Invierea Domnului 2015Iubiții mei[1],

În Utrenia acestei zile avem o cântare care ne vorbește despre lumina postului. E o sedealnă, a treia a slujbei:

facatoare de luminarazele CruciiDe unde înțelegem că postul nostru face lumină în noi și că el ne strălucește pe noi. El este lumina noastră în această vreme.

mult luminosCăci lumânările și candelele din Biserică sunt numai o icoană palidă a luminii celei veșnice.

După cum lumina cerească, pe care Dumnezeu o coboară în Mormântul Său, în sâmbăta pogorârii la Iad, ca o adeverire a realei Lui Învieri cea de a treia zi, este o icoană și mai apropiată de lumina dumnezeiască, însă și ea este departe de aceea. De lumina Lui cea veșnică. Pentru că lumina slavei Lui e văzută doar cu ochii inimii curățiți, doar plini de har și în mod extatic, duhovnicește, tainic. Și lumina Lui cea veșnică este lumina Împărăției Sale.

De aceea, atunci când punem o lumânare aprinsă în sfeșnic, pentru cei vii sau pentru cei adormiți, atunci noi ne rugăm lui Dumnezeu ca tot la fel să îi umple de lumină pe toți ai noștri.

Pentru că toată vremea vieții noastre, care e un timp bisericesc pentru noi, e un timp al umplerii de lumină dumnezeiască, de har, prin toate faptele noastre divino-umane. Căci nu putem să facem nimic bun fără harul Lui. Iar mântuirea noastră e o coslujire cu Dumnezeu, o împreună-liturghisire cu El, pentru că liturghia/ slujirea rugăciunii și a postului și a faptelor bune este una interioară.

Căci acesta e scopul slujbelor Bisericii: ca să le facă pe cele văzute și auzite…niște realități tainice, profunde ale ființei noastre!

De aceea, noi învățăm în Biserică, mai întâi de toate, să ne rugăm cu glas mare și să cântăm lui Dumnezeu. Dar cu timpul rugăciunea noastră devine tot mai rapidă, tot mai fluentă, tot mai interiorizată. Pentru că mintea noastră începe să învețe pe de rost cuvintele rugăciunilor și ale cântărilor, începe să înțeleagă adâncul lor teologic, ele ne liniștesc, ne umplu…până ne învață tăcerea și dulceața tainică a rugăciunii și a cântării.

Căci putem cânta în toată bucuria inimii și în toată pacea minții la strană, după cum ne putem ruga în taină, fiecare în locul unde suntem în Biserică, fără ca să rostim vreun cuvânt cu buzele.

Și acea rugăciune și acea cerere a noastră, a fiecăruia dintre noi…se unește cu rugăciunile tuturor din Biserică…și cu ale întregii Biserici de pe pământ și din cer, ca o singură rugăciune în fața lui Dumnezeu.

Pentru că așa trebuie să vedem rugăciunea noastră și asceza noastră: ca pe o curățire a întregii Biserici, ca pe o unire/ intimizare a tuturor în slava lui Dumnezeu! Fiindcă toate faptele Bisericii sunt spre clădirea aceluiași trup tainic al lui Hristos.

Privit astfel postul nostru, al fiecăruia dintre noi, nu mai e postul nostru…ci postul Bisericii. Tot la fel, Scriptura nu e doar a noastră ci a întregii Biserici și ea trebuie înțeleasă și trăită în simfonie cu toți Sfinții Bisericii. Și Sfinții noștri sunt comuni, și rugăciunile noastre sunt de obște, și slujbele noastre sunt pentru toți, pentru că noi avem, cu toții, toți ortodocșii, o singură Dumnezeiască Tradiție a Bisericii.

Tradiție sfântă și dumnezeiască, pentru că e mărturia vie a Dumnezeieștilor noștri Părinți pentru noi. Din ea învățăm cum să ne mântuim, cum să-I slujim, cum să luptăm cu patimile din noi…și cum, biruindu-le prin harul Său, ne umplem de lumina Lui.

Pentru că Postul Mare al Bisericii, postul de acum, nu e o înmormântare a noastră ci o înviere continuă, interioară, a întregii noastre ființe! El nu este o posomorâre fără gust ci o tresăltare duhovnicească.

Postul acesta este o împrimăvărare a ființei noastre!

Dar pentru a fi o briză de primăvară…postul nostru trebuie să fie plin de rugăciune, de citiri teologice, de traduceri sfinte, de curăție, de milostenie, de iertare, de bunăcuviință.

Și când înțelegi ceva nou dintr-o rugăciune, dintr-o Icoană, dintr-o pagină a Scripturii sau dintr-o carte patristică, atunci tresalți. Ai inima plină, bucuroasă, pășești pe deasupra, peste patimi.

Însă demonii nu dorm! Ei caută mereu, cu obstinație, prin oameni, prin animale, prin lucruri, prin zgomote, prin înfricoșări, prin năluciri, prin împuținarea-inimii, prin tot felul de tertipuri…să ne amăgească. Să ne strice bucuria, împlinirea, pacea…

Fie auzim ceva care ne face curioși…și ocupându-ne de el ieșim din ale noastre, fie ne fac să pierdem timpul cu te miri ce, fie ne îmbolnăvim, fie ne întristăm, fie ne obosim prea mult…toate acestea sunt bucuria demonilor.

Pentru că lor le place să ne piardă timpul, să ne sâcâie, să ne perturbe, să ne înfricoșeze, să ne amăgească…

Și lupta noastră continuă, fără pauză, e tocmai aceea de a transforma timpul nostru în lumină, în frumusețe, în frumusețe interioară. Pentru că muncind sau odihnindu-ne, în noi, tainic, noi luptăm pentru lumina Lui, pentru frumusețea Lui, pentru liniștea Lui…și ele coboară în noi. Pentru că sunt lucrările harului Său, cel unul, dar care produce în noi multe și minunate alinări, tămăduiri și vindecări interioare.

Așadar, iubiții mei, aceasta este vremea care ne umple de lumină!

Pentru ca să vedem tainic razele Crucii și pentru a simți tainic strălucirile cinstitei Patimi și, pentru a vedea, în noi înșine, ziua Învierii cea mântuitoare, trebuie ca acum să ne umplem de lumină.

Pentru că asceza/ suferința noastră pentru bine e trăirea Crucii Lui, la nivelul nostru, iar tot la nivelul nostru trăim și Învierea Lui ori de câte ori ne bucurăm întru El. Crucea e suferința pentru El iar Învierea Lui e bucuria dimpreună cu El.

Pentru că Domnul ne cheamă să ne răstignim patimile, interior, și poftele noastre cele rele și nu să ne subminăm sănătatea psihică și fizică.

Noi nu pledăm pentru flagelarea trupului pentru ca să omorâm patimile sufletului ci pledăm energic pentru transfigurarea interioară a patimilor noastre. Adică pentru canalizarea energiei interioare de la rău spre bine. Fiindcă împotriva enervării, a desfrânării, a lăcomiei, a invidiei, a răutății nu poți lupta din afară ci plecând de la resorturile lor interne. Și împotriva patimilor se luptă sădind și lucrând continuu în noi virtuți dumnezeiești. Dacă sădim curăție, rugăciune, post, atenție, bucurie, facere-de-bine, cântare, slujire, milă, frumusețe în noi, atunci lucrăm interior la antipodul patimilor, care vor să ne petrecem timpul stând și nefăcând nimic.

Așadar, iată, acum e vremea bucuriei! A bucuriei care vine în urma muncii, a postului, a citirii, a slujirii. Și tot ceea ce facem în noi rămâne în noi pururea.

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne întărească întru toate! Amin.


[1] Sfânta Icoană am preluat-o de aici:

http://www.parohiagurbanesti.ro/wp-content/uploads/2014/04/Invierea-Domnului.jpg.

[2] Triodul grecesc, cf.

http://glt.xyz/texts/Tri/t34.uni.htm/ Triodul, ed. BOR 2000, p. 151-152.

[3] Ibidem/ Idem, p. 153.

Did you like this? Share it: