Așa îi spun prietenii din grupa de investigații criminalistice: Mac. Și în episodul de azi-noapte, Mac a fost împușcat pe la spate, de o tânără care fura pastile dintr-o farmacie.

Acum, Mac e  pe pat, pus la aparate, în stare de inconștiență. Medicii îl operează. Numai că „sufletul” lui Mac se întâlnește cu fiecare membru al echipei în parte și le vorbește ca un adevărat „duhovnic”.

Pe unul îl învață să se căsătorească, pe altul să plece în altă parte, își cere iertare…mărturisește ce ar fi vrut să facă…să mai facă…

Însă, „sufletul” lui Mac nu numai că e văzut cu ochii de prietenii lui…dar se și îmbrățișează cu ei. La un moment dat, unul dintre doctori chiar bea un păhărel de tărie cu sufletul lui Mac…și sufletul lui Mac se plimbă peste tot, își privește trupul pus pe masa de operație, are dureri de inimă…

Ba, mai mult, „sufletul” lui Mac se întâlnește cu „sufletul” fostei lui iubite, acum decedată. Și fosta iubită îi spune că o știe pe actuala lui iubită…că e frumoasă…dar că el nu e bine-venit „aici”. Adică…„în cer”.

Însă iubita decedată a lui Mac nu pare deloc „o sfântă” ci o americancă stilată, de ultimă generație.

Mai pe scurt, filmul american ne-a vorbit despre vederi „duhovnicești” ale unui suflet…văzut cu ochii fizici. Ba, mai mult, ne-a vorbit despre „materializări identice” ale unui suflet pentru a fi văzut și îmbrățișat de oameni vii…dar și despre „materializarea” unui suflet al unei femei decedate…pentru a vorbi, pe pământ, cu sufletul unui bărbat aflat în stare vegetativă.

Ce ies în prim-plan? Puterile „speciale” ale prietenilor lui Mac de „a-i vedea” sufletul…deși ei sunt niște banali doctori, fără valențe religioase. Însuși Mac, șeful detectivilor criminologi, e un adevărat „sfânt” pe patul de spital…atâta timp cât sufletul lui „își încheie afacerile” cu ceilalți „pe cale spirituală”.

De unde atâta „spiritualitate” într-un film despre tăiatul cadavrelor la morga?

Și de când protestanții/ neoprotestanții din spatele filmului au atâta apetență pentru realitatea sufletului, atâta timp cât discuția despre  viața sufletului omului după moarte nu prea apare în niciun film?

Surpriza de final a episodului, redată la Pro TV cu câteva minute înainte de miezul nopții, a fost aceasta: amanta lui Mac, cu un rozariu catolic în mână, citește Crezul niceo-constantinopolitan…la patul muribundului Mac.

Scena începe de la Învierea Domnului…Și, când femeia blondă spune: „Și întru Duhul Sfânt”…Mac „se întoarce” de pe lumea ailaltă – deși el fusese numai prin spital, vorbind „duhovnicește” când cu unul, când cu altul…și observându-și trupul în continuu.

Întreaga mistificare cinematografică despre ceea ce se petrece cu sufletul unui om când se află în stare vegetativă sau când moare se înscrie într-o explicație „științifică” a morții amestecată cu fabulații despre moarte.

Sufletul a fost prezentat din perspectiva lumii protestante, fără recurs la Îngeri și demoni, fără recurs la viața mistică, fără recurs la slava lui Dumnezeu și, implicit, la judecata Lui…și și-au imaginat că sufletul, după moarte, poate să facă de toate.

Numai că, dacă Mac sta să moară…sau murea…nu mai avea deloc „starea de bine” afișată pe față, pe fața lui de „suflet” vorbitor cu toți…pentru că Mac a trăit și a murit ca un om areligios.

La moartea păcătosului vin demonii, frica îl cuprinde cu totul…pentru că sufletul lui începe să vadă diferența dintre cine este…și cine ar fi trebuit să fie.

Filme de genul acesta vor să „calmeze” conștiința omului, să îi facă speranțe deșarte…mințindu-l că se poate mântui…chiar și dacă n-a avut deloc de-a face cu Dumnezeu.

Faptul că „sufletul” lui Mac e „văzut” cu ochii fizici de către prietenii lui și nu în vedenie, nu duhovnicește, e totuna cu a spune că aparatul de fotografiat poate „fotografia” demoni sau suflete…pe care ochii omului nu îi văd.

Pentru că am văzut că mulți ortodocși creditează mai mult aparatul de fotografiat decât curățirea de patimi, considerând că aparatul de fotografiat poate „surprinde” vederi duhovnicești.

Însă, cum aparatul de fotografiat nu poate avea vedenii, tot la fel nici „sufletul” lui Mac nu e real ci e o ficțiune religioasă pentru oameni fără eshatologie reală.

Pentru că numai mari oameni duhovnicești pot vedea duhovnicește, cu harul lui Dumnezeu, sufletul unui om abia decedat sau starea duhovnicească a sufletului unui om după moarte.

Și dacă citim Viețile Sfinților…vom vedea cum se numesc Sfinții aceia, care au văzut sufletul unui alt Sfânt înălțat la cer de către Sfinții Îngeri și de către  Sfinți sau cum au văzut sufletele celor păcătoși.

Sufletul nu se materializează și nici nu bea țuică cu tine.

Sufletul e luat de Îngeri din trupul nostru, atunci când murim, și e dus la judecata lui Dumnezeu. El trece prin vămile văzduhului, unde demonii îi arată păcatele pe care le-a făcut…însă numai Dumnezeu decide starea lui până la Judecata finală.

Și sufletul poate merge doar în Rai sau în Iad, căci un al treilea loc nu există. Purgatoriul romano-catolic este și el o ficțiune teologică.

Did you like this? Share it: