Verbe ale facerii la Sfântul Dosoftei
Parcurgând traducerile din Scriptură ale Sfântului Dosoftei, ne-am oprit la verbe ale facerii, care denumesc modul în care Dumnezeu a creat una sau alta dintre făpturi.
Ne-a uimit diversitatea acestor verbe, diversitate care aparține Scripturii, dar pentru care Dosoftei a găsit echivalente excepționale în limba română.
În Paremiile preste an, găsim: „Aceasta-i cartea faptului ceriului și pământului când să feace”…[1].
„Și plăzmui Dumnădzău pre omul, țărnă luând din pământ”[2].
„Și răsădi Dumnădzău raiu în Edem spre răsărite și pusă acolo pre omul ce plăzmui. […] Și luă Domnul Dumnădzău pre omul ce plăzmui și l-au pusu-l în raiul desfătării, să-l lucreadze și să-l ferească”[3].
„Și plămădi Dumnădzău încă din pământ toate pasările ceriului și fierile câmpului și le adusă cătră Adam, să vadză cum le va striga”[4].
„Și zidi Domnul Dumnădzău coasta carea luă din Adam de o feace femeaie și o aducă cătră Adam”[5].
În Psaltirea de-nțăles[6]: „voiu vedea ceriurile, lucrurile deagitelor Tale, luna și stealele carele Tu le-ai întemeiat” (Ps. 8, 4).
„Dumnădzău-i Cel ce mă încinse cu puteare […], Carele săvârșeaște picioarele ca a cerbului” (Ps. 17, 36).
„A Domnului iaste pământul și împlutura [umplerea] lui, lumea și toț carii lăcuesc într-însă. Acela pre mări l-au urdzâtu-l și pre părao l-au gătatu-l (Ps. 23, 1-2).
„Gasul Domnului ce tocmeaște cerbii”… (Ps. 28, 8).
„Din ceriu căută Domnul, vădzu pre toț fii omenești. […] Cela ce-au plăzmuit pre sângurătate inemile lor, Cela ce înțăleage toate lucrurile lor” (Ps. 32. 13, 15).
„A Ta iaste dzua și a Ta iaste noaptea, Tu dintreg feceș [făcuși] zorea [zorile] și soarele. Tu feceș toate hotarăl[e] pământului, vara și primăvara Tu plăzmuitu-le-ai (Ps. 73, 17-18).
„Cela ce-au împlântat urechea, au doară n-aude? Sau Cela ce-au plămădit ochiul, au doară nu socotește?” (Ps. 93, 9).
„Că a Lui iaste marea și Însuși au făcut pre însa și uscatul, mânule Lui plămădiră” (Ps. 94, 5).
„Cât să măriră lucrurile Tale, Doamne, toate cu-nțălepciune le feceș; […] Zmăul acesta cel [pe care l-ai] formuit”… (Ps. 103. 25, 28).
„Mânule Tale mă feaceră și mă plăzmuiră” (Ps. 118, 73).
„Celuia ce feace ceriurile cu înțălepciunea”… (Ps. 135, 5).
Așadar, Dumnezeu a făcut cerurile, a urzit pământul, a întemeiat luna și stelele, i-a plăsmuit pe oameni, a zidit femeia din coasta bărbatului, a plămădit păsările cerului și animalele pământului.
De asemenea, a plăsmuit inima în lăuntrul omului, i-a plămădit ochiul și i-a împlântat urechea.
A făcut zorii de ziuă și soarele, marea și uscatul și întinderea pământului, și a plăsmuit vara și primăvara.
Însă pe om l-a făcut și l-a plăsmuit cu mâinile Sale.
Pe Satana l-a formuit.
Glasul Domnului a tocmit cerbii și Dumnezeu a săvârșit oamenilor Sfinți picioare ca ale cerbului, alergătoare spre izvoarele adevărului și ale harului.
În Psaltirea versificată alegerea verbelor a depins și de rațiuni poetice și prozodice.
Totuși, adăugăm un verb din Psaltirea în versuri, și anume a închega (pe care nu l-am întâlnit anterior și pe care l-am remarcat a fi fost utilizat și de Eminescu pentru a desemna metamorfoza Luceafărului[7]):
„Din maică-mea din mătrice/ M-ai închegat, și Ț-voi zâce/ Cântare nepărăsâtă” (Ps. 70, 19-21);
„Tu ai închegat marea-n vârtute/ Când o ai despărțit cu vânt iute” (Ps. 73, 47-48);
Dumnezeu „au închegat pământul/ Dintr-apă cu cuvântul” (Ps. 135, 21-22)[8].
[1] Dosoftei, Paremiile preste an (Iași 1683), ediție critică, studiu introductiv, notă asupra ediției, note și glosar de Mădălina Ungureanu, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2012, p. 112.
[2] Ibidem. [3] Idem, p. 113. [4] Ibidem. [5] Idem, p. 115.
[6] Cf. Dosoftei, Psaltirea de-nțăles, text stabilit și studiu lingvistic de Mihaela Cobzaru, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007.
[7] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2014/11/23/luceafarul-5/.
[8] Cf. Dosoftei, Opere 1. Versuri, ediție critică de N. A. Ursu, studiu introductiv de Al. Andriescu, Ed. Minerva, București, 1978.