Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 12 aprilie 2015 (Page 1 of 2)

Pastorala pascală a ÎPS Anastasios al Albaniei [2015]

Kisha Orthodhokse Autoqefale e Shqipërisë

PASHKË 2015

† Anastasi,

Kryepiskop i Tiranës, Durrësit dhe i Gjithë Shqipërisë

Ngjallja – Lartësimi i dinjitetit njerëzor

     Klerit dhe popullit shpresëtar Orthodhoks,

    Bij të shtrenjtë më Zotin,

    Krishti u Ngjall!

Me Ngjalljen e Tij, Krishti e lartësoi përfundimisht dinjitetin e njeriut, të cilin e rrëzon padrejtësia, dhuna, gënjeshtra, pasionet, mëkati, në përgjithësi, dhe e dërrmon vdekja. Perëndinjeriu Jisu, me pranimin e vullnetshëm të Pësimit dhe, duke triumfuar me Ngjalljen e Tij, mposhti gjithçka që poshtëron dinjitetin njerëzor.

Kremtojmë pikërisht këtë triumf që i hapi perspektivë të tërëndritshme qenies njerëzore. Në këtë të kremte plot dritë, Kisha jonë na këshillon të ndërgjegjësohemi më shumë për dinjitetin që na ka dhënë Perëndia.

Nga propozimet e ndryshme fetare ose filozofike në lidhje me dinjitetin njerëzor, më i guximshmi dhe më madhështori mbetet propozimi i besimit të krishterë. Ai bazohet në të vërtetën se njeriu është krijuar „sipas ikonës së Perëndisë” (Gjen.1:26-27, 5:1) dhe i është dhënë mundësia të ecë drejt „ngjashmërisë”, duke përdorur elementin „e llojit hyjnor”, i cili ekziston brenda natyrës njerëzore. Sigurisht, shumë njerëz nuk e pranojnë zbulesën e krishterë dhe formulojnë ide të ndryshme.

Por ky fakt nuk ia heq të vërtetën dhe fuqinë  traditës së krishterë, e cila ka qenë nënshtresa shpirtërore për deklaratat mbi të drejtat e njeriut dhe theksimin e veçantë që i bëhet dinjitetit njerëzor.

Besimi i krishterë ngjall te njeriu ndjesinë e vlerës së tij shpirtërore dhe morale. Mendimi theologjik ka theksuar si veçori të ikonës hyjnore të kuptuarin, ndërgjegjen, vullnetin. Në mënyrë të veçantë, theologjia orthodhokse ka theksuar me forcë lirinë dhe dashurinë. Nga zhvillimi i këtyre mundësive shpirtërore varet dhe dinjiteti personal i njeriut.

Për botëkuptimin orthodhoks, njeriu me dinjitet, në thelb, nuk është borgjezi që e ka rregulluar jetën më së miri, por njeriu fisnik me moral, i drejti, i ndershmi, i vërteti. Njeriu që vë në lëvizje të gjitha mundësitë shpirtërore dhe ecën drejt një pjekurie të brendshme të vazhdueshme. Dinjiteti i krishterë gërshetohet me përulësinë spontane, me sigurinë se, ajo që jemi, nuk është vetëm arritja jonë. Sigurisht, dëshira jonë është e domosdoshme, por është i nevojshëm edhe veprimi i Hirit Hyjnor.

Vlera e njeriut, dinjiteti ynë, plotësohet dhe përsoset në rrugën tonë për t’u bërë „pjesëmarrës të natyrës hyjnore” (2Petr.1:4). Shën Grigor Theologu e përkufizon njeriun si “një qenie që, ndërsa jeton këtu, udhëton për në një vend tjetër, dhe qëllimi i misterit është të hyjnizohet, si pasojë e thirrjes së Perëndisë” (Migne 36:632). Me ngjarjet e Pashkës, Krishti “vuan si i vdekshëm dhe, nëpërmjet pësimit, të vdekshmin e vesh me hijeshinë e paprishjes” (Shën Joan Damaskinoi).

Ngjallja e Krishtit përcakton kahun drejt lartësimit të njeriut të krijuar “sipas ikonës së Perëndisë”, i cili, duke vlerësuar thirrjen e tij për të arritur në “sipas ngjashmërisë”, ftohet ta realizojë këtë thirrje duke ndjekur Krishtin, së bashku me Atë, i Cili „…u ngjall të tretën ditë dhe i bëri gati çdo mishi Ngjalljen së vdekurish” (Liturgjia Hyjnore e Shën Vasilit të Madh) dhe i hapi horizonte të reja ekzistencës njerëzore. Ngjallja përcakton plotësinë e njeriut në Krishtin e gjallë dhe e vendos në perspektivën e përjetësisë.

Ky dinjitet ngjallësor i brendshëm duhet të shprehet dhe të rrezatojë, direkt ose indirekt, në jetën sociale, me pranimin dhe respektimin e dinjitetit të çdo njeriu. Pavarësisht origjinës, pozitës sociale ose bindjeve të tij, tjetri, si person njerëzor, është edhe ai i krijuar “sipas ikonës së Perëndisë”, meqenëse mbarë njerëzimi erdhi nga çifti i parë që krijoi Perëndia.

Ky ndërgjegjësim e udhëheq besimtarin në një qëndrim më të gjerë respekti e dashurie. Dhe për më tepër, në përpjekjen për mbrojtjen e dinjitetit të bashkënjerëzve tanë, që kërcënohen nga padrejtësia, varfëria, sëmundjet, papunësia, injoranca shpirtërore, aksidentet, të cilat çojnë në dëshpërim dhe mjerim.

Dinjiteti i krishterë, në përgjithësi, iu kundërvihet gjendjeve të këqija të shoqërisë sonë. I kundërvihet aktivitetit kriminal dhe mentalitetit fanatik fetar. Ai është kundër fuqive të ndryshme demoniake të padrejtësisë dhe korrupsionit, të cilat përhapin erën e keqe të Hadhit në shoqërinë tonë. Ky dinjitet, i çliruar nga dëshira për hakmarrje dhe nga frika, karakterizohet nga ndjeshmëria për ta shprehur solidaritetin social me vepra.

Vëllezërit e mi, sot, në ditën e gëzuar të Pashkës, Kisha jonë na fton të ndërgjegjësohemi se dinjiteti është kryesisht çështje e brendshme, lidhet  me bërthamën e personalitetit njerëzor.

Na fton të përjetojmë dinjitetin, si përvojë ngjallësore, të dëlirësuar brenda dhimbjes së Kryqit, të mbushur me energjinë dhe shkëlqimin e Ngjalljes. Ajo na thërret të bëhemi të ndërgjegjshëm për misterin e personit njerëzor dhe për qëllimin tonë final.

Njëkohësisht na frymëzon të bëhemi qeliza jetësore të shoqërisë, të cilat përpiqen për dinjitetin e bashkënjerëzve tanë dhe të popujve që iu është bërë padrejtësi. Siguria ngjallësore i fal dinjitetit të çdo të krishteri besimtar frymëzim, qëndresë dhe dinamikë të veçantë; ripërtërin vetëndërgjegjshmërinë tonë brenda dritës paskale.

    Krishti u Ngjall!

Me të gjithë dashurinë time më Krishtin,

† Anastasi,

Kryepiskop i Tiranës, Durrësit dhe i Gjithë Shqipërisë,

 Prill, 2015.

Pastorala pascală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Poloniei [2015]

ORĘDZIE PASCHALNE
Świętego Soboru Biskupów
Świętego Polskiego Autokefalicznego Kościoła Prawosławnego
Czcigodnemu Duchowieństwu, Boga Miłującym Mnichom i Mniszkom
i Wszystkim Dzieciom Duchowym
Chrystus Zmartwychwstał!

„Świętujemy śmierci uśmiercenie,piekła
obalenie i życia wiecznego początek”
(Kanon Paschy, pieśń 7).

Chrystus Zmartwychwstał i „dzisiaj wszystko jest pełne światłości, niebo i ziemia i otchłań cała. Niech więc całe stworzenie radośnie świętuje Zmartwychwstanie Chrystusa” (Kanon Paschy, pieśń 3).

Chrystus Zmartwychwstał! Zniszczone zostało królestwo otchłani i otwarte wrota raju.
Piekło zostało pokonane. Wszystko wypełniło się światłem. Otwarty został początek życia wiecznego. Czy wykorzystamy ten dar, którym zostaliśmy obdarzeni, zależy już od nas samych. Cerkiew nieustannie wzywa: „Wejdźmy wszyscy do radości Pana swego (…) Uczta przygotowana, rozkoszujmy się wszyscy (…), objawia się bowiem wspólne królestwo (…), przebaczenie bowiem z grobu zajaśniało (…). Zmartwychwstał Chrystus i życie żyje” (Mowa św. Jana Chryzostom na święto Paschy).

Bracia i Siostry! Rzeczywiście, Zmartwychwstanie Chrystusa odmieniło i nieustannie odmienia świat i życie osobiste człowieka, otwiera przed wszystkimi nowy pełnowartościowy obraz życia człowieka i świata. „Świętujemy śmierci uśmiercenie, piekła obalenie i życia wiecznego początek”.

Chrystus Zaprawdę Zmartwychwstał! „Odważcie się, odważcie ludzie Boży” – wspiera nas św. Cerkiew. Zmartwychwstały Chrystus, Zwycięzca śmierci i otchłani, jest też zwycięzcą wszystkich, którzy powstają przeciwko Cerkwi i ludziom wiary, bowiem „jest On wszechmocny”.

Tę prawdę i radość głosiły Niewiasty Niosące Wolności, które usłyszały ją od Anioła, głosili Apostołowie, którzy widzieli Zmartwychwstanie Pana. Moc Zmartwychwstałego Chrystusa objawia się przez całe dzieje do dnia dzisiejszego, niezależnie od zmian, które zachodzą w świecie.

Bracia i Siostry! Historia ludzkości ma to do siebie, że unosi tysiąclecia, wieki, lata, dni; zmieniają się ludzie, życie społeczne i polityczne, a świat wciąż stoi w obliczu nowych wyzwań. Każda zaś paschalna noc obdarza świat nieprzemijającą pewnością i radością.
Współczesny świat znajduje się w procesie przebudowy życia społecznego, związanej z łamaniem wcześniej ustanowionych pojęć i zwyczajów. Cerkiew styka się z trudnymi procesami dotyczącymi wolności ludzkiej, godności i praw człowieka. Upada poziom społecznej kultury duchowej, postępuje rozkład zdrowej rodziny, urasta przestępczość.
Wszystko to w znacznym stopniu uderza w osobę człowieka.

Przyczyny tych problemów są ukryte w ludzkich duszach. Duchowa degradacja człowieka jest głównym źródłem wszystkich społecznych problemów i niepowodzeń –
patologii. Konieczne jest mocne podkreślenie, że społeczeństwo jest ciężko chore, czego nie zauważa. Negowanie Przykazań Bożych i Cerkwi rodzi wszelkie destrukcyjne procesy w życiu człowieka i społeczeństwa.

Bracia i Siostry! Mając wszystko to przed swoimi duchowymi oczyma nie możemy zapominać o nauczaniu św. Ojców Cerkwi, testamencie naszych przodków; nie ulegajmy naukom nowych „głosicieli” i nowych „apostołów”. Pamiętajmy o tym, czego uczył św. apostoł Paweł: „choćbyśmy sami czy nawet anioł z nieba głosił wam coś innego, niż myśmy wam głosili, niech będzie wyklęty” (Ga 1,8).

Obowiązkiem każdego członka św. Cerkwi jest to, aby jednomyślnie połączyć się pod sztandarem Cerkwi Chrystusowej i przeciwstawić się złemu duchowi naszych czasów. Zmartwychwstały Jezusie, umocnij naszą słabą wiarę!

Bez Zmartwychwstania Chrystusa życie ludzkie, życie wszechświata, traci swój sens. To życie złudnej nadziei ducha, ograniczone przez uwarunkowania czasowe.

Od nas, prawosławnych, wymagane jest wyraźne świadectwo o Zmartwychwstałym Chrystusie. On jest naszą Światłością, naszą Radością, naszym Bogiem. Bez Niego wszystko traci swój sens. Prawdę tę potwierdza św. apostoł Paweł: „Jeśli zaś Chrystus nie zmartwychwstał, to wiara wasza jest daremna…” (1 Kor 15,17).

Bracia i Siostry! Rok 2015 cechują ważne wydarzenia, posiadające historyczne znaczenie dla naszej Cerkwi. Obchodzimy 100-lecie tzw. bieżeństwa naszych przodków, ojców i sióstr w 1915 roku, w rezultacie którego życie cerkiewne zostało całkowicie zniszczone. Na naszych ziemiach pozostała jedynie nieduża liczba wiernych i duchowieństwa.

Po powrocie wiernych, należało organizować życie cerkiewne od początku. 17 września 1925 roku została ogłoszona samodzielność naszej Cerkwi – autokefalia. W bieżącym roku upływa jej 90-lecie. Za wszystko, czym Bóg obdarzył naszą Cerkiew w tym okresie, zanosimy gorliwe modlitwy dziękczynne. „Panie, Ty jesteś naszą twierdzą. Tyś naszą mocą. Tyś naszą radością. Ty nawiedziłeś nasze ubóstwo – umocnij je. Chwała Tobie!”.

W bieżącym roku będziemy również obchodzili 70-lecie zakończenia II wojny światowej, podczas której zginęło wielu naszych wiernych, a w jej rezultacie wiele osób
prawosławnych zostało rozsianych po całym świecie. Koniecznie zauważyć też należy 70. rocznicę oswobodzenia obozu koncentracyjnego w Auschwitz, w którym wycierpiało wielu prawosławnych, w tym św. mnich-męczennik Grzegorz Peradze. Pamiętajmy o nich w swych modlitwach.

Ojcowie, Bracia i Siostry! Patrząc na przeszłość naszej Cerkwi i przeżywając Zmartwychwstanie Chrystusowej w jubileuszowym 2015 roku, „w jedności ducha i łączności pokoju”, prośmy Zmartwychwstałego Chrystusa o Jego szczodrą łaskę na czas, który jest przed nami, będąc świadomi ogromnej odpowiedzialności za przyszłość Cerkwi. Niech owocami paschalnych dni będą dla nas dary Świętego Ducha: „miłość, radość, pokój, cierpliwość, dobroć, życzliwość, wierność, łagodność, wstrzemięźliwość” (Ga 6,22-23).

W tym „świętym i wielkim dniu” w radości ducha pozdrawiamy czcigodne Duchowieństwo, Boga miłujących Mnichów i Mniszki, Młodzież, Dzieci i wszystkich Wiernych naszej Cerkwi, z okazji święta świąt, słowami:

Chrystus Zmartwychwstał! – Zaprawdę Zmartwychwstał!

Życzymy wszystkim, aby dary Świętego Ducha stały się udziałem każdego z nas.

Zmartwychwstały Chrystus, Który śmiercią śmierć zwyciężył i wszystkim darował życie, niech obdarzy Swoją Cerkiew, Ojczyznę naszą i każdego z nas Swym boskim błogosławieństwem na nasze trudy. Jemu zaś niechaj będzie chwała i moc na wieki wieków.

Z łaski Bożej pokorni:

+ Sawa, Metropolita Warszawski i całej Polski
+ Szymon, Arcybiskup Łódzki i Poznański
+ Adam, Arcybiskup Przemyski i Nowosądecki
+ Jeremiasz, Arcybiskup Wrocławski i Szczeciński
+ Abel, Arcybiskup Lubelski i Chełmski
+ Jakub, Arcybiskup Białostocki i Gdański
+ Grzegorz, Biskup Supraski
+ Jerzy, Biskup Siemiatycki, Prawosławny Ordynariusz Wojskowy
+ Paisjusz, Biskup Gorlicki.

Św. Pascha 2015 r.,
Stołeczne Miasto Warszawa.

Pastorala pascală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei [2015]

The Serbian Orthodox Church
to her spiritual children at Pascha, 2015

† Irinej,

By the Grace of God,

Orthodox Archbishop of Pec, Metropolitan of Belgrade Karlovci and Serbian Patriarch, with all the Hierarchs of the Serbian Orthodox Church to all the clergy, monastics, and all the sons and daughters of our Holy Church: grace, mercy and peace from God the Father, and our Lord Jesus Christ, and the Holy Spirit, with the joyous Paschal greeting:

Christ is Risen!

„Though Thou didst descend into the grave, O Immortal One, yet didst Thou destroy the power of Hades, and didst arise as victor, O Christ God, calling to the myrrh-bearing women, rejoice, and giving peace unto Thine Apostles, O Thou Who dost grant resurrection to the fallen” (Paschal Kontakion).

This song of immortality, our dear spiritual children, we sing ceaselessly during these days of our celebration of Christ’s Resurrection, which occurred, as the ancient seers of God’s mysteries witnessed, on the same day of the week on which God created in the beginning – out of nothing – heaven and earth.

On that same day, according to those same mystery-perceivers, the Lord delivered His chosen people from Egyptian slavery; hence, we call it Pascha – that is, the passing-over from slavery into freedom in the Lord through the Red Sea.

The fullness of God’s presence in His creation is particularly revealed in the mystery of Christ’s Resurrection, this holy day in which we sing to Him the song: „In the tomb with the body, in hell with the soul as God, in paradise with the thief and on the throne with the Father and the Spirit, wast Thou, O boundless Christ, filling all things”.

Clearly, the Resurrection of Christ appears and presents itself not only as victory over death and mortality, but also as the revelation of the fullness of God’s providence in the world and with man.

Man’s deepest yearning is the yearning and cry for freedom and eternal life. However, man’s  true freedom is only that freedom which frees him from the tyranny of mortality and death – everything else or anything different represents a only an unfulfilled yearning for freedom, or simply an illusion of freedom.

The power of Christ’s Resurrection is precisely the yeast of the one, true freedom, as the yeast and pledge of immortality and eternal life. God and man are united with that power and divine light, and heaven and earth, angels and men, and time and eternity are enlightened by it. Filled and embraced by the Light and by the Divine Love of the Resurrected Christ, ancestors and descendants, all the generations of mankind, and all creation become one in the Resurrected Christ, gathered together in the Church as His Divine-human Body.

We Christians are Christians because we are witnesses and bearers of that eternal and unending dignity of mankind, having become, by grace, „sons of the Light and of the Day”.

Thus, the celebration of Christ’s Resurrection is the celebration of Life eternal and unending. Earthly life is only the seed of that eternal life. That seed is conceived in the maternal womb, through the effectual power of God’s once for always-creative blessing: „Be fruitful and multiply; fill the earth and subdue it” (Genesis 1:28).

In the light of Christ’s Resurrection, every conception, every birth, and every human being has eternal significance, representing a birth for eternity, as well as our eternal human responsibility for it.

The Resurrected Christ, „Who trampled down death by death and on those in the tombs bestowed life”, is the foundation of man’s awakening to responsibility for every human being, not only in time but also before eternity.

Confessing the Resurrection of Christ and believing in the general Resurrection of the dead, we confess and become aware of our own unending responsibility for the sanctity of every human being and every creature, and we celebrate the indestructibility of faith and human hope in the eternal meaning of life in Christ, the God of love, sacrificed „for the life of the world”.

Today, as always, self-love and selfishness threatens to destroy the meaning of this selfless self-sacrificing love of Christ, the love by whose radiating flame all beings and all creation is warmed. Only faith in man’s immortality and in eternal responsibility for one’s life and actions can – by its flame – abolish selfishness as a false principle of life, revealing that self-sacrificial love for God and our neighbor, our eternal brother and co-worker, is the only way out of and our only salvation from all of man’s delusions, darkness and hopelessness.

Only souls filled with and renewed by the light of the Resurrected Christ and by hope in the general Resurrection of the dead are freed from selfishness and injustice, fear and greed; receiving shyness and kindness, they find the true measure of all transitory things and a balance between the sanctity of the general and communal good and of personal needs; they learn the brotherly sharing of goods and hearts in the mystery of the breaking of the Bread of Life, that is, in the Mystery of Communion in the Body and Blood of Christ.

Celebrating the Resurrection of Christ, „for in Him we live and move and have our being” (Acts 17:28), guided by pastoral concern, we call upon you, brothers and sisters, to confess and safeguard your Orthodox Faith, not only with words, but with your life – with actions and endurance. Let us safeguard ourselves from all those who “come in sheep’s clothing, but inwardly are ravenous wolves” (Matt. 7:15). In peace and love let us go to our churches and our holy shrines, participating in the services and partaking of the Divine Mysteries of Christ.

We are well aware what it means to hold to sound teachings of piety, and what it means and where foolish squabbling leads, „from which come envy, strife, reviling, evil suspicions, useless wranglings of men of corrupt minds and destitute of the truth, who suppose that godliness is a means of gain” (I Tim. 6:4-5).

Therefore, in a common prayer, „let us commit ourselves and each other and our whole life to Christ our God!”. With one mouth and with one heart the prayer of the unity of faith and communion of the Holy Spirit is being sung to the glory of the Most Holy Trinity and the safeguarding of the Orthodox concord of the Church and the people.

Let us pray to the Resurrected Lord that peace may return to all places from where it has been expelled, firstly to our hearts and our homes. Let us preserve the sanctity of Christian marriage, for it is the foundation of an exalted, healthy and honorable Christian family.

The great Russian elder, Saint Seraphim of Sarov, would always greet his visitors with the words: „Christ is risen, my joy!”, thus showing that the Church of Christ and her saints live in the reality of the Resurrection. May God grant that we become witnesses of that truth, and that in our souls and in our faces the joy of the Resurrection may shine unceasingly.

Greeting you, dear brothers and sisters, with most joyous Paschal greetings, we call upon you to live in love for God and neighbor, thus walking on the path that leads to eternal life, for only in such a way will we become and be sons and daughters of the Resurrection.

Therefore, preserve in love the mystery of life, which was established and sanctified by God Himself. This we should do for our welfare and reputation, for the sake of our children-our greatest treasure, for whom we live and work. Of course, true faithfulness and mutual forgiveness should not be overlooked, either.

When we know that the Lord is with us and in us, we then should turn to Him and confess our sadness and sorrows. He will comfort, strengthen and lead us through this earthly life. Let us safeguard this gift of God within us, and let us also be watchful so that we do not offend the Lord by our sins. When the enemy attacks us, let us cry like the Apostle Peter: „Lord, save me!” (Matt. 14:30).

In life we will have many tribulations, injustices and sadness, but let us be mindful that the Lord, inasmuch as we are with Him, turns the greatest sadness into joy, and that He said to His disciples and through them to us: „In the world you will have tribulation; but be of good cheer, I have overcome the world” (St. John 16: 33).

On this Feast of feasts, elated with the joy of the Resurrection of Christ, we greet you all:  the mother who watches over her infant under her heart and leaning over the crib of her sick child; all those who suffer and struggle, those expelled for the sake of God’s justice; we greet all those despised and humiliated; all captives in prison cells; we greet all those who labor for good and those that work, and travelers and sailors; we greet all, learned and uneducated and all those who seek the eternal meaning and mystery of life; we greet all the sick and sufferers; we greet all people with the greeting of eternal victory: Christ is risen – bringing faith, hope, love and eternal life, taking away sadness and death!

With this greeting, let us bring joy to our brothers and sisters in Kosovo and Metohija who with us today celebrate the victory of Good over evil, Life over death, Christ the Resurrected over the powers of darkness.

 We address all our sons and daughters, our spiritual children of our Church living on all continents, but with whom we are united in prayer, to rejoice together with us in the Resurrection of Christ, which calls us to preserve the unity of the Holy Church of Christ, to safeguard „the unity of the Spirit in the bond of peace” (Ephesians 4:3), and never to put earthly interests above the interest of the Church and the common well-being of our people.

May the trials and anxieties of our days vanish before the light and joy of Christ’s Resurrection! And may we never forget that the Resurrection means the beginning, the sure pledge and foundation of our resurrection.

In the joy of the Resurrection of Christ, let us embrace each other and all beings, and let us sing the holy song of eternal life and Light:

„Christ is risen from the dead, trampling down death by death, and upon those in the tombs bestowing life!”.

Christ is Risen! Indeed He is Risen!

Given at the Serbian Patriarchate in Belgrade at Pascha, 2015.

Your intercessors before the Resurrected Christ:

Archbishop of Pec,
Metropolitan of Belgrade-Karlovci and
Serbian Patriarch Irinej,

Metropolitan of Montenegro and the Coastlands Amphilohije
Metropolitan of Dabro-Bosna Nikolaj

Metropolitan of Zagreb and Ljubljana Porfirije

Bishop of Sabac Lavrentije
Bishop of Srem Vasilije
Bishop of Banja Luka Jefrem
Bishop of Budim Lukijan
Bishop of Canada Georgije
Bishop of Banat Nikanor
Bishop of New Gracanica-Midwestern America Longin
Bishop of Eastern America Mitrophan
Bishop of Backa Irinej
Bishop of Great Britain and Scandinavia Dositej
Bishop of Zvornik-Tuzla Chrysostom
Bishop of Osijek and Baranja Lukijan
Bishop of Western Europe Luka
Bishop of Zicha Justin
Bishop of Vranje Pahomije
Bishop of Sumadija Jovan
Bishop of Branicevo Ignatije
Bishop of Milesevo Filaret
Bishop of Dalmatia Fotije
Bishop of Bihac and Petrovac Atanasije
Bishop of Budimlje and Niksic Joanikije
Bishop of Zahumlje and Hercegovina Grigorije
Bishop of Valjevo Milutin
Bishop of Ras and Prizren Teodosije
Bishop of Nis Jovan
Bishop of Western America Maxim
Bishop of Gornji Karlovac Gerasim
Bishop of Australia and New Zealand Irinej
Bishop of Krusevac David
Bishop of Slavonia Jovan
Bishop of Austria and Switzerland Aandrej
Bishop of Central Europe Sergije
Bishop of Timok Ilarion

Retired Bishop of Zvornik-Tuzla Vasilije
Retired Bishop of Zahumlje and Hercegovina Atanasije
Retired Bishop of Central Europe Constantine
Retired Bishop of Slavonia Sava

Vicar Bishop of Moravica Antonije
Vicar Bishop of Toplica Arsenije
Vicar Bishop of Jegar Jeronim

The Orthodox Archdiocese of Ochrid:
Archbishop of Ochrid and Metropolitan of Skoplje Jovan
Bishop of Polos and Kumanovo Joackim
Bishop of Bregal Marko

Vicar Bishop of Stobija David.

Pastorala pascală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei [2015]

ПАТРИАРШЕСКО И СИНОДАЛНО ПАСХАЛНО ПОСЛАНИЕ

Христос възкръсна и животът се възцари…

Христос възкръсна и цялата земя Му принася

хвалебна жертва! (Акатист на Възкресение Христово, Икос 8)

ХРИСТОС ВОСКРЕСЕ!

Възлюбени във възкръсналия Христос чеда на светата ни Църква,

Всяка година в дните на Пасха християните по целия свят преживяваме нашата радост от потвърждението на вестта за Христовото възкресение. И тази радост е пълна, защото Възкресението на Господа е не само залог за нашето лично възкресение в деня Господен, но и обновление на цялото творение.

„Възкръсна Христос и цялото творение се радва…Възкръсна Христос и цялото творение се обнови” – така пее Църквата в този действително най-светъл ден от годината, когато нощта се обръща в ден, отчаянието ­ в надежда, адът ­ в рай и смъртта ­ в живот! И тържествувайки, пита с думите на апостола: “Де ти е, смърте, жилото? Де ти е, аде, победата?”(1 Кор. 15:55).

И вече нищо не може да помрачи тази радост на християните, защото дълбоко в нашите сърца ние знаем, че ­ да, “Христос възкръсна от мъртви и за умрелите стана начатък” (1 Кор. 15:20)!

Изпълнени с тази радост, днес ние отново посрещаме Възкръсналия от мъртвите, като укрепваме нашата вяра в истинността на Неговото възкресение и в това, че и ние, като чеда на нашия Небесен Отец, ще получим „венеца на живота, що Господ е обещал на ония, които Го обичат” (Яков. 1:12).

Помнейки, че нашата истинска родина не е тук, в този скръбен свят, а в Царството на Бога Отца, което Той „е приготвил за ония, които Го обичат” (1 Кор. 2:9). Защото в Духа сме родени, чрез Кръщението, за нов живот и се погребахме заедно с Господа „чрез кръщението в смъртта, та, както Христос възкръсна от мъртвите чрез славата на Отца, тъй и ние да ходим в обновен живот” (Рим. 6:4).

Този пък обновен живот означава за нас, че всички наши мисли и действия трябва да бъдат подражание на живота и страданията на нашия Господ, които Той, от безмерната Своя любов, принесе в жертва, та да имаме живот и да го имаме „в изобилие” (Йоан. 10:10). И наистина, такава е волята на Небесния ни Отец: „А волята на Отца, Който Ме е пратил ­ свидетелства Господ Иисус Христос,­ е тая: от всичко, що Ми е дал, да не погубя нищо, а да го възкреся в последния ден” (Йоан. 6:39).

Ето защо, подражавайки на Господа, в Чиято смърт се кръстихме (Рим. 6:3), нека и ние не жалим нашите сили и даруваните ни от Господа способности в осъществяване на Божията воля и във всекидневното вършене на Божието дело на земята.

Нека бъдем Господни ученици и последователи във всичките наши трудове, помисли и намерения, та като видят добрия ни пример и добрите ни дела, всички да прославят Небесния наш Отец (Мат. 5:16)!

Нека и в този скръбен век на страдания, бедствия и братоубийствени конфликти бъдем миротворци и братолюбци. Да се въоръжим, по съвета на апостола, с оръжието на светлината, защото ето, “нощта се превали, а денят се приближи” (Рим. 13:12). И наша е отговорността за съдбините на Божието творение.

Братя и сестри,

Нека в тези дни на преизпълваща сърцата и душите ни радост от вестта за Христовото възкресение, в дните на най-голямото тържество на нашата вяра, когато Църквата така тържествено възвестява победата на Господа­ победата на светлината и на живота над тъмнината и цялото зло на този свят,­ усилим още повече нашите молитви „за всеки и за всичко”, за цялото Божие творение­ както ни призовава Църквата на всяка света божествена Литургия в Евхаристийния канон: така, както и Христос някога отдаде Себе Си „за живота на света” (Йоан. 6:51).

Отечески поздравяваме с Христовото Възкресение всички верни чеда на родната ни Православна църква ­ в Родината и далеч от нея, като благопожелаваме на всички единство във вярата и изобилна пасхална радост!

Благодатта и мирът на Възкръсналия от мъртвите наш Господ и Спасител Иисус Христос, и общението в Светия Дух да бъдат с всички нас!

ХРИСТОС ВОСКРЕСЕ!

 ПРЕДСЕДАТЕЛ НА СВ. СИНОД,

† НЕОФИТ,

ПАТРИАРХ БЪЛГАРСКИ И

МИТРОПОЛИТ СОФИЙСКИ,

ЧЛЕНОВЕ НА СВ. СИНОД:

† Врачански митрополит КАЛИНИК

† Сливенски митрополит ЙОАНИКИЙ

† Видински митрополит ДОМЕТИАН

† На САЩ, Канада и Австралия митрополит ЙОСИФ

† Великотърновски митрополит ГРИГОРИЙ

† Плевенски митрополит ИГНАТИЙ

† Старозагорски митрополит ГАЛАКТИОН

† Ловчански митрополит ГАВРИИЛ

† Пловдивски митрополит НИКОЛАЙ

† Доростолски митрополит АМВРОСИЙ

† Западно- и Средноевропейски митрополит АНТОНИЙ

† Варненски и Великопреславски митрополит ЙОАН

† Неврокопски митрополит СЕРАФИМ

† Русенски митрополит НАУМ.

Pastorala pascală a PS Galaction Stângă [2015]

PS Galaction Stangaitem imageRead Online

(7.2 M)PDF
(1.4 M)PDF with text
(11.9 K)EPUB
Kindle
Daisy
(22.3 K)Full Text
(630.6 K)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

Pagina sursă

Pastorala pascală a SS Bartolomeu al Constantinopolului [2015]

+ Bartholomew,
by God’s Mercy Archbishop of Constantinople-New Rome
and Ecumenical Patriarch
To the Plenitude of the Church
Grace, Peace and Mercy from Christ, who has Risen in Glory

Brother concelebrants and beloved children in the Lord,

Christ is Risen!

All Orthodox Christians once again this year joyously celebrate The Resurrection of our Lord Jesus Christ and chant: „We celebrate the death of death, the destruction of Hades, and the beginning of another, eternal way of living. And so we jubilantly praise the Cause” (Troparion from the Paschal Canon).

Yet, while we gladly celebrate the Lord’s Resurrection as the reality of life and hope, all around us in the world, we can hear the cries and threats of death launched in many parts of the planet by those who believe that they can resolve human conflicts by destroying their enemies, which in itself constitutes the greatest proof of their weakness.

For, by causing the death of another, by taking revenge on our neighbor, on whosoever differs from us, neither is the world improved nor are our problems solved. After all, as everyone – especially the intellectual people of all periods – admits and recognizes, evil is never overcome by evil, but always by good.

Problems are genuinely resolved when we acknowledge and acclaim the value of every human person and when we respect their rights. By contrast, all kinds of problems are created and exacerbated when we despise human beings and violate their rights, especially when it comes to the vulnerable, who must feel secure, while the powerful must be just in order for peace to exist.

Therefore, Christ arose from the dead and demonstrated in this way as well the inability of death to prevail and bring about any stable change in the world. The various situations caused by death can be reversed because, despite how things appear, they are always temporary, having no root or vitality, whereas Christ, who has forever conquered death, is invisibly always present.

We, who have our hope in Him, believe that the right of life belongs to all people. Life and Resurrection are only offered by Jesus Christ, who has trodden on death and on its power over people; this is why we should only hope in Him and His teaching. Faith in Christ leads to Resurrection, to the Resurrection of all of us, while our faith and application of His teaching lead to the salvation of all, as well as to the confrontation of every challenge in our world.

Beloved brothers and children, the message of the Resurrection, this transcendence of human weakness, is the message of life over the world’s corruption and humanity’s adventure. It is to this message that we invite all people – from the Ecumenical Patriarchate, where by God’s mercy we serve as Primate of Orthodox love in truth – so that they may come to knowledge and experience, convinced that only in this way will they also rediscover our true hope, and the hope of the whole world, which was stolen from us in the turmoil of confusion.

May the light of the Resurrection illumine the hearts of all of you so that you may rejoice with all people in love, peace and concord through the Son and Word of God, who is the Light of the world, the Truth and the Life.

To Him alone, who arose from the dead, the Lord of glory, „who lords over life and rules over death,” who lives to the ages and „grants life to those in the tombs”, belong glory, honor and thanksgiving. Amen.

Phanar, Holy Pascha 2015,
+Bartholomew of Constantinople,
Your fervent supplicant.

Pastorala pascală a PS Dr. Macarie Drăgoi [2015]

Pastorală la Învierea Domnului: Învierea, împlinirea urcușului duhovnicesc, Stockholm 2015.

† Macarie,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, sfântă îmbrăţişare pascală şi salutul binecuvântat „Hristos a înviat!”.

Iubiţi fraţi și surori în Hristos, Cel Răstignit şi Înviat,

Viața fiecăruia dintre  noi este încadrată într-un ciclu de  evenimente care ajung adesea să provoace rutina unei  vieți depersonalizate. Într-un astfel de context oamenii trăiesc o viață dominată de clișee și stereotipuri, lipsită de accente personale. Dincolo de aceste realități în plan individual, există un risc foarte mare ca ele să vicieze chiar și relația noastră cu Dumnezeu și viața în Biserică.

Vremea Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului se repetă și ea în fiecare an. Privită doar din perspectivă socială, este o perioadă a anului calendaristic, precum altele. Dacă ne angajăm însă în lucrarea duhovnicească, postul este un urcuș prin care, în fiecare an, ne depășim neputințele,   înfățișându-ne   înaintea  Domnului,   care ne  primește  în  brațele iubirii Sale nemărginite.

Dacă înțelegem  fiecare zi  a  vieții noastre  în  unicitatea  ei, străduințele au ca rod transformarea în oameni mai buni, mai iubitori, mai aproape de asemănarea cu Dumnezeu (Facerea 1, 26), curățiți  de păcatele care ne-au dominat.

În  cuvântul pastoral pe care vi l-am împărtășit la praznicul Învierii de anul trecut, aminteam de faptul că lucrarea de curățire a sufletului în perioada Postului se aseamănă cu urcușul pe scara virtuților, descrisă atât de practic și duhovnicesc de Sfântul Cuvios Ioan Scărarul. Lucrarea  acestuia, Scara, amintită  și în  Duminica  a IV-a din Postul Mare, oferă tuturor creștinilor, monahi sau mireni, modalitățile de cunoaștere și desăvârșire a viețuirii în Hristos. Anul acesta vom continua această abordare pentru a sublinia scopul urcușului duhovnicesc, acela de împărtășire din înălțimile întâlnirii cu iubirea lui Dumnezeu.

În  lumea în care zbuciumul cotidian ne îndepărtează de scopul zidirii noastre, când odihna  omului se regăsește doar într-o relaxare fizică, stimulată de senzorialitatea excesivă, urcarea pe o scară a virtuților se dovedește a fi foarte dificilă, dacă nu de-a dreptul imposibilă.

Tocmai de aceea, la acest mare praznic al Învierii, când primim în mâini lumină și dorim să o păstrăm cât mai mult pentru bucuria noastră și a celor din jur, este necesar să devenim noi lumină din lumina Hristos. În  acest context, Sfântul Ioan Gură  de Aur ne îndeamnă, prin cuvântul său catehetic de la Slujba Învierii, să ne bucurăm: „De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata”. Răsplata finală vine după judecata finală, semn că până atunci toți gustăm din Domnul, dar nu definitiv și deplin.

Iubiți credincioși și credincioase,

Omul are nevoie de reprezentări iconice pentru a putea să înțeleagă și să păstreze în memorie cele folositoare. Tocmai de aceea, învățătura urcușului duhovnicesc către Hristos Domnul, pe scara virtuților, a fost reprezentată din perioada medievală pe pereții bisericilor, în minunate registre picturale.

Trebuie  menționat  că ideea urcușului duhovnicesc spre unirea cu Dumnezeu a fost lansată încă din Vechiul Testament, când o astfel de scară a fost văzută de patriarhul Iacov, care „a visat că era o scară sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu suiau și coborau pe ea. După aceea s-a arătat Domnul în capătul scării și i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme». (…) Iar când s-a deșteptat din somnul său, Iacob a zis: Domnul este cu adevărat în locul acesta” (Facerea 28, 12-13; 16).

Însuși Mântuitorul Iisus Hristos reia această imagine în Predica de pe munte. Pornind  de la descoperirea vechitestamentară și mai ales de la revelația desăvârșită a Noului Testament, creșterea duhovnicească a fost reprezentată în literatura patristică prin simbolul Scării. Întruparea acestei imagini a fost socotită Maica Domnului, plinitoare a toată virtutea, ea fiind numită și Scara pe care Fiul lui Dumnezeu a coborât la noi și prin care noi urcăm la cer.

În acest cuvânt pastoral mă voi opri asupra ultimelor trepte descrise de Marele Cuvios Ioan Sinaitul, nu doar ca reper, ci mai ales ca finalitate a ostenelilor celui care nu pregetă niciun efort pentru  a-L  întâlni pe Hristos, Lumina lumii. Urcușul pe aceste trepte nu este ușor, iar icoana Scării subliniază dificultatea prin reprezentarea ispitelor care vin de la diavoli sau din noi înșine și prin chipurile ascetice care se prăbușesc de pe scară în abisul iadului, în dezordinea și urâciunea pustiirii.

Antepenultima treaptă a Scării este a rugăciunii. Este  una dintre  cele mai consistente părți ale cărții Scara, cuprinzând 63 de sfaturi. Sfântul Ioan Scărarul învață atât de practic pe creștin să se roage, încât numai o simplă enumerare a efectelor rugăciunii ar reprezenta hrană spre desăvârșire: „Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii”. Paradoxul ‒ „rugăciunea este maica  lacrimilor  și fiica  lor…”  ‒ completează imaginea iconică a celor care neavând rugăciunea curată, cad din starea virtuoșilor, pentru că n-au făcut din ea „lucrare fără de margine” și „hrana tuturor  ființelor netrupești”.

Figurile hidoase ale demonilor trag până spre ultimele trepte pe cei care, deși au fost tari în virtute, nu au fost tari  în  rugăciune. Sfântul Ioan  Scărarul spune: „Nu fi îndrăzneț,  chiar  dacă  ai dobândit curăția.  Mai degrabă apropie-te în multă smerită cugetare și mai multă îndrăzneală vei avea”1.

Cea de-a 29-a treaptă a Scării a fost intitulată de Sfântul Ioan a nepătimirii „sau despre desăvârșirea  și învierea sufletului înainte de învierea cea de obște”. În nepătimire „se cunoaște propriu-zis cel ce și-a făcut trupul nestricăcios, și-a înălțat mintea deasupra zidirii și toate simțurile le-a supus minții, iar sufletul și l-a pus în fața Domnului”2.

Opusul nepătimirii este suferința, pătimirea de contingențele și durerile neîmplinirilor noastre. Acestea nu au hotar, pentru că și patima are o sete de infinit în direcția nimicului. Ce folos are omul care dobândește cunoștințele și deprinderile unora dintre virtuți, dacă pe altele le neglijează: „nu se desăvârșește nepătimirea de vom nesocoti fie și numai o singură virtute”.

În pictura exterioară de pe zidul nordic al Mănăstirii bucovinene Sucevița, distanța dintre penultima și ultima treaptă  a  Scării  se  mărește  semnificativ, dobândind accente înfricoșătoare.

Este semnificativ pentru că ultima  treaptă,  a  celor trei  virtuți,  este  reprezentată iconic  cu  textul  dragostei,  dar  este  și  înfricoșător prin  prezentarea  căderii ultimului  dintre  asceții care ajunseseră la  capătul  urcușului, aproape  de  Hristos.

Chiar de pe ultima treaptă poate cădea omul. Imaginea ascetului care rămâne agățat de scară doar cu picioarele, fiind tras de mâini de către diavoli, stârnește uimirea când sesizăm un aspect cu totul neașteptat. Arhanghelul Gavriil îi străpunge inima cu o suliță ce are vârful în formă de trident. Arhistrategul binevestitor al nașterii Înaintemergătorului Ioan și a Mântuitorului lumii, Iisus Hristos, este, de această dată, cel care străpunge inima neroditoare de iubirea Preasfintei Treimi.

Oricâte virtuți dobândim, sub oricâte nevoințe ne așezăm, dacă nu rodim din dragoste, ne facem înșelători de cele sfinte înaintea lui Dumnezeu. De altminteri acesta este criteriul ultim al judecății (Matei 25, 35-36).

Sfântul Ioan al Scării spune: „dragostea, după calitate, e asemănarea cu Dumnezeu pe cât e cu putință muritorilor; iar după lucrare, e o beție a sufletului; iar după însușire, e izvorul credinței”3.

Lipsa  dragostei desăvârșite duce la căderea oricui. În această imagine descurajantă vedem însă un ascet care, de pe treapta nepătimirii, întinde cu îndrăzneală mâinile către Hristos, care ține în mâna stângă un sul pe care stă înscris: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați” (Matei 11, 28).

Minunată lucrare dumnezeiască!

Domnul Luminii, înconjurat de îngerii slavei, prinde de încheietura mâinii pe ascetul nevoitor, care stă cu un  picior pe treapta  rugăciunii și cu unul  pe treapta nepătimirii. Îngerii coboară pe creștetul său cununa cea neveștejită a măririi, pentru că a fost prins de încheietura mâinii de Făcătorul Său, de noul Adam.

Ce lucrare adâncă! Ce taină a iubirii!

În icoana Învierii, așezată spre închinare la această prăznuire, îl vedem pe Hristos cel Răstignit și Înviat cum ridică din iad, tot de încheieturile mâinilor, pe Adam, cel dintâi zidit, și pe Eva strămoașa. Sfântul Ioan Scărarul amintește că „iubirea pricinuiește minunile…, iar pe cei ce Te iubesc îi faci nebiruiți”. Întru aceasta nevoință a Scării, la capătul ei, brațele lui Hristos ne așteaptă să ne tragă în Împărăția Sa.

Preaiubiții mei,

Fiecare dintre noi, indiferent că suntem puternici sau slabi, sănătoși sau bolnavi, oriunde ne-am afla, în țară sau răsfirați în străinătate, suntem în călătoria vieții către Împărăție. Postul Mare a reprezentat urcușul sufletului, susținut și de osteneala trupului. Am învățat să ne rugăm ca vameșul, am căutat să găsim pocăința fiului risipitor, ne-am întremat  sufletește precum bolnavul din Capernaum și ne-am luminat cu privirea la Crucea Domnului. Nu mai contează acum efortul, cât mai ales lucrarea noas- tră sinceră de apropiere de Dumnezeu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca 2015 să fie Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur.

Tocmai din acest motiv m-am oprit, în acest cuvânt de suflet pe care vi l-am așezat la inimă, la îndemnul unui monah  pentru  monahi,  dar folositor și creștinilor mireni, pentru că, la capătul ostenelilor noastre ne așteaptă aceeași răsplată, ne  așteaptă același Hristos.

Pe  lângă nevoințele personale, vă îndemn să fiți membri destoinici ai comunităților din care faceți parte, să cercetați cât mai mult parohiile și mănăstirile noastre ortodoxe, ca din ele să dobândiți harul mântuitor,  sfatul binecuvântat și liniștea odihnitoare  în frământările lumii. Învierea lui Hristos, pentru noi, nu înseamnă doar o resuscitare, revenire la viața de dinainte, ci, în primul rând, o așezare în statornicia Binelui, a Adevărului și a Luminii, o liniștire în brațele Vieții celei veșnice.

Dacă vom conștientiza că în Biserica strămoșească, cea luptătoare  și biruitoare deopotrivă, găsim reperele și remediile încercărilor, nu ne vom lăsa ispitiți nici de bunăstare,  nici  de  secularizare, nici  de spaima  celor petrecute înaintea noastră, ci ne vom strădui în fiecare zi să dobândim un strop din bucuria Învierii.

Bucuria aceasta să o dobândim prin curățirea de patimi și înmulțirea  dragostei dintre  noi, ca brațele noastre, ce au fost împrumutate  Preaiubitorului Iisus și au miluit pe alții în vremea Postului, să fie prinse de mâinile Sale dumnezeiești pentru a fi trași pe Poarta cea strâmtă a locașurilor bucuriei veșnice.

Hristos a înviat!

Cu binecuvântare și dragoste părintească, al vostru fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,

† Părintele Episcop Macarie

Dată în Reședința  noastră  episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Învierii Domnului, 12 aprilie 2015.


1 Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș în: Filocalia, vol. 9, traducere din grecește, introducere și note de Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, pp. 461-464.

Ibidem, p. 478.

3 Ibidem, p. 485.

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort