incredintarea Sfantului Apostol Tomas

Iubiții mei,

duminica aceasta și următoarele ale praznicului Învierii Domnului sunt duminici care ne încredințează de Învierea Sa cea de a treia zi. Sunt duminici care ne subliniază iar și iar acest mare și atotcuprinzător adevăr al mântuirii noastre: că Hristos Cel mort a înviat și este viu, veșnic viu și veșnic lucrător al mântuirii noastre, El fiind Fiul Tatălui Celui Preaînalt, deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Căci „dacă Hristos nu a înviat [εἰ χριστὸς οὐκ ἐγήγερται], deșartă [este] propovăduirea noastră [κενὸν ἄρα τὸ κήρυγμα ἡμῶν], și deșartă [este] și credința voastră [κενὴ δὲ καὶ ἡ πίστις ὑμῶν]” [I Cor. 15, 14, BYZ].

Iar dacă Dumnezeiescul Pavlos, Apostolul, a mărturisit acest lucru, l-a mărturisit pentru a arăta că propovăduirea noastră, a Bisericii, se bazează pe iconomia mântuirii lui Hristos și la fel și credința noastră. Adică se bazează pe ce a făcut Hristos pentru noi.

Și ce-a făcut Hristos pentru noi și pentru mântuirea noastră? S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria și S-a născut din ea nestricând fecioria ei. A trăit printre oameni, în Israil, acum mai bine de 2.000 de ani. A propovăduit, a făcut minuni, a scos demoni din oameni, S-a lăsat maltratat și răstignit pe Cruce…dar a treia zi mormântul a fost găsit gol și Îngeri au vestit învierea Lui, pentru că El a înviat nimeni nesesizând învierea Lui din morți. Și pentru ca să îi încredințeze pe Apostolii Săi de Învierea Lui din morți, pe care le-o profețise de mai multe ori, li s-a arătat în ziua Învierii Sale din morți, duminica…la ceasul serii [In. 20, 19, BYZ].

Și pentru că Sfântul Apostol Tomas [Θωμᾶς] nu era dimpreună cu ceilalți 10 Sfinți Apostoli [In. 20, 24], Domnul li S-a arătat din nou, după opt zile [μεθ᾽ ἡμέρας ὀκτὼ] [In. 20, 26, BYZ] și astfel avem conținutul Evangheliei de azi [In. 20, 19-31].

Căci prima parte a Evangheliei de azi a fost Evanghelia din Vecernia Lunii Luminate, cea la care avem Evanghelii în multiple limbi ale lumii, dar, de la versetul al 26-lea, avem narată a doua Sa arătare în fața Sfinților Săi Apostoli. La o săptămână, tot duminica.

Și atunci, Sfântul Tomas s-a încredințat că Hristos Cel înviat este Domnul și Dumnezeul lui [In. 20, 28].

Iar Biserica vrea să ne încredințeze pe toți că nu e nicio înșelătorie la mijloc, că nu nu e niciun hocus-pocus, că nu e vorba de o moarte aparentă, că nu e vorba despre o înviere iluzorie, ci Hristos Cel mort și îngropat, a înviat a treia zi ca un biruitor, ridicând din Iad pe Sfinții Lui și umplându-ne de slava Lui cea veșnică, care iradiază din umanitatea Lui cea transfigurată.

De aceea, noi nu propovăduim un Hristos „de ultimă generație”, un Hristos inventat în academii sau în laboratoare, un Hristos tehnologizat sau robotizat, ci Îl mărturisim, cu inimă smerită și bucuroasă, pe Hristosul Apostolilor, pe Hristosul pe care ei L-au văzut, L-au auzit, au mâncat cu El, L-au văzut murind și L-au văzut înviat și apoi L-au văzut înălțându-Se la cer întru slavă.

Noi Îl propovăduim pe Hristosul apostolic, Care este același cu Hristosul propovăduit de Sfinții Profeți, cu Hristosul pe care L-au mărturisit Sfinții Părinți ai Bisericii și toți Sfinții până azi, și despre Care sfintele dogme ale Sfintelor Sinoade Ecumenice au vorbit la modul definitiv.

De aceea, Biserica nu se poate muta din această mărturisire. Ea nu se poate reinventa. Nu putem să o părăsim și să facem alta „mai bună”, pentru că nu poate să existe o alta mai bună.

Pentru că Biserica noastră, Biserica Ortodoxă, cea una, sfântă, catolică și apostolică, nu e o Biserică inventată de oameni, nu e inventată de vreun eretic, nu e inventată pe baza vreunei năluciri demonice, nu a inventat-o un păgân și nici un înger.

Ci Biserica noastră este Biserica la care Prea Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, a pus piatra de temelie spirituală. Și asta la Cincizecime. El, Dumnezeul nostru, la Cinci- zecime, a coborât slava Lui în oameni, în acei oameni care credeau în toată viața și în toată propovăduirea lui Hristos pentru noi.

De aceea, când o parte din Biserică cade în erezie și se rupe de adevărata mărturisire și de adevărata comuniune frățească în Tainele Bisericii, Biserica e amputată, e îndurerată… dar ea este vița vie…pe când joarda care se taie singură de la ea se usucă

Și e dramatică această uscare a vieții duhovnicești în oameni! Această secătuire de viață…chiar dacă oamenii își inventează o altă religiozitate, paralelă cu Biserica…

Însă Biserica e vie prin slava Dumnezeului nostru treimic, prin viața Lui cea veșnică și nemuritoare, și hrana noastră zilnică e formată din harul Slujbelor Bisericii.

Har care ne înviază, care ne scoală din moarte, care ne vindecă, care ne pacifică interior, care ne umple de râvna dreptei credințe și a dreptei viețuiri.

Căci nu e de ajuns doar să crezi drept ci trebuie să și trăiești după dreptatea lui Dumnezeu, după aceea pe care o propovăduiești, fiind plin de har și de faptele sfințeniei lui Dumnezeu.

Nu e de ajuns să fim în Biserica lui Dumnezeu ci trebuie să fim făclii aprinse ale sfințeniei Lui, care să luminăm în întunericul acestei lumi, ca luminile Lui aprinse în lume.

Altfel, mărturia noastră pascală, ce spunem noi în aceste zile: Hristos a înviat!Adevărat a înviat!, nu are tărie.

Căci dacă Hristos a înviat…trebuie să arătăm că ne-a înviat și pe noi! Trebuie să arătăm tuturor orbilor și tuturor șmecherilor și tuturor care ne batjocoresc și ne bagatelizează credința că noi suntem niște oameni vii, suntem dumnezeiești, mirosim a sfințenie, mirosim a veșnicie și nu a hoitul materialismului, nu a pungășii de tot felul, nu a invidie, nu a intoleranță, nu a fetișism sentimental, nu a grandomanie.

Căci dacă una spuneam și alta facem nu suntem decât niște bucurii dezolante pentru demoni și pentru cei care caută nod în papură Bisericii.

Pentru că omul necredincios vrea „să demonstreze” continuu că a te duce la Biserică e „o pierdere de timp”. Că e o pierdere de timp să crezi în Dumnezeu, să citești, să postești, să te rogi, să fii drept…pentru că totul, după mintea lui, se câștigă prin compromisuri și prin fofilări și prin lipsă de demnitate.

Iar dacă te vede pe tine, ortodoxule, că faci…ceea ce el, în mod aprioric, spune că faci, tu îi fundamentezi și mai mult falsa lui necredință, falsa lui părere de sine, falsa lui egolatrizare. Și abia așteaptă să calci pe bec, ca el să se bucure. O bucurie prostească, micuță la cap…dar asta e bucuria lui…

Însă noi nu trebuie să ne bucurăm când vedem că cineva păcătuiește, pentru că nu știm nici motivul și nici ce va face după ce păcătuiește.

Uneori Dumnezeu îngăduie căderea noastră, păcătuirea noastră, pentru ca să scoatem aur de înțelepciune, de echilibru, de bun simț din căderea noastră.

Dumnezeu e Pedagogul abisal pentru fiecare în parte. Pe unul îl lasă să păcătuiască o viață întreagă, câte 40, 50, 80 de ani, pentru ca să îl mântuiască într-o clipă, pe când pe altul îl pedepsește imediat, pentru ca să nu fie delăsător.

El știe la ce folosește căderea, sminteala, păcatul, nesimțirea pe care o facem azi sau ce auzim azi sau ce facem azi…

Aziul de azi, clipa de bine sau de rău, va fi mâine o mustrare sau o treaptă spre altceva.

Și recalculând toate lucrurile din viața noastră, observăm cu vârf și îndesat, imensa, necuprinsa, nemeritata milă a lui Dumnezeu, Care nu a dat imediat cu parul ci ne-a lăsat să ne coacem întru fruct bun.

Așa Îl vedem și pe Sfântul Tomas, Apostolul, Părintele nostru, pe care Domnul l-a lăsat 8 zile în așteptare…

Nu putea Domnul să i Se arate imediat? Cum să nu! Era nevoie doar de câteva secunde…

Însă l-a lăsat să aștepte zile…zile întregi fără încredințare. Fără încredințarea învierii Lui din morți.

De ce? Ca să îl învețe pe el și pe noi că nu Dumnezeu trebuie să ne aștepte pe noi…ci noi trebuie să Îl așteptăm pe El. Și că așteptarea noastră trebuie să fie plină de dor, plină de dragoste, pentru ca revelarea Lui să fie în inimă de îndrăgostit și nu de indiferent.

Și cum a așteptat Tomas 8 zile…tot așa ne-a lăsat pe noi Domnul, de peste 2000 de ani, să așteptăm a doua Sa venire întru slavă.

Dacă ne-ar fi spus ziua, ceasul și clipa, noi am fi făcut totul în ultimele zile. Așa cum învață studenții doar în sesiune sau în noaptea de dinainte

Până atunci am fi trăit ca niște golani, ca niște indiferenți, fără grijă pentru mântuirea noastră.

Dar El ne-a poruncit să priveghem, să așteptăm cu dor venirea Lui…venire care la mulți Sfinți Părinți a fost mistică, tainică, ei trăind deja venirea și vederea Lui întru slava Sa.

Însă Domnul îi fericește și pe cei care n-au văzut viața lui Hristos în trup dar au crezut în El [In. 20, 29], datorită propovăduirii Apostolilor Lui și a Sfintei Lui Biserici.

Domnul îi fericește pe toți cei care au crezut, cred și vor crede în El, pentru că viața adevărată a oamenilor e viața în credință. Iar viața în credință e viața plină de slava Treimii, e viața plină de sfințenie și de bucurie dumnezeiască, e viața care ne împlinește pe noi toți.

Așadar, iubiții mei, dacă credem că Hristos a înviat și am experimentat învierea Lui în viața noastră, pentru că și pe noi ne-a înviat duhovnicește, atunci să credem nesmintit în faptul că Hristos s-a făcut „începătură celor adormiți [παρχ τῶν κεκοιμημένων]” [I Cor. 15, 20]. Începătură a învierii lor din morți.

Și să îi tratăm pe morții noștri ca pe niște vii – căci sufletele lor sunt vii – și să îi pomenim mereu la slujbe și în rugăciunile noastre. Să nu ne comportăm față de ei ca și când ar fi niște foști…ci niște actuali membri ai familiei noastre.

Iar dacă fiecare masă pe care o mâncăm o socotim o pomenire făcută pentru toți cei pe care i-am pomenit vreodată, vii și adormiți, atunci fiecare masă a noastră este o masă comunională, o masă iubitoare și nu una egoistă, închisă în sine.

Să ne arătăm, așadar, inima iubiții mei! Să ne arătăm conștiința, să ne arătăm ajutorul, să ne arătăm bunul simț, să ne arătăm munca în folosul oamenilor și al societății!

Să se vadă, iubiții mei, că suntem înviații lui Hristos, înfrumusețații de către Hristos, minunații Lui și nu niște caricaturi umane!

Prin tot ceea ce faceți, prin tot ceea ce vorbiți, prin zâmbetul, prin fața, prin mersul vostru, prin renumele vostru propovăduiți viața veșnică oamenilor, viața Împărăției lui Dumnezeu, viața Prea Sfintei Treimi și nu amărăciunea Iadului.

Pentru că numai astfel lucrurile se schimbă: când noi dăm mărturie vie, când noi arătăm prin tot ceea ce facem, că suntem oameni schimbați de Dumnezeu, curățiți și sfințiți de către El!

Dumnezeu să ne umple pe toți de înțelepciunea de a ne trăi viața frumos și cu folos veșnic. Hristos a înviat! La mulți ani și numai bine! Amin.

Did you like this? Share it: