia în Noi să fie una, încât lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Eu am dat-o lor, ca [ei] să fie una, precum și Noi suntem una” (In. 17, 20-22).

*

Capitolul IX

Nu a zis: Eu și aceștia [suntem] una – deși prin aceea că este Capul Bisericii și trupul Lui este Biserica (cf. Efes. 1, 22-23) ar fi putut spune Eu și aceștia, nu una, ci unul [suntem], căci capul și trupul este unul Hristos –, ci arătând dumnezeirea Sa consubstanțială cu a Tatălui [divinitatem Suam consubstantialem Patri] (pentru că și în alt loc zice: „Eu și Tatăl una suntem” [In. 10, 30]), în firea Sa [in Suo genere], adică [faptul că este cu Tatăl] în aceeași egalitate a firii consubstanțiale, vrea ca ai Săi să fie una, însă în El.

Pentru că în ei înșiși nu pot, îndepărtați [fiind] unul de altul prin diferite plăceri [voluptates] și patimi [cupiditates] și prin necurăția păcatelor. De care sunt curățiți prin Mijlocitorul, încât să fie una în Acela, nu numai prin aceeași fire în care toți dintre oamenii muritori sunt făcuți egali cu Îngerii[1], ci și prin aceeași voință lucrând în modul cel mai armonios spre aceeași fericire, [fiind] aduși împreună în duh într-un anumit mod prin focul iubirii.

Căci aceasta înseamnă ceea ce a zis: „ca să fie una, precum și Noi una suntem”: încât în felul în care Tatăl și Fiul una sunt, nu numai prin egalitatea firii, ci și prin voință, astfel și ei una sunt – între care [, între ei] și Dumnezeu este mijlocitor Fiul –, nu numai prin aceea că sunt de aceeași fire/ natură [omenească], ci și prin aceeași comuniune a iubirii.

Apoi chiar faptul că este Mijlocitor, prin Care suntem împăcați cu Dumnezeu, astfel îl arată: „Eu”, zice, „în ei și Tu în Mine, ca [ei] să fie uniți/ desăvârșiți [consummati] în una” (In. 17, 23).

*

 Capitolul X

13. Aceasta este adevărata pace și legătura întărită între noi și Creatorul nostru, fiind curățiți și împăcați prin Mijlocitorul vieții, precum, întinați și înstrăinați, ne îndepărtaserăm de El prin mijlocitorul morții [diavolul].

Căci precum diavolul cel mândru l-a condus la moarte pe omul care a arătat mândrie [superbientem], astfel Hristos cel smerit l-a readus la viață pe omul ascultător.

Pentru că precum cel înălțat [din mândrie, diavolul] a căzut și l-a aruncat/ l-a făcut să cadă și pe cel care a consimțit [consentientem], astfel Cel smerit S-a înălțat și l-a ridicat și pe cel ce a crezut [în El] [credentem].

Pentru că diavolul n-a ajuns unde el l-a dus [pe om] (desigur, [el] purta moartea duhului în neevlavia [lui] [impietate], dar nu suferise moartea trupului, pentru că nu primise un astfel de veșmânt), i-a apărut omului ca un mare prinț în legiunile demonilor, prin care conduce regatul înșelătoriilor, astfel umflându-l [inflans] pe om, cel mai mult prin înălțarea minții, prin dorința de putere mai mult decât de dreptate, și prin falsa filosofie.

Sau altfel, îl ademenește prin sacrificii/ ritualuri profanatoare, în care, iarăși, prin înșelătorii magice, îl ține rob, aruncând [în Iad] sufletele deznădăjduite și batjocorite ale celor [ce sunt] mai curioși și mai mândri.

teletas


[1] După transfigurarea lumii, firea oamenilor va deveni nemuritoare ca și a Îngerilor.

Did you like this? Share it: