Zi: 8 ianuarie 2015

Pagina sursă

*

p. 3: Am discutat în această carte „caracterul poetic intrinsec al multor pasaje ieroglifice”, pentru a ajunge la „conștiința auctorială” a lui Dimitrie Cantemir.

p. 9: „Istoria lui Cantemir conține însă totdeauna un subtext, pe care narațiunea propriu-zisă nu îl dezvăluie și pe care Scara nu îl sugerează”.

p. 27: „Părerea noastră este, totuși, că cei care au socotit scriitura ieroglifică doar o proză ritmată și rimată au luat prea mult în considerare curgerea istoriei”.

p. 51: „Pravilele filosofiei pe care o cinstește Cantemir presupun postul, adică asceza, fiind așadar principiile învățăturii ortodoxe”.

p. 79-80: „Cantemir este în mod deosebit preocupat să educe oamenii ca să gândească, pentru a separa în mod corect adevărul de impostură”.

p. 89: „Comparația lui Cantemir dovedește că a citit cu atenție Cazania Sfântului Varlaam și nu s-a sfiit să împrumute imagini sau expresii percutante”.

p. 108: „Cantemir ne confirmă, prin urmare, impresia că inclusiv sunetele au, în paginile sale, rolul de a obiectiva contururi picturale. Pentru că sunetele culese cu urechea creează imagini în minte”.

p. 136: „Și credem că versul lui Eminescu, „Norocul vă petrece” are aceeași semnificație cu a celui costinian: „Ce nu petrece lumea și ce nu-i cădere?”. Unde a petrece are sensul, din limba veche, de: a pătimi, a trece dincolo, a sfârși, a muri”.

p. 155: „Putem spune nu numai că Istoria ieroglifică este o poveste de viață transformată în parabolă sau fabulă, dar și că este Divanul său obiectivat literar-artistic”.

p. 190: „Uluitoarea poezie-fabulă a lui Cantemir ar trebui să fie prezentă în manualele școlare. Ar fi o frumoasă introducere în studiul poeziei moderne, într-un capitol de anticipări care poate fi consistent și interesant”.

p. 191: „Înaintea lui Eminescu, Cantemir a intuit uneori o curgere melodică adormitoare, un…ritm melanholic”.

p. 202: „Descrierea este impresionantă și ar fi nevoie de machete sau de o reprezentare în 3D ca să ne putem face cu adevărat o idee despre ce avea Cantemir în minte (care era și arhitect și a făurit, ca și Sfântul Antim Ivireanul, planul unei biserici care s-a zidit după schema sa)”.

p. 222: „am putea susține că se poate sesiza la Cantemir o incipientă erotizare a naturii, pe care Tudor Vianu o va remarca la Eminescu, și care derivă, de fapt, tocmai din infuzarea, în hagiografii, a întregului spațiu de efluviile iubirii și ale frumuseții dumnezeiești”.

p. 248-249: Liliacul, pentru Cantemir, este „un simbol al înțeleptului care e orb față de cele pe care lumea mediocră le vede și le cunoaște foarte bine, dar are „luminoși ochi” pentru cele pe care puțini le văd și le cunosc”.

p. 268: „Planul de capturare a Inorogului constituie, de fapt, adevărata intrigă a cărții”.