Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

69. Simbolica pentru Andrutsos

AndrutsosȘi el și-a scris Simbolica pe baza simbolurilor a 4 Biserici: Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Luterană și Biserica Reformată[3]. Însă se referă și la quakeri și mennoniți, socinieni și arminieni. Dar nu și la nestorieni, copți, iacobiți și armeni[4], pentru că aceștia din urmă „nu și-au formulat învățătura lor proprie în simboluri și nici nu au o Mărturisire oficială ori prezentată ca oficială a credinței lor, în afară de una, imperfectă, a armenilor”[5].

Metoda sa de lucru a fost una expozitiv-polemică sau apologetică[6]. Pentru că scopul Simbolicii e acela de a prezenta „o comparație [comparare] a adevărului cu ceea ce este rătăcit în multe privințe, adică punerea alături a ceea ce este drept, din punct de vedere scripturistic și istoric, cu ceea ce este arbitrar și născocit[7]. Căci Simbolica este „expunerea sistematică a deosebirilor dogmatice existente în cărțile simbolice”[8].

În primul capitol al cărții sale, Andrutsos se ocupă cu Simbolul apostolic[9], cu Simbolul niceo-constantinopolitan[10] și cu Simbolul atanasian[11].

Pe când în al doilea capitol: cu „cărțile simbolice ale fiecărei Biserici”[12]. Și începe cu cărțile simbolice ortodoxe.

Sfantul ChirilSfantul Chiril LucarisSfantul Petru MovilaEpistolaAndrutsos socotește drept „izvoare secundare”[19] ale Simbolicii Răspunsurile lui Ieremia al II-lea către teologii de la Tübingen, Andreas Iacob și Crusius, și Mărturisirea lui Mitrofan Critopulos[20].

Pentru catolici, autorul consideră că scrierea lor simbolică principală e formată din canoanele și hotărârile Conciliului de la Trident[21]. Actele conciliului tridentin au fost confirmate în 1564 de Papa Pius al IV-lea și au fost tipărite în același an, la Roma, de Paul Manutius[22].

Catechismus Romanus a fost scris în urma Conciliului de la Trident, de către 3 teologi romano-catolici, și a fost confirmat de Papa Pius al V-lea în 1566, fiind tipărit în limbile italiană și latină tot de către Paul Manutius[23]. Catehismul are 4 mari părți: Simbolul apostolic, Tainele, Decalogul și Rugăciunea domnească[24] și el este, pentru catolici, ceea ce este Catehismul mare al lui Luther pentru protestanți[25].

Din p. 78 încep cărțile simbolice ale protestanților. După prezentarea lor pe scurt, până în p. 94, începe partea a doua a cărții: Deosebirile dogmatice dintre Biserici[26]. Unde, după un capitol general, urmează 8 capitole tematice: 1. Biserica, 2. Revelația divină, 3. Sfânta Treime, 4. Starea originară a omului, 5. Păcatul strămoșesc, 6. Răscumpărarea, 7. Mijloacele harului dumnezeiesc (cuvântul dumnezeiesc și Sfintele Taine) și 8. Cultul divin[27].

*

70. Viața iconizată a Sfântului Maximos Cavsocalivitul

MaximSfantul Maxim CavsocalivitulPrima secțiune ne vorbește despre rugăciunea sa în fața Icoanei Maicii Domnului. Adică despre relația sa de mare profunzime cu Maica lui Dumnezeu. Pe care a rugat-o să-i dea harul rugăciunii minții[30]. Și a simțit în inima sa „o căldură și o flacără ce venea din Sfânta Icoană” și astfel a început să spună rugăciunea lui Iisus în mod tainic. Minune pe care i-a mărturisit-o Sfântului Grigorie Sinaitul[31].

Sfântul Maxim devenise monah la 17 ani[32] și trăia nebunia pentru Hristos în Marea Lavră[33]. Iar Maica lui Dumnezeu i s-a arătat de trei ori în vedenie și l-a trimis pe vârful muntelui Athos[34]. Sfântul Maxim a ascultat porunca Născătoarei de Dumnezeu și îl vedem, în a doua secțiune de sus, pe vârful Athosului, având o nouă vedenie a Maicii Domnului. Căci după multe ispite demonice, el a văzut-o pe Maica Domnului în multă slavă, ca o Împărăteasă, înconjurată de mulți Sfinți, având în brațe pe Ziditorul a toate[35].

Și Sfântul Maxim i s-a adresat Maicii Domnului, spunându-i: „Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine!”[36]. Iar ea a spus către el: „Primește dar asupra diavolilor[37], cinstite pătimitorule, și locuiește în Muntele Atonului [Athosului]; căci aceasta este voia Fiului meu, ca să te sui la vârful faptei bune și să te faci dascăl și povățuitor al multora, ca să-i mântuiești”[38].

Și a primit și pâine dumnezeiască, pe care, atunci când a mâncat-o[39], „l-a înconjurat de sus o lumină dumnezeiască și a auzit laudă cerească. Iar Născătoarea de Dumnezeu s-a suit la ceruri și bună mireasmă a rămas în vârful muntelui, încât Sfântul a rămas uimit”[40].

În a treia secțiune a Icoanei îl vedem pe Sfântul Maxim arzându-și colibele în care locuia temporar. Cavsocalivitul tocmai asta înseamnă: arzător de colibe[41]. Obicei pe care Sfântul Maxim l-a integrat în nebunia sa pentru Hristos după ce a rămas profund dezamăgit de un ascet bătrân, căruia el i-a mărturisit marile sale vedenii dumnezeiești, iar acela l-a crezut „rătăcit și amăgit”[42] de demoni.

Și pentru ca să se smerească continuu, Sfântul Maxim locuia în câte „o colibă mică din iarbă și din frunze”[43] și după o vreme o ardea și pleca în altă parte[44].

În a 4-a secțiune a Icoanei avem dumnezeiasca și experiențiala discuție dintre Sfântul Maxim și Sfântul Grigorie Sinaitul. Pe care Părintele Stăniloae a introdus-o în Filocalia 8[45].

Sfântul Grigorie l-a căutat și a vorbit cu el și a aflat de la el marea sa experiență mistică.

Și Sfântul Grigorie l-a sfătuit să își înceteze nebunia sa pentru Hristos și să vorbească oamenilor, pentru ca să ia plată mai multă în ceruri pentru că a venit în folosul altora. Și Sfântul Maxim l-a ascultat[46]! A început să locuiască lângă o peșteră, într-o chilie improvizată, făcută din ramuri și buruieni[47].

A cincea secțiune a Icoanei nu îl prezintă pe Sfântul Maxim întins pe pământ ci zburând. Minune copleșitoare despre care ne-a dat mărturie scriitorul vieții sale[48], Teofan, egumenul Mănăstirii Vatoped[49]. Acesta îl aștepta la chilia sa pe Sfântul Maxim…și l-a văzut în depărtare[50]. Însă, ne spune Teofan, „o!, minune, am văzut pe Sfântul că s-a înălțat de la pământ sus în cer și, ca un vultur înaripat, zbura pe deasupra pădurii celei dese și a pietrelor celor mari și venea spre mine. Deci, văzându-l zburând în acest fel, m-am cutremurat și am strigat: „Mare ești, Doamne!”. Iar de frică m-am tras puțin înapoi, și într-o clipeală de ochi a sosit și Sfântul acolo, unde stăteam eu. Dar ce cânta, eu nu am înțeles, însă mă minunam. Am căzut deci la picioarele lui și l-am primit. Iar el m-a întrebat de când am venit în locul acesta. Apoi, apucându-mă de mână, m-a dus în coliba lui; și după aceea m-a învățat și m-a sfătuit mult, zicându-mi: „Caută să nu spui cuiva ceea ce ai văzut, atât[a] [timp] cât voi fi în această viață””[51].

*

71. Când începe Triodul

„În situația calendaristică actuală a Bisericii Ortodoxe Române ([care are] calendar îndreptat și…pascalie după calendarul neîndreptat), Sfintele Paști pot cădea între 4 aprilie și 8 mai (care corespund cu datele de 22 martie și 25 aprilie din calendarul neîndreptat), [iar] Duminica Vameșului și a Fariseului, adică începutul Triodului, cade cu zece săptămâni înainte de Paști și poate urca și coborî între 24 ianuarie (când Paștile se sărbătoresc la 4 aprilie, care corespunde cu 22 martie calendar neîndreptat, data cea mai timpurie) și 27 februarie (când Paștile se prăznuiesc la data cea mai târzie, adică la 8 mai și care corespunde datei de 25 aprilie [din] calendar[ul] neîndreptat)”[52].

*

72. Decanul de la 1930

Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, la anul 1930, era Părintele Ioan Popescu-Mălăești. A fost ales decan în ziua de 1 octombrie 1929 și reales la 1 octombrie 1931[53]. Pe când rector al Universității din București era Nicolae Iorga, ales la 1 martie 1929 iar Dimitrie Gusti era decanul Facultății de Filosofie și Litere din București[54].

Părintele Popescu-Mălăești s-a născut la 31 martie 1874, în loc. Mălăeşti, jud. Prahova și a murit în ziua de 3 aprilie 1953, la București. A făcut seminarul și facultatea la București, a fost hirotonit diacon al Bisericii românești din Baden-Baden în anul 1900 și a devenit Doctor în Litere și în Filosofie la Strasbourg, în 1903.

Din 1907 a devenit preot, la Biserica Cotroceni din București și a fost profesor de Vechiul Testament, de Arheologie biblică și de Ebraică la facultate[55].

*

73. Decanii de la 1884 până la 1929

E vorba de decanii Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Primul decan al facultății a fost PS Ghenadie Enăceanu (noiembrie 1884-februarie 1887). I-a urmat PS Gherasim Timuș (februarie 1887-februarie 1893), apoi Nicolae Nitzulescu (februarie 1893-februarie 1896), Constantin Erbiceanu (februarie 1896-noiembrie 1900), Constantin Chiricescu (noiembrie 1900-decembrie 1910 și 1 iunie 1919-1 octombrie 1923), Dumitru Boroianu (decembrie 1910-decembrie 1913 și 1 octombrie 1923-1 octombrie 1927), Ioan Cornoiu (ianuarie 1913-iunie 1913), Badea Cireșanu (iunie 1913-decembrie 1915), Dragomir Demetrescu (decembrie 1915-iunie 1919) și Pr. Ioan Mihălcescu (viitorul ÎPS Irineu Mihălcescu) (1 noiembrie 1927-1 octombrie 1929)[56].

ÎPS Irineu Mihălcescu își are mormântul la Mănăstirea Agapia[57].

mormantul IPS Irineu MihalcescuA adormit la 5 aprilie 1948 la Mănăstirea Agapia, locul unde a trăit după ce s-a retras din scaunul de Mitropolit al Moldovei în 16 august 1947[58].

Prof. Ioan Cornoiu, nehirotonit, a murit pe 13 iunie 1913 la București. A predat Noul Testament[59].

Prof. Badea Cireșanu, și el nehirotonit, a adormit în ziua de 5 iulie 1919 la București. Era din localitatea Spineni, jud. Olt, născut în 16 mai 1859[60]. Am scris cu bucurie despre cartea sa Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici ortodoxe de Răsărit[61].

PS Ghenadie Enăceanu, cu nume de mirean: Gheorghe, s-a născut la 6 februarie 1835, în Iaşi și a adormit la Napoli, în Italia, în ziua de 14 iunie 1898. E îngropat la Episcopia Râmnicului. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev între 1861-1865, a fost profesor și director la seminarul din București, apoi profesor, la facultate, de Istoria bisericească universală și de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Din 10 decembrie 1886 a fost episcop al Râmnicului.

Și de la el au rămas, în manuscris, la Biblioteca Academiei Române: Cronica Mitropoliei Moldovei, Cronica Mitropoliei Ungrovlahiei, Istoria bisericească a românilor, copii de documente şi de inscripții privitoare la istoria bisericească și manuale pentru învățământul teologic: Istoria bisericească generală a românilor (2 vol.), Pastorala, Pedagogia şi Metodologia, Teologia enciclopedică[62].

PS Gherasim Timuș a adormit în ziua de 22 decembrie 1911, în Bucureşti. A fost diacon de mir și s-a făcut monah atunci când a rămas văduv. Se călugărește la Cernica în 1875, el fiind născut la Iași, în 14 august 1849. Și-a luat Doctoratul în Teologie la Cernăuți și a predat la București Limba ebraică şi Studiul biblic al Vechiului Testament[63].

Constantin Chiricescu, în 1910, la București, tipărea ed. a 2-a a Arheologiei biblice, fiind pe atunci profesor și decan la facultate[64]. A fost profesor nehirotonit, născut la 21 ianuarie 1863 în cătunul Vâlcelele, com. Topeşti, jud. Gorj și a murit la București, pe 9 ianuarie 1929. Din 1897 el a predat la facultate Patrologie şi Istoria dogmelor, până s-a pensionat în 1928[65].

Nicolae Nitzulescu, și el profesor nehirotonit, a murit la 25 ianuarie 1904, în Bucureşti. El și-a luat la Leipzig licenţa în Teologie şi doctoratul în Filosofie, în 1865, dar a fost și licențiat în Drept, la București. A predat Ebraică între 1881-1883, Istoria dogmelor şi Patrologie între 1884-1894 şi, în cele din urmă, a predat Ebraică, Arheologie biblică, Isagogie şi Exegeza Vechiului Testament, între 1894-1903[66].

Constantin Erbiceanu a fost academician din anul 1899 și numele său real este Constantin Ionescu, fiu de preot. Însă el și-a transformat numele satului său, Erbiceni, din Iași, în pseudonim, Erbiceni fiind locul unde s-a născut pe 5 august 1838. A devenit Doctor în Teologie la Atena, nu a fost hirotonit, și, pe lângă catedra la Teologie, el a predat și Greacă la Facultatea de Litere din București[67].

Dumitru Boroianu a fost, de asemenea, profesor nehirotonit, născut la 31 august 1864, în Fălticeni, și mort la 9 septembrie 1951, în Bucureşti. La facultate, Boroianu a predat Dogmatică între 1902-1904 și Drept bisericesc între 1904-1936[68].

Dragomir Demetrescu, de asemenea profesor nehirotonit, a murit la București, în 3 iunie 1926. El fiind născut tot la București, în 6 august 1852.

A făcut Teologia la Atena, între 1874-1878, apoi studii de Teologie, Filosofie şi Literatură clasică la Universităţile din München, Leipzig, Halle și Berlin, între 1887-1890.

Și-a dat Doctoratul în Filosofie și Litere la Leipzig în 1891 și a fost Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena, din 1887.

La București a predat IBU (Istorie bisericească universală), a fost director al Cultelor în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii între 1895-1899 și senator între 1902-1905.

Teza sa de doctorat, în limba greacă, a fost publicată la București în 1890 și în ea a studiat teologia Sfântului Clement Alexandrinul. Și anume: tratatul clementin Cuvânt îndemnător către greci[69].

*

74. Manuscrisele Sfântului Antim Ivireanul

Într-un articol publicat în 1888[70], Constantin Erbiceanu vorbea despre manuscriptul predicilor Sfântului Antim, pe care îl avea în față, prima predică a manuscrisului fiind cea din ziua când a devenit Mitropolit[71].

Manuscrisul e numerotat greșit: 1-130, apoi sare la 200-210, și de aici la 300-363, are înflorituri cu roșu de valoare, forma manuscrisului e de 4° și e scris pe hârtie albă. Din cum arată textul, Sfântul Antim probează că este „un bun caligraf și desinator [desenator]”, el fiind și „un abil xilograf”[72].

Manuscrisul văzut de Erbiceanu conținea 19 predici la duminici și praznice împărătești, 8 la Sfinți mari și două apologii ale sale către Sfântul Constantin Brâncoveanu. Prima predică, așa cum am spus, fiind cea de la înscăunarea ca Mitropolit. Alături de acestea, el mai cuprindea și 4 cuvântări panegirice, o predică despre pocăință și o învățătură despre spovedanie. Manuscrisul a fost recitit de autor și îndreptat[73].

Și după ce ni-l descrie pe acesta, Erbiceanu spune că PS Melhisedec deține un al doilea manuscris antimian, tot cu predici[74].

Al 3-lea manuscris antimian văzut de Erbiceanu: A pěcătoșilor spăsenie [mântuire], text tradus din greacă. Textul e tot în format 4°, pe hârtie albă, tare, era deteriorat din cauza vechimii și avea 202 file[75]. Însă lipseau primele șase file de la început[76].

mantuirea pacatosilorȘi Erbiceanu spune că manuscrisul e „probabil din 1692”[79].

Al 4-lea manuscris e a doua parte a celui descris mai înainte și are titlul: Mântuirea păcătoșilor. Și din acesta lipsesc primele 6 file și numerotarea începe cu p. 208. El conține și minunile Maicii Domnului[80]. Și în acest text se pomenește de anul 1692, de unde a dedus Erbiceanu că acesta este anul în care a fost scris manuscrisul anterior[81].

În ceea ce privește minunile Maicii Domnului ele sunt în număr de 69 și manuscrisul conține și o notă, din 3 februarie 1814, a vistiernicului Varlaam[82].

Erbiceanu numără Minunile Maicii Domnului, atașate în manuscrisul 4, ca al 5-lea manuscris antimian[83].

Al 6-lea manuscris antimian: De la o călugăriță ce o aŭ aflat în pustia Iordanuluĭ. El cuprinde vieți alese din mai mulți Sfinți Părinți ai Bisericii, o selecție din Pateric și o cronologie, conform Scripturii, până la Alexandru Macedon[84].

În afară de acestea, Erbiceanu spune că posedă un Evangheliar scris de mâna Sfântului Antim, care are desene în el, vignete și figuri[85]. Textul Evangheliarului a fost corectat de către Sfântul Antim, în el se vede progresul limbii și conține 217 file, numerotate din 10 în 10 file[86]. Și el presupune că Sfântul Antim a copiat Evangheliarul în tinerețe, pentru că „nu se potrivește deloc cu limba din Noul Testament imprimat de Antim la anul 1703 în București”[87].


[1] A se vedea: aici și aici.

[2] Hr. Andruțos, Simbolica, traducere din lb. gr. de Patriarhul Iustin [Moisescu], ed. a 2-a (apărută la inițiativa, sub coordonarea și prin osteneala PS Calinic Argatu), Episcopia Argeșului și Muscelului & Ed. Anastasia, București, 2003, p. 23.

[3] Ibidem. [4] Idem, p. 24. [5] Ibidem. [6] Idem, p. 24-27. [7] Idem, p. 28. [8] Idem, p. 28-29. [9] Idem, p. 37-43. [10] Idem, p. 43-50. [11] Idem, p. 50-54. [12] Idem, p. 55. [13] Idem, p. 59-62.

[14] Cf.

http://www.patriarchateofalexandria.com/index.php?module=news&action=details&id=373 și aici:

http://orthodoxwiki.org/Cyril_Lucaris.

[15] Hr. Andruțos, Simbolica, ed. cit., p. 62. Sfânta sa Icoană e preluată din locația:

http://www.imr.gr/content/images/kyrillos_loukaris_big.jpg.

[16] Idem, p. 63. [17] Idem, p. 64. [18] Idem, p. 65. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 70. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 72, 75. [24] Idem, p. 76. [25] Idem, p. 77. [26] Idem, p. 95. [27] Cf. Cuprinsului cărții.

[28] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, Mănăstirea Sihăstria, 1993, p. 220.

[29] Dumnezeiasca sa Icoană am preluat-o de aici: http://3.bp.blogspot.com/-Id1djLMOlVE/VK4LxtcDqAI/AAAAAAAAYrM/0H3h7uM_Mj0/s1600/13.%2BMAXIMOS%2BKAUSOKALUBITHS%2B(2).jpg.

[30] Din viața Cuviosului Părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, în Filocalia românească, vol. 8, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 541. [31] Ibidem.

[32] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, ed. cit., p. 204. [33] Idem, p. 205-206. [34] Idem, p. 206. [35] Idem, p. 207. [36] Ibidem. [37] Putere asupra demonilor. [38] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, ed. cit., p. 207. [39] Ibidem. [40] Ibidem. [41] Idem, p. 208. [42] Ibidem. [43] Ibidem. [44] Ibidem.

[45] Filocalia românească, vol. 8, ed. cit., p. 541-545.

[46] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, ed. cit., p. 213. [47] Idem, p. 213-214. [48] Idem, p. 218. [49] Idem, p. 203, n. *. [50] Idem, p. 218. [51] Ibidem.

[52] Tipic bisericesc, tipărit cu aprobarea Sfîntului Sinod și cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1976, p. 115.

[53] Administrația Universității (1930-1931), în Anuarul Universității din București (1930-1931), Ed. „Bucovina” I. E. Torouțiu, București, 1932, p. 3. [54] Idem, p. 3-4.

[55] A se vedea: http://biserica.org/WhosWho/DTR/P/IonPopescuMalaiesti.html.

[56] Administrația Universității (1930-1931), în Anuarul Universității din București (1930-1931), op. cit., p. 35.

[57] Fotografia mormântului său, din pagina următoare, e preluată de aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Irineu_Mihălcescu1.jpg.

[58] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Mihălcescu.

[59] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/IoanCornoiu.html.

[60] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/BadeaCiresanu.html.

[61] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Fragmentarium (vol. 3), Teologie pentru azi, București 2014, p. 285-367.

[62] A se vedea: http://biserica.org/WhosWho/DTR/E/GhenadieEnacescu.html.

[63] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/T/GherasimTimus.html.

[64] Idem: http://www.anticariat-unu.ro/arheologia-biblica-de-constantin-chiricescu-editia-a-ii-a-bucuresti-1910-p9902.

[65] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/C/ConstantinChircescu.html.

[66] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/N/NicolaeNitzulescu.html.

[67] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Erbiceanu.

[68] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/B/DimitrieBoroianu.html.

[69] Idem: http://biserica.org/WhosWho/DTR/D/DragomirDemetrescu.html.

[70] C.[onstantin] Erbicénu [Erbiceanu], Descrierea manuscriptelor Mitropolituluĭ Antim Ivirénul, p. 1019-1030, în rev. Biserica Orthodoxă Română, anul XI, nr. 12, martie, Ed. Tipografia Cărților Bisericescĭ, Bucureștĭ, 1888.

[71] Idem, p. 1019. [72] Idem, p. 1019-1020. [73] Idem, p. 1020. [74] Ibidem. [75] Ibidem. [76] Idem, p. 10121. Imaginea-text e din aceeași pagină. [77] Ibidem. [78] Idem, p. 1021, n. 1. [79] Idem, p. 1022. [80] Idem, p. 1022. [81] Idem, p. 1023. [82] Idem, p. 1025-1026. [83] Idem, p. 1026. [84] Idem, p. 1027. [85] Ibidem. [86] Idem, p. 1028. [87] Ibidem.

Did you like this? Share it: