izgonirea Protoparintilor din ParadisIubiții mei[1],

începutul Postului Mare este pus în relație cu căderea noastră din Rai.

placutiPentru că postul transfigurează interioritatea noastră, profunzimea ființei noastre. Ne ține în viață și ne umple de viață.

Căci el sculptează în noi ființa noastră duhovnicească. Și de aceea nu putem nimic fără post, rugăciune și atenție la sinele nostru, fără priveghere.

Și postul este ascultare de Dumnezeu pentru că e înfrânare după voia lui Dumnezeu. Căci esența postului, pentru Protopărinții noștri în Paradis și pentru noi, cei de azi, a fost și este aceasta: ascultarea de Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu nu cere de la noi, în primul rând, să nu mâncăm, să nu bem, să nu facem una sau alta, ci să Îl ascultăm pe El prin toate renunțările noastre la confortul nostru.

De aceea, postul este liniștirea noastră interioară prin asceză, este umplerea noastră de har prin tot binele pe care îl săvârșim, pentru că este ascultare de Dumnezeu.

Și ascultarea de Dumnezeu înseamnă alipirea noastră de El, adică nemaivederea unei alte perspective de viață în afară de viața cu Dumnezeu.

Iar Evanghelia zilei [Mt. 6, 14-21] vine să ne învețe că iertarea, postul și milostenia sunt un tot unitar pentru că sunt ascultare de Dumnezeu și înfrumusețare a vieții noastre interioare.

iertareȘi ne vorbește despre iertare concomitent cu discuția despre frățietatea noastră. Căci toți suntem frați și suntem fiii aceluiași Părinte ceresc, pentru că El ne-a creat pe toți.

Însă, în același timp, Domnul ne arată că pe cât iertăm, pe cât de profund iertăm pe aproapele nostru, pe atât ne deschidem față de Dumnezeu. Pentru că iertarea lui Dumnezeu nu e pe măsura iertării noastre. Iertarea lui Dumnezeu este mai presus de orice înțelegere a noastră.

Însă iertarea lui Dumnezeu ne copleșește, ne umple, ne dă viață, pe măsura dorinței noastre de îndreptare.

Iar îndreptarea noastră, continua noastră îndreptare din păcat, se leagă și de iertarea noastră. De modul cum iertăm pe alții. Dar a ierta pe altul înseamnă a-l înțelege și a te înțelege în același timp.

Pentru că îl ierți pe fratele tău atunci când vezi că e dus de nas de demoni. Când vezi că din slăbiciune sau din răutate ți-a făcut una sau alta. Însă îl ierți și pentru că simți că nu are rost să te lupți cu el în inima ta. Căci acest război surd nu te distruge decât pe tine.

Și atunci îl ierți și te rogi pentru el, pentru cel care ți-a făcut rău, pentru ca să îndrepți răul lui în tine. Și astfel, nu mai lași durerea să te domine ci aștepți liniștirea de la Dumnezeu.

Așadar, iertarea altora și rugăciunea de iertare pentru ei, face parte din postul nostru. Pentru că ele sunt poruncite de Dumnezeu.

ipocritiiPentru că ei mimează nefericirea, tristețea din cauza postului. Mimează o cuvioșie pe care nu o au.

Și de aici trebuie să înțelegem că orice mimare a unei virtuți sau a unei munci este un păcat. Dacă mimăm faptul că suntem „sfinți” sau dacă ne dăm de muncitori și de integri când nu suntem, în fața lui Dumnezeu suntem niște ipocriți. Pentru că ipocrizia doar mimează o stare interioară care nu există.

La fel, a te îmbrăca într-un mod de a fi care nu îți aparține sau a apela la un limbaj care nu îți este propriu înseamnă a juca teatru. A fi fățarnic.

Pentru că adevărata creștere în cunoaștere, în viața cuvioasă și în modul în care relaționezi cu oamenii este interioară, este organică și nu se dobândește peste noapte. Pentru ca să știi să vorbești trebuie să să crești în cunoaștere iar pentru ca să ai experiență duhovnicească trebuie să crești în sfințenie. Iar pentru ca să știi să vorbești cu oamenii trebuie să fii tu însuți și nu o mască.

Dar pentru ca să nu fii o mască, trebuie să nu vrei să te minți pe tine însuți și nici pe alții. Căci oricum ai face, dacă ești o mască, în fața oamenilor care îți înțeleg nesimțirea, ești și rămâi o glumă. Nu ești luat în serios de către ei chiar dacă îți pot arăta, în mod galant, condescendență.

postul nostruPentru că Dumnezeu vede ascunsul nostru, adică adâncul ființei noastre. El știe ce facem noi cu adevărat, pentru că vede toate ale noastre. Și Lui nu trebuie să îi arătăm, în mod ostentativ, că postim, căci El știe luptele noastre interioare cu păcatele și gradul nostru de abținere de la mâncare, de la băutură, de la lucruri plăcute. Și El ne răsplătește, pentru post și pentru orice lucru bun făcut, în adâncul nostru.

De aceea, cei care caută lauda oamenilor, o primesc și rămân cu ea. Asta e plata lor! Însă plata de la Dumnezeu e slava Lui, e curăția Lui, e bucuria Lui, e frumusețea Lui, e sfințenia Lui. Și plata lui Dumnezeu e interioară, e duhovnicească și veșnică.

Și Domnul pune iertarea și pune și postul în relație cu Tatăl nostru Cel ceresc. Pentru ca să ne arate că avem nevoie de ambele, cu toții, pentru că ele ne înfrățesc pe unii cu alții. Ne adună la un loc.

Și când mai mulți postesc se bucură să mănânce aceeași mâncare, pentru că se bucură de comuniunea frățească. De aceea, în Mănăstirile ortodoxe și în casele ortodoxe unde se postește, mâncarea de post e una singură și ea e de obște. E pentru toți.

Și când mâncăm la un loc, pentru că slujim în comun, atunci înțelegem de ce viața, mâncarea și odihna noastră ne apropie: pentru că trăim după voia lui Dumnezeu și nu după filosofii umane extremiste.

Căci toate filosofiile lumii, de-a lungul timpului, au vrut să facă oameni sociali, adânc înrădăcinați în viața socială. Însă Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, nu vrea să facă din creștinii ortodocși doar „bune elemente” ale societății ci oameni Sfinți. Pentru că modul evanghelic de viață al Bisericii îl face pe om să trăiască dumnezeiește pe pământ, ca un om duhovnicesc și nu ca unul robit simțurilor și materiei. Iar postul, iertarea, rugăciunea și milostenia fac parte din viața dumnezeiască a Bisericii.

milostenieAdică nu trebuie să ne strângem comori lângă noi ci în sufletul nostru! Căci sufletul nostru este un cer cuprinzător, o comoară vie, dacă știm să facem din banii și din lucrurile noastre și din viața noastră un izvor continuu de fapte bune.

Pentru că viața și lucrurile noastre sunt dăruite nouă de Dumnezeu ca să facem din ele porți deschise spre oameni.

La fel, prin iertarea și postul nostru: noi ne deschidem continuu spre oameni.

Pentru că postul, rugăciunea, privegherea, iertarea, milostenia, citirea, munca în folosul oamenilor, onestitatea, bucuria, ne apropie deopotrivă de Dumnezeu și de oameni.

Și astfel suntem continuu porți deschise spre oameni în măsura în care viața noastră e o continuă curățire/ sfințire a noastră pentru Dumnezeu.

Și mă întorc la numele duminicii de azi! Postul Mare începe cu amintirea izgonirii din Paradis a Protopărinților noștri Adam și Eva pentru ca să ne arate cât de depersonalizante sunt pentru noi lăcomia și neascultarea de Dumnezeu[5].

Prin mâncare au călcat Protopărinții noștri porunca lui Dumnezeu iar noi, tot prin mâncarea, prin mâncarea de post, ne disciplinăm sufletul și trupul după porunca lui Dumnezeu.

Și astfel, foamea și setea după Dumnezeu, dorirea duhovnicească a lui Dumnezeu, o trăim nu numai cu sufletul ci și cu trupul nostru. Pentru că un trup care a fost învățat prin post să asculte de Dumnezeu, dorește și el pe Dumnezeu și îi este foame și însetează după Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, să nu facem din postul acesta lung și istovitor o dramă ci o bucurie! Pentru că el e greu, e chinuitor, dar nu face decât să dezrădăcineze din noi urmele exceselor noastre, adică ale neascultării de Dumnezeu. El scoate din noi surplusul, neatenția noastră, urmările lăcomiei noastre.

Să postim cu inimă bună și cu delicatețe! Să Îl vedem pe Dumnezeu în toți oamenii și să învățăm de la toți lucrurile bune care îi definesc. Căci Dumnezeu dorește să învățăm de la oameni tot ceea ce El i-a învățat pe fiecare în parte.

Dumnezeul nostru, Pacea noastră, Preacurata noastră Treime, întărește-ne pe drumul acesta al învierii noastre, ca să postim cu inimă iertătoare și milostivă! Ajută-ne nouă în toate ispitele și necazurile noastre, în toate neliniștile și înfricoșările noastre. Pentru ca postul nostru să se facă pentru noi apă de curățire, apă de sfințire, apă de înfrumusețare a sufletelor și a trupurilor noastre.

Du-ne pe noi, Dumnezeule, Bucuria noastră, pe calea cea strâmtă a postului Tău, ca învățându-ne cu cele neplăcute ca și cu cele plăcute, să dorim să rămânem în poruncile Tale și în pacea Ta.

Că Tu ești Cel care ne miluiești și ne întărești și ne mântuiești pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție Ți se cuvine toată cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Sfânta Frescă am preluat-o de aici: http://1.bp.blogspot.com/-QXj1U3UwTeY/VObyS8WQJTI/AAAAAAAAKTA/7jMI2cZwsB8/s1600/adam-eva-exoria.jpg.

[2] Triodul, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, ed. a VIII-a, Ed. IBMBOR, București, 1986, p. 88/ Ediția grecească:

http://glt.xyz/texts/Tri/CheeseSun.uni.htm.

[3] Ibidem/ Ibidem.

[4] Ibidem/ Ibidem.

[5] Idem, p. 92.

Did you like this? Share it: