Las Fierbinți a ajuns la sezonul 7 și odată cu el și imaginea dezabuzată, oligofrenizată a satului românesc.

Asta atâta timp cât în prim-planul satului românesc e primarul cel prost, care nu știe legile țării dar vrea să fie ales non-stop, polițistul cel tâmpit, secretara fără școală, trei bețivi care merg toată ziua căpiați, o curvă bună de gură, o tânără netrecută prin viață, care se gândește doar la sex și cu o mamă indiferentă și materialistă, un patron de bar, gras, prost dar șmecher, cu un frate retardat dar homosexual, și cu un prieten, Giani, care nu știu cum a ajuns în Italia și s-a întors, că în afară de gură mare și lene nu are nimic.

Deși, același Pro TV, prin Ferma vedetelor, îl  încurajează pe orășean să se întoarcă la țară și să lucreze pământul, prin Las Fierbinți îi spune românului (și străinului care ne vizitează sau ar dori să ne viziteze) că la noi, la țară, sunt numai proști, numai tâmpiți, fără credință, fără morală, fără chef de muncă.

Cine ar fi interesat de faptul ca să arate că satul românesc e terchea-berchea? Un străin, ar fi primul răspuns. Sau un român, care are nervi pe satul românesc din motive personale. Al treilea răspuns: vrem să moralizăm!

Pe cine să moralizăm: pe românii de la sat sau pe cei de la oraș? Pentru că românul de la sat, cel mai adesea, are oroare de cei care își bat joc de satul lui. Românul de la sat are mândria lui și nu dorește să își vadă satul zeflemisit.

Atunci, serialul de comedie este pentru orășeanul transmutat de la sat sau pentru orășeanul get-beget? Celui care locuiește acum la oraș dar e de la sat nu îi prea place nici lui comicăreala pe tema ruralității. El e nostalgic după viața la sat, își amintește cu bucurie, cu duioșie, cu lacrimi perioada de viață petrecută la sat sau are și acum rude la sat și le vizitează des. Așa că nu poate să râdă…cu toată gura…

Mai rămâne doar orășeanul fără rude la țară…care să stea în față la Las Fierbinți și să își închipuie că el e mai de soi decât țăranii ăia. Însă orășeanul fără rude la țară…e înnebunit după mâncarea bună, după aerul bun, după viața bună de la țară…tocmai de aceea pleacă în vacanță în natură, unde să uite de stresul și de zgomotul și de mirosurile urâte ale orașului.

În concluzie: Las Fierbinți e pentru nimeni din România. Pentru că nimeni nu dorește să fie ironizat satul românesc.

Însă, mai există și varianta, ca românii să privească Las Fierbinți pentru actori, pentru râsul-plânsul din film, pentru acțiunea în sine, și să nu își schimbe cu nimic percepția lor vizavi de satul românesc. Pentru că fiecare român de la oraș a trecut, în viața lui, și prin satele României, și a văzut că românii de la sat nu sunt niște caricaturi ci niște oameni maturi, prietenoși, muncitori, adesea săraci și umiliți tocmai pentru că sunt cinstiți.

Cu toate acestea, cred că trebuie să regândim teatrul, filmul, divertismentul românesc pentru români. Pentru că îngroșarea la maximum a caracterului negativist nu ajută deloc artei.

Omul stă la un film, la două, la nouă în care numai răul e adus pe tavă…dar se satură până la urmă. Se lehămetisește. Și dacă autorii vor rating, dacă vor să fie vizionate produsele cinematografice românești, trebuie să se întoarcă la normalitatea nu doar realistă ci și realist-sufletească a românului. Să arate că românul e în multe feluri, că are profunzimile sale umane și că numai acelea satură pe cineva cu adevărat.

Did you like this? Share it: