Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Tradiție și actualitate la Pr. Dumitru Stăniloae

Ștefan Lucian Toma, Tradiție și actualitate la Pr. Dumitru Stăniloae, teză doctorală, Ed. Agnos, Sibiu, 2008, 295 p., format mic.

*

La ora de față autorul este diacon[1] sau poate preot, pentru că nu am găsit referințe recente despre dumnealui. Iar teza sa este dedicată SS Bartolomeu I al Constantinopolului, p. 5.

La începutul cărții, înainte de Introducere, avem două scrisori primite de la Patriarhul Bartolomeu. Din prima aflăm că i-a binecuvântat cartea în ediția greacă și că e de acord cu tipărirea ei în română, p. 7. Din a doua scrisoare patriarhală aflăm că teologia nu raționalizează tainele credinței, ci ea exprimă „experiența trăită a legăturii Sfinților cu Dumnezeul treimic revelat”, p. 10.

Cuvântul înainte, început în p. 13, începe bine: cu scopul cărții. Scopul cărții fiind acela „de a prezenta direcțiile principale în ceea ce privește înțelegerea gândirii teologice a pr. Dumitru Stăniloae, precum acestea ni se prezintă în studiile teologilor ortodocși și neortodocși contemporani”, p. 13. Cu alte cuvinte, autorul nu se ocupă cu opera stăniloesciană ci cu comentariile teologice la opera lui. E bine de știut, pentru ca să nu cerem de la autor altceva decât a încercat să facă.

Părintele Stăniloae a devenit „o voce contemporană a Sfinților Părinți”, p. 14, pentru că el „a oferit o înțelegere contemporană și vie a dogmaticii ortodoxe și, în general, a spiritualității ortodoxe”, p. 14. Și, probabil, mulți se întreabă: cum a devenit o voce patristică contemporană? Pentru că vor să îi afle „rețeta”…

Părintele Dumitru „a teologhisit în mod patristic”, p. 15. Așa este!

…Însă urmează o afirmație, pe care autorul o pune pe seama lui Stăniloae, fără să ne trimită la vreo lucrare a lui, și eu cred că nu îi aparține: „Vocația teologului de astăzi, potrivit pr. Stăniloae, nu mai este una „academică”, ci, în primul rând, una liturgică sau harismatică”, p. 15. Așa și-ar dori unii, pentru ca să își scuze neștiința și nescrisul…

Dacă Stăniloae ar fi crezut acest lucru nu ar mai fi tradus și scris atât de mult ci s-ar fi bătut doar în piept, cum fac mulți astăzi, că e „ortodox”…fără să facă nimic. Dimpotrivă, Părintele Dumitru ne spune, prin toată viața și opera lui, cu totul altceva: că trebuie să îmbinăm în mod creator academismul cu viața duhovnicească și liturgică dacă vrem să fim ortodocși autentici și teologi autentici.

Lucru pe care ni-l spune și autorul în p. 16: „teologia ortodoxă nu aparține numai spiritului academic, nici numai mănăstirilor, ci și credincioșilor simpli, constituind o vocație universală continuă”.

Cartea are 6 capitole și nu este exhaustivă în tratarea subiectului, p. 16.

Sfântul Iustin Popovici și-a făcut doctoratul la Atena între 1922-1926, cu tema: Problema personalității și a cunoașterii potrivit Sfântului Macarie Egipteanul, p. 17.

Părintele Stăniloae, alături de viitorul Episcop Nicolae Popovici al Oradiei, a învățat limba greacă la Atena între 1927-1928, p. 17.

Părintele Ștefan Lucian Toma și-a susținut teza doctorală de față la Universitatea Aristotel din Tesalonic, pe 17 septembrie 2006, la catedra Teologie Dogmatică, teza fiind făcută sub coordonarea Prof. Dimitrios Tselenghidis, având titlul: Receptarea gândirii teologice a pr. Dumitru Stăniloae în teologia contemporană, p. 18.

A publicat-o la Tesalonic în martie 2007 cu un alt titlu, p. 18, și acum, în română, cu un alt titlu.

În n. 8, p. 21-22, autorul amintește teza doctorală a Părintelui Nicolae Moșoiu – pe care nu am citit-o, pentru că nu am găsit-o: Taina prezenței lui Dumnezeu în viața umană. Viziunea creatoare a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Ed. Paralela 45, Brașov [e Pitești nu Brașov][2], 2000, 323 p.

Cartea de față, spune autorul, e perfectibilă și el nu o consideră o carte de teologie, p. 22. Introducerea se încheie în p. 24.

Primul capitol: Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) ca teolog neopatristic. Începe în p. 25.

Din n. 18, p. 29 aflăm că Părintele Ică jr. a scris capitolul biografic despre Părintele Stăniloae din The Dictionary of Historical Theology, publicat la Michigan, în 2000, cf. p. 285.

Din păcate, capitolul 1 se ocupă cu inventarierea spuselor altora despre Stăniloae și nu cu o evidențiere sintetică a ce înseamnă teolog neopatristic.

M-aș fi așteptat ca autorul să sublinieze, pe baza spuselor altora, în ce constă patristicitatea Părintelui Dumitru, adică conglăsuirea lui cu Sfinții Părinți, și nu să îmi facă o dare de seamă despre autorii care au zis câte ceva despre el.

Cartea lui începe să mă plictisească.

Și în loc de o teză dogmatică avem una istorică.

Pe de altă parte, se observă că autorul nu a avut un plan bine gândit pentru teza lui ci s-a lăsat condus de bibliografia scrierilor despre Stăniloae. Dar nu a beneficiat nici de o conducere clară din partea îndrumătorului său doctoral.

Dacă ar fi avut plan, metodă teologică de lucru și îndrumare de specialitate n-ar fi ajuns să scrie o teză istorică la…catedra de Dogmatică.

Pentru că eu știu că se poate scrie o teză dogmatică pe baza bibliografiei despre Stăniloae, dacă ai un plan riguros și o metodă sintetică de lucru.

Însă autorul a citat foarte mulți autori, care s-au ocupat doar tangențial de opera lui Stăniloae, și care, inevitabil, știau lucruri comune despre el și nu de amănunt. De aceea, întreaga carte e o poveste formată din povești mai mult sau mai puțin colaterale și nu se ocupă de teologie în mod sistematic.

Adică și-a luat ca temă pe Stăniloae, cel sintetic și paradoxal la tot pasul, pentru ca să îl trateze ca pe o sumă de citate din alții, fără conexiuni între ele. O bătaie de joc mai mare nici nu se putea.

Din n. 176, p. 72, aflăm că autorul a corespondat cu Lidia Stăniloae. A primit de la ea o scrisoare pe 14 iunie 2002.

Cap. al doilea e unul cosmologic și începe în p. 76. Comentariul personal e cvasi-absent.

Până la p. 98 a pomenit de două sau de trei ori numele Sfântului Dionisie Areopagitul dar niciodată nu l-a numit Sfântul. Însă, îmbucurător, nu l-a numit nici Pseudo, cum îl numesc, fără mustrări de conștiință, mulți teologi ortodocși.

Demersul autorului e consternant: pune citat lângă citat și asta e tot. Catastrofal!

Din p. 106 începe un capitol antropologic. Însă nu mai am niciun chef de citirea cărții. Pentru că e un atentat la bunul simț. Toată poliloghia de nume și de referințe trebuia să fie la subsol, iar la suprafață trebuia să fie numai idei, bine legate una de alta, pentru că așa e lucrarea dogmatică.

În p. 213, autorul folosește ciudata sintagmă „persoană treimică” și o pune pe seama lui Daniel Munteanu, p. 212, n. 705. Însă cum poate fi o persoană trei persoane?

În aceeași p. 213, autorul are formularea: „toate cele trei Persoane Treimice”, folosind pe treimice în loc de dumnezeiești. Însă dumnezeirea exprimă ființa Dumnezeului treimic, pe când Treimea exprimă numărul persoanelor dumnezeiești.

În p. 214 regăsim fraza pe care am negat-o, în Introducere, ca fiind a lui Stăniloae. Și pe drept cuvânt am negat-o, pentru că ea e concluzia autorului: „Vocația teologului contemporan nu este așadar cea „academică”, ci una liturgică sau harismatică”. Însă în p. 214 autorul trage concluzia despre „ce ar fi spus” Stăniloae dintr-o referire la Stăniloae fără trimitere la nicio sursă teologică. În p. 214 nu există nicio notă de subsol. Și așa se răstălmăcesc vorbele unui teolog sau ale unui Sfânt: prin deducții răutăcioase sau prin inventare de texte puse pe seama sa!

În concluzie: dacă vreți să cunoașteți texte disparate din ce au spus alții despre Stăniloae, citiți cartea. Dacă vreți o sinteză dogmatică bine scrisă nu puteți găsi aici așa ceva, ci doar o însăilare de texte. Regretabil.


[1] A se vedea: http://www.ziarullumina.ro/agenda-crestinului/raspunsuri-duhovnicesti-cum-sa-il-iubim-pe-dumnezeu-si-pe-semenul-nostru.

[2] A se vedea: http://www.edituraparalela45.ro/autor_detaliu.php?idautor=337.

Did you like this? Share it:

Previous

Cel mai lung martiriu

Next

Inovațiile liturgice: senzaționalismul nostru religios

2 Comments

  1. Luca

    Parinte,Intamplarea face sa fi lecturat cartea prezentata. Din pacate, adesea, prin superficialitate, multi, ca si tine, cu ochelari si aliura intelectualista, incercati sa prezentati carti, intr-o maniera cu totul superficiala. Eu am gasit in cartea asta, exact ce spui tu ca nu exista….autorul are un capitol – Pr. Staniloae ca teolog neopatristic, unde, pe baza marilor teologi contemporani, a sistematizat felul cum e inteleasa originalitatea parintelui Staniloae.Da-ti ochelarii jos daca nu stii sa citesti, poate asa vei intelege mai bine. Spor la lectura complexa pe care incerci sa o asumi….asa…printre randuri…Luca

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dacă ați găsit altceva decât mine în carte, d-le Luca, scrieți despre cum ați înțeles dvs. lucrurile! Ironiile nu țin loc de înțelegeri.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén