Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Mintea în derivă a Hameleonului îi „zugrăvește” acestuia, în vis, întâmplări neobișnuite:

În care vis părerea
chipuri ca acestea
închipuindu-i îi zugrăviia.

 Hameleonului cu aer a să paște
și cu vânt a să hrăni
firea fiindu-i,
precum pre marginea unii ape îmblă
i să părea,
unde niște hingiuri [tufișuri] dese
și înghimpoase
și niște copaci frundzoși
și umbroși
era,
atâta cât de desimea
și grosimea
umbrelor ce avea,
precum de tot soarele le lipsește
și preste tot întunerecul îi căptușește
i să părea.

 Aședară, el îmblând
și prin întunecoasă ceața aceia orbăcăind,
departe înainte precum o zare de foc vede
i să păru,
spre carea cu toată nevoința năzuind
și la dânsa apropiindu-să,
vădzu că atâta de mare era focul
carile cu mare văpaie ardea,
cât cu vârvul parăi
nuârii ceriului pătrundea,
unde stihiia focului
cu apa nuărului
mari și groznice trăsnete
și plesnete
făcea /…/

 Iară în mijlocul focului
o jiganie groznică vădzu,
carea la chip ca șopârla,
însă cu multul mai mare
și mai groasă a fi
i să părea.

Aceasta
în toate părțile prin pară primblându-să,
fără sațiu jăratecul păștea
și de mare lăcomie și spudza înghițiia,
nemică cevași
de atâta înfocată văpaie betejindu-să.

 Hameleonul așe de cu dulce
mâncarea sulimendriții vădzind
(căci așe să numiia jiganiia aceia),
lucru carile nici odânăoară
stomahul ei îl simțisă,
foamea în mață i să scorni

(că din multe pofta sufletului neclătită ar fi,
de n-ar fi simțirile pre dinafară iscoditoare
și apoi îndemnătoare).

 Foamea dară începând,
mănuntăile i să întorcea
și stomahul tare îl chinuia.
Carile de toată știința
a simțire ca aceia
gol,
cu de moarte țipete:
„vai, mațele,
vai, mănuntăile,
vai, pântecele,
vai, vintrile mele!”
a să văieta
și a să văiera
începu.

 Și leacul aceii necunoscute boale,
ce ar fi și unde s-ar afla,
nu știia.

Așe el într-acel chip mișelos chinuindu-să,
salamandra din mijlocul focului:
„O, sărace, strigând, dzisă,
ce poate fi acest chin,
carile așe de fără milă te-au apucat
și ce această lacomă căutare
și nesățioasă mâncare

spre bucatele mele?”

 Hameleonul, fără „vai și vai”,
altă nu dzicea,
și fără „moriu și moriu”,
altă nu răspundea.
Ce mai pre urmă cu lânged glas
dzisă: „Simțire ne[mai]simțită simt
și pătimire nepătimită pat,
o, domnul mieu și împăratul focului
(că Hameleonului precum salamandra
bodzul [zeul] focului să fie
i să păru)”.

 Hameleonul la toate amăgitoriu,
iară la aceasta să amăgi,
căci în hrană și în mâncare
deosăbire a face neștiind,
i să păru că jăratecul fără primejdie
și focul fără nevoie
a înghiți
și a mistui
va putea.

Ce răul rău pate,
că în locul foamei
sațiul cu arsură și nesuferite durerile
i să înmulțiră.

Salamandra dzisă: „O, ticăloase,
au nu știi că foametei hrana
și setei băutura
îi ieste leacul?
Însă nu tot stomahul
toată bucata mistuiește,
nici tot gâtlejul
toată băutura priimește,
nici altă jiganie, fără [afară] de mine,
foc a paște poate
cine pentru desfrânata poftă
orânduiala firească covârșește,
acela
în focul lăcomiii sale
(ca tine acmu) s
ă pedepsește,
a căruia stângere și potolire
foarte cu greu
și mai nici cu greu să găsește.

 Ce tu acmu,
mai multă zăbavă nefăcând,
cum mai curând
aleargă,
cearcă
și unde oaâle șerpelui vii [vei] afla,
nezăticnit [netulburat] le bea,
căci după mâncare
ca aceasta,
băutură ca aceia
trebuie,
că numai acelea doară văpaia
carea în droburile[1] tale s-au ațițat
a stânge vor putea”.

 Hameleonul, de leac ca acesta
de la sulimendriță înțelegând,
macar că nu fără mari slăbiciuni
și leșinături,
însă îndată prin toate malurile a cerca,
toți câmpii și dealurile a cutreiera
și toate bortele [scorburile] copacilor,
gaurile țărmurilor
și crăpăturile pământului
a scociorî [scotoci] începu
(că la cel bolnav sănătatea
de mare preț ieste,
pentru carea toate în cumpănă puind,
mai iușoare a fi le socotește).

 Deci după multă
și cu multe dureri, trudă
și ostenință,
oaâle șerpelui,
carile ohendra [năpârcă] să cheamă,
într-un loc a afla
i să tâmplă,
pre carile, de mare arsura mațelor,
îndată și fără de nici o îngăimală
le sorbi.

 Aședară, de cu grabă dacă oaâle bău,
precum arsura mațelor ce avea
i s-au potolit
i sa păru.
Însă după fire doftorul,
după doftor leacul
și după leac ca acela
tămăduirea carea i să cuviniia
îi vini,
de vreme ce nu chipul boalei
în chipul sănătății,
ce forma răului
într-altă formă mai rea
și mai cumplită s-au mutat.

 Căci oaâle ohendrii
în călduros pântecele Hameleonului
coborându-să,
nu spre mistuire,
ce spre zămislire
clătire a face începură
și acmu embrionați puii ohendrei
după a lor fire
pântecele îi fărâma
și, pentru ca în lumină să iasă,
vintrele îi spinteca

(că cine cu lăcomie
acul cosătoriului înghite,
acela cu mare mișălie
fierul arătoriului borește),

 și așe, săracul Hameleonul
iarăși spre moarte să bătea,
iarăși munci și dureri de naștere îl cuprindea,
în locul leacului otrava
și în locul sănătății moartea cunoștea,
dară ce să facă
și de ce să să apuce nici știia,
nici să pricepea.

 Puii ohendrii din pântece-i ieșind,
peste trup i să împleteciia,
de grumadzi i să colăciia,
îl pișca,
îl mușca,
și nu laptele, carile nu avea,
ce singele, carile de prin toate vinele i să scurea,
îi sugea.

Într-acesta chip puii ohendrii
și născuții lui și atâta de cumplit
din toate părțile de viață deșertându-l,
și cu toapsăc și venin împlându-l,
în dureri așe mari
și chinuri așe nesuferite,
îndată oteșirea [alinarea] în minte nu-i veniia[2].

Este, și aceasta, o altă o splendidă pagină de literatură. Un adevărat fragment de basm în versuri se derulează înaintea ochilor noștri. Prin dinamism și vervă poetică, îl anticipează din nou pe Creangă – în opera căruia cercetătorii au sesizat fragmentele ritmate și chiar rimate, precum și lirismul povestirii (în secvențe întinse).

Hameleonul umblă printre „copaci frundzoși și umbroși”, care acoperă soarele cu umbra lor, asemenea lui Dante, odinioară, prin pădurile întunecate.

Salamandra, care apare în „zare de foc”, este o arătare minunată pentru Hameleon, care o și confundă cu zeul focului – se poate ca autorul să fi intenționat o paralelă cu episodul rugului aprins din Scriptură, indicându-ne o ironie mușcătoare la adresa Hameleonului.

Totodată, salamandra care „jăratecul păștea /…/ și spudza înghițiia”, este și sinonimul calului năzdrăvan al basmelor. Numai că, în basme, nu e nimeni care să poftească a se ospăta din jăratic, care e o delicatesă rezervată animalului fabulos. A mânca jar înseamnă însă: a fi extraordinar.

Fabula lui Cantemir pleacă, în ceea ce o privește pe salamandra care stătea într-o „zare de foc”, de la foarte vechi considerații asupra acestor viețuitoare cu adevărat neobișnuite prin capacitatea lor de a se regenera:

„Încă din vechime, salamandrele, aceste șopârle aparent banale, au fost considerate niște creaturi supranaturale, cu nimic diferite de dragoni sau balauri. Lor li se atribuia, de pilda, capacitatea de a se autoincendia (s. n.), făcându-se nevăzute și dispărând fără urmă […]. Certă este capacitatea lor absolut incredibilă de regenerare, întrucât micilor vietăți le pot crește la loc membrele și chiar organele amputate, și nu doar o dată, ci de nenumărate ori”[3].

Hameleonul o vede, așadar, pe salamandră, ca pe un balaur care mănâncă jar sau ca pe o pasăre Phoenix care nu se teme de foc, pentru că poate să renască din propria cenușă. Ba chiar ca pe un zeu al focului. În orice caz: o făptură măreață și nemuritoare.

Cantemir era la curent nu numai cu biologia, ci și cu cele mai vechi credințe populare, pe care el declară că le lasă „în prepusul schipticesc”, precum a făcut cu povestea despre ouăle de fier care se fac din găinațul cămilei, deși nu este de acord deloc nici cu atitudinea celor care neagă orice numai pe motivul că realitatea respectivă a dispărut din actualitate: „dară mișeliia lumii aceștiia/ atâta cu vremea lucrurile strămută,/ cât celea ce unii odată cu mânule le apipăia[4]/, cu picioarele le călca/ și cu ochii le videa/ aceleași acmu alții audzindu-le,/ în loc de basnă și de minciună/ a fi să le ție” [5].

Autorul nostru nu crede un lucru sau o situație care „prin scrisori [scrieri] a oameni de temeiu nu să pomenește” [6].

Revenind la povestea Hameleonului, acesta, în vis, râvnește la statutul salamandrei, acela de ființă nemuritoare, care putea sta nevătămată în focul ce „cu vârvul parăi/ nuârii ceriului pătrundea”, „prin pară primblându-să”.

Din nou, pentru povestirea sa, Cantemir se poate să se fi inspirat și din Scriptură, din episodul aruncării celor trei tineri în mijlocul focului, la porunca lui Nabucodonosor:

„Și cuptoriul să arsă prea de prisosit de 7 părți mai mult, și acești 3, Sedrah, Misah și Avdenago, au căzut în mijlocul cuptoriului focului ce ardea, legați, și umbla în mijlocul văpăii, lăudând pre Dumnezău” (Dan. 3, 23-24, Biblia 1688).

Expresia „înfocată văpaie”, de la Cantemir, ne amintește, de asemenea, și de Viețile Sfinților.

Cantemir construiește, așadar, o alegorie –pe care singur o și tâlcuiește, pe parcurs –, folosindu-se atât de sugestii ale celor transmise „prin scrisori a oameni de temeiu”, în care credea fără de îndoială, cât și de legende vechi (salamandra care putea să-și dea foc și să dispară) sau de insinuări ale basmelor (păscutul jăraticului) pe care le considera „în prepusul schipticesc”.

Cu toate acestea, Cantemir e departe de intenția ideologică (iluministă sau de alt fel) de a încerca să producă confuzie între hagiografie și fabulație.

Constructul său e important, pentru el, prin impresia finală, prin ideea pe care dorește să o transmită: Hameleonul este cel care râvnește la ceea ce nu i se cuvine, după cum ne lămurește tot autorul, căci „cine pentru desfrânata poftă/ orânduiala firească covârșește,/ acela în focul lăcomiii sale/ (ca tine acmu) să pedepsește”.

Nu este fără semnificație nici rețeta pe care i-o indică salamandra Hameleonului: să bea ouăle șarpelui.

Iar Hameleonul bea ouă de năpârcă, despre puii căreia se spune și că se nasc sfâșiind pântecele mamei. De aceea și Cantemir scrie că: „embrionați puii ohendrei/ după a lor fire/ pântecele îi fărâma/ și, pentru ca în lumină să iasă,/ vintrele îi spinteca”.

Năpârca e un animal ce reprezintă, așadar, un simbol negativ. Sfântul Ioan Botezătorul se adresa astfel fariseilor și saducheilor: „Pui de năpârci, cine v-au arătat voao să fugiț[i] de urgia cea viitoare?” (Mt. 3, 7, Biblia 1688).

Bând ouăle de năpârci și ieșind puii „embrionați” în pântecele său, Hameleonul nu numai că nu se vindecă de arsura stomacului provocată de jăratic, ci cade într-o și mai mare suferință.

Pasajul alegoric este însă – din nou – foarte probabil inspirat dintr-o pildă biblică:

 „Nădăjduiesc pre ceale deșarte și grăiesc deșarte, căci nasc durere și fată fărădeleage. Oaole aspidelor au spart și pânza păianjănului țes, și cel ce va să mănânce den oaole lor, sfărâmând vârful, află într-însul și vasilisc” (Is. 59, 4-5, Biblia 1688).

Hameleonul „mai târdziu/ de mare și minunată/ puterea cornului Inorogului/ asupra a toată otrava/ aminte își adusă” [7].

Povestea Inorogului cu cornul vindecător există în Fiziologul grecesc, „unde se povestește că un șarpe otrăvise apa de unde se adăpau animalele, iar ele n-au băut până ce n-a atins-o inorogul care avea darul de a face să dispară forța otrăvii”[8].


[1] „Drob” e un termen vechi slav, însemnând măruntaie.

[2] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 247-249.

[3] Cf. http://www.revistamagazin.ro/content/view/9121/20/.

A ase vedea și: http://www.descopera.ro/dnews/4587737-secretul-regenerarii-este-detinut-de-o-salamandra.

[4] Parafrază la I In. 1, 1. În altă parte parafrazează și I In. 1, 3: „Ce cu ochii am privit, aceia cu gura vă povestesc”, Idem, p. 78.

A se vedea Cele trei epistole catolice ale Sfântului Apostol Ioannis, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, p. 3,

http://www.teologiepentruazi.ro/2015/01/23/cele-3-epistole-catolice-ale-sfantului-apostol-ioannis/.

[5] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 91-92. [6] Idem, p. 92. [7] Idem, p. 249.

[8] A se vedea Elvira Sorohan, Cantemir în cartea ieroglifelor, op. cit., p. 254.

Did you like this? Share it: