Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a.

***

Capitolul XI

14. Așadar, pentru aceste duhuri vrednice de dispreț[1] este ușor a face multe prin trupurile lor spirituale [aerea], care să mire sufletele îngreunate cu trupuri pământești, chiar și pe cei cu minte mai bună.

Căci, dacă înseși trupurile pământești, măsurate [antrenate] prin anumite arte și exerciții, arată oamenilor atâtea minuni în spectacolele teatrale [in spectaculis theatricis], încât cei care n-au văzut niciodată asemenea lucruri, cu greu cred cele povestite, [atunci] ce lucru mare este diavolului și îngerilor lui, cu ajutorul trupurilor [lor] spirituale, să facă din elemente materiale pe cele de care trupul [omul de carne] se miră[2]?

Sau chiar provoacă apariții fantasmatice prin insinuări oculte, pentru a-și bate joc de simțurile omenești, ca să înșele pe cei treji sau pe cei ce dorm sau ca să agite pe cei neliniștiți/ tulburați [furentes].

Dar precum se poate ca un om superior cu viața și cu moravurile să privească oameni nevrednici care fie merg pe sârmă [in fune ambulantes], fie fac multe lucruri de necrezut prin mișcările trupurilor, și care să nu dorească în niciun fel să facă unele ca acestea [talia] [și] nici să creadă că, pentru aceasta, aceia îi sunt superiori lui, un astfel de suflet credincios și evlavios, nu numai dacă vede, dar și dacă, datorită slăbiciunii trupului [fragilitatem carnis], se înspăimântă de „minunile” demonilor, totuși nu va deplânge faptul că nu poate să facă asemenea lucruri, nici nu îi va judeca, considerând că este mai bun decât ei din această cauză.

[Aceasta] când este, mai ales, în societatea Sfinților – fie oameni, fie Îngeri buni – care, prin puterea lui Dumnezeu, Căruia Îi sunt cu toții supuși, au făcut puține/ neimportante lucruri rele [oamenii], dar multe lucruri mari/ extraordinare.

 *

 Capitolul XII

15. Prin urmare, sufletele nu sunt curățite și împăcate cu Dumnezeu prin imitările blasfemice[3] [sacrilegas similitudines] și curiozitățile lipsite de evlavie și prin ritualurile magice [magicas consacrationes], pentru că falsul mediator nu îi trage spre lucruri mai înalte, ci mai degrabă își bate joc de ei închizându-le calea, provocându-le celor din societatea sa stări care sunt cu atât mai rele cu cât aceștia sunt mai mândri. Stări care nu pot să hrănească virtuțile, ca să aibă aripi să zboare [ad evolandum pennas], ci mai degrabă cresc greutatea viciilor pentru a-i prăbuși/ a-i afunda [ad demergendum].

Și cu cât mai greu cade/ se năruiește sufletul [anima ruitura], cu atât mai mult i se pare că a fost purtat mai sus.

Apoi, precum au făcut magii [când au fost] învățați din cer (Mt. 2, 12), care au fost conduși de stea ca să slăvească smerenia Domnului, așa și noi trebuie să ne întoarcem în țara noastră pe altă cale, nu pe cea pe care am venit, [ci] pe [cea] pe care ne-a învățat Împăratul cel smerit [să mergem] și pe care nu poate să ne-o închidă regele mândru [diavolul] și vrăjmașul Împăratului smerit.

Și pentru noi, așadar, ca să slăvim pe Hristos cel smerit, „cerurile au povestit [coeli enarraverunt] slava lui Dumnezeu”, când „în tot pământul a ieșit sunetul lor [sonus eorum] și cuvântul lor în marginile lumii pământului” (Ps. 18. 1, 4).

Calea noastră a fost spre moarte prin păcat în Adam. Căci „prin unul omul [unum hominem] a intrat păcatul în lume, și prin păcat moartea – și astfel a trecut [pertransiit] în toți oamenii – în care [în Adam] toți au păcătuit” (Rom. 5, 12).

Acestei căi i-a fost mijlocitor diavolul, convingătorul [omului] spre păcat și aruncătorul [lui] în moarte. Căci și el însuși a folosit moartea sa una [simplam suam] pentru a lucra moartea noastră îndoită [a sufletului și a trupului].

Așadar, prin lipsa de evlavie [impetatem] a murit în duh, dar, desigur, nu a murit și în trup. Dar ne-a împins și pe noi la lipsa de evlavie și ca o consecință a acesteia a făcut ca să merităm să ajungem la moartea trupului.

Așadar, una am dorit [appetivimus] prin nedreaptă sfătuire, și alta a urmat prin dreaptă osândire.

De aceea, desigur, este scris: „Dumnezeu nu a făcut moartea” (Înț. lui Sol. 1, 13). Căci El nu a fost cauza morții.

Dar totuși moartea a fost impusă păcătosului prin prea dreapta Lui răsplătire, așa precum un judecător stabilește pedeapsa asupra infractorului, dar totuși cauza pedepsei nu este dreptatea judecătorului, ci ceea ce merită crima [meritum criminis].

Acolo unde, așadar, mijlocitorul morții ne-a trimis pe noi și unde el însuși nu a ajuns, adică la moartea trupului, acolo Domnul Dumnezeul nostru ne-a injectat [inseruit] nouă medicamentul tămăduirii, pe care el [diavolul] nu l-a meritat, prin hotărârea ascunsă și tainică a dumnezeieștii și înaltei Sale dreptăți.


[1] Pentru demoni.

[2] Joc de cuvinte: „quid magnum est diabolo et angelis ejus, de corporeis elementis per aerea corpora facere quae caro miretur”. Adică demonii având trupuri spirituale fac, cu trupurile/ lucrurile materiale, șmecherii de care omul purtător de trup și care gândește numai la nivel trupesc, se miră.

[3] Astfel sunt și episoadele de film sau umoristice/ pamfletare, din zilele noastre, în care apar actori îmbrăcați în veșminte liturgice care ironizează slujbele religioase.

Did you like this? Share it: