Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 16 aprilie, 2015

Confidențe

Magda se întoarse în acea zi răvășită de la Biserică. Pentru că îi auzea și acum cuvintele preotului, care predicase, și care pe ea o excitau în loc să o facă să cugete la păcatele sale. Își tot punea mâna la cap, se uita cu atenție în oglindă, crezând că e bolnavă. Însă se întâmpla ceva mai rău: începea să se îndrăgostească de unul dintre preoți.

Îi spuse acest lucru prietenei ei, care rămase mască.

„Fată, tu ești nebună?! Cum să te îndrăgostești de părintele D., în timp ce mergi la el la Biserică?!!! Și, mai ales, cum să te excite predicile lui?!!!”.

„Nu mă excită predicile, pentru că omul predică bine, corect…ci anumite inflexiuni ale vocii lui, felul lui de a fi bărbat…Cred că m-am apropiat prea mult de el, de când mă duc să mă spovedesc…și de aici mi se trage”.

„Și el ți-a dat de înțeles vreun lucru?”.

„Nu, absolut nimic! Cred numai că eu sunt de vină! Singurătatea mea din ultimul timp îmi joacă feste. Mă îndrăgostesc de el fără să vreau…și fără ca el să o știe. Și nici prin cap nu-mi trece să îi mărturisesc acest lucru. Așa că: mormânt!…”.

„Bineînțeles: n-am să spun la nimeni! Însă vezi să nu te pună dracu’ să îi faci probleme omului din senin. Să nu îți scape vreo gogoriță pe gură!”…

Magda se puse în genunchi să se roage. Tot felul de gânduri desfrânate îi treceau prin minte și asta o făcea să îi fie rușine de ea însăși. Însă la 17 ani, cât are Magda, e normal să fii vizitată de demonii desfrânării, care să îți aducă gânduri curvare.

Peste câteva zile, la Vecernie, stătu numai supărată. Sau încerca să pară supărată pentru ca să nu se dea de gol. I se părea că toată lumea „știe”…că toate lumea „o privește”…

Însă nimeni nu știa taina ei! Nici măcar preotul nu intuia ce se petrecuse în ultimul timp în sufletul fetei. Dar la finalul slujbei, după predică, când rămase să răspundă la întrebări și să vorbească cu tinerii de la strană, intui că ceva e în neregulă cu Magda.

„Pot să vă vorbesc? Aveți ceva pe suflet?”, o întrebă preotul.

„Mi-e mai greu să vă vorbesc despre problema mea…”.

„Nu, nu e greu deloc! Numai să doriți acest lucru…și totul se poate!”.

Iar Magda nu putu să reziste tentației de a fi cu el câteva minute, aparte, fără ochii celorlalți. Însă nu a avut curaj să îi spună ce simte pentru el…ci îi spuse că această problemă o are o altă fată, care merge la o altă Biserică…și că ea este prietena acelei fete.

Numai că diferența de experiență dintre Magda și preot…îl făcu pe preot să înțeleagă ce se petrece…și îi vorbi foarte serios, îngrijorat de ce urmări nefaste se pot produce dintr-o astfel de îndrăgostire juvenilă. Care nu e dragoste…ci mai mult o nevoie disperată de a fi văzut…și de a fi apreciat…și de a fi cunoscut de către cineva.

„Domnișoară, în primul rând, trebuie să îi spuneți prietenei dumneavoastră, că dragostea nu se petrece în mintea unei singure persoane. Ea nu este un miraj! Nu e o fantezie, ci este o încredere și un respect reciproc între două persoane. Că dragostea adevărată este aceea în care fata se îndrăgostește de băiat și băiatul de fată pentru că au un scop comun în viață și preocupări comune.

Îndrăgostirea nu se reduce la sex, ci ea presupune o înțelegere a celuilalt, o prețuire a lui, o urmare a lui, o împlinire prin ceea ce face el. Fără așa ceva, chiar dacă se căsătoresc…nu ajung prea departe, pentru că nu îi leagă lucruri profunde.

În al doilea rând, prietena dumneavoastră, nu se poate îndrăgosti în mod real de un preot, de un bărbat căsătorit, ci poate fi doar fascinată de el. Modul cum vorbește, cum se comportă cu oamenii, cum se îmbracă, adică eleganța, elocința, cunoștințele sale diverse, duhovnicia lui…pot fascina o tânără domnișoară. Și nu e lucru rău că se întâmplă asta! Dar această fascinație/ încântare ar trebui să o facă să îi urmeze exemplul și nu să o perturbe sentimental.

Cred că prietena dumneavoastră [Părintele D. nu dorea să o dea de gol nicidecum] nu își înțelege prea bine sentimentele. Însă răvășirea interioară, această îndrăgostire…e un lucru bun…pentru că nu putem înțelege ce se petrece cu noi, ce simțim cu adevărat…până nu intrăm în acest turbion…vârtej de sentimente contrare. Efortul de a le înțelege și de a le sedimenta face parte din maturizarea dumneavoastră”.

În timp ce îl asculta, Magda Radu se însenina la față. Zilele ultime fuseseră o mâzgă cleioasă, formată din sentimente și tentații, din gânduri perverse și singurătate. Ceea ce înțelegea ascultându-l pe Părintele D. era aceea că nu pe el îl dorea…ci pe un bărbat ca el.

Și e un lucru normal, ca adolescent, să vezi în alții tipul de om care îți trebuie, care te împlinește…însă, totodată, e nevoie să înțelegi că relațiile reale nu sunt imaginare ci sunt liber acceptate. Că e nevoie ca celălalt să aibă aceleași sentimente ca și tine. Ca celălalt să îți împărtășească sentimentele.

Căută să plece…și preotul o lăsă. Știa că a înțeles

Miruna aștepta să o sune, așa cum îi promisese.

„Ei, cum a fost?”.

„L-am mințit că e vorba despre o altă persoană…dar când a început să îmi vorbească, mi-am dat seama că a intuiteu sunt acea fată. Nu numai că a intuit…dar mi-a vorbit atât de frumos, de natural despre dragoste și despre sentimentele mele…încât, acum, mi-e rușine de lucrurile pe care mi le-am imaginat și de tupeul pe care l-am avut când am crezut…că sunt îndrăgostită de el”.

„Adică?!”.

„Mi-am dat seama că am confundat ce reprezintă el, ce e el…cu ce nevoi am eu. Și eu am nevoie ca cineva să mă iubească, cineva cu calități ca ale lui, și care să aibă aceleași lucruri în comun cu mine…”.

„Ohooo, un lucru bun! Te-ai dezmeticit din dragoste…”.

„Bine că n-am făcut vreun gest necugetat!”…

Drumul spre casă a fost unul parfumat. Parfumat de pomii înfloriți. Însă căutarea Magdei de-abia acum începe. Cine este bărbatul care seamănă cu Părintele D.? De cine are ea nevoie? Și nu numai de cine are ea nevoie, ci și cum să-l facă pe acela să fie conștient de sentimentele ei?

La 17 ani aceste probleme sunt capitale. Nu războiul, nu impozitul pe salariu, nu terorismul, nu malnutriția severă din multe state ale lumii, ci întrebarea: Cine este alesul inimii mele?

Pentru că fiecare etapă a vieții își are problemele ei. Și trebuie să îi ajutăm pe oameni să își înțeleagă căutările vârstei lor.

Predică la Izvorul tămăduirii [17 aprilie 2015]

Izvorul tamaduiriiIubiții mei,

Ce înseamnă tămăduire? Pentru că, dacă credem că înseamnă doar vindecarea de o boală a trupului, atunci nu așteptăm nimic pentru sufletul nostru. Și asta e grav! E semn de multă necredință. Pentru că vindecarea noastră începe din suflet, de acolo de unde a început și îmbolnăvirea întregii noastre ființe.

Căci tămăduirea, în primul rând, e o vindecare a sufletului, e o întinerire a conștiinței noastre, e o eliberare a noastră de patimi.

Tămăduirea adevărată este atingerea lui Dumnezeu de noi, tocmai pentru că ne-am întors cu toată ființa noastră, prin pocăință și dragoste, către El.

Și de aceea avem pentru azi Apostolul de la F. Ap. 3, 1-8, pentru ca să învățăm faptul că vindecarea e darul Lui, față de care trebuie să fim recunoscători.

Căci Sfântul Petros, văzând pe „bărbat[ul] [care era] olog din pântecele maicii lui [ἀνὴρ χωλὸς ἐκ κοιλίας μητρὸς αὐτου]” [F. Ap. 3, 2, BYZ], i-a zis: „Argint și aur nu este la mine, dar ce am, aceasta îți dau ție. În numele lui Iisus Hristos Nazoreosul, scoală-te și umblă [Ἀργύριον καὶ χρυσίον οὐχ ὑπάρχει μοι· ὃ δὲ ἔχω, τοῦτό σοι δίδωμι. Ἐν τῷ ὀνόματι Ἰησοῦ χριστοῦ τοῦ Ναζωραίου, ἔγειραι καὶ περιπάτει]!”[F. Ap. 3, 6, BYZ]. Și pentru că s-a făcut sănătos și a putut să umble pentru prima dată în viața lui, bărbatul „a intrat cu ei întru templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu [εἰσῆλθεν σὺν αὐτοῖς εἰς τὸ ἱερόν, περιπατῶν καὶ ἁλλόμενος καὶ αἰνῶν τὸν θεόν]” [F. Ap. 3, 8, BYZ].

Fiindcă așa se manifestă un om vindecat, un om tămăduit de Dumnezeu: e plin de bucurie! Saltă de bucurie. E mereu cu Dumnezeu, se roagă mereu, este cu El și se bucură în slava lui Dumnezeu.

Iar noi, fiind azi în Vinerea Luminată, adică în praznicul Învierii Domnului, cel de multe zile, înțelegem foarte bine bucuria. Pentru că ne hrănim tainic cu bucuria și cu veselia Lui cea veșnică.

Sau fiecare dintre noi ar trebui să cunoaștem în mod real bucuria duhovnicească, bucuria lui Dumnezeu, cea care se revarsă de la Dumnezeu în noi înșine. Căci ea este reala bucurie a omului pe pământ.

Însă de ce nu cunosc oamenii bucuria Lui? Pentru că nu o caută acolo unde trebuie.

Mulți cred că banii, familia, cariera, posesiunile lor sunt cele care le aduc adevărata bucurie pe pământ. Însă având toate acestea, în cele din urmă își dau seama că nu aceasta e bucuria lui Dumnezeu.

Pentru că bucuria lui Dumnezeu se află în viața curată, în ascultarea de Dumnezeu și în împlinirea voii Lui. Bucuria curată se află în viața sfântă, în viața cu Dumnezeu.

Și după cum vedem din minunea făcută de Sfântul Apostol Petros, pomenită azi, viața cu Dumnezeu e plină de putere dumnezeiască și de vindecare. Ea ne vindecă pe noi, dar, prin ea, îi putem vindeca și pe alții.

Și dacă nu mulți dintre noi pot vindeca cu cuvântul și cu lucrarea, fiecare dintre noi putem să ne vindecăm de patimi și să îi vindecăm și pe alții de patimi, prin îndemnul la viața curată, la viața în ascultare de Dumnezeu.

În Evanghelia zilei [In. 2, 12-22], Domnul intră în templu și își face „un bici din funii [φραγέλλιον ἐκ σχοινίων] [In. 2, 15, BYZ]. De ce? Ca să ne arate că păcatele noastre sunt vrednice de pedeapsă.

Iar Sfântul Ioannis, Apostolul, nu ne spune că Domnul ar fi folosit biciul, ci doar că Și-a făcut un bici din funii. Dar ne spune că, deși Și-a făcut un bici, El „i-a scos pe toți din templu, și oile și boii; și schimbătorilor-de-bani le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele [πάντας ἐξέβαλεν ἐκ τοῦ ἱεροῦ, τά τε πρόβατα καὶ τοὺς βόας· καὶ τῶν κολλυβιστῶν ἐξέχεεν τὸ κέρμα, καὶ τὰς τραπέζας ἀνέστρεψεν” [In. 2, 15, BYZ].

La propriu, nu le-a făcut mare lucru Domnul: i-a scos din templu și le-a vărsat tarabele cu bani. Ei au ieșit…dar, cel mai probabil, s-au întors la loc…iar banii n-au suferit niciun deranj, pentru că s-au întors din nou pe mese.

Însă gestul Său, la nivelul judecății Sale dumnezeiești, ne-a arătat că Biserica e incompatibilă cu afacerile, cu politica, cu avariția. Biserica e pentru rugăciune, e pentru ascultarea voii lui Dumnezeu, e pentru sfințirea noastră și nu pentru ca să scoatem bani de pe urma ei.

Dar, – cel mai important –, ne-a arătat că El, Cel Preablând, este și Judecător drept. El va judeca păcatele noastre, ale întregii lumi, și le va găsi incompatibile cu sfințenia Lui și a Bisericii Sale.

Pentru că Biserica Lui propovăduiește despătimirea, învață virtutea, laudă sfințenia, binecuvintează și se roagă pentru pacea și mântuirea tuturor și nu pentru îmbogățirea excesivă a unora în detrimentul altora.

Biserica se roagă pentru vindecarea oamenilor, pentru întoarcerea celor rătăciți la dreapta credință și pentru ca toți să creadă și să vină la unirea cu Biserica, pentru ca toți să fim o turmă a aceluiași Păstor, Capul Bisericii, Hristos Domnul.

Însă Biserica nu se roagă pentru proliferarea prostituției și a crimei organizate. Nu se roagă pentru răspândirea în masă a consumului de droguri și nici pentru înmulțirea avorturilor. Nu se roagă pentru ca oamenii să prefere libertinajul, concubinajul sau devianțele sexuale în locul căsătoriei și nici pentru ca oamenii să fie tot mai ușor de manipulat și mai exploatați la locul de muncă, unde, pe bani puțini, să muncească până le ies ochii din cap.

Pentru că Biserica e Casa lui Dumnezeu, e locul sălășluirii slavei Sale pe pământ, dar, în același timp, noi, fiecare creștin-ortodox în parte, suntem Biserica Dumnezeului Celui viu și orice atentat la adresa fiecăruia dintre noi e un atentat la Biserica Lui.

Însă, tot în Evanghelia de azi, după scoaterea vânzătorilor din templu – unde n-aveau ce să caute –, iudeii, cei continuu-ispititori, I-au cerut semn. Și I-au zis: „Ce semn ne arăți nouă, că faci acestea [Τί σημεον δεικνύεις ἡμῖν, ὅτι ταῦτα ποιεῖς]?” [In. 2, 18, BYZ].

Acestea care?…

Însă întrebarea lor plină de răutate era greșit formulată, într-adins greșit formulată, pentru că era cu subînțeles. Ei aveau ce aveau cu autoritatea Lui, cu cine L-a trimis pe El să facă…acestea…pe care le făcea. Adică cu Dumnezeu…

Căci, pe Profeții de mai înainte, care fuseseră trimiși tot de El, îi omorâseră. Pentru că problema iudeilor era tocmai aceasta: nu mai suportau autoritatea lui Dumnezeu. Nu mai suportau pe cei care veneau să vorbească în numele Lui.

Și așa vedem, în Evanghelii, câteva întrebări răutăcioase, negativiste, aiurea din partea iudeilor…tocmai pentru că n-aveau chef să Îl asculte și nici să Îl întrebe. Dar nu îi lăsa inima…

Iar la non-întrebarea lor, Domnul ne vorbește despre templul Lui, adică despre trupul Lui și, prin extensie, despre Biserica Lui [In. 2, 19-22].

De aceea, când El înviază din morți, Ucenicii Lui și-au adus aminte că cele trei zile de ridicare ale templului [In. 2, 20] însemnau învierea Lui cea de a treia zi [In. 2, 22]. Pentru că El a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și a făcut din trupul Său centrul de iradiere al Bisericii Sale și al întregii creații.

De aceea, toate din Biserica Lui, după învierea Lui cea de a treia zi, sunt pline de lumină, de lumina Lui cea necreată și veșnică, pentru că orice slujire a Bisericii e revărsare de har din Dumnezeul nostru treimic.

Adevăratul Soare al Bisericii e Dumnezeu și slava Lui cea veșnică este adevărata tămăduire a sufletelor și a trupurilor noastre.

Astfel, azi, când am sfințit apa cea mică, apa sfințită cu harul Preasfintei Treimi, ca un dar primit prin mijlocirea Maicii Domnului, pentru ca să fie spre vindecarea patimilor noastre[1], am făcut aceeași slujbă pe care ne-o cereți în casele dumneavoastră, în mod exagerat numai în luna martie, când ea se poate face oricând, în orice zi și în orice lună. Adică am făcut Sfeștania[2]/ Sfințirea apei.

Căci această sfințire mică a apei se poate face oricând în an, pe când cea mare, de la Botezul Domnului, doar atunci, pe 6 ianuarie.

Și cu apa aceasta care s-a sfințit astăzi, se sfințesc casele, curțile, câmpurile, lucrurile, oamenii, animalele, pentru că e apă plină de har. E apă care „spală întinăciunea patimi- lor…și tămăduiește…bolile noastre cele sufletești și trupești”[3]. E apă nestricăcioasă, ca și cealaltă, de la Botezul Domnului, semn că harul necreat al lui Dumnezeu a coborât în ea și a rămas în ea. Și a coborât în apa aceasta nu pentru că noi am fi Sfinți ci pentru că avem nevoie de sfințenia lui Dumnezeu cu toții.

De aceea, iubiții mei, să beți apa aceasta sfântă cu pace și cu bucurie dumnezeiască, bucurându-vă întru slăvita și preafrumoasa înviere a Domnului!

Căci prin apa aceasta pomenim „Izvorul cel de viață purtător” al Maicii Domnului cât și „minunile cele mai presus de fire, care s-au săvârșit de către Maica Domnului în acest sfânt locaș”[4]. Despre care, Patriarhul nostru, într-o predică a sa, ne-a învățat că se află lângă Constantinopol[5].

Însă prin sfințirea apei, evenimentul sfințitor și mântuitor, datorat rugăciunilor Maicii Domnului, s-a universalizat în Biserică.

Cu toții bem din apa harului lui Dumnezeu și ne vindecăm de patimi și de boli pe măsura credinței, a vieții noastre și a voii lui Dumnezeu cu noi.

Pentru că apa cea sfântă nu ne sfințește automat și nici nu ne vindecă automat, numai pentru simplul fapt că o bem, ci ne vindecă pe măsură ce lăsăm harul lui Dumnezeu din ea să ne inunde interior și să ne transfigureze interior.

De aceea, Doamne, Dumnezeul nostru, Fiul Tatălui Celui Preaiubit, împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început și cu Duhul Tău Cel dumnezeiesc și atoatesfințitor, vindecă-ne pe noi de patimile noastre, de neputințele noastre, de neștiințele noastre, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea, Pururea Fecioara Maria, și pentru rugăciunile tuturor Îngerilor și ale Sfinților Tăi, că Tu ești pacea și bucuria noastră cea veșnică! Întărește Biserica Ta și lumea Ta întru pacea și bucuria Ta și nu ne judeca pe noi, Dumnezeul nostru, după păcatele noastre, ci după mila Ta cea mare și nesfârșită, ca să Te lăudăm pe Tine, Fiul Cel fără de început, și pe Părintele Tău Cel fără de început și pe Duhul Tău Cel dumnezeiesc, Cel împreună fără de început, și Care din Tatăl purcede, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 48.

[2] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Sfe%C8%99tanie.

[3] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 196.

[4] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 49.

[5] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2012/04/20/pfp-daniel-ciobotea-predica-la-izvorul-tamaduirii-2012/, la min. 3. 56.

Întinde-ți mâna din mijlocul inimii!

Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina, martirizați de turci în insula Lesbos pe 9 aprilie 1463 își au Sfintele Moaște în Biserica de aici.

Un cuplu de tineri americani au cumpărat o biserică menonită și au transformat-o în propria lor casă. De ce au cumpărat-o? Pentru că era…de vânzare. Și era de vânzare…pentru că nu mai avea credincioși la slujbă. Iar cei care s-au mutat în ea nu au conștiința „sacrului” ci o consideră o clădire oarecare.

Sfânta Icoană a Sfântului Tâlhar, Cel dimpreună răstignit cu Domnul.

o limbă nouă este întotdeauna o limbă veche

7.000 de oameni au protestat la Mioveni pentru începerea lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu.

numai în România este ruşinos şi se socoteşte înjositor ca un profesor să citeze şi să folosească, după toate regulile academice, munca studenţilor pe care îi păstoreşte”.

Idem: „Lipseşte ceva din tot acest mîl academic: demnitatea. Plagiatorii şi plagiatul n-ar exista dacă fiecare dintre noi am înţelege, am iubi şi am respecta valorile profesiei pe care o practicăm”.

Paști, Paștiul, Paștile.

Ou, oul, ouă, ouăle, ouălor.

Petros, Iudas, Iisus, Ioannis, Israil, Iacov, Betil.

The Blackmagic Micro Cinema Drone va apărea pe piață în iulie 2015 și va costa 999 de dolari.

Și peștele îi dă o coadă peste față copilului!…

Presa românească și internațională duhnește de materialism, de interese meschine, de frivolitate. La fel și spațiile online create de persoane particulare. Găsești cu mare greutate idei, experiențe profunde, sincerități brutale, duhovnicie.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén