Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 10 aprilie 2015 (Page 1 of 2)

Lumina sfântă de la Ierusalim

Pe mai mulți ani, în file video. În 2002, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014.

Lumina sfântă coboară în Biserica Învierii Domnului, din Ierusalim, la Vecernia Învierii pe care o slujește Patriarhul ortodox al Ierusalimului.

Mâine, de la ora 12.00, Trinitas TV transmite în direct, pentru prima dată, acest mare și bucuros eveniment dumnezeiesc al Bisericii.

Exemplu pentru copii

Pe 7 aprilie 2015, Toma Nicolau i-a luat un interviu Simonei Halep. În care aceasta a vorbit și despre relația ei cu copiii: „Sunt foarte atrasă de copilași și mă bucur mult că pot să le dau un exemplu bun în viață. Să creadă în ei la început, să creadă de când sunt mici că pot să-și realizeze visul, dar să știe și că trebuie multă seriozitate și multă muncă”.

De unde sunt dimensiunile catapetasmei?

Citând Mt. 27, 51 [NTR] și referindu-se la καταπέτασμα, Beniamin Cruceru (baptist) ne oferă următoarele dimensiuni ale ei: „perdeaua avea aproximativ 12 cm grosime, 19 metri înălțime și 10 lățime”.

De unde a luat informația? Pentru că nu citează nicio sursă…

John R. Cross, citează pe J. W. Shepard în p. 236 a cărții de aici (și nu o sursă evreiască sau patristică), vorbind despre următoarele dimensiuni: „perdeaua era lungă de 18 m și lată de 9 m, având grosimea mâinii unui bărbat – aproximativ 10 cm”.

De aici însă aflăm că Iosif Flavius a vorbit despre grosimea de peste 10 centimetri…dar fără să ni se spună unde a spus Flavius acest lucru.

Ce avem noi de la Iosif Flavius în română și le-ar fi putut citi B. Cruceru? Antichitățile iudaice (vol. 1 și 2).  Unde spune Iosif Flavius acest amănunt?

Dacă Cruceru nu a luat informația de la Flavius, atunci de la cine? Poate va dori să mă clarifice

Predica PS Lect. Dr. Varlaam Merticariu [10 aprilie 2015]

PS Varlaam Merticariu @BasilicaLa finalul Deniei din Sâmbăta Mare. Predica începe la minutul 36. 58 al filei audio de aici. Pe care am inclus-o în arhiva TPA 3. În transmisia directă a Radio Trinitas.

Mersul la Biserică face bine societății

După ce a interpretat din nou literalist, după ureche, anumite pasaje scripturale (însă așa e când te vrei teolog fără munca teologului în spate)…după ce i-a acuzat pe ortodocși de neștiință crasă (unii nu știu, e drept, dar alții știu pentru ce vin la Biserică) în ceea ce privește praznicul Învierii Domnului…Cristian Tudor Popescu a sfârșit bine interviul.

Pentru că a găsit de cuviință să spună faptul că e un bine social mersul la Biserică…pentru că acolo oamenii nu se iau la bătaie, nu vor să mai înmulțească dihonia din societatea noastră ci vor să sărbătorească.

Da, oamenii, de Paști, vor să sărbătorească și la Biserică și acasă!

Și trebuie să îi ajutăm și să îi încurajăm pe oameni să sărbătorească frumos, în ritmul lor, după credința pe care o au, după naționalitatea, sexul, vârsta, ocupația și bugetul pe care îl au.

În loc să îi intoxicăm cu minciuni, în loc să îi manipulăm, în loc să îi fraierim la cântar sau la salariu, mai bine să îi ajutăm pe oameni să se bucure…măcar de sărbători.

Iar eu vă spun „Sărbători pascale fericite!” și de această dată…și vă spun și de ce sunt fericite, în comparație cu domnul Popescu.

Pentru că sunt pline de slava și de bucuria lui Hristos, Cel care a învins moartea în umanitatea Sa, pentru ca să ne dea și nouă puterea să o învingem în ființa noastră.

De aceea sunt fericite: pentru că consecința acestui praznic este mântuirea noastră.

Predică la Învierea Domnului [2015]

Invierea DomnuluiIubiții mei,

Pe când Domnul era pe Cruce, poporul și conducătorii lui Israil Îi strigau în batjocură: „să Se mântuiască pe Sine, dacă El este Hristos [σωσάτω ἑαυτόν, εἰ οὗτός ἐστιν ὁ χριστός] [Lc. 23, 35, BYZ]. Iar arhiereii lui Israil Îi cereau lui Hristos, Cel răstignit, „să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem Lui [καταβάτω νῦν ἀπὸ τοῦ σταυροῦ, ἵνα ἴδωμεν καὶ πιστεύσωμεν αὐτῷ]” [Mc. 15, 32, BYZ]”.

Și Hristos le-a ascultat rugăciunea…chiar dacă era spusă în batjocură!

El S-a mântuit pe Sine dar și pe noi ne-a mântuit.

Însă S-a mântuit pe Sine în modul în care Dumnezeul treimic a dorit și nu oamenii.

Căci oamenii vedeau mântuirea doar ca pe o rămânere în viață a lui Hristos. În viața în trup, alături de ei.

Pe când Hristos le-a arătat, lor și nouă, că mântuirea nu înseamnă doar prezervarea vieții de acum, când suntem sănătoși și în putere, ci mântuirea înseamnă transfigurarea întregii noastre ființe.

Da, Hristos S-a mântuit pe Sine de moarte…acceptând moartea. El S-a mântuit pe Sine ca om și ne-a mântuit și pe noi, cei care credem în El, prin aceea că a murit pentru noi. Pentru că a suferit moartea și a învins moartea în umanitatea Sa.

El a trăit moartea pentru noi – căci El nu avea și nu are păcat – și a trăit suferința și moartea pentru noi nu numai în istorie…ci și în veșnicie.

Pentru că i-a căutat pe oameni nu numai pe pământ ci și în Iad, unde coborâseră cu toții după căderea omului în păcat.

De aceea, învierea, pentru Hristos cel mort, a însemnat învierea sufletului Său. Căci sufletul Său, pe care Și l-a dat pe Cruce pentru noi, unit cu dumnezeirea Lui, a coborât în Iad ca un Atotputernic și a stricat Iadul.

A stricat stăpânirea Iadului asupra oamenilor, pentru că i-a scos de acolo pe Sfinții Lui.

A stricat Iadul și a redeschis Raiul, unde au intrat Sfinții Lui scoși din Iad.

Și El S-a arătat ca Atotputernic…pe când trupul Său cel nestricat zăcea în mormânt, înfășurat „în giulgiuri cu aromate [ἐν ὀθονίοις μετὰ τῶν ἀρωμάτων]” [In. 19, 40, BYZ]…și nu puține aromate ci…peste 32 de kilograme de aromate[1].

Cu care Sfinții Iosif și Nicodimos au uns trupul Domnului „legându-l pe el în giulgiuri [δησαν αὐτὸ ἐν ὀθονίοις]” [Ibidem].

Și oricine ar fi văzut trupul Domnului cel prea mucenicit, astfel legat în giulgiuri și cu atâtea aromate pe el, nu ar fi crezut că…mai poate ieși dintr-o astfel de lipire a aromatelor și a pânzei de trup. Pentru că aromatele acestea, sub formă lichidă, uleioasă, obținute din smirnă și aloe, se încleiază pe trup…

Însă Hristos Se mântuiește pe Sine și pe noi nu rămânând în viață…ci transfigurându-Și umanitatea prin moartea și învierea Lui.

Căci El nu a mai răbdat să stea trei zile în mormânt…ci a înviat cu trupul mai înainte, fără ca să existe vreun martor al învierii Sale.

Pentru că El, în fapt, a fost mort doar cu trupul timp de aproape trei zile, pentru că sufletul Său a fost viu tot timpul.

Și când a înviat din morți și cu trupul, l-a arătat pe el plin de slava Lui, de slava dumnezeirii Lui, așa cum îl arătase pe Tabor celor trei Sfinți Ucenici.

Cum a ieșit din giulgiuri Hristos, Cel înviat? Mai presus de fire.

Cum a înviat Dumnezeul slavei? Mai presus de înțelegerea noastră.

Căci umanitatea Sa înviată, făcându-se un mediu transparent pentru dumnezeirea Lui, a arătat în sine, la învierea Sa din morți, toată bogăția sfințeniei Sale. Bogăție pe care El o arată Bisericii Sale în fiecare clipă, pentru că în veci Hristos ne umple pe noi de bogăția slavei Sale.

De aceea, toată creația s-a umplut de lumina slavei Sale.

Și ea, slava Lui cea veșnică și necreată, umple Biserica și întreaga creație, pentru că Hristos este Atotțiitorul întregii creații, adică punctul de legătură al tuturor făpturilor, cerești și pământești, toți găsindu-ne fundamentul și susținerea în existență în slava Lui.

Din acest motiv, învierea Lui nu e doar un eveniment capital al trecutului ci și al prezentului și, mai ales, al întregii veșnicii. Pentru că El, Hristos Cel răstignit și înviat, este punctul de iradiere și de transfigurare al întregii creații.

Prin El, slava Preasfintei Treimi va inunda și transfigura întreaga creație la a doua Sa venire în slavă, învierea Lui de acum 2.000 de ani fiind…doar începutul transfigurării creației și a oamenilor.

Așa stând lucrurile, înțelegem de ce mântuirea noastră nu este nici consecința fideismului, nici a moralismului, nici a asistenței sociale.

Mântuirea noastră nu înseamnă doar credință, nu înseamnă doar virtuți, nu înseamnă doar fapte bune…ci mântuirea noastră înseamnă transfigurare.

Mântuirea noastră înseamnă ca prin credință, virtuți, fapte bune, viață în Biserică…să ne curățim de patimi, să ne umplem de slava Lui și să devenim văzători și purtători de Dumnezeu, adevărate potire ale slavei lui Dumnezeu.

Pentru că Hristos nu S-a mântuit pe Sine dându-Se jos de pe Cruce, ci interiorizându-și Crucea. Și dacă a dorit Crucea, El a suferit moartea pe Cruce din imensă și inexprimabilă iubire pentru noi, ca să facă din umanitatea Sa izvorul nostru de înviere și de viață.

S-a mântuit pe Sine pentru că Și-a umplut și desăvârșit umanitatea Sa prin lumina Sa cea veșnică.

S-a mântuit pe Sine pentru că S-a făcut Soarele Bisericii, Cel care ne iradiază cu razele luminii Sale îndumnezeitoare.

Pentru că lumina Sa este iradierea Lui firească, e sfințenia și iubirea Lui pentru noi, e curăția și viața Lui cea veșnică.

Și dacă ne mântuim…atunci ne mântuim doar în acest fel: făcându-ne Sfinți prin umplerea de slava Lui, cea care ne transfigurează din interior, așa cum s-a transfigurat umanitatea Lui.

Așadar, iubiții mei, suntem chemați la o viață dumnezeiască, la o viață plină de slava Lui, care să ne îndumnezeiască continuu și nu la o falsă evlavie, care ia ochii lumii dar cu care Dumnezeu nu este prieten.

Pentru că Dumnezeu e prieten cu cel în care El locuiește prin slava Lui, cu cel care împlinește poruncile Lui și se transfigurează prin ele, cu cel care vede lumea și pe oameni prin ochii Lui cei vii și curați și sfinți.

Dumnezeu e prieten cu cel în care El locuiește euharistic, pentru că se unește mereu cu Sine.

Și mă bucur că astăzi v-ați împărtășit mulți, cât și în acest dumnezeiesc post, și, mai ales, în Săptămâna Mare. V-ați spovedit și v-ați împărtășit mulți și e o mare bucurie acest lucru.

E o mare bucurie pentru dumneavoastră înșivă…Iar eu mă bucur…pentru că bucuria Lui, curăția Lui, lumina Lui, frumusețea Lui s-au amestecat în mod neamestecat cu fiecare dintre dumneavoastră și v-au făcut să Îl simțiți din interior.

Pentru că nimeni nu vă poate vorbi mai convingător despre Hristos decât El Însuși. Și El vă vorbește din interior, atunci când vă spovediți și vă uniți cu El, Cel euharistic.

Și El nu numai ne vorbește ci și ne schimbă. Ne schimbă pas cu pas, în mod imperceptibil dar adânc, simțit de către noi în timp, așa după cum soarele și aerul și apa…schimbă iarna în primăvară în mod profund și de neînlăturat.

Acestea sunt schimbările reale ale mântuirii noastre!

Acestea sunt primenirile interne ale ființei noastre, împrimăvărările noastre, înfrunzirile și înfloririle ființei noastre!

Pentru că Dumnezeu ne schimbă și ne transfigurează interior prin slava Lui, prin lumina Lui cea veșnică și schimbările acestea sunt reale și preafrumoase.

Le simți cu ochii duhului, dar până la urmă le vezi și cu ochii trupești.

Și cel care se îndumnezeiește în mijlocul oamenilor nu se poate ascunde mult timp, pentru că îl dă de gol slava lui Dumnezeu care locuiește în el.

Căci Hristos, Cel astăzi înviat, e plin de lumină și ne face și pe noi duhovnicești.

El e plin de viață și ne face și pe noi ascetic de frumoși, cu frumusețe care răsare din post, din rugăciune, din teologie, din virtute, din fapta bună.

Iar dacă ne-am umplut de roadele postului și ale rugăciunii, atunci de azi, și până la Înălțarea Lui cea de la 40 de zile, ne vom umple de încântarea plină de veselie a învierii Lui. Căci asceza de mai înainte ni se face dulceața care acum ne bucură.

Fiindcă dulceața Învierii Lui e rodul ascezei celei sfinte, al luptei cu patimile, al trăirii în har.

Hristos a înviat și ne-a umplut de dulceața slavei Sale!

Hristos a înviat și ne-a umplut de încredințarea învierii și a vieții noastre veșnice!

Hristos a înviat și ne-a arătat că viața noastră istorică se împlinește în viața noastră veșnică!

Hristos a înviat și ne-a învățat că viața sfântă are consecințe îndumnezeitoare veșnice!

Pentru că noi, cei adormiți, vom învia cu toții la preascumpa Lui venire întru slavă. Însă „vor ieși, cei care au făcut cele bune, întru învierea vieții [εἰς ἀνάστασιν ζωῆς], iar cei care au făcut cele rele, întru învierea judecății [εἰς ἀνάστασιν κρίσεως]” [In. 5, 29, BYZ].

Iar învierea vieții înseamnă umplerea noastră de tot mai multă slavă dumnezeiască.

Dar pentru a fi în slava Lui, la învierea noastră din morți, trebuie să trăim de acum în slava Lui.

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Cel ce a înviat a treia zi din morți, pentru noi și pentru mântuirea noastră, dimpreună cu Tatăl Său Cel Preasfânt și cu Duhul cel Preasfânt și atoatesfințitor, să ne binecuvinteze și să ne bucure pe noi în aceste zile sfinte de praznic și să ne dea să gândim frumos și blând unii față de alții!

La mulți ani, să aveți parte de multă bucurie și pace, de mese binecuvântate și de bucurie și veselie plăcute lui Dumnezeu!

Hristos a înviat!


[1] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/04/09/in-19-38-42-conform-byz/.

Pastorala pascală a ÎPS Dr. Ioachim Giosanu [2015]

Înaltpreasfințitul Ioachim,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

 Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 Hristos a înviat!

În noaptea de Paşti, credincioşii ortodocşi, potrivit tradiţiei statornicite de veacuri, se adună în lăcaşurile de închinare, purtând în mâini felurite lumânări şi aşteaptă tăcuţi ca ceasornicul care măsoară timpul curgător spre veşnicie să marcheze miezul nopţii.

Momentul cel mai aşteptat este cel în care preotul slujitor, după ce aprinde lumânarea sa din candela nestinsă ce se află pe Sfânta Masă – simbol al mormântului lui Hristos –, iese în faţa Sfântului Altar şi străpunge întunericul din biserica înţesată de credincioşi zicând: Veniţi de luaţi lumină!

Credincioşii, rând pe rând, aprind făcliile lor din cea a preotului, apoi unii de la alţii, încât, după câteva minute, o mare de lumină inundă întreg sfântul lăcaş, risipind întunericul, iar feţele tuturor se scaldă în lumina suavă a lumânării pascale.

În melosul cântării Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim, clerul şi credincioşii ies din biserică până la locul unde trebuie să proclame Învierea Domnului.

De fapt, din punct de vedere liturgic, se începe slujba Utreniei cu o binecuvântare doxologică specială: Slavă sfintei Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Apoi, mulţimea credincioşilor intonează cântarea cea mai simplă şi arhicunoscută, dar în acelaşi timp cea mai plină de densitate duhovnicească: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Reverberaţiile cântului pascal, împreună cu lumina lină a făcliilor aprinse, se împletesc şi se propagă în universul infinit, pentru a face joncţiune cu acel sunet primordial al creaţiei când, în întunericul vidului non-existenţial, s-a auzit vocea Unicului Dumnezeu, Celui necauzat şi veşnic: Să fie lumină! (Facerea 1, 3).

Aşadar, slujba învierii se săvârşeşte în afara spaţiului cultic, arătând prin aceasta că întreaga comunitate ecleziastică este integrată în universul lui Dumnezeu şi este acoperită de mantia luminii care s-a propagat dintru început în nonexistenţă, când Cuvântul, adică Verbul creator, a fost auzit şi s-au făcut toate după felul lor (cf. Ioan, 1, 3).

Lumina aceasta necreată, apoi împărtăşită creaturilor, cu Duhul lui Dumnezeu ce Se purta odinioară pe deasupra oceanului infinit, s-a odihnit în Cuvântul lui Dumnezeu, Care, la plinirea vremii, S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1,14). Acest Cuvânt s-a prezentat lumii ca fiind Lumina tuturor celor care vin în lume ca fiinţe psiho-somatice, conştiente: Eu sunt lumina lumii; Cel care Îmi urmează Mie, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12).

Prin urmare, Învierea Domnului, pe care o retrăim în fiecare an ca eveniment unic, a fost asociată întotdeauna cu lumina. De aceea Paştele este sărbătoarea luminii, iar în perioada ce urmează, până la Înălţare, se vorbeşte tot mai mult despre lumina necreată ce izvorăşte din mormântul lui Hristos.

Suntem chemaţi să primim lumină şi suntem îndemnaţi să prăznuim această sărbătoare a luminii, făcându-ne în acelaşi timp purtători de lumină.

De aceea, în această noapte transformată în zi, veşmântul luminii pascale îmbracă întreg Universul, ca semn al biruinţei vieţii asupra morţii, aşa cum se cântă la slujba din noaptea Învierii şi în toată perioada care urmează până la Înălţare: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt”.

Dumnezeu, ”Părintele luminilor”, este spirit îmbrăcat în veşmântul luminii, a Cărui lumină se regăseşte şi în persoana Fiului Său, Care este lumină din lumina Tatălui şi Care, prin lucrarea Duhului, împărtăşeşte şi învăluie în lumină şi bucurie pe cei care se apropie cu evlavie de El, transfigurând chipurile lor în lumini spre luminarea tuturor.

 Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Perioada Postului Mare, care tocmai s-a încheiat, a fost un timp al curăţirii fiinţei noastre întregi, prin mărturisirea păcatelor şi unirea cu Hristos euharistic. Postul şi rugăciunea fac sufletul curat şi chipul luminos, adună mintea şi concentrează fiinţa creştinului, făcându-l pelerin spre înviere.

Astfel, în perioada postului, am adunat multă lumină în suflet, pe care am cules-o din trăirea liturgică a slujbelor, din citirea Evangheliei şi primirea Tainelor, luminându-ne şi adăpându-ne existenţa cu harul divin.

Pentru întâlnirea cu Hristos înviat am urcat treptele postului, îmbrăcându-ne în veşmântul luminos al prezenţei Lui, am cinstit icoana vie a nevăzutului Dumnezeu, am experiat vederea luminii necreate a Împărăţiei cerurilor, aşa cum susţin cugetările Sfântului Grigorie Palama, ne-am odihnit la umbra crucii, pentru a gusta din fructul jertfirii de sine, corectând astfel neascultarea lui Adam şi asumându-ne crucea personală, am urcat apoi cele treizeci de trepte ale desăvârşirii, învăţând rigoarea despătimirii şi împlinirea virtuţilor, precum şi că efortul ascetic de a întâlni pe Dumnezeu este infinit, apoi am înţeles rolul pocăinţei şi valoarea regăsirii de sine în vederea câştigării plenitudinii fiinţei noastre.

Astfel, duminicile Postului Mare ne-au vorbit despre necesitatea urcuşului duhovnicesc, pregătindu-ne pentru a simţi aprinderea luminii Învierii în sufletele noastre.

Toată această perioadă a fost, pentru cei mai mulţi dintre noi, o călătorie duhovnicească spre Sărbătoarea Sărbătorilor, ce nu este doar o comemorare a unui eveniment, întâmplat acum două mii de ani, ci este noaptea „mai luminoasă decât ziua”, în care Hristos înviază biruind moartea, noaptea în care ne umplem de lumina prezenţei lui Hristos preaslăvit, cu trupul scăldat în lumina neînserată, noaptea în care suntem chemaţi să devenim lumină a lumii şi lumini spre luminarea acestui veac atât de încercat de întunericul intoleranţei, indiferentismului şi ignoranţei.

De asemenea, cadrul liturgic specific acestei perioade, ce are ca centru sărbătoarea Învierii, ne ajută să înţelegem importanţa schimbării noastre lăuntrice şi vieţuirea ca făptură nouă.

De altfel, întreaga succesiune a sărbătorilor din calendar gravitează în jurul Paştelui, transformând anul liturgic într-un pelerinaj spre Înviere. Dacă în Biserica primară, în această perioadă liturgică, neofiţii se pregăteau prin post pentru primirea botezului, astăzi, Postul Mare este un prilej de adâncă meditaţie duhovnicească la propriul botez, în încercarea de a recâştiga lumina curăţiei iniţiale a fiinţei noastre.

Învierea lui Hristos înseamnă sfărâmarea iadului, omorârea morţii şi începutul unei vieţi noi, de o altă calitate, o viaţă transfigurată ce se deschide veşniciei. Prin actul Botezului, noi interiorizăm moartea şi învierea Domnului, care au puterea de a ne schimba modul de înţelegere a realităţii lumii în care trăim, făcând din tragedia tragediilor, din moarte, o trecere spre împărăţia cerurilor, un fenomen secundar ce anticipează veşnicia.

Încordarea duhovnicească ce adună lumină în interiorul făpturii  noastre are darul de a ne face transparentă fiinţa în care se poate contempla prezenţa lucrătoare a lui Hristos.

Astfel, învierea Domnului este paradigma înţelegerii vieţii ca mediu al trăirii bucuriei prezenţei lui Dumnezeu în noi. Tot efortul duhovnicesc de iluminare a sufletului, pe care l-am depus în această perioadă de timp, se regăseşte, în chip simbolic, în noaptea Sfintelor Paşti, în întreitul îndemn al preotului care ne cheamă să primim lumină din lumina neapusă a lui Hristos, să ne aprindem fiinţa de prezenţa focului dumnezeiesc care arde întinăciunea din făptura noastră şi ne transfigurează în rug aprins, plini de prezenţa slavei lui Dumnezeu.

 Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Fericitul Augustin a sesizat că în viaţa fiecăruia dintre noi nimic nu este întâmplător, ci totul este har, totul este providenţă! Lumea văzută şi nevăzută nu poate fi produsul hazardului. Însuşi Hristos a precizat că niciun fir de păr nu cade din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu (Luca, 21.18).

Consider că şi pentru smerenia mea, nu întâmplător a rânduit Dumnezeu ca întâiul cuvânt pastoral adresat clerului şi credincioşilor, în calitatea de arhipăstor  al acestei binecuvântate eparhii,  să fie cel pentru Înviere.

De aceea în contextul acestui praznic luminat al Paştelui, vă îndemn părinteşte să veniţi să luaţi lumină din lumina lui Hristos şi să duceţi această lumină în mijlocul lumii, pentru că şi Voi sunteţi lumina lumii. Fiţi purtătorii acestei lumini şi nu o puneţi sub obroc, ci în sfeşnic ca să lumineze tuturor celor din casă! Faceţi-vă fii ai luminii şi aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. (cf. Matei, 5, 14-16).

Prin urmare, luaţi din lumina lui Hristos şi aşezaţi-o mai întâi în inimile voastre, pentru ca la lumina aceasta să puteţi vedea şi curăţi negura păcatelor care s-a aşezat în cămara propriilor suflete!

Apoi invitaţi pe Hristos înviat să lucreze cu voi şi în voi! Faceţi viaţa voastră conformă cu viaţa Lui! Şi atunci, iluminaţi de Hristos, mergeţi ca şi apostolii în mijlocul lumii şi povestiţi cât bine v-a făcut Dumnezeu de când aţi acceptat să vă desfăşuraţi viaţa întru lumina Lui.

Lăsaţi pe copiii voştri să vină la Hristos, nu-i opriţi, ca să se deprindă cu învăţătura Lui plină de lumină şi înţelepciune! Ştiţi cu toţii că tinerii sunt bogăţia cea mai importantă a unui neam.

Aveţi grijă de ei şi nu-i lăsaţi pradă indiferentismului şi educaţiei îndoielnice!

Folosesc prilejul sărbătorilor pascale pentru a mulţumi încă o dată tuturor acelora care au optat pentru menţinerea orei de religie în învăţământul primar şi gimnazial, părinţilor, profesorilor de religie, inspectorilor şcolari şi directorilor, rugând pe Hristos înviat să binecuvânteze pe toţi, iar copiilor să le lumineze sufletele şi minţile spre dobândirea învăţăturilor folositoare, pentru formarea lor ca fii de nădejde ai Bisericii şi ai neamului.

Vă reamintim că anul acesta, Sfântul Sinod a hotărât să fie Anul omagial al misiunii şi al evocării personalităţilor bisericeşti care au marcat viaţa bisericii noastre de-a lungul veacurilor.

În acest context am stabilit ca, prin Centrul eparhial, să organizăm o serie de manifestări cultural-religioase menite a pune în lumină figurile emblematice ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ierarhi sau demnitari creştini ce au promovat de-a lungul veacurilor valorile spirituale şi culturale ale neamului nostru.

Vă îndemn părinteşte ca şi voi, în parohiile de care aparţineţi, să faceţi la fel. Fiecare comunitate are în panteonul de suflet preoţi, duhovnici, dascăli, moşi şi strămoşi care au ştiut la vremea lor să adauge o piatră la edificiul sfânt al bisericii şi al valorilor ei.

Pomenindu-i, intraţi în comuniune cu ei şi vă structuraţi identitatea voastră spirituală, identitatea noastră naţională în această lume plină de instabilitate şi din ce în ce mai secularizată.

Pentru că 2015 este şi anul omagial al parohiei şi al mănăstirii, vă sfătuiesc să organizaţi pelerinaje la mănăstirile noastre româneşti şi să cinstiţi pe sfinţii români care s-au nevoit în ele.

Acesta este un bun prilej de a se statornici legături trainice între comunităţi, pentru ajutorarea celor nevoiaşi sau pentru cunoaşterea şi promovarea obiceiurilor sănătoase care împodobesc sfânta noastră Ortodoxie.

Iubiţi-vă unii pe alţii, căci aşa veţi plini legea lui Hristos! Lumina Lui să strălucească în sufletele voastre!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 Al vostru păstor şi pururea către Domnul rugător,

 † Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno