The Cross, from the perspective of the Lord, is an injustice. For that He had no sin. But we, those who die, die for our sins and our death is right. With all these, when we stand before the holy man, and we see that he is wronged, we consider the unjustness of him a great injustice. And so it is!

Crucea, din perspectiva Domnului, este o nedreptate. Pentru că El nu a avut păcat. Însă noi, cei care murim, murim pentru păcatele noastre și moartea noastră este dreaptă. Cu toate acestea, când stăm în fața omului sfânt, și vedem că el e nedreptățit, considerăm nedreptățirea lui o mare nedreptate. Și așa și este!

And the lives of our Saints are full of cruelty and insupportable atrocities. Some died by beheading, others were thrown in fire, others were pierced with the lance, others were given at the wild beasts, others were drowned. At first sight, with them was done a great injustice. And so it is! But, from the perspective of their salvation, the injustices that were done were the greatest blessings.

Iar viețile Sfinților noștri sunt pline de cruzimi și de atrocități insuportabile. Unii au murit prin tăierea capului, alții au fost aruncați în foc, alții au fost străpunși cu lancea, alții au fost dați la fiarele sălbatice, alții au fost înecați. La prima vedere, cu ei s-a făcut o mare nedreptate. Și așa și este! Dar, din perspectiva mântuirii lor, nedreptățile care li s-au făcut au fost cele mai mari binefaceri.

Of course, the persecutors have not been the benefactors of Saints. They did not persecuted them for that they wanted to save them but for as to exterminate them. And the martyrization of Saints means their physical extermination. But, for that the Saints have endured all and were full of grace through the pains and the torments supported, the unjust torments have transformed in their being in the victories of relentless faith.

Bineînțeles, persecutorii nu au fost binefăcătorii Sfinților. Ei nu îi persecutau pentru că doreau să îi mântuiască ci pentru ca să îi extermine. Iar martirizarea Sfinților înseamnă exterminarea lor fizică. Însă, pentru că Sfinții au răbdat toate și s-au umplut de har prin durerile și chinurile suportate, chinurile nedrepte s-au transformat în ființa lor în victorii ale credinței neînduplecate.

With other words, the injustice becomes a source of holiness for the one who endures it orthodoxly. From here we understand the insistence on patience…in attempts. The patience shows us the strength of our faith. For, on measure at how we believe and at how we feel the grace of God, on both and we react orthodoxly at temptations. And to humble and to learn from pains and temptations means to understand the divine purpose of each moment.

Cu alte cuvinte, nedreptatea devine un izvor de sfințenie pentru cel care o rabdă ortodox. De aici înțelegem insistența pe răbdare…în încercări. Răbdarea ne arată tăria credinței noastre. Căci, pe măsura la cât credem și la cât simțim harul lui Dumnezeu, pe atât și reacționăm ortodox la ispite. Iar a te smeri și a învăța din dureri și ispite înseamnă a înțelege rostul dumnezeiesc al fiecărei clipe.

The temptation, the persecution, the martyrish torments are often called fire or elucidation. For that they are the fire that cleanses us interiorly. We are the gold, which, put in fire, becomes clean. And how the fire cannot be something friendly but an injustice, the injustice is the one that reveals our interior truth.

Ispita, prigoana, chinurile mucenicești sunt numite adesea foc sau lămurire. Pentru că ele sunt focul care ne curățesc interior. Noi suntem aurul, care, pus în foc, devine curat. Și cum focul nu poate să fie ceva prietenos ci o nedreptate, nedreptatea e cea care revelează adevărul nostru interior.

Did you like this? Share it: