Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

43. Jean Calvin despre Biserica Romano-Catolică

În ziua de 1 ianuarie 1553, din Geneva[1], Calvin a scris o epistolă pe care a adresat-o seniorilor, domnilor sindici și consiliului Genevei[2]. Și în ea a vorbit și despre separarea lui de Biserica Romano-Catolică. Mai întâi de toate, el se plânge acestora că este ocărât și că i se aduc reproșuri de către tot felul de oameni invidioși, dar, mai cu seamă, că e lătrat de câinii pe care Papa îi plătește ca să îl ponegrească[3]. Însă catolicii nu îl ponegreau pe Calvin ci spuneau despre el ceea ce el era de fapt: un apostat[4].

Dar Calvin nu își acceptă apostazia ci încearcă să și-o „fundamenteze”. Pentru că, din punctul lui de vedere, el și adepții săi sunt acuzați „în mod fals și pe nedrept”[5] de către catolici. Căci el s-a separat de romano-catolici pentru că nu le-a mai suportat „greșelile și falsitățile lor” și „duhoarea superstițiilor lor”[6]. Iar apostazia sa el o consideră o scoatere „în mod miraculos dintr-o asemenea cumplită prăpastie”[7], căci „papalitatea nu e decât o dihanie zămislită și sclipuită din nenumăratele înșelăciuni ale Satanei, iar Biserica la care aspiră ei [romano-catolicii] e mai amestecată decât însuși Babelul”[8].

Credința romano-catolică, pentru Calvin, era o groapă cu murdării iar papa era Antihristul[9]. De aceea, el și adepții lui, în concepția lui Calvin, nu s-au separat de Biserică ci „ei erau Biserica”.

Pentru acest lucru el spune: „încercăm să remediem în întregime starea Bisericii. […] Știm care e regula de a-I sluji cum se cuvine: religia e readusă la starea ei de la origine; folosirea corectă a sacramentelor e ajustată și reformată, potrivit rânduielii lui Isus Hristos.

În rest, principala piedică în calea ajungerii la o asemenea reformare a vieții, așa cum s-ar cere, constă în aceea că o mare parte a oamenilor nu pot să se obișnuiască cu jugul lui Isus Hristos, având prea multe amintiri ale acestui dezmăț deșănțat, în care papistașii [romano-catolicii] se complac împotriva lui Dumnezeu”[10]. Cu alte cuvinte, Calvin era conștient de faptul că oamenii nu se pot „reforma” peste noapte, dar că el desfigurase cu totul viața Bisericii, care și așa era deformată de romano-catolici după căderea lor de la Biserica una. Pentru că ceea ce Calvin numește reformare a Bisericii înseamnă, în fapt, o desacralizare totală a ei. Pentru că el a renunțat la succesiunea apostolică a preoției, a renunțat la Sfintele Taine, a renunțat la Sfinți, a renunțat la asceză și la calea îndumnezeirii, a renunțat la Tradiția Bisericii. El nu s-a întors „la origini” ci a inventat o nouă grupare religioasă, care este paralelă cu Biserica dar pe care el o considera „Biserica”.

Și Calvin era conștient de faptul că ceea ce el numea „Biserica” era creația lui și nu a Apostolilor. Pentru că le spune acestora, în epistolă: „vă mărturisesc că lumea întreagă (?!) e destul de informată prin multele scrieri pe care le-am făcut cunoscute, despre învățătura pe care am dat-o în această Biserică”[11].

*

44. Când și-a scris Sfântul Ambrozie operele

Potrivit lui Boniface Ramsey, Hexaemeronul Sfântului Ambrozie al Milanului e compus din 9 predici, rostite de el în Săptămâna Mare, între anii 386-390. În care a folosit ca model tratatul similar al Sfântului Vasile cel Mare[12]. Același teolog romano-catolic afirmă faptul că e posibil ca prima sa scriere să fie De Paradiso, pe care el a scris-o pe când nu era episcop. De Cain et Abet a compus-o probabil după De Paradiso. Pe când De Noe a scris-o probabil între 378-384[13].

De Abraham, opinează Ramsey, pare a fi scrisă ulterior anului 380[14]. Tratatul De Isaac et anima e considerat a fi scris între anii 387-391. De bono mortis a fost scris probabil în anul 390 și pare a fi format din două omilii ale sale. De fuga saeculi e datat între 391-394 iar De Iacob et vita beata a apărut între 386-388 și a fost compus din mai mult omilii[15].

Scrierea De Joseph a fost formată dintr-o singură predică a sa, probabil rostită în 387 sau 388. La scurt timp după aceea a scris De Patriarchis, compusă dintr-o predică sau din mai multe[16].

Scrierea De Helia et ieiunio a fost compusă din predici rostite între 377-391 în timpul postului. De Tobia a fost scris între 376-390 iar pentru De interpellatione Iob et David s-au propus anii 383, 387-389 și 394[17]. Apologia Prophetae David pare să aibă relație cu masacrul de la Thessalonic din 390[18]. Expositio in Psalmum CXVIII a fost scris probabil între 386-390 și au stat la baza lui mai multe predici[19], pe când Expositio Evangelii secundum Lucam a fost scris probabil între 377-389[20].

Tratatul De Officiis Ministrorum a fost scris între 377-391[21]. De institutione virginis a fost publicat în 391 sau 392 și a fost adresat PS Eusebius de Bologna[22], pe când predica Exhortatio virginitatis a fost rostită între 393-395 în Basilica Sfântul Lau rențiu din Florența[23].

De fide a fost publicată în două etape. Cărțile 1-2, în cinci cărți, au fost terminate în vara lui 378, pe când Cărțile 3-5 la sfârșitul lui 380. Și la baza ei au stat multe predici[24].

De Spiritu Sancto a fost publicat în 381, în 3 cărți[25]. De Incarnationis Dominicae Sacramento a fost scris între 381-382[26]. De Sacramentis, format din 6 predici scurte, a fost publicat probabil în jurul anului 390[27]. De paenitentia a fost scris între 384-394, prin care a respins poziția teologică a lui Novațian[28].

Predica De excessu fratris a fost rostită în 375 sau în 378, la moartea fratelui său Satyrus[29]. Predica De obitu Valentiniani a fost rostită în anul 392[30]. Predica De obitu Theodosii a fost rostită în ziua de 25 februarie 395, la 40 de zile după adormirea împăratului Theodosius[31]. Pe când predica Contra Auxentium de Basilicis tradendis este din Duminica Floriilor a anului 386[32].

Ne-au mai rămas de la Sfântul Ambrozie doar 91 de scrisori[33] și el a scris și imne înainte de anul 386[34].

De la el ne-au rămas și 4 epigrame și 21 de versuri[35].

*

45. Pelerinajul Egeriei

Cartea a fost descoperită de Signor Gamurrini la Arezzo, în Italia, în 1884[36], într-un manuscris de secol 11 și el a publicat-o pentru prima oară în anul 1887. După care a corectat ediția precedentă și a republicat-o în 1888. În 1891 este tradusă în engleză de Dr. J. H. Bernard, care scrie și notele ediției, având un appendix topografic creat de Sir C. W. Wilson[37].

În 1903, Dom Férotin consideră că Etheria/ Egeria a fost o fecioară, pe când Meister consideră că Egeria a fost o stareță[38]. Tot Meister consideră că Egeria era din sud-estul Galliei, Mănăstirea ei fiind în Marseilles sau Aries[39]. Însă editorii anteriori au considerat că Egeria este Sfânta Silvia de Aquitania[40].

*

46. Istoria Internetului până în România

Între 1964-1965 se inventează comutarea de pachete de date de către Paul Baran şi Donald Davies, ajungându-se la ideea emailului[41].

În 1967, Donald Davies, în Anglia, realizează prima reţea experimentală Mark I de comunicaţie prin comutarea de pachete de date. După care a făcut rețeaua Mark II (1973-1986).

Între 1967-1968 începe în SUA proiectul Arpanet, condus de Lawrence Roberts. În 1972 Arpanet – care era un sistem de calculatoare și terminale interconectate – avea 15 noduri.

În 1972 a apărut emailul pe rețeaua Arpanet datorită lui Ray Tomlinson. Tot în același an, Robert M. Metcalfe crează reţeaua locală Ethernet.

În 1973 apare Internetul ca sistem de rețele interconectate. Principalii săi arhitecți au fost Cerf și Kahn, Internetul fiind o extindere a Arpanetului.

În 1977 Internetul devine un proiect realizabil. Între 1973-1980, Vinton Cerf, Gerard Lelann şi Robert Metcalfe pun la punct protocolul TCP/IP. În 1982 Arpanetul devine Internet.

În 1980 CERN-Geneva se conectează la Internet. În 1982, France Telecom introduce pentru prima oară servicii de conţinut prin sistemul Minitel[42].

În 1987, Bruce R. Schatz introduce conceptul de navigare online prin intermediul browserului. În anii 1990, prin tehnologia semantic web, navigarea online devine o realitate.

În 1988, Franţa, Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia se conectează la Internet. În 1989 se conectează la Internet și Germania, Austria, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Porto Rico[43]. În 1990 se racordează la Internet și Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Grecia, India, Irlanda, Coreea de Sud, Spania și Elveţia.

În 1990, Tim Berners Lee crează World Wide Web (www) în Laboratorul de Fizică al CERN-Geneva. Între 1992-1993 Internetul se globalizează[44].

Din ziua de 6 august 1991 a fost online primul website din lume. Construit de CERN[45].

În 1993 România se racordează la Internet.

În 1998 Ian Foster și Carl Kesselman creează un software care permite inițierea unei rețele de computere[46].

În 1993, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică[47] din București este prima entitate academică din România care a fost racordată la Internet[48].

Din 26 februarie 1993 domeniul .ro este recunoscut la nivel internaţional de către Internet Asignement Numbers Authority[49].

Din 16 aprilie 1993, România are conectivitate deplină la Internet.

Primul nume de host românesc a fost roearn.ici.ac.ro. iar prima adresă de email românească a fost estaicut@roearn.ici.ac.ro.[50].

În 1993, primul operator comercial de Internet din România a fost SC Eunet SRL.

În 1996, prima carte românească pe Internet a fost editată de către Institutul de cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române. Cartea lui Mihai Drăgănescu, L’Universalité ontologique de l’information.

În 2001, Academia Română elaborează o strategie cu privire la Internet și propune trecerea la Internetul de bandă largă.

În 2003, Radiocomunicaţii SA, ca urmare a unui proiect pilot cuprinzând Bucureştiul şi alte 6 oraşe din ţară, trece la realizarea unei reţele de transmisie de date în pachete[51].


[1] Jean Calvin, Ioan. Comentarii, trad. [din fr.] de Ștefan Gugura, col. Reforma, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 2011, p. 12.

[2] Idem, p. 9. [3] Idem, p. 10. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Idem, p. 11. [10] Ibidem. [11] Ibidem.

[12] Boniface Ramsey O. P., Ambrose, Pub. Routledge, London and New York, 2002, p. 56.

[13] Ibidem. [14] Idem, p. 57. [15] Ibidem. [16] Idem, p. 58. [17] Ibidem. [18] Idem, p. 58-59. [19] Idem, p. 59. [20] Idem, p. 59-60. [21] Idem, p. 60. [22] Idem, p. 61. [23] Ibidem. [24] Ibidem. [25] Idem, p. 61-62. [26] Idem, p. 62. [27] Idem, p. 62-63. [28] Idem, p. 63. [29] Ibidem. [30] Idem, p. 63-64. [31] Idem, p. 64. [32] Ibidem. [33] Ibidem. [34] Idem, p. 65. [35] Idem, p. 65-66.

[36] Cf. http://orthodoxwiki.org/Egeria.

[37] The Pilgrimage of Etheria, by M. L. Mc. Clure and C. L. Feltoe, D.D., in col. Translations of Christian Literature. Series III. Liturgical Texts, Pub. Society for Promoting Christian Knowledge, London/ New York, [1919], p. vii.

[38] Idem, p. vii-viii. [39] Idem, p. ix. [40] Idem, p. ix, n. 3.

[41] Acad. Mihai Drăgănescu, Din istoria telecomunicațiilor în România, art. în format PDF (22 pagini), p. 16, existent în locația: http://www.atic.org.ro/ktml2/files/uploads/Com_MDapr.2003.pdf.

[42] Ibidem. [43] Ibidem. [44] Idem, p. 17.

[45] Mihaela Stănescu, Ce este Internetul şi cum a apărut?, 8 mai 2012, cf. http://www.descopera.ro/capcanele-internetului/9594234-ce-este-internetul-si-cum-a-aparut.

[46] Acad. Mihai Drăgănescu, Din istoria telecomunicațiilor în România, art. cit., p. 17.

[47] A se vedea: http://www.ici.ro/.

[48] Acad. Mihai Drăgănescu, Din istoria telecomunicațiilor în România, art. cit., p. 18.

[49] Ibidem.

[50] Raluca Pantazi și Vlad Barza, Istoria internetului în România, văzută prin ochii cercetătorului Eugenie Stăicuț: De la rețelele japoneze la primele pagini .ro, luni, 18 noiembrie 2013, cf. http://economie.hotnews.ro/stiri-20_ani_internet-16050622-istoria-internetului-romania-vazuta-prin-ochii-cercetatorului-eugenie-staicut-retelele-japoneze-primele-pagini.htm.

[51] Acad. Mihai Drăgănescu, Din istoria telecomunicațiilor în România, art. cit., p. 18.

Did you like this? Share it: