Versuri populare inspirate din Triod
Izgonirea lui Adam din Rai – despre care s-a făcut pomenire în Biserică săptămâna trecută – a fost transpusă și în versuri populare.
E posibil ca un îndemn la versificare trebui să-l fi constituit existența imnelor din Triod[1], la Duminica izgonirii lui Adam din Rai – despre poezia Triodului am mai scris și altădată[2].
Să vedem însă versurile populare pe acest subiect – aproape jumătate din poezia care se numește Verșu lui Adam:
Veniț toț cei din Adam,
Și cu fiii lui Avram,
Să cântăm verșuri cu jale
Pentru a lui Adam greșale.
Și pentru a lui izgonire
Jelnica din Rai gonire.
Că îndată cât au greșit,
Domnu din Rai l-au gonit.
Și în poarta Raiului pusă
O pară de foc nestânsă.
Adam văzindu-să pă sine
Lepădat de atâtă bine
Tare începu a plânje
Și cătră Eva a zice:
O, amar, Evo, și ție!
Că tu îmi făcuși aceasta mie:
Că pre tine te ascultaș
Sfânta poruncă călcaș;
Care pentru o mâncare
Sânt pedepsit așa tare.
Că acum mă bucuram
Întru slava ce eram.
Pentru aceaea, Doamne sfinte!
Fie-Ț[i] de noi aminte,
Nu ne de tot lepăda,
Fiind noi zidirea Ta.
Și fie-(Ț[i]) de mine milă
De am și greșit de silă.
Doamne, eu am greșit Ție
Iar pentru a mea soție
Să nu fiu până în sfârșit
Așa tare părăsit.
Raiule! grădină dulce
De aici nu m-aș măi duce.
De dulceața poamelor,
De mirosul florilor,
Pentru dulceața din tine
O, amărâtul de mine!
Că unde îmi aduc aminte
De a tale și multe sfinte,
Lacrămile mă coprind iară
Aprinzându-mă cu pară.
Domnul cel prea Sfânt văzând
Prea Adam așa plângând,
Trimițând al său cuvânt
Pre un Înger al Său sfânt.
Și către Adam zicând:
„Taci, Adame! nu mai plânge
Măcar de ai și greșit
Nu te-am de tot părăsât.
Dar de-acum vei câștiga
Toate cu sudoarea ta.
Lucrând tu pământ cu trudă
Și cu osteneală crudă.
Murind cu amară moarte
Precum și fiearăle toate.
Tu, Evo, întăi ai greșit
Pre Adam l-ai prilostit [înșelat].
Și din toate ai luat,
Și și lui Adam i-ai dat:
Și tu când vei naște prunci
Atunci să ai grele munci.
Dar vei fi bărbatului
Săpt toată ascultarea lui”.
Evii încă i-au dat aminte
Cum să-ș facă îmbrăcăminte[3].
Reamintim câteva din imnele din Triod, din Duminica la care am făcut referire:
Făcătorul meu, Domnul, luând țărână din pământ
și însuflețindu-mă cu suflare de viață,
m-a înviat și m-a cinstit a fi stăpânitor pe pământ
tuturor celor văzute, și locuitor împreună cu îngerii.
Iar Satana înșelătorul, lucând cu șarpele ca printr-o unealtă,
m-a amăgit prin mâncare și de mărirea lui Dumnezeu m-a osebit
și m-a dat morții celei mai de dedesupt în pământ.
Ci Tu, ca un Stăpân și îndurat, iarăși mă cheamă.
De veșmântul cel de Dumnezeu țesut m-am dezbrăcat eu,
ticălosul, prin sfatul vrăjmașului, neascultând
porunca Ta cea dumnezeiască, Doamne.
Și m-am îmbrăcat acum cu frunze de smochin
și cu haine de piele;
căci m-am osândit a mânca prin sudori pâine cu muncă;
pământul a fost blestemat să-mi rodească spini și pălămidă.
Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în anii cei de apoi,
cheamă-mă, iarăși adu-mă în Rai.
Raiule precinstite, podoaba cea frumoasă,
locașul cel de Dumnezeu zidit,
veselia cea nesfârșită și desfătarea,
mărirea Drepților, frumusețea Profeților și sălășluirea Sfinților,
cu sunetul frunzelor tale roagă pe Ziditorul tuturor,
să-mi deschidă ușile pe care cu neascultarea le-am închis;
și să mă învrednicesc a mă împărtăși de pomul vieții și al bucuriei,
cu care mai înainte întru tine m-am desfătat.
Adam a fost scos din Rai pentru neascultare
și de la desfătare a fost lepădat, amăgit fiind
de vorbele femeii, și gol a șezut în preajma locului,
tânguindu-se: vai mie! Deci să ne sârguim toți
să primim vremea Postului, supunându-ne
evangheliceștilor rânduieli; ca prin ele
făcându-ne plăcuți lui Hristos,
să dobândim iarăși sălășluirea Raiului.
Șezut-a Adam în preajma Raiului,
și de goliciunea sa plângând, se tânguia:
Vai mie, celui ce m-am supus înșelăciunii celei viclene,
și am fost furat de ea și de mărire m-am depărtat.
Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăție
și lăsat în sărăcie.
Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta
întru dulceața ta.
Nu voi mai vedea pe Domnul și Dumnezeul și Ziditorul meu;
căci în pământ voi merge, din care am și fost luat.
Milostive îndurate, strig către Tine:
Miluiește-mă pe mine, cel ce am căzut.
Scos a fost Adam din Rai pentru mâncare;
pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se
și cu glas de umilință zicea:
Vai mie, ce am pătimit eu ticălosul!
O poruncă am călcat, a Stăpânului meu, și de tot binele m-am lipsit.
Raiule preasfinte, care ai fost sădit pentru mine
și prin Eva ai fost încuiat,
roagă pe Cel ce te-a făcut pe tine
și [Care și] pe mine m-a zidit,
ca să mă satur de florile tale.
Pentru aceasta și Mântuitorul către dânsul a zis:
Zidirea mea nu vreau să piară, ci vreau să se mântuiască
și la cunoștința adevărului să vină.
Că pe cel ce vine la Mine nu-l voi goni afară.
Pentru bogăția bunătăților,
Tu ai sădit, Ziditorule și Doamne,
desfătarea Raiului în Eden,
poruncindu-mi să mă desfătez întru roadele
cele frumoase, veselitoare și nestricăcioase.
Vai mie, ticălosul meu suflet,
că ai luat învoire de la Dumnezeu
să te îndestulezi de cele ce sunt în Eden
și ți s-a poruncit să nu mănânci
din rodul cunoștinței [binelui și răului].
Pentru ce ai călcat legea lui Dumnezeu?
Șarpele cel viclean oarecând
pizmuind cinstea mea,
a șoptit în urechile Evei cu înșelăciune;
de care eu amăgindu-mă, vai mie,
m-am lepădat din adunarea vieții.
Plângeți-mă, cete îngerești,
frumusețile Raiului
și podoaba plantelor celor de acolo,
pe mine, cel înșelat rău
și de la Dumnezeu depărtat.
Livadă fericită, pomi sădiți
de Dumnezeu, frumuseți ale Raiului,
acum vărsați lacrimi din frunze
ca din niște ochi,
pentru mine cel golit și înstrăinat
de mărirea lui Dumnezeu.
Nu te voi mai vedea, nici mă voi mai bucura
de preadulcea și dumnezeiasca strălucire a ta,
preacinstite Raiule;
că gol la pământ am fost lepădat,
mâniind pe Făcătorul meu.
Șezut-a Adam atunci
în preajma desfătării Raiului și a plâns
și, cu mâinile bătându-și fața, zicea:
Îndurate, miluiește-mă pe mine cel căzut.
Simte durere, Raiule,
împreună cu lucrătorul care a sărăcit
și, cu sunetul frunzelor tale,
roagă pe Făcătorul să nu-ți încuie ușa.
Îndurate, miluiește-mă pe mine, cel căzut[4]
Iată și o altă variantă, intitulată Verșul lui Adam, din același manuscris studiat de Gaster:
Până n-au greșit Adam
În păcat nu eram
O, ticăloși de noi!
Iar Adam dacă au greșit
Domnul din Rai l-au izgonit
Șezând la poartă și plângând
Și din gură așa grăind:
Că afară mă aflai
Dintru tine, dulce Rai!
O, vai, copaci roditori
Câmp împodobit cu flori!
O vai, curate izvoară
Și munți cu vânturi ușoare.
O, vai, lucruri de odihnă
Și zăpoade [văi] cu lumină[5].
O, vai, râuri de mult bine
Dumnezău cu voi rămâne.
O, grădină luminoasă
Cu lumină mângăoasă.
Iar Dumnezău așa grăind
Glas către dânsul zicând:
Adame, nu te jelui
Că Eu te voi milui
Și ce tu ai fost pierdut
Iar-ț va fi dăruit[:]
Acest loc de odihnă!
Din inimă el suspină […]
Dânsul zice foarte tare
Cu plânjele fo[a]rte mare[:]
O, ticălosul, Doamne, de mine!
Cum să nu plâng eu cătră Tine?
Că eu porunca o am călcat
Care mi-o ai fost dat.
Că șarpele au învitat
Pre Eva o au înșălat,
Din pom străin am mâncat
Și-amândoi goli ne-am aflat;
Pentru a Evii neascultare
Ne-am lipsit din desfătare.
Pentru o mâncare amară
Ne scoasă din Rai afară.
Pentru o rea sfătuire
Lipsiț[i] de atâta mărire!
Iar Raiu așa grăi.
Adame! nu te jelui.
Mai bine te du de la mine
Că n-ai slujit mie bine.
Adam din suflet jemând
Grăind cu jale plângând:
O, Raiule! polată frumoasă!
Cu lumină mângăoasă!
Raiule! grădină dulce
Eu nu mă îndur a mă duce,
De glasul Îngerilor,
De vorba păsărelor,
De mirosul florilor,
De zvonul albinelor,
De zgomotul Sfinților
De mărirea Drepțâlor.[6]
Și dintr-un alt manuscris, care conține cântece de stea:
Iară Adam au răspuns lui [Raiului]:
– Am greșit Părintelui.
O Rai! Rai! prea sfânt
Pentru mine ai fost zidit.
Acum văz că sânt lipsit,
Cu urgie pedepsit!
Și cu glas de jali plânsă,
Apoi cătră Eva zisă:
Ah! amar, Evo, și ție!
Tu-mi făcuși aceasta mii.
De mă lipsiiu de viiați,
Și di a Raiului dulceați. […]
Și au rămas Adam afară,
Cu rușine și cu ocară.
Și văzându-se cu piele,
Neavând nicio mângăere.
*
Oh! Vai de mine, Rai!
Cum de tine mă (di)spărțai.
Pre acest pământ blestemat
Din care am fost luat.
Că am fost îngrădit cu bine,
Acum mă dispart de tine.
Și voi ave multe durori
Mâncând pâine cu sudori.
Și grijă din toate părți
Întru ale lumii răutăț[i].
O, viiața me cea din Rai!
Eu spre moarte o scăpai.
Dacă nu m-am socotit,
Lui Dumnezău am greșit.
Puțină poruncă mi-au dat
Și curând o am scăpat.
Și foarte rău m-am înșelat
Pre Eva de-am ascultat.
La acest pom oprit
La dânsul dacă am venit
Dintr-însul dacă am gustat,
Eu gol m-am aflat.
Frunză de smochin luai
Și pre trup mă îmbrăcai.
Domnul afară mă scoasă,
În lume[a] cea păcătoasă [etc.][7].
[1] Tipărit prima dată în românește la 1726. Anterior, avem numai edițiile slavo-române tipărite de Mitrofan la Buzău, în 1697 și 1700. A se vedea: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A72/pdf.
[2] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/tag/poezia-triodului/.
[3] A se vedea: M. Gaster, Studii de folclor comparat, ediție îngrijită, prefață și note de Petre Florea, Ed. Saeculum I. O., București, 2003, p. 123-124.
Poeziile populare le-a descoperit Gaster în două manuscrise pe care le avea de la Aron Densușianu.
[4] Cf. Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 99-104.
[5] Strofă inspirată din Cazania Sfântului Varlaam, în care se spune că în Rai, pentru Sfinți, „sâmt paturi de odihnă veacinică cu lumină așternute”. Și că „Raiul iaste zidit de Dumnădzău sus la răsărit pre munți înalți și frumoși, unde-s vânturi vesele, nice foarte calde, nice foarte răci, și văzduh luminat”. Cf. Varlaam, Opere, alcătuire, transcriere a textelor, note și comentarii, glosar și bibliografie de Manole Neagu, Ed. Hyperion, Chișinău, 1991, p. 95, 268.
[6] Cf. M. Gaster, Studii de folclor comparat, op. cit., p. 125-126.
[7] Cf. Idem, p. 148-149.
Pingback: Despre un manuscris al lui Procopie Pătruț | Teologie pentru azi