Învierea Domnului – fundamentul credinței, speranței și bucuriei noastre

 † Nifon,

prin milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit,

Iubitului nostru Cler, Cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,

har și pace de la Hristos Cel înviat, iar de la noi, Arhipăstorul vostru, părintească binecuvântare!

Hristos a înviat!

 Iubiţii mei fii sufleteşti,
slujitori ai altarelor străbune
şi binecredincioşi creştini,

De aproape două milenii răsună, cu putere, în sufletele noastre imnul triumfal al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos din morţi, eveniment unic, cu reverberaţii cosmice, care dă vieţii noastre sens şi fundamentează credinţa, speranţa şi bucuria noastră.

Acest imn biruitor, pe care noi îl cântăm an de an, pentru totdeauna, de la marele eveniment al Învierii, exprimă bucuria noastră supremă şi bucuria lumii întregi, speranţa nepieritoare în bunăvoinţa, milostivirea şi iubirea Creatorului pentru noi şi pentru întreaga creaţie.

Învierea Mântuitorului este cel mai important şi strălucitor fapt istoric şi dumnezeiesc care s-a produs vreodată, reper esenţial pentru istoria umanităţii.  Este taina centrală a credinţei noastre, elementul cheie al originilor creştine, fără de care nu ar fi existat Noul Testament, creştinismul, propovăduirea apostolilor, Biserica, învăţătura, cultul şi misiunea ei. Este noaptea în care credincioşii sunt chemaţi cu îndemnul: „Veniţi de primiţi lumină!”, fiind „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, eveniment vestit de psalmist cu cuvintele: „Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa” (Psalmul 117, 24).

În sfintele lăcaşuri se aude astăzi imnul pascal: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Este ziua în care ne luminăm cu prăznuirea, ziua în care iertăm toate pentru Înviere, ziua în care cântăm, cu bucurie, acest imn al biruinţei.

Această „primă zi a săptămânii” deschide un timp nou, în care tot ceea ce a fost săvârşit până acum se descoperă ca noutate a vieţii, ca noutate a lumii. Este timpul în care primim o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de a ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos Cel înviat, Domnul vieţii.

Este bucuria sfântă care ne învăluie, asemenea înnoirilor binefăcătoare ale primăverii asupra întregii firi, ne deschide noi perspective şi noi căi de lumină, speranţă, bunătate şi adevăr. Hristos înviat din morţi nu mai moare (Romani 6, 9).

Primăvara duhovnicească a Învierii ne îndeamnă, acum, să răsădim în grădina inimilor noastre florile unei vieţi noi, înfrumuseţate de năzuinţa desăvârşirii, după îndemnurile Sfântului Apostol Pavel: „Fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13, 11); „aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4).

Dreptmăritori creştini,

Chiar şi astăzi, în era tehnologiei avansate a informaţiei, credinţa noastră creştină se bazează pe acea veste bună adusă întregii lumii de mărturia femeilor mironosiţe, care au văzut piatra rostogolită şi mormântul gol şi au ascultat glasul îngerului, care le-a spus: „Ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus şi, mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că a înviat din morţi” (Matei 28, 5-7).

Această veste uluitoare, care a schimbat istoria, irumpe, cu putere, în această noapte sfântă, exprimând certitudinea existenţei noastre creştine, faptul că întreaga noastră credinţă şi misiune izvorăşte din Învierea din morţi a Celui care „ne-a iubit mai întâi” (1 Ioan 4, 19) şi care S-a întrupat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Evenimentul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos din morţi se află în centrul existenţei noastre, oferindu-ne siguranţa că viaţa pământească nu reprezintă totul, ci numai începutul vieţii veşnice. Astfel, din această perspectivă, redescoperim că viaţa este marele dar dumnezeiesc, pe care trebuie să-l preţuim, iar acest lucru îl facem cel mai bine prin iubirea faţă de semenii noştri, în aplecarea către nevoile celor de lângă noi, în puterea de a dărui şi în capacitatea noastră de a transforma lumea, în colaborare cu harul Duhului Sfânt.

Bucuria pascală, care îndeamnă la comuniune, bine, solidaritate şi iubire, se fundamentează pe jertfa şi Învierea Mântuitorului Hristos pentru noi,  şi dăruieşte speranţă neîncetată vieţilor noastre, aşa cum foarte frumos se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi   S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

Pe Hristos Cel Înviat Îl vom găsi întotdeauna în provocările vieţii, în suferinţa celui de lângă noi, atunci când iubim şi când dăruim. Prin această mărturie de viaţă, asemenea ucenicului iubit, şi noi putem să ne întărim propria credinţă şi să o dăruim celorlalţi (Ioan 20, 8).

Toţi cei ce credem în Mântuitorul Hristos suntem botezaţi întru moartea şi Învierea Sa şi ne hrănim cu Trupul şi Sângele Lui, formând Trupul Său Cel tainic, Biserica Lui. Iar, prin credinţa în El, Capul Trupului, precum El a înviat din morţi, şi noi vom învia, în comuniune cu El şi între noi (Romani 6, 3-4). Învierea lui Hristos este promisiunea învierii noastre, astfel, vom învia ca El, cu El şi prin El, căci este „începutul învierii celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20).

Prin Înviere, Domnul Hristos  a introdus un nou mod de viaţă în istorie, căci a înviat cu un trup transfigurat „în trup de slavă” (Filipeni 3, 21), „în trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15, 44), oferindu-ne nouă pildă de a ne schimba în permanenţă prin credinţă şi a începe, încă de aici, a ne îmbrăca în nemurire (1 Corinteni 15, 52-53).

El a înviat pentru că a biruit, prin viaţa Lui, slăbiciunea firii umane, iar acesta este un lucru nou, unic, pe care înţelepciunea, filosofia, gândirea şi ştiinţa umanităţii de până atunci nu l-a cunoscut. A biruit, prin viaţa Lui, slăbiciunea firii umane, cu toate ale ei, mergând, în manifestarea acestei stării spirituale, până la acceptarea morţii pentru alţii: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Epoca în care trăim cere, cu mai mare intensitate, mărturia noastră solidară de credinţă şi de iubire, căci răutăţii şi întunericului, disperării şi suferinţei, trebuie să-i opunem certitudinea şi forţa Învierii, care transformă totul, care schimbă inimi şi comunităţi, putând duce la schimbarea întregii lumi.

Secularizarea şi materialismul, intoleranţa şi agresivitatea, pe care le vedem şi le simţim tot mai adesea, astăzi, îşi au originea în faptul că unii din contemporanii noştri şi-au pierdut sensul vieţii, ori  l-au denaturat, iar acestora trebuie să le mărturisim, prin viaţa şi credinţa noastră, iubirea şi milostivirea nespusă a lui Dumnezeu, al căror simbol şi izvor este Învierea.

Demnitatea şi responsabilitatea umană se reflectă cel mai bine în grija pe care omul o are faţă de semenii săi, în construirea de punţi de dialog, în toleranţă şi îngăduinţă, în colaborare, cooperare şi într-ajutorare, singurele care pot, întru lumina Învierii, să schimbe chipul acestei lumi.

Dar, mai întâi, fiecare din noi trebuie să ne înnoim duhovniceşte, lăuntric, trebuie să alungăm răul, întunericul şi păcatul din vieţile noastre, pentru a deveni lumini ale Învierii pentru cei de lângă noi, cărora să le împărtăşim căldura şi bucuria comuniunii, lumina credinţei şi ajutor pe drumul vieţii, asemenea lumânărilor pascale, pe care fiecare le ţineţi astăzi în mâini şi care luminează, încălzesc, dar se şi consumă.

Credinţa în Înviere nu este o teorie sau o doctrină, ci un mod de viaţă autentic, cu şi în Hristos, ceea ce ne face să vedem în învăţătura de credinţă un tezaur al experienţei existenţiale bisericeşti, pe care asemenea apostolilor, care, impresionaţi de Învierea Mântuitorului din morţi şi de relaţia de viaţă cu Acesta, au devenit misionarii Lui, şi noi, astăzi, trebuie să fim promotorii vieţii în Hristos, aşa cum se manifestă ea în spaţiul şi timpul nostru.

La fel ca şi apostolii, şi noi, astăzi, dorim să aducem lumii bucuria credinţei noastre, a iubirii, comuniunii şi solidarităţii, adică „ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am primit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii… ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă” (1 Ioan1, 1-3).

Acest mare praznic al tuturor creştinilor, Învierea Domnului este fundamentul credinţei, speranţei şi bucuriei noastre, al avântului nostru înnoitor şi misionar, care ne dă puterea de a traversa toate încercările vieţii, cu încredere în nemărginita putere, pururea lucrătoare, a lui Dumnezeu în vieţile noastre şi în întreaga istorie a umanităţii.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Ţin să vă felicit şi să vă binecuvintez pe toţi cei care v-aţi implicat în sprijinirea orei de religie, înscriindu-vă fiii şi fiicele sau îndemnând pe cunoscuţi şi apropiaţi să-şi înscrie copiii la această adevărată oră  a identităţii noastre creştine şi româneşti, fără de care tânăra generaţie nu ar putea avea rectitudine morală şi nici nu ar putea descoperi autenticul scop al vieţii.

Datorită dumneavoastră, în Eparhia noastră, dar şi în celelalte de pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, copiii înscrişi la ora de religie au constituit un procentaj copleşitor, aşa cum a reieşit în urma acestui adevărat referendum, ce a mărturisit puterea şi amploarea Ortodoxiei străbune, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!” (Matei 19, 14).

Aţi dovedit credinţă puternică şi ataşament faţă de valorile nepieritoare ale binelui, adevărului şi frumosului, ale Evangheliei lui Hristos. Aceeaşi abnegaţie şi hotărâre trebuie să o mărturisim cu toţi şi de acum înainte, în această toamnă, dar şi în anii ce vor urma, în deplină responsabilitate faţă de viitorul ţării şi al Bisericii noastre strămoşeşti.

Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, anul acesta a fost proclamat, de către Sfântul Sinod, drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi  şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română, pentru a aprofunda semnificaţia pastoral-misionară a parohiei şi mânăstirii pentru Ortodoxia românească, dar şi pentru a cinsti şi sărbători cum se cuvine pe Sfântul Ioan Gură de Aur, una din cele mai cunoscute personalităţi creştine, care a marcat puternic vremea, înscriindu-şi, în mod strălucit, numele în cartea creatorilor de cultură, istorie şi spiritualitate.

Tot în acest an, celebrăm 470 de ani de la tipărirea Molitfelnicului de către Dimitrie Liubavici (1545) şi 370 de ani de la tipărirea volumului Răspuns împotriva Catehismului calvinesc (1645) al Mitropolitului Varlaam, repere editoriale, spirituale şi culturale importante pentru Ortodoxia românească şi istoria noastră naţională, mai ales că Târgoviştea este cunoscută drept cea dintâi cetate a tiparului românesc.

De asemenea, doresc să reamintesc şi faptul că evenimentul central duhovnicesc al acestui an va fi pentru Eparhia noastră sărbătorirea, la 11 august, a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, luminat şi vrednic îndrumător al vieţii spirituale şi culturale din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti şi reşedinţă mitropolitană, la Catedrala din Târgovişte, acolo unde sunt cinstite, cu mare evlavie, de către fiii Bisericii noastre, moaştele marelui Ierarh.

Împărtăşindu-vă aceste gânduri, vă îmbrăţişez pe toţi, preoţi şi credincioşi, întru lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi vă binecuvintez  spre creşterea voastră duhovnicească întru bunătate, credinţă şi iubire.

Hristos a înviat!

 Al vostru arhipăstor şi părinte rugător
neîncetat pentru bucuria, sănătatea
şi pacea voastră a tuturor, 

† Nifon

Arhiepiscop şi Mitropolit.

Did you like this? Share it: