Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

***

92. Fondatorul radioului românesc

…este Dragomir M. Hurmuzescu. Născut la 13 martie 1865 la București și a murit tot la București, pe 31 mai 1954[1].

Fizician, inventator, profesor universitar, membru al Academiei Române, Hurmuzescu a înființat în 1922 Societatea Română de Radiodifuziune iar în ziua de 1 noiembrie 1928 a difuzat prima emisiune de radio din România, moment în care a ținut un discurs[2]. În 1894 primește brevetul de invenții pentru descoperirea dielectrinei, care este „un izolant electric”[3], dar a inventat și un nou model de electroscop în care „a folosit dielectrina ca material izolant”[4].

A publicat mult în limba franceză dar și în română. Iar în 2015 s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui, și a fost omagiat în lunile februarie, martie și aprilie în ample manifestări culturale[5], prima fiind la Biblioteca Națională a României[6].

*

93. De la Pensionatul domnesc la Școala centrală de fete

În anul 1852, domnul Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbeiu, a înființat la București Pensionatul domnesc de fete[7]. Care a funcționat între 1852-1864. Din 1864 a devenit Școala centrală de fete[8].

Însă, deși a fost înființată la 1852, subliniază autoarea, școala fusese „schițată teoretic de la 1832”[9].

Prima locație a școlii: Casa Manuc, de pe Podul Târgului de afară[10].

Iar modelul fusese luat din Franța, după exemplul Caselor de educație ale Legiunii de onoare înființate de Napoleon[11].

Prima directoare a școlii a fost doamna Ana Iacobson[12] iar școala pregătea elitele fetelor românce[13]. Din lista primelor bursiere care au învățat la această școală, observăm că ele începeau școala de la o vârstă fragedă[14]:

frag listUn fragment din această listă

Actele de înscriere la școală: actul de naștere și cel de Botez. Mai apoi s-a cerut și un act medical, în care să fie înscrise vaccinurile făcute[15].

Bursa școlară era pentru 6 ani de zile. Fata începea școala la 11 ani și la 17 ani o termina[16].

Prima clasă a fost formată din 18 fete[17], iar directoarea, Ana Iacobson, era o nemțoaică de confesiune protestantă, rămasă văduvă[18].

Iacobson știa bine limba franceză, însă româna foarte puțin. Însă se pricepea foarte bine la creșterea fetelor[19]. Dar cel care a invitat-o să ocupe funcția de directoare a fost Petrache Poenaru, printr-o scrisoare pe care i-a trimis-o în data de 7/ 19 iunie 1851[20].

La aceasta școală se învățau trei limbi: română, franceză și germană. Și se preda: Religie, Geografie, Istorie universală, Istorie naturală, Aritmetică, Caligrafie, Desen, Dans, Muzică, Cântare și Declamare[21]. Însă, pe lângă materiile școlare, fetele se ocupau zilnic și cu lucrul manual: ele coseau[22].

Catehismul și Limba română erau predate de altcineva din afara școlii[23].

Între 1857-1864, directoarea școlii a fost domnișoara Eliza Blaremberg[24], iar între 1868-1885: doamna Suzana Băicoyanu[25].

În 1854 învățau în școală 31 de fete. În 1855: 26, în 1856: 30 de fete. Pe când în 1920 erau 400 de fete[26]. Și toate erau crescute în acest fel: trăiau laolaltă, fiind izolate de familiile lor[27].

În pagina a 22-a a cărții avem o vedere a curții interioare, de formă pătrată. În esență: un mic parc, cu 4 bănci și un pom mare în mijloc. Plus ronduri de flori.

Din 1858, Școala de fete se mută din Casa Manuc în Casa Doctor Turnescu, adică la nr. 57, pe Calea Moșilor[28]. Religia era predată în 1858 de Părintele Spiridon, Limba Română era predată de M. Emilescu, Franceza de Louis Chardon, Walter Psorff preda Germana[29].

Din Casa Turnescu, Școala se mută, în septembrie 1860, în Palatul Ghica din strada Serafim, care a fost construit în anul 1837[30].

Între 1875-1890, Școala a avut 100 de fete sub supraveghere[31] și timp de 30 de ani Școala de fete din București și-a avut locația în Palatul Ghica[32].

Printre regulile Școlii, în timp ce a fost situată în Palatul Ghica, erau și acestea: elevele ieșeau din pension doar de două ori pe lună, nu puteau fi vizitate de membrii tineri ai familiei, purtau uniformă, nu purtau bijuterii, fiecare clasă avea o anume culoare a panglicii[33], mâncau de trei ori pe zi[34].

În 1863, Profesorul de Religie era Beniamin Catulescu. Preda din 1857, la clasele I, II, III, IV și V[35]. Care, din 1864, apare ca fiind Preot[36].

La 1 iulie 1862, Doamna Elena Cuza, „patroana școalelor de fete din Principatele-Unite”, a vizitat școala și a dăruit premii[37]. Premiile erau formate din cărți[38].

Sala de mese și dormitorul erau comune[39]. Dormitorul era cu trei rânduri de paturi.

În 1881, limba germană era predată din clasa întâi iar limba italiană în ultimele trei clase. Din 1883, Școala de fete devine Institut pedagogic de 5 clase[40].

Din 1890, Școala se mută pe Strada Icoanei[41]. Locația e sub forma „palatelor italiene sau al vechilor mănăstiri: un dreptunghiu de clădiri pe ale cărui laturi de 50 și de 87 m. se înșiră cancelariile și sălile de clasă. În mijloc: spațiu gol, ocolit de coridoare ce deservesc clasele”[42].

În luna mai, în anul 1893, Regele Carol I a vizitat Școala. Fiind însoțit de Principele Ferdinand și de Principesa Maria[43].

Între 1893-1898, Școala Centrală devine Școală normală de institutoare[44], iar între 1898-1928 se transformă în Școală secundară de gradul II cu internat[45]. Asta însemna că a fost transformată în liceu. De 4 clase, în care intrai după ce aveai 4 clase secundare[46].

Până în 1921, timp de 21 de ani, directoarea școlii a fost Chrisanta Romniceanu. Ei i-a urmat Maria Delavrancea, până în 1927, fără intervalul 1916-1918[47]. Din 1928, Școala secundară de grad II devine Liceu de fete[48].

Soția lui Titu Maiorescu, Ana Rosetti, a învățat aici. La fel și Zoe Bengescu, Maria Iacob Negruzzi, Eliza Săvescu[49].

Pe 25 noiembrie 1928, Școala și-a serbat cei 76 de ani de la înființare[50].

*

94. Când a apărut scriitorul român

În opinia lui Leon Volovici[51], „apariția scriitorului [român] – ca un concept bine definit – s-a produs la începutul secolului al XIX-lea, ca o consecință a laicizării culturii…și a orientării spre occidentalizare”[52]. Iar „condițiile obiective, indispensabile”[53] ale apariției lui au fost următoarele: „tipografii particulare, librării și biblioteci, presă, categorii variate de cititori constanți și cu un gust artistic și literar cultivat”[54].

Pentru Volovici, Miron Costin este „cel dintîi care are o idee limpede despre poet”[55]. Iar „conștiința de poet național, purtător de cuvânt al poporului său, s-a produs [la noi], cu hotărâre, după 1821”[56].

În cap. al 3-lea al cărții, vorbind despre Destinul poetului, autorul ne spune că „în literatura română, Eliade Rădulescu este cel dintâi care realizează imaginea poetului genial, inspirat, bard și profet, creator de legi și religii pentru semenii săi”[57].

Iar în subsecvența Condiția socială a scriitorului, el ne spune că „începând din deceniul al patrulea”[58] al sec. al 19-lea începe să se profileze categoria socială a scriitorului român[59].

Însă, „departe de a asigura cîștigul unui trai modest, truda scriitorului este întîmpinată cu o totală lipsă de considerație, ieșită dintr-o mărginită atitudine anticulturală”[60].

Eliade Rădulescu avea conștiința de scriitor și era, în același timp, și proprietar de tipografie[61]. Grigore Alexandrescu se considera și el „scriitor de profesie”[62]. Iar Eliade Rădulescu, ca proprietar de tipografie, era „un om de afaceri și în această calitate tratează cu autorii, deveniți partenerii unei afaceri”[63].

„După 1840 se discută tot mai frecvent despre plagiat (cuvîntul este folosit și de G.[eorge] Baronzi[64], în prefața la Cîteva cugetări asupra poeziei)”[65]. Din cauza acestei schimbări de mentalitate asupra raportării la carte, „anonimatul (absența semnăturii) nu mai este [considerat] semn de smerenie și modestie, ca altădată, ci fugă de răspundere[66].

*

95. Nașul ortodox

În comparație cu „nașul” mafiei, care este conducătorul mafioților…nașul ortodox „nu este un simplu personaj sau [un] element de decor în cadrul slujbei Botezului, ci [el] îndeplinește unul dintre cele mai importante roluri. El este cel care însoțește pruncul care se botează, cel care exprimă, în numele lui, lepădarea de satana și împreunarea cu Hristos, mărturisește învățătura de credință a Bisericii, concentrată în Crez, pe care el trebuie să-l rostească, îl primește pe prunc din baia Botezului, răspunde la formula de însemnare cu Sfântul Mir și îl prezintă să primească Sfânta Împărtășanie. De aceea, nașul este considerat ca părintele sufletesc al noului botezat”[67].

*

96. Biroul Oval

Casa Albă e construită pe bulevardul Pennsylvania Avenue, la nr. 1600. În 1792 a început zidirea ei, primul președinte care a locuit în ea fiind John Adams, al doilea președinte al USA[68].

„Astăzi, Casa Albă are 132 de camere, o sală de gimnastică, o popicărie, o bibliotecă, un cinematograf, 32 de băi, 412 uși, 45 de candelabre, 66 de sculpturi, 492 de tablouri [și] peste șapte hectare de teren în jur”[69].

Are trei etaje și un subsol[70]…iar Biroul Oval este „locul de muncă al Președintelui Statelor Unite.

A fost înființat de William H. Taft în 1909. Franklin D. Roosevelt l-a mutat în Aripa de Vest, unde se află și astăzi”[71].


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dragomir_Hurmuzescu.

[2] Ibidem.

[3] A se vedea: http://www.stefania-maracineanu.ro/mvstr-sm/DragomirHurmuzescu/_start0.html.

[4] Ibidem. [5] Ibidem.

[6] A se vedea: http://www.bibnat.ro/150-ani-de-ani-de-la-nasterea-lui-Dragomir-Hurmuzescu-s108-ev244-ro.htm.

[7] Elena Rădulescu-Pogoneanu, Școala Centrală de fete din București, Ed. Monitorul oficial și Imprimeriile statului. Imprimeria Națională, București, 1935, p. 3-4.

[8] Idem, p. 4. [9] Idem, p. 5. [10] Idem, p. 7-8. [11] Idem, p. 9. [12] Idem, p. 9 și 14. [13] Idem, p. 9. [14] Idem, p. 10. Fotografia e din această pagină. [15] Idem, p. 11. [16] Ibidem. [17] Idem, p. 12. [18] Idem, p. 14. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 15. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 16. [25] Idem, p. 15. [26] Idem, p. 20. [27] Ibidem. [28] Idem, p. 23. [29] Ibidem. [30] Idem, p. 24. [31] Ibidem. [32] Idem, p. 25.

[33] Idem, p. 26. [34] Idem, p. 27. [35] Idem, p. 29 și 35. [36] Idem, p. 36. [37] Idem, p. 29. [38] Idem, p. 31-32. [39] Idem, p. 35 și 37. [40] Idem, p. 38. [41] Idem, p. 40. [42] Idem, p. 41. [43] Idem, p. 42. [44] Ibidem. [45] Idem, p. 44. [46] Idem, p. 45. [47] Idem, p. 46. [48] Ibidem. [49] Idem, p. 47. [50] Idem, p. 50.

[51] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_Volovici.

[52] L.[eon] Volovici, Apariția scriitorului în cultura românească, col. Humanitas, Ed. Junimea, Iași, 1976, p. 11.

[53] Idem, p. 18. [54] Ibidem. [55] Idem, p. 20. [56] Idem, p. 40. [57] Idem, p. 43. [58] Idem, p. 88. [59] Ibidem. [60] Idem, p. 91-92. [61] Idem, p. 102. [62] Ibidem. [63] Idem, p. 105.

[64] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Baronzi.

[65] L.[eon] Volovici, Apariția scriitorului în cultura românească, ed. cit., p. 108. [66] Ibidem.

[67] Preot Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Biserică și cult pe înțelesul tuturor, Ed. Europartner, București, f. a., p. 130-131.

[68] Gheorghe Stan, O.K. pentru America! (Dacă doriți să vizitați, să lucrați sau să vă stabiliți în SUA), Ed. Institutul European, Iași, 2006, p. 20.

[69] Ibidem. [70] Ibidem. [71] Idem, p. 21.

Did you like this? Share it: