Auzim că se spunea adesea: „Sănătatea e mai prețioasă decât toate”. Sau: „Nu-ți dai seama de cât de importantă e sănătatea decât atunci când nu o mai ai”.
Ceea ce e foarte adevărat. Însă puțini conștientizează acest lucru în privința sănătății duhovnicești. Pentru că mulți vin la Biserică tot pentru sănătatea trupească sau pentru alte probleme legate de bunăstarea lor și a familiei lor. Adică tot pentru lucruri materiale.
Și mulți, care nu vor să aibă de-a face cu slujbele bisericești, își găsesc tot felul de argumente…dar nu vor să-și pună problema sănătății sufletului în același fel în care o pun pe cea a trupului.
Iar dintre cei care zic că vin pentru suflet, sunt destui care caută numai slujbe speciale, rugăciuni cu puteri deosebite…și altele asemenea. Nu asceză, nu rugăciune după putere sau lupta zilnică cu păcatul ci…vindecări sau împliniri de dorințe dintr-o dată.
Dar oare li s-a vindecat, vreodată, vreo afecțiune trupească dintr-o dată? Au scăpat de cancer sau de hepatită sau măcar de o banală răceală…dintr-o dată?
*
Corupția nu există în România la un singur nivel, ci la toate nivelele. Și această corupție se vede foarte bine sus, dar ea începe de jos. Cred că am mai spus-o și altădată: când românii nu vor mai da șpăgi sau nu vor mai face orice ca să intre în față, ei sau plozii lor, atunci să ceară și să aștepte parlamentari sau guvernanți necorupți.
Da, e o mare diferență între a lua șpagă 30 de lei și a lua 30 de milioane de euro. Însă șpaga mare începe cu…șpaga mică. Și, cel mai adesea, cel care ia la început puțin vrea tot mai mult. Și cel care ia puțin ar lua tot la fel de mult dacă…ar fi și el ministru sau parlamentar.
Așa încât aș vrea ca cei care stau în fața televizorului și înjură din tot sufletul, să se gândească dacă ei au dat sau au luat…mai puțin, dar pe nedrept…și dacă ar da sau ar lua. Să se gândească bine, și să înjure…doar când conștiința le spune că nu au făcut și nu ar face nedreptăți de felul acesta.
Altfel, nu ar trebui să ne mirăm de ce vedem și auzim, ci să ne uităm la televizor ca în oglindă. Unii dintre noi…
Din păcate, pentru mulți corupția mare nu este decât un îndemn persistent la…corupția mică. Adică: „ia uite cât fură ăia! Hai să furăm și noi cât putem, că și-așa tot nu-i ajungem!”.
*
Românii au rămas cu o mentalitate proastă, din vremuri mai de curând sau mai de mult trecute, aceea de a considera că boierie înseamnă…să stai și să nu faci nimic. Să ai slugi care muncesc pentru tine, iar tu să fii o pramatie care se lăfăie în bani, fără să ai nicio grijă.
Tocmai de aceea învățătura este pentru ei o…pedeapsă. Pentru că pedeapsă însemna, în limba veche, învățătură, iar a fi pedepsit însemna a fi învățat.
Sfântul Ieronim spunea, însă: „virtutea se învață și nu este de ajuns doar firea bună pentru dreptate” (PL 24, col. 36).
Adică omul nu e bun de la natură, cum avea să spună Rousseau, pentru că omul bun de la natură face zadarnică jertfa lui Hristos.
La noi, printre credincioși, auzi mai adesea că este de ajuns să ai o inimă bună, pentru că dacă te apuci să citești și să studiezi, s-ar putea…să te smintești.
Și că, dacă ai suflet bun…nu-ți mai trebuie și învățătură.
Însă Hristos n-a osândit învățătura, ci pe învățații corupți care uzau de ea în chip josnic, uitând că prin ea trebuie să folosească pe oameni și nu să-și adune averi și funcții.
Așa că, deopotrivă, asceza și învățătura sunt necesare pentru mântuire.
Da, există și oameni care n-au posibilități ca să se instruiască și există și alții care nu sunt prea lesne înțelegători, care citesc și înțeleg mai greu ceea ce citesc.
Însă acestea nu sunt motive pentru a disprețui învățătura, pentru că toată fapta bună stă pe învățătura bună.
E frumoasă inima bună, dar și inima bună se strică atunci când nu este învățată drept sau când nu este condusă cu înțelepciune.
Cred că Dumnezeu e milostiv cu cei care n-au posibilități, dar vor să trăiască în curăție, însă nu cred că este la fel cu lenea și ipocrizia.
De aceea și Sfântul Macarie cel Mare spunea: „Viață (sfântă) fără instrucție face mai multe fapte bune decât instrucția fără viață (sfântă). Pentru că (cel ce are viață sfântă), chiar și când tace aduce folos; pe când (cel fără viață sfântă), chiar și când cugetă aduce tulburare. Dacă, însă, se întâlnesc (aceste calități) în același (om), adică viața (sfântă) și instrucția, ele alcătuiesc o statuie a filosofiei [o icoană a înțelepciunii dumnezeiești]”[1].
Există câțiva Sfinți, în calendarul nostru, care la început aveau dificultăți în a înțelege. Însă, s-au rugat mult cu lacrimi și au primit de la Dumnezeu inteligența cerută (de la intelligo, intelligere = a înțelege), ca să cunoască cele ale Lui.
Căci „fericit omul care a aflat înțelepciunea și pământeanul care a văzut înțelegerea/ înțelepciunea. Mai bun [lucru este] a neguțători pentru ea comoara aurului și argintului. Și mai scumpă este [ea] decât pietrele cele prețioase” (Pild. lui Sol. 3, 13-15, LXX).
Însă cine, astăzi, dacă ar avea comori de aur și argint, ar cumpăra cu ele…înțelepciune?
[1] Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicești, trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, Ed. IBMBOR, București, 1992, p. 55.
