În loc de vedete în Africa, vedete la țară, bucătari care nu știu să poșeze un ou sau „librari pentru o zi”, eu propun trei luni de cazarmă pentru câțiva scriitori, cunoscuți sau nu, bărbați și femei la un loc, în care să ne arate, pas cu pas, cum scriu ei o carte.

Subiectul cărții sau profilul cărții rămâne la latitudinea scriitorului. Pot scrie poezie, pot scrie roman, pot să își scrie jurnalul, pot să facă o cercetare anume, pot să scrie teatru…pot să scrie orice vor.

Numai asta li se cere tuturor: stau trei luni….și trebuie să scrie 300 de pagini în format Word.

Însă fiecare dintre ei trebuie să își corecteze textul, să îl editeze în format PDF și să îl prezinte, la finalul emisiunii, sub formă de carte…așa cum trebuie ea predată la tipografie sau editată online.

Vreau să îi vedem de dimineață și până seara, să îi vedem dormind, să îi vedem mâncând, să îi vedem vorbind…dar, mai ales, să îi vedem scriind.

Și ceea ce scriu ei pe computerele lor să apară pe ecran, cuvânt de cuvânt, pentru ca să vedem ce înseamnă pentru ei a scrie o pagină…sau a face muncă de cercetare pentru o pagină.

Asta m-ar interesa foarte mult pe mine ca cititor, pentru că astfel aș avea o reală raportare la scriitorii intrați în concursul televizat.

După trei luni, câștigătorul va fi desemnat în acest fel: jumătate din puncte sunt de la publicul telespectator și jumătate dintre ele sunt o medie între punctele pe care și le dau unii altora și cele pe care le primesc de la un juriu profesionist. Juriul fiind format din scriitori…care au scris peste 30 de cărți la viața lor.

Eu aș face rating unei astfel de emisiuni televizate! Dumneavoastră?…

Did you like this? Share it: