Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a.

***

18. Căci de atunci până astăzi diavolul îi înșală pe [cei care sunt] ai lui, cărora se prezintă [pe sine], falsul mediator, ca și cum ar urma să fie curățiți – și mai degrabă [ei sunt] amăgiți și scufundați – prin ritualurile sale sacre [per sua sacra].

Căci îi convinge pe cei mândri foarte ușor ca să râdă și să disprețuiască moartea lui Hristos, de care cu cât mai mult el este mai străin, cu cât mai mult este crezut de către ei mai sfânt și mai divin [sanctior atque divinior].

Dar cei care au rămas la el sunt foarte puțini, neamurile cunoscând și cu smerenie cuvioasă înțelegând [bibentibus] prețul lor [plătit pentru ele], și prin credința lor părăsindu-l pe vrăjmașul lor și aleargând la Mântuitorul lor.

Căci nu știe diavolul cum cea mai mare înțelepciune a lui Dumnezeu se folosește de el, și când întinde capcane și când este mânios, pentru ca să aducă mântuirea credincioșilor Săi. Pentru că [Înțelepciunea] se întinde cu putere de la capătul de sus, care este începutul creaturii spirituale, până la capătul de jos, care este moartea trupului, și aranjează toate [lucrurile] în mod suav/ dulce [suaviter] (cf. Înț. lui Sol. 8, 1).

Căci [Înțelepciunea] ajunge [attingit] pretutindeni datorită curăției Sale și nimic necurat [inquinatum] nu intră în Ea (cf. Înț. lui Sol. 7, 24-25).

Însă pentru diavol, care nu este supus morții trupului – și pentru aceasta a devenit nespus de mândru, este pregătit un alt fel de moarte, în focul veșnic al iadului [in aeterno igne tartari], prin care nu numai duhurile cu trupuri pământești, dar și cele cu trupuri spirituale [aereis corporibus] pot fi chinuite.

Totuși, acești oameni mândri, pentru care Hristos, pentru că a murit, nu are nicio valoare – când [de fapt, prin moartea Sa] ne-a cumpărat cu un preț atât de mare (cf. I Cor. 6, 20) –, readuc și această moarte și pe oameni la condiția rea a firii [umane decăzute], care provine din primul păcat, și [,totodată,] vor fi alungați în aceea [moartea] veșnică împreună cu acela [diavolul].

Și, de aceea, l-au pus [pe diavol] înaintea lui Hristos, pentru că el în aceasta [vechea moarte] i-a aruncat, în care el însuși nu a căzut, datorită firii [lui] diferite [de cea omenească] și întru care Acela S-a pogorât, pentru ei, datorită nemăsuratei Sale milostiviri.

Totuși, ei nu ezită să se creadă mai buni decât demonii și neîncetat îi urmăresc și îi blestemă cu tot felul de blesteme, deși, așa cum ar trebui neîndoielnic să știe, acești demoni nu sunt supuși chinurilor unei asemenea morți, din cauza căreia ei Îl disprețuiesc pe Hristos[1].

Nici nu vor să înțeleagă cum a putut să fie [aceasta], ca rămânând Cuvântul lui Dumnezeu în Sine și nefiind prin Sine Însuși schimbabil, din orice parte [ex ulla parte], însă, prin asumarea firii [omenești] inferioare [celei dumnezeiești] a putut pătimi ceva inferior, în timp ce necuratul demon, pentru că nu are trup, nu poate pătimi.

Astfel, deși ei înșiși ar fi mai buni decât demonii [, după cum se consideră], totuși, pentru că poartă trup [pământesc] [carnem portant], pot muri astfel într-un mod în care demonii, așadar, nu pot [muri], pentru că nu-l poartă [un astfel de trup].

Și când își închipuie lucruri mari despre morții jertfelor lor, ei nu simt că se jertfesc unor duhuri înșelate prin mândrie, sau dacă deja simt, atunci își închipuie că prietenia acestor [duhuri] perfide și invidioase [perfidorum et invidorum] le aduce anumite avantaje pentru ei, [duhuri] a căror osteneală nu are niciun alt scop decât să împiedice întoarcerea noastră [în Rai, la Dumnezeu].

 *

 Capitolul XIV

 19. Ei nu înțeleg că înseși cele mai mândre duhuri nu pot a se bucura de cinstirile jertfelor [și că ei nu ar fi trebuit să aducă jertfe] decât dacă ar fi fost nevoie de o jertfă adevărată [adusă] Unuia adevăratului Dumnezeu, în locul Căruia ei [demonii] doresc slujire [pro Quo colivolunt].

Și nici aceasta nu poate fi adusă cu dreptate decât printr-un preot sfânt și drept. Și nici decât dacă ceea ce se aduce este primit de către cei pentru care se aduce. Și aceasta să fie fără beteșug/ păcat [sine vitio], ca să poată fi adusă pentru ca să fie curățiți cei betegi/ păcătoși [vitiosis].

Desigur, toți doresc aceasta, care vor să aducă jertfă lui Dumnezeu pentru ei.

Deci cine [mai este] preot atât de drept și de sfânt, ca unicul Fiul al lui Dumnezeu [unicus Filius Dei], care să nu aibă nevoie de jertfă pentru ștergerea păcatelor sale: nici [a celui] moștenit [originalia], nici [a celor] care s-au adunat din viața omenească [ex humana vita] (cf. Evr., cap. 7)?

Și ce anume, ales de oameni, ar putea fi atât de potrivit ca să fie adus [jertfă] pentru ei, decât trupul omenesc [humana caro]? Și ce [ar putea fi] atât de potrivit [tam aptum] pentru această jertfire decât trupul muritor?

Și ce [ar putea fi] atât de curat pentru ca să fie curăție păcatele [vitiis] muritorilor, decât trupul [caro] născut în pântece și din pântece fecioresc, fără nicio contagiere a concupiscenței trupești [sine ulla contagione carnalis concupiscentiae]?

Și ce poate fi adus și primit atât de mulțumitor [tam grate], decât trupul Jertfei noastre, făcut trup al Preotului nostru?

Patru lucruri trebuie luate în considerare în fiecare jertfă: de către cine este adusă, cui este adusă, ce se aduce și de către cine se aduce.

De aceea, Același Unul și adevăratul Mijlocitor Însuși ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu prin jertfa păcii [sacrificium pacis], pentru ca să rămâneam una [unum] cu Cel Căruia S-a adus [jertfă] pentru ca să-i facă [pe cei] pentru care S-a adus una în Sine, ca El unul [unus Ipse] să fie Cel care aduce și Cel care Se aduce.


[1] Se referă la păgânii care nu vor să creadă în Hristos și care se prefac că îi urmăresc pe demoni și îi blesteamă să moară, ca și cum ar fi oameni.

Did you like this? Share it: