pestera Sfantului Ioan ScarulPeștera Sfântului Ioan Scărarul[1]

Iubiții mei,

Din Sinaxarul zilei, din Triod, aflăm că Sfântul Ioan Scărarul e pomenit în duminica de astăzi, în mod special, pentru că „de la începutul sfântului post de patruzeci de zile începe, în chip obișnuit, să se citească în Sfintele Mănăstiri Scara cuvintelor lui”[2]. Pentru că, pomenirea de peste an a Sfântului Ioan Scărarul e pe 30 martie[3].

Dar, după cinstirea Sfintei Cruci, pomenindu-l pe Sfântul Ioan Scărarul, nu spunem nimic altceva decât că urmarea lui Hristos sau interiorizarea Crucii Domnului înseamnă umplerea noastră de virtuți. Pentru că treptele scării Sfântului Ioan sunt virtuțile divino-umane ale creștinilor ortodocși.

Însă, în slujbele de până acum ale Triodului, ca paremii [texte scripturale] la Vecernie, s-a citit din Facerea și din Pildele Sfântului Solomon iar, la Ceasul al 6-lea, din cartea Sfântului Profet Isaia. La slujbele de peste săptămână.

Adică tot atâta cărți ale Scripturii din care s-ar fi putut predica pe fiecare zi. După modelul marilor Sfinți Părinți ai Bisericii, care se ocupau nu numai cu slujbele ci și cu învățătura Bisericii. Pentru că învățătura Bisericii e cea care ne face avizi de slujbe, de rugăciune, înțelegând că rugăciunea e primul pas în împlinirea voii lui Dumnezeu.

Numai că predica necesită multă muncă de cercetare în spate, multă citire, multă cunoaștere, multă discernere a lucrurilor. Pentru ea trebuie să pierzi mult timp și, mai ales, să dorești să te dărui celor care te ascultă. Dar și să existe oameni care să te asculte și să împlinească voia lui Dumnezeu.

…Evanghelia acestei duminici e tot din Sfântul Evanghelist Marcu, ca și duminica trecută. E vorba de Mc. 9, 17-32.

În care Domnul ne vorbește despre cele două mari arme ale noastre împotriva demonilor: rugăciunea și postul [Mc. 9, 29, GOC]. Pentru că ambele se întăresc una pe alta: rugăciunea e o chemare dureroasă a milei lui Dumnezeu iar postul e o spălare interioară de păcate prin curăție și prin har.

rugaciune si post GOCCăci, dacă există anumite neamuri de demoni care nu ies din noi decât după multă asceză, înseamnă că asceza continuă este modul în care noi ne apărăm împotriva demonilor dar ne și curățim de prezența lor.

Tocmai de aceea, viața liturgică și ascetică a Bisericii e atât de densă: pentru ca să-i împlinească interior și pe cei care vor să se roage și să ne nevoiască mult dar și pe cei care n-au timp prea mult de rugăciune și de nevoință.

Pentru că slujbele Bisericii sunt multe și necesită timp mult de participare la Biserică dar, în același timp, rugăciunile și cântările sunt pline de o teologie grea, profundă.

Și nu e de ajuns doar să auzi ce se cântă la strană sau ce spune preotul…ci e nevoie ca să ai și tu cărțile de slujbă acasă, pentru ca să aprofundezi, pe cât poți, teologia slujbelor.

Acum, la nivel online, se pot găsi slujbele Bisericii. Dar cărțile sunt la îndemână și în foaie, se pot cumpăra din magazinele bisericești, și slujbele se pot aprofunda. Și apoi, când venim la Vecernie, la Utrenie sau la Sfânta Liturghie, aprofundând și învățând slujbele, înțelegem mai bine care e rostul lor, dar, mai ales, ce bogăție teologică cuprind.

Și astfel puteți să faceți comparații cu slujbele altor biserici, pentru ca să vedeți diferența enormă dintre slujbele Bisericii și cele ale bisericilor indiferente de Biserica lui Hristos.

…Și ce puteți înțelege în primă fază? Că slujbele Bisericii sunt lungi și grele. Pentru Utrenie și Liturghie trebuie să stai la Biserică toată dimineața: de pe la 8 până la 12 și ceva. Dacă Vecernia are Litie și apoi e unită cu Utrenia, seara, ca priveghere, durează iarăși 4 ore.

Câte patru oare de slujbă înseamnă 4 ore de stat în picioare, patru ore pline de cântare și de închinăciuni.

Înseamnă să mănânci de cu seară în mod echilibrat, ca să nu ai nevoie de dus la veceu, dar, în același timp, să te epuizezi adâncindu-te în rugăciune și răbdare.

Patru ore de disciplinare a sufletului și a trupului înseamnă a veni la Biserică și a încerca să te rogi lui Dumnezeu pentru tine și pentru întreaga creație.

Iar dacă, după atâta rugăciune și citire, ar urma și predică substanțială, de vreo oră și ceva, atunci am pleca acasă după 5-6 ore ca ființe întraripate, care am postit și ne-am rugat, care ne-am golit de lucruri rele și am aflat voia lui Dumnezeu pentru noi.

Însă unii pot veni și pentru mai puține ore și minute la Biserică, dacă nu pot integral, dar să vină cu tot sufletul. Pentru că Dumnezeu se uită la gândul profund al omului, la motivul pentru care vine să se roage. Lucru pe care ni l-a spus Domnul, mai înainte de post, când ne-a vorbit despre rugăciunea vameșului.

Iar cântările de peste săptămână, din Triod, amintesc adesea de vameș și de răspunsul nostru la judecata Domnului, îi cinstesc pe cei care au răbdat toate pentru Domnul și ne amintesc, continuu, că postul și rugăciunea, închinările și metaniile noastre, toată curăția noastră sufletească și trupească nu sunt un scop în sine…ci o pregătire pentru primirea Lui, pentru vederea Învierii Lui în noi înșine…

Căci postul nostru trebuie să fie plin de iubire și de fapte bune. Atâta timp cât trebuie să ne ungem sufletul „cu untdelemnul facerii de bine”[4]. Iar dacă postul nostru este o apă de curățire[5], înfrânarea noastră de la păcate este un foc care arde „zburdările patimilor”, stingând „văpaia cea nestinsă” a patimilor cu izvoare de lacrimi[6].

Pentru că toate faptele noastre bune, iubiții mei, sunt pentru a atrage harul lui Dumnezeu în noi înșine și în cei pentru care ne rugăm! Pentru că ele sunt o pregătire pentru a fi cu Dumnezeu și nu un scop în sine.

Tocmai de aceea a ne lăuda cu faptele noastre bune înseamnă că nu știm care e rolul lor. Pentru că rolul lor e acela de a ne curăți de patimi pentru a fi proprii relației cu Dumnezeu. Adevărata noastră laudă nu este ceea ce noi facem ci ceea ce Dumnezeu face în noi. Pentru că El e adevărata noastră laudă și bucurie.

Și, când ne facem proprii Lui, El Își arată marea Sa bogăție de har în noi!

Iar darurile și harismele cu care ne umple Dumnezeu sunt adevărata noastră bogăție. Care nu sunt o echivalență pentru câte am făcut noi pentru Dumnezeu ci darurile și harismele Lui sunt pe măsura iubirii și a râvnei noastre pentru Dumnezeu.

Căci El așteaptă ca noi să punem început bun vieții noastre bisericești, să ne arătăm tot dorul și toată recunoștința pentru El, pentru ca să ne umple cu slava Lui. Și El ne dă tot mai mult har, tot mai multă frumusețe, pe măsură ce dorul nostru pentru El se lămurește și se maturizează.

De aceea, iubiții mei, a posti și a ne ruga, a ierta și a iubi, a da milostenie și a învăța pe alții ce e bine să facă sunt doar o parte din binele la care ne cheamă Dumnezeu. Pentru că El ne cheamă la împlinirea, după putere, a tuturor poruncilor Lui, porunci pe care trebuie să le cunoaștem și să le aprofundăm.

Ultimele două săptămâni ale Postului Mare, apoi Săptămâna Sfintelor Patimi, sunt un timp pentru pocăință și pentru înfrumusețare interioară.

Spovediți-vă și împărtășiți-vă la toate slujbele la care sunteți prezenți! Nu lăsați totul pentru ultima săptămână a postului. Atunci trebuie să postim și mai aspru și să contemplăm profund slujbele de pe fiecare zi.

Acum e timpul pentru schimbarea noastră în bine!

Și nimeni nu poate să facă această schimbare în afara noastră.

Începeți să vă rugați zilnic, să postiți, să citiți cărți teologice – zic asta pentru cei care nu sunteți încă oameni care veniți toată ziua la Biserică – și veți înțelege cât vă lipsește viața liturgică a Bisericii.

Pentru că în Biserică, alături de toți, învățați să vă rugați dar și să vă bucurați bisericește.

Vă doresc mult spor și multă împlinire în viața dumneavoastră! Numai bine! Amin.


[1] Am preluat imaginea de aici: https://sfintisiicoane.files.wordpress.com/2011/03/pestera-sf-ioan-scararul-11.jpg.

[2] Triodul, ed. BOR 2000, p. 379. [3] Ibidem. [4] Idem, p. 382. [5] Idem, p. 348. [6] Idem, p. 271.

Did you like this? Share it: