Scriitorii, dar și cititorii, trebuie să aibă bun simț. Adică să nu mintă despre cărțile pe care le scriu sau le citesc. Să nu umfle adevărurile. Asta înseamnă că ei trebuie să fie niște oameni de mare caracter, niște oameni duhovnicești, niște Sfinți. Însă când una spun azi și alta spun mâine, mai sunt scriitorii credibili? Sau când cititorii nu pot să își însușească organic ceea ce ei citesc, sunt oare cititori sau diletanți? Eu cred că sunt…diletanți…Și diletanții sunt marea povară a nesimțirii în lumea noastră.

Pentru că mistificarea realității e totuna cu mistificarea vieților oamenilor. Iar cărțile care se împăunează cu stilul lor, cu editurile în care au fost publicate, cu bursele pe care le-au primit autorii lor, în detrimentul conținutului lor, adesea fad și ipocrit, făcut pe picior de ducă, fără conștiință, fără putere de sinteză, fără discernământ, sunt niște fete de pe centură care se cred academiciene.

Iar politicienii nu trebuie doar să nu ne pară ridicoli dar nici exasperanți. Mai ales să nu fie…exasperanți prin modul în care se leagă de putere sau prin modul în care mimează cunoașterea funcției lor. Pentru că îmi e teamă mai mult de un politician care disperă o nație, prin excese de tot felul, decât de cel care o distrează prin agramaticalități sau petreceri finanțate dubios. Deși nici unul și nici altul nu reprezintă „o dorință de mai bine”.

Nu suntem egali decât pe hârtie sau în imaginațiile pacifiste. „Egalitatea de șanse” se spulberă față în față cu realitatea. Pentru că se face un mare tam-tam pentru lucruri mici, pentru cele care ne lezează pe noi dar nu și pentru marile atrocități care se întâmplă în lume. Și, de curând, „gruparea teroristă Boko Haram, în Nigeria”, a exterminat peste 2000 de oameni. Președinții s-au întâlnit doar la Paris și nu și în…Nigeria. Iar trupurile arse ale celor uciși în Nigeria…m-au cutremurat și mă cutremură…așa cum sunt ele puse unele lângă altele…ca o pădure cu copacii doborâți.

masacrul din Nigeria, ianuarie 2015Care sunt informațiile de care am nevoie? Cine mă ajută să verific știrile pe care le aud…sau le citesc? Cât discernământ trebuie să am ca să pot să nu mă las manipulat de lucrurile pe care le aud? E greu de răspuns…dar nu imposibil.

Informațiile de care avem nevoie…nu prea apar la televizor, nu sunt mediatizate la radio, le găsim pe alocuri în online. Sunt informațiile esențiale despre viață, despre sănătate, despre istorie, despre noi înșine. Bucățile veridice de realitate le întâlnești la fața locului, stând de vorbă cu oamenii. Dacă am mediatiza tot mai mult ceea ce trăiesc oamenii, fără extremismele și inadaptarea lor, am avea o părere mai bună despre informare.

Însă noi putem să aflăm realitatea…acolo unde putem ajunge…Unde avem bani ca să călătorim…unde suntem lăsați să intrăm. Ce e dincolo de noi, ce e dincolo de privirea noastră directă…intră în domeniul „posibilului”. Și despre ce nu pot să constat…despre evenimentul la care nu sunt martor direct…un altul, alții pot spune multe lucruri nereale.

E greu să verifici știri…când cel care le scrie vrea să te unidimensionalizeze. Să te manipuleze în favoarea lui.

O femeie a fost decapitată în Arabia Saudită. A fost omorâtă fără analgezice, cu barbarie. Filmul a apărut pe You Tube. Însă platforma You Tube, „din mare atenție” pentru necunoașterea realității, din mare „considerație” pentru ascunderea adevărului istoric, a șters filmul, pentru că era „prea dureros” pentru privit.

Însă accesul la realitate e problema noastră. Ni se obturează privirea…cu concepte.

Lucrurile secretizate, rescrise, ascunse, ciopârțite, din trecut și din prezent, ne fac goi de tărie pentru viitor. Pentru că tăria oamenilor constă în ceea ce ei știu despre Dumnezeu, istorie, lume, ei înșiși.

Acesta e motivul pentru care au apărut tot mai multe filme care vorbesc despre minte, despre puterea minții și despre restricționarea cunoașterii umane. Pentru că oamenii înțeleg că bunul cel mai de preț al omului e conștiința de sine și conștiința istorică a umanității. Dacă pierdem revelația dumnezeiască a Bisericii și marile creații ale umanității, știința și istoria lumii, devenim barbari.

Și grija pentru om e grija pentru istoria lui.

Istoria lui trebuie înregistrată fidel. Chipul lui trebuie să rămână în istorie necaricaturizat. Trebuie să rămână așa cum a fost.

De aceea fotografiile și filmele și obiectele și jurnalele oamenilor sunt realitățile care se smulg uitării. Iar Biserica păstrează vestigiile ei fizice (Sfinte Moaște, Biserici, manuscrise) cu mare responsabilitate pentru că ele validează cuvântul și imaginea.

Însă cum validăm noi istoria curentă la nivel online…dacă numărul saiturilor porno e mai mare decât al oamenilor care vor să relaționeze pe diverse canale? Sunt 7, 6 milioane de români pe Facebook. Însă puțini sunt cei care produc ceva, în mod personal, pentru binele public pe Facebook. Cei mai mulți se rezumă la poze cu ei, jocuri, citări de ziare și televiziuni. A-ți face prieteni cu duiumul pe Facebook, dar de la care să nu înveți nimic, în afară de poze cu ei de la mare, munte și aniversări în familie, înseamnă a cădea în derizoriu.

Și derizoriul, excesul, plictiseala, nebunia…stau la un loc, la nivel online, cu lucruri foarte specializate și folositoare pentru un om al Bisericii. Dacă vrei să știi teologie…înveți greacă veche și latină și îi citești pe Sfinții Părinți în adevărul lor.  Dacă vrei să cunoști Sfânta Scriptură trebuie să o citești în limbile în care a fost scrisă: ebraică și greacă. Dacă vrei să citești Viețile Sfinților trebuie să le citești de la sursă.

Pentru că trebuie să împărțim apele în materie de oameni: unii sunt veniți în online ca să educe oamenii, să îi ajute, să îi scoată din întuneric, pe când alții sunt veniți ca să îi păstreze în ignoranță. Și de fiecare dată când alegem să vedem un sait prost, un blog prost, o glumă sau o năzbâtie în locul unei persoane care se zbate pentru tine ca să te ajute într-un domeniu, noi alegem care e viitorul onlineului, care e viitorul societății noastre, care e viitorul omului.

Adică discernământul e problema noastră cotidiană. În măsura în care alegem bine în tot ceea ce facem ne alegem viitorul, mântuirea, sănătatea interioară. Pentru că mărturia pe care o dăm e cea care creează orizont, care aduce soare, care umanizează.

Did you like this? Share it: