Predică la Duminica întâi din Postul Mare [2015]
Iubiții mei[1],
duminica de azi, Duminica Ortodoxiei, este legată de victoria Bisericii împotriva iconoclasmului. Pentru că Sfintele Icoane și Sfintele Fresce ale Ortodoxiei au fost restaurate în Biserica lui Hristos ca mărturie neîntreruptă în istorie a întrupării Domnului.
Căci dacă Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-a făcut om, om ca noi dar fără de păcat, atunci putem iconiza chipul Lui, al Maicii Lui, al Îngerilor Lui, al Sfinților Lui.
Și din 11 martie 843[2], Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, nu a mai suferit persecuții în masă pentru Sfintele Icoane, ceea ce nu înseamnă că nu s-a mai murit pentru Sfintele Icoane.
Ci pentru dreapta credință a Bisericii, răstălmăcită și urâtă de mulți, s-a murit, se moare și se va muri, pentru că mulți încearcă să ne schimbe și să ne minimalizeze și să ne murdărească credința care ne mântuiește.
De aceea, în această duminică, în unele Biserici Ortodoxe, se mai citește până azi un text de anatematizare a tuturor ereticilor condamnați de către Biserică, care este cuprins în Triod. Nu și în ediția românească a Triodului. Și el se numește Sinodiconul Ortodoxiei, text care a fost reactualizat cu ereziile de până în anul 1583[3].
Sub numele Sinodiconul Vechi [The Synodicon Vetus], textul anonim, în care sunt condamnați ereticii de până în 886, a fost republicat recent, în 1979, de John Duffy și John Parker[4]. Însă prima ediție a textului e din 1601 și aparține unui teolog luteran: Johannes Pappus[5].
În limba română, Sinodiconul Ortodoxiei a fost tradus de Părintele Profesor Ioan I. Ică jr. și va fi inclus în Canonul Ortodoxiei (vol. 2). Însă îl putem downloada de aici[6], în format PDF, având 45 de pagini, el fiind reactualizat până în sec. al 15-lea, ultimul Sfânt lăudat pentru credința lui fiind Sfântul Marcu Evghenicul.
Din ediția Părintelui Ică jr. aflăm că slujba Sinodiconului se săvârșește în Duminica Ortodoxiei (în Bisericile Ortodoxe unde ea se săvârșește, pentru că în Biserica Ortodoxă Română ea nu se săvârșește) între Utrenie și Dumnezeiasca Liturghie[7]. Și este, în fapt, un canon special, în nouă cântări, ca la Utrenie, după care se citește textul Sinodiconului. În care, mai întâi de toate, se face o apologie/ o apărare a Sfintelor Icoane.
Unde se spune că Sfânta Evanghelie se propovăduiește prin cuvinte și prin Sfinte Icoane, care sunt o „întărire a adevărului”[8]. Căci credincioșii își sfințesc buzele prin cuvintele sfinte și prin Sfintele Icoane își sfințesc ochii[9]. Iar mintea lor „se înalță spre cunoașterea lui Dumnezeu”[10].
Iar mărturisirea de credință a Sinodiconului referitoare la Sfintele Icoane se termină prin cuvintele: „Cum au văzut Prorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatizat dascălii [Bisericii], cum a gândit împreună lumea locuită, cum a strălucit harul, cum s-a arătat adevărul, cum a fost alungată minciuna, cum a luat îndrăznire înţelepciunea, cum a biruit Hristos, aşa gândim, aşa grăim, aşa vestim, cinstind pe Hristos adevăratul Dumnezeul nostru şi pe Sfinţii Lui în cuvinte, în scrieri, în înţelesuri, în jertfe, în temple şi în icoane, Unuia închinându-ne şi cinstindu-L ca pe un Dumnezeu, iar pe ceilalţi cinstindu-i ca pe nişte adevăraţi slujitori ai Lui, acordându-le închinare potrivit relaţiei [lor cu Dumnezeu]. Aceasta e credinţa Apostolilor, aceasta e credinţa Părinţilor, aceasta e credinţa ortodocşilor, aceasta e credinţa care a întărit lumea locuită”[11].
După care urmează enumerarea Sfinților Părinți iconoduli [cinstitori ai Sfintelor Icoane] și cinstirea lor[12], după care este anatematizat iconoclasmul și susținătorii lui[13]. Până aici e Sinodiconul Vechi, cel care se termina cu condamnarea iconoclasmului, adică cu cei care nu cinsteau Sfintele Icoane ci le fărâmau.
Însă Sinodiconul actual condamnă și ereticii și ereziile secolelor 11-15, adică și pe falșii mistici[14], pe bogomili[15], pe cei care doresc să introducă teologia păgână în credința ortodoxă[16], cât și teologia scolastică a romano-catolicilor[17].
Aici se dogmatizează harul dumnezeiesc necreat[18] și sunt anatematizați cei care spun că el este „creat”[19].
Și Slujba Sinodiconului Ortodoxiei se încheie prin pomenirea evlavioasă a Sfinților Bisericii și prin anatematizarea ereticilor[20]. Pentru că trebuie să știm, foarte limpede, cine sunt Sfinții Părinți ai Bisericii, cine sunt propovăduitorii credinței noastre, și cine sunt cei care au luptat și luptă, prin operele lor, împotriva adevărului Bisericii.
Așa stând lucrurile, nu ne mai smintim când îi auzim pe dușmanii credinței vorbind împotriva adevărului. Pentru că știm că nu pot să laude credința în care nu cred. Dar dacă vrem să cunoaștem în mod detaliat tot adevărul Bisericii, atunci trebuie să îi citim și să îi aprofundăm pe Sfinții Bisericii și să punem teologia lor la un loc în inima noastră.
Pentru că nu putem să considerăm drept autentică orice teologie ci numai pe aceea care consimte în mod deplin cu cea a Sfinților Bisericii. Doar cea care este o mărturisire curată și sfântă a credinței Bisericii una a lui Hristos e teologia care ne mântuiește.
În Evanghelia de azi [In. 1, 43-51], iubiții mei, Domnul ne-a spus că credința e plină de încredințări dumnezeiești. Că credința noastră este experiență și vedere, pentru că e o urmare credincioasă a Lui.
Căci ortodocșii autentici nu sunt plini de părere de sine și de idei dubioase ci de simțiri și de vederi ale slavei lui Dumnezeu. De descoperiri sfinte, de la Dumnezeu, dăruite de El pentru iubirea și râvna lor pentru Dumnezeu și datorită curăției lor imense.
De aceea, în această primă săptămână a Postului Mare, cu toții am coborât în durere, în pocăință, în vederea de sine. Pentru că postul ne ajută să ne stricăm imaginea triumfalistă despre noi înșine.
Ne-am văzut slăbiciunea și mai bine. Am văzut cât de puțin răbdăm, cât de puțin ne plac lucrurile umile. Iar dacă nu ne-am conștientizat păcătoșenia cum se cuvine, atunci am auzit în slujbele acestei săptămâni cum ni s-a spus că suntem mai păcătoși decât toți. Că i-am întrecut pe toți cu păcatele noastre.
Însă, în același timp, că mila lui Dumnezeu, care acoperă tot păcatul nostru, ne așteaptă ca să ne ierte și să ne vindece pe fiecare în parte.
Și atunci, ce trebuie să facem? Să venim la Dumnezeu cu tot ceea ce suntem pentru ca să primim iertarea Lui. Pentru că El nu numai că ne iartă și ne vindecă de relele noastre, dar, ca unul care ne iartă desăvârșit, ne umple de slava Lui. Ne umple de curăția Lui și ne face noi, ne îmbracă în veșmântul luminii Sale, care e adevărata noastră bucurie, bucuria cea veșnică.
Îndrăzniți și vă apropiați de Domnul la fiecare Dumnezeiască Liturghie! Veniți să mâncăm și să bem la Masa de taină a lui Dumnezeu!
Căci Îl primiți pe El întreg în lingurița împărtășirii și El vă face întregi și noi și curați în adâncul ființei voastre.
Și dacă Dumnezeu ne curățește și ne înnoiește, dacă El ne umple de frumusețea Lui, atunci cum să ne mai simțim urâți și neiubiți? Căci sentimentele acestea de teamă, de nesiguranță, de neiubire, de urât, de singurătate…ne copleșesc tocmai pentru că suntem fără El în noi.
Demonii ne atacă cu gândurile depărtării de Biserică și de Sfintele Taine tocmai pentru ca să nu ne vindece Dumnezeu de patimile noastre. Căci ei știu că nimic pe lumea asta nu se compară cu primirea lui Hristos în ființa ta.
Dar când ne umplem de post, de rugăciune, de milostenie, de împărtășirea cu Dumnezeu, de adevărul integral al Bisericii, atunci nu ne mai simțim singuri, nu ne mai simțim ai nimănui, pentru că noi suntem ai lui Dumnezeu! Suntem ai Lui și cu El!
Și tot ceea ce facem, facem cu bucurie și cu încredere. Pentru că simțim prezența lui Dumnezeu în noi, prin harul Său, care ne întărește în toate.
Așadar, iubiții mei, să cinstim Sfintele Icoane ca pe chipurile preasfinte ale celor pe care îi iubim, știind foarte profund faptul că Sfinții lui Dumnezeu, pe care noi îi cinstim, sunt vii și ne aud și ne văd și ne ajută!
Să dăruim Sfinte Icoane și cărți sfinte, alături de alte cadouri de suflet! Pentru că prin aceste daruri sfinte, prin imagini și cuvinte, dăruim începutul prieteniei cu Dumnezeu.
Și oamenii au nevoie de Dumnezeu mai mult decât de viața lor! Iar dacă Îi împrietenim cu Dumnezeu, ne facem părtași la mântuirea lor.
Pentru că Domnul S-a întrupat și S-a făcut om pentru ca să ne suie spre dorirea și dragostea Lui[21]. Iar dacă privim la chipul Lui și cerem mila Lui, atunci trebuie să avem considerație față de orice om, pentru că în orice om Îl vedem pe El, Care S-a făcut om pentru noi.
Sfintele Icoane ne învață iubirea față de oameni, iubire care e plină de iubirea față de Dumnezeu. Pentru că cei care L-au iubit pe El, s-au sfințit pentru El.
Și fericiți vom fi și noi dacă ne vom sfinți continuu pentru Dumnezeul nostru, pentru Tatăl, pentru Fiul și pentru Sfântul Duh Dumnezeu, pentru Dumnezeul mântuirii noastre. Amin!
[1] Sfânta Icoană am preluat-0 de aici: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_600_width/imagine/2013/03/58_8bit_pe-ic23-ds2-q1.jpg.
[2] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Feast_of_Orthodoxy.
[3] Îl găsiți aici în limba engleză: http://www.oodegr.co/english/ekklisia/synodoi/synodicon_of_orthodoxy.htm#The_%E2%80%9CSynodikon_of_Orthodoxy%E2%80%9D_.
[4] A se vedea: http://www.doaks.org/resources/publications/books-in-print/the-synodicon-vetus.
[5] Cf. http://www.tertullian.org/rpearse/manuscripts/vetus_synodicon.htm.
[6] A se vedea: http://pemptousia-4.wpengine.netdna-cdn.com/files/2013/03/Slujba-si-Sinodiconul-Ortodoxiei-dosar-integral-Ioan-Ica-jr.pdf.
[7] Idem, p. 651 [în PDF]. [8] Idem, p. 657. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Idem, p. 658. [12] Idem, p. 658-659. [13] Idem, p. 659-660. [14] Idem, p. 661. [15] Idem, p. 662. [16] Idem, p. 668. [17] Idem, p. 670. [18] Idem, p. 676. [19] Idem, p. 677. [20] Idem, p. 680-686.
[21] Triodul, ed. BOR 1986, p. 187.