Niculcea 1Pr. Conf. Dr. Adrian Niculcea, Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu de la autorii biblici la gânditorii moderni, col. Caietele Misionarului Ortodox, nr. 10, Ed. Garuda-Art & Vasiliana ’98, Chișinău și Iași, 2006, 216 p.

***

Niculcea 2

Cartea e formată din Introducere, 4 capitole, Concluzii și Bibliografie.

Introducerea are titlul: Problema cunoașterii naturale a lui Dumnezeu în gândirea modernă și începe în p. 5.

Aristotelismul lui Toma d’Aquino „a rămas fundamental Bisericii Catolice până în ziua de astăzi, separând-o profund de Orientul ortodox”, p. 7.

Și autorul dorește să arate în această carte că „teologia ortodoxă are un alt răspuns la marea problemă a relației ei cu gândirea științifică”, p. 15. Un alt răspuns în comparație cu teologia romano-catolică.

Primul cap. al cărții începe în p. 16: Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu în Vechiul Testament și la primii Părinți creștini din Orient.

Idolatria văzută „ca o compensație a unei absențe”, p. 18.

cercetarea naturii omului și a cosmosului în ansamblu revelează cunoașterii umane nu asemănarea, ci tocmai diferența incalculabilă dintre Creator și creatură, măreția fără egal a Celui ce este mai presus de toate cele de pe pământ și din ceruri”, p. 27.

În finalul capitolului prim, la p. 43, autorul spune că „nici autorii biblici, nici cei patristici, cu excepția marelui Origen, nu au raportat explicit această transcendență divină la ființa lui Dumnezeu. Motivul este, evident, caracterul încă primitiv al gândirii teologice creștine în acea perioadă”.

Dimpotrivă, teologia Scripturii și teologia patristică a primelor 3 secole vorbesc explicit despre transcendența lui Dumnezeu pentru că vorbesc despre incomparabilul lui Dumnezeu în relație cu creatura Sa. Prin ceea ce este El, Dumnezeu e cu totul diferit față de creația Sa. Precizările triadologice din sec. al 4-lea nu reprezintă „o ieșire din primitivismul teologic” ci numai o contextualizare a revelației despre Dumnezeu. Pentru că atunci când Sfinții Părinți au vorbit despre ființa și persoanele lui Dumnezeu nu au făcut-o pentru ca să Îl reducă pe Dumnezeu la puterea de înțelegere a oamenilor ci au vorbit despre ființă și persoană în termenii transcendenței. Dumnezeu a rămas pentru Biserică la fel de cu totul diferit față de creație, total transcendent ca și mai înainte, chiar dacă s-a vorbit despre ființa și persoanele Lui. Iar când s-a subliniat în mod pregnant slava lui Dumnezeu iarăși s-a vorbit în termenii transcendenței, pentru că termenii ființă, persoană, slavă/ energie precizează taina lui Dumnezeu și nu o explică.

Cap. al 2-lea al cărții începe în p. 44: Părinții orientali din perioada patristică propriu-zisă și confruntarea lor cu „materialismul” filozofilor elini.

„contemplarea cosmosului de către omul înțelept trebuie să conducă mintea dincolo de lume la Cel care a ordonat-o atât de minunat”, p. 89.

Pentru autorul nostru, Sfântul Ioan Damaschin „încheie oficial perioada patristică”, p. 99, ca și când Sfinții Părinți ai Bisericii se termină în sec. al 8-lea.

Însă Sfântul Ioan Damaschin, spune Părintele Niculcea, argumentează existența lui Dumnezeu pe baza „ideii platonice de ființă imuabilă”, p. 101 și nu pe baza Scripturii.

Cap. al 3-lea al cărții începe în p. 114: „Platonismul” Părinților orientali și teognosia apofatismului absolut.

Și aici, ca și în alte scrieri ale sale, autorul neagă realitatea istorică a Sfântului Dionisie Areopagitul, p. 116, p. 152 și consideră că el a fost „influențat puternic de neoplatonism”, p. 119. Însă lucrurile stau tocmai invers: Plotin a fost cel care a preluat idei din opera dionisiană. Pentru că Plotin a trăit în sec. al 3-lea d. Hr., pe când Sfântul Dionisie a trăit în sec. 1 d. Hr.

În p. 118, autorul crede că a existat o influență a platonismului asupra Sfinților Părinți. Eu nu văd o astfel de influență, pentru că ar însemna să vorbim despre o păgânizare a teologiei Bisericii.

„apropierea fără înțelepciune de filozofia profană riscă să eșueze în idolatrie”, p. 147.

Cap. al 4-lea începe în p. 163: Agnosticismul modern și răspunsul teologiei ortodoxe contemporane.

Un capitol în care autorul nu a comentat deloc concluziile științei contemporane ci a trecut în revistă câțiva filosofi și doi teologi ortodocși.

Concluziile, p. 208-210. Neconvingătoare. Pentru că întregul demers al autorului a fost acela de a expune concluzii deja cunoscute și nu a fost un efort personal de regândire a surselor teologice.

Niculcea 3

Did you like this? Share it: