Valer Bel 1*

Valer Bel, Teologie și Biserică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008, 430 p. Preț: 1, 78 lei.

Valer Bel 2***

Din Cuvântul înainte al autorului aflăm că în această carte a grupat diverse comunicări susținute la diverse simpozioane din țară și străinătate în perioada 2001-2008, p. 5, precum și „alte studii care au fost prelucrate, aprofundate și orânduite ca să alcătuiască un demers teologic sistematic și unitar”, p. 5.

Și cartea e formată din 4 secțiuni.

Prima secțiune începe în p. 11, cu articolul: Teologia ca mărturisire, contemplație și știință a mântuirii, susținut la Arad, în martie 2006, cf. p. 11, n. *.

Scopul Întrupării Domnului este acela „de a ne aduce în comuniune cu Dumnezeu-Sfânta Treime”, p. 12.

„Biserica Ortodoxă este singura păstrătoare și interpretă infailibilă a Revelației care s-a fixat și transmis în Biserică prin Sfinții Apostoli și se transmite nealterată până la sfârșitul veacurilor”, p. 13.

Teologia, subliniază autorul, „expune sistematic” Revelația dumnezeiască, p. 13, iar „Biserica este subiectul și spațiul teologiei”. De aceea „teologia este bisericească și ortodoxă ca una ce stă sub îndrumarea și în slujba Bisericii Ortodoxe. Teologia este o funcție a Bisericii și exprimă învățătura ei”, p. 13.

Pentru că e ancorată în Revelație, „teologia ortodoxă are un profund caracter biblic și patristic”, p. 13.

Teologia, pentru Părintele Profesor Valer Bel, este deopotrivă o harismă și un efort susținut al teologului, p. 14.

În p. 19, autorul așteaptă de la un viitor Sinod Ecumenic „să remarce și să confirme progresul teologic realizat până acum de Biserica Ortodoxă”.

În p. 21, autorul spune că „profetul Isaia are un stil urban, pe când Amos unul rustic”. Cum a ajuns la această concluzie? Care ar fi „elementele urbane” și care „cele rustice” la cei doi Sfinți Profeți?

„Din punct de vedere ortodox, Sfânta Scriptură și Biserica nu se opun exclusivist, ci ele se sprijină reciproc. Pentru că Sfânta Scriptură este doar una din cele două modalități de fixare și transmitere a Revelației divine și există împreună cu Sfânta Tradiție, cea de-a doua modalitate prin care s-a fixat și transmis Revelația divină”, p. 22.

Teologia adevărată trebuie să fie apostolică, contemporană și profetic-eshatologică, p. 25.

Din p. 26 începe articolul: Dimensiunea misionară a teologiei, care este, în fapt, prelegerea rostită la 1 octombrie 1997 la deschiderea anului universitar. Rostită la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cf. p. 26, n. *.

„Biserica este într-o stare continuă de misiune”, p. 30.

Al treilea articol: Principii ale teologiei apologetice exemplificate în indicarea sensului existenței, p. 34. A fost o conferință susținută la Cluj-Napoca în octombrie 2005.

Apologetica ortodoxă trebuie să se folosească de metoda corelației, p. 36.

Din p. 41 începe un articol în germană despre viața și opera Părintelui Stăniloae. Din p. 53 începe articolul: Bazele biblice și patristice și dimensiunea liturgică și contemporană a teologiei dogmatice. Citit la București, în mai 2008, la Al Doilea Colocviu Național de Teologie Dogmatică, cf. p. 53, n. *.

Autorul începe să se repete, pentru că vorbește tot despre funcția misionară a Bisericii, p. 53.

Teologia dogmatică trebuie să aibă și o dimensiune liturgică, p. 60, care până acum nu a fost implementată la modul total ci doar periferic.

Prima secțiune se încheie în p. 62. A doua secțiune începe în p. 65 cu un articol în limba franceză despre Sfânta Treime. Prelegere susținută la Paris, în 2003, cf. p. 65, n. *.

Perihoreza trinitară are fundament biblic: In. 10, 30; 14, 11; 16, 32; 17, 21, cf. p. 82.

Din p. 86: Raționalitatea creației și responsabilitatea omului. Susținut la Bistrița, în iunie 2006, cf. p. 86, n. *.

„raționalitatea maleabilă a lumii”, p. 91.

În iunie 2005, la Bistrița, cf. p. 92, n. *, autorul a susținut articolul: Omul, colaborator al lui Dumnezeu în cadrul creației, p. 92.

Biserica ne cheamă „la un anumit mod de viață”, p. 92. Iar „creația este un dar gratuit, curat al lui Dumnezeu”, p. 95.

În acest articol, în p. 96, autorul se autocitează, fără să spună asta, cu un fragment dintr-un articol anterior, existent în p. 88 a cărții.

Pasajul e acesta în p. 96: „Din relația fundamentală a Tatălui și a Fiului și a Duhului iubirii, a unității și armoniei personale, iubirea lui Dumnezeu este adusă la expresie prin Logos în ceea ce este creat”.

Anterior, în p. 88, textul la care facem referire e sub această formă: „Din relația fundamentală a iubirii și comuniunii Tatălui și a Fiului și a Duhului iubirii, a unității și comuniunii personale, iubirea lui Dumnezeu se exprimă prin Logos în ceea ce este creat”.

„poftă obiectivizantă”, p. 105.

Iubirea „completivă” a soților este „mediul spiritual al familiei în care cresc și se maturizează noile persoane umane aduse de Dumnezeu la existență”, p. 105.

Din p. 107 începe articolul: Istoria omenirii ca istorie a mântuirii și desăvârșirii în Hristos.

„tendința generală [a umanității] este spre un creștinism difuz, implicit, formal și improvizat. Credincioșii practicanți și conștienți de valoarea credinței lor reprezintă minorități, majoritarii fiind adepții unui creștinism difuz, fuzionat cu credințe paralele, fluctuante și nesigure dogmatic. În aceste credințe paralele, „Dumnezeu” nu mai înseamnă neapărat Sfânta Treime, ci la fel de bine „o energie” cosmică, Iisus Hristos nu mai este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu înomenit, mort și înviat, ci un „inițiat”, un „iluminat””, p. 108.

Din p. 127, în limba franceză, începe o prelegere despre discursul hristologic în opera Părintelui Stăniloae, prelegere susținută la Paris în mai 2003, cf. p. 127, n. *.

Prelegere în care a introdus pasaje diverse din articolul anterior, fără să se autociteze la subsol, referitor la modul în care Sfinții Apostoli au reflectat viața Domnului în Sfintele Evanghelii, cf. p. 134.

Între p. 138-147, în franceză, autorul rezumă teologia stăniloesciană despre definiția dogmatică a persoanei Domnului. Pe când, începând cu p. 148, în engleză, autorul vorbește despre Centralitatea lui Hristos ca Creator și Logos mântuitor în teologia și misiunea Bisericii. Textul în engleză l-a citit la Arad, în iunie 2007, cf. p. 148, n. *.

În n. 1, p. 149, autorul folosește un citat extins din Părintele Bria, pe care îl mai citase și în p. 117, n. 24.

Din p. 167 începe un articol în franceză: Crucea și teologia mântuirii în tradiția ortodoxă. Prelegere susținută la Paris, în mai 2003, cf. p. 167, n. *.

Harul necreat a fost prezent de la început în omul creat de Dumnezeu, p. 169.

Autorul se dovedește un bun sistematizator de date din munca altora de cercetare dar fără să aibă o cercetare proprie pe texte. De aceea în articolele sale primează colajul teologic și nu creația personală.

A treia parte a cărții începe în p. 185, cu articolul: Unitatea și catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii la neamuri ca dar și misiune. Articol citit la Cluj-Napoca, în decembrie 2007.

Din p. 209, în germană, referatul: Importanța catolicității Bisericii pentru existența ei ecumenică. Susținut la Eisenach, în Germania, în aprilie 2006, cf. p. 209, n *.

Din p. 224: Unitatea Bisericii în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993). Prelegere susținută la Cluj-Napoca, în mai 2003, cf. p. 224, n. *.

Preoția e o harismă primită de la Dumnezeu și nu e un dar al comunității, p. 238.

Din p. 248 începe prelegerea susținută la Arad, în mai 2005, cf. n. *, cu titlul: Comunitatea mărturisitoare în contextul lumii secularizate și globalizate.

Misiunea actuală a Bisericii „trebuie să plece de la o cunoaște lucidă și necompleza[e]ntă a lumii în care trăim”, p. 248. Și se referă la mutații cam în aceiași termeni în care se raportase la ele și în alt articol.

Din p. 262 un articol în germană: Angajamentul social al misiunii Bisericii. O conferință susținută la Viena, în decembrie 2005.

Din p. 279 scrie despre Misiunea socială a Bisericii în concepția Mitropolitului Andrei Șaguna (1808-1873). Articol citit în octombrie 1999 la Cluj-Napoca.

„Statul dă Bisericii sprijin material și respectă autonomia instituțiilor ei și libertatea de conștiință a credincioșilor. Biserica, în schimb, oferă statului sprijin moral”, p. 285.

În p. 288 începe articolul: Filantropia creștină în cadrul misiunii Bisericii. Citit la Bistrița, în iunie 2002, cf. p. 288, n. *.

Din p. 298: Calitatea și/sau sfințenia vieții din perspectivă creștină ortodoxă. Citit la Bistrița, în iunie 2004, cf. p. 298, n. *. În care, în mod fundamental, citează o singură carte: cea a Părintelui John Breck, Darul sacru al vieții.

Familia și Biserica începe în p. 312. Articol citit la București în septembrie 2001, cf. p. 312, n. *.

Din p. 319 începe articolul: Misiunea socială a Bisericii în contextul globalizării. Citit la Cluj în octombrie 2000, cf. p. 319, n. * . Care începe cu aceeași frază cu care începe și subcapitolul 1 al articolului în limba germană început în p. 262.

„Pogorârea Duhului Sfânt este un eveniment care întemeiază comuniunea”, p. 323.

Și în p. 324 autorul numește Biserica „comunitatea eshatologică” a celor credincioși, pe când în p. 343, o numește „locul trăirii și al celebrării credinței”.

Cartea a fost editată neglijent, având supărătoare greșeli de tipar.

„Dacă globalizarea înseamnă nivelarea omenirii, influențarea maselor, nașterea unui singur mod de a gândi, atunci Biserica Ortodoxă se opune acestei globalizări, mai ales atunci când acest mod unic de a gândi contravine credinței creștine ortodoxe în puncte esențiale”, p. 347.

Din p. 348: Perspectiva creștină ortodoxă asupra sfârșitului vieții pământești și pregătirea pentru viața veșnică. Articol citit la Bistrița, în iunie 2007, cf. p. 348, n. *.

Din p. 358: Mărturia creștina în România astăzi. Autocefalia sau autonomia Bisericilor locale „au fost stimulate [să apară] de mișcarea pentru constituirea statelor naționale”, p. 360-361.

A 4-a secțiune a cărții începe în p. 381, cu articolul: Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de Mișcarea Ecumenică, în general, și față de Consiliul Mondial al Bisericilor în special.

„Schisma”, accentuează Părintele Valer, „nu se află în interiorul Bisericii, ci în separarea confesiunilor creștine de Biserica cea una, neîmpărțită, care se află în continuitate directă cu Apostolii și cu Tradiția patristică”, p. 382.

„Ortodoxia recunoaște că unitatea creștină nu înseamnă uniformitate, ci există o anumită diversitate legitimă în cadrul acestei unități. Se pare însă că Consiliul Mondial al Bisericilor nu este preocupat de aceste limite”, p. 387.

Din p. 390: Biserica Ortodoxă Română (BOR) în dialog cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD).

Din 1961 Biserica Ortodoxă Română este „membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor”, p. 390.

Dialogul teologic bilateral al Bisericii noastre cu EKD a început în 1979 și până în 2006 au fost 11 întruniri, p. 392.

Prima întrunire a avut loc în Goslar, în Germania, între 19-23 noiembrie 1979, având ca temă Sfânta Scriptură, Tradiția și Mărturisirea. La care a participat și Părintele Stăniloae, p. 393.

Ultimul articol al cărții, în franceză: Creștinismul și religiile, un punct de vedere ortodox, p. 414. Prelegere susținută la Paris, în mai 2004, cf. p. 414, n. *. La baza articolului stă cartea ÎPS Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane, Ed. Bizantină, București, 2003, cf. n. 1, p. 416.

În total, cartea cuprinde 27 de articole.

Valer Bel 3

Did you like this? Share it: