Predică la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe [23 aprilie 2015]

Iubiții mei,

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe 1

În Sfânta Icoană de față, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe[1], purtătorul de biruință, este pe un cal alb, al curăției, este imberb, și străpunge cu sulița un balaur. Sulița îi trece direct prin gură și îi străpunge gâtul. El e îmbrăcat în soldat roman pentru că a fost soldat roman, fiind martirizat la vârsta de 23 de ani, în ziua de 23 aprilie 303[2].

Însă Icoana sa ne îndeamnă cumva la masacrarea animalelor? Ne îndeamnă cumva la terorism, la uciderea celor care nu au credința noastră?

Pentru că extremismul islamic al ISIS[3], pe baza Coranului, consideră că trebuie să distrugă Sfintele Cruci și Sfintele Icoane din Irak și din Siria[4].

Și, la noi, numai niște extremiști ortodocși ar putea ajunge la concluzia că Sfânta Icoană a Sfântului Gheorghe e un îndemn la a lua pușca în mână și a-i ucide pe ceilalți, care nu sunt ca noi.

Însă, un ortodox evlavios, care stă în fața Sfintei sale Icoane, îl cinstește pe Sfântul Gheorghe ca pe un făcător de minuni. Căci el este un mare și preaslăvit făcător de minuni, prin harul lui Dumnezeu dat lui.

Pentru că aici avem pictată iconic una dintre multele sale minuni. Pe care el a făcut-o în Palestina, nu departe de Lida, unde se află Sfintele sale Moaște[5].

Balaurul iconizat trăia într-un lac mare…și mânca oameni[6]. Astfel aflăm de ce l-a omorât Sfântul Gheorghe: pentru că mânca oameni.

Sfântul Gheorghe nu a început să omoare jivine la întâmplare ci a omorât această fiară care făcea rău oamenilor.

Iar locuitorii cetății, fiind idolatri, demonii din idolii pe care ei îi cinsteau îi învățau să își dea copiii spre mâncare balaurului. Astfel balaurul era hrănit bine, cu carne de om, după sfatul demonilor.

Însă Sfântul Gheorghe, în mod minunat, în vedenie, s-a arătat la locul acela și l-a omorât în numele Prea Sfintei Treimi. Apoi locuitorii cetății au ars trupul balaurului și s-au convertit la dreapta credință 25.000 de bărbați, fără să fie numărați aici și femeile și copiii lor[7].

Iar minunea aceasta măreață, convertitoare, a devenit paradigmatică până azi pentru Icoana Sfântului Gheorghe, deși el a făcut, face și va face minuni în viața noastră.

Iar Sfânta Icoană a Sfântului Gheorghe, în concluzie, nu îndeamnă nici la a omorî animale, la a le schingiui și omorî în mod nemilos și nici la a omorî oameni. Nu ne îndeamnă la înarmare, la război sfânt…așa după cum, pe jihadiștii musulmani, îi îndeamnă fanatismul lor religios. Aceia ucid oameni cu cuțitul ritualic, în timp ce îi filmează fără remușcări, tratându-i pe oameni ca pe niște animale.

Însă oricine omoară oameni, motivând că o face pentru credință, nu are de-a face cu credința și nici cu Dumnezeu, ci slujește idolului fanatismului.

Crimele împotriva umanității – pe care terorismul musulman le produce, ca și cel creștin, din Ucraina, unde rușii îi omoară pe ucraineni pe motive teritorialiste, deși și unii și alții sunt ortodocși –, nu au de-a face cu normalitatea ci cu decadența umană.

Iar Sfântul Gheorghe, din Icoana lui, ne învață să omorâm în noi patimile, acestea care ne stăpânesc și ne îndeamnă la extreme și nu pe oameni sau pe animale în masă. Pentru că războiul nostru duhovnicesc nu este teritorial ci interior.

Adevărata victorie asupra ta o ai când îți stăpânești mânia, când îți domolești pofta, când scoți din tine iubirea de bani, invidia, răutatea, dorința de a bârfi și de a face rău altora, toți acești șerpi veninoși și perfizi.

Acolo ești adevăratul general, adevăratul infanterist, adevăratul detonator de bombe artizanale: când știi să pui bombe patimilor tale și să le stârpești în tine.

Adevăratele victorii sunt cele prin care domolim fiarele sălbatice din noi înșine, patimile noastre și nu când stăpânim lumea. Căci cei care îi stăpânesc pe alții îi stăpânesc doar trupește, prin anumite legi și opreliști, ei neavând stăpânire asupra gândurilor și a inimilor lor.

Pentru că iubirea se dăruie și nu se ia cu forța!

Iar cine crede că credința și iubirea pentru Dumnezeu trebuie băgate pe gât oamenilor, fie că vor, fie că nu vor, nu Își cunosc deloc Dumnezeul.

Pentru că Dumnezeu nostru vrea să Îl iubim pentru că Îl cunoaștem și vrea să Îl cunoaștem, pentru că El e adevărata viață și împlinire a oamenilor.

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe 2Într-o altă Icoană a sa[8], Sfântul Gheorghe e îmbrăcat de asemenea ostășește și are cununa biruinței pe cap.

Cunună a biruinței care simbolizează faptul că prin martirizarea sa el a învins moartea, păcatele și pe pe demoni și a moștenit Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.

De aceea, el este un biruitor, un învingător, dar nu în sensul că i-a omorât pe toți pe câmpul de luptă. Nu în sensul eroic al termenului. Ci el este un învingător, paradoxal, prin faptul că s-a lăsat…omorât de un tiran.

Așa cum Domnul S-a lăsat omorât pe Cruce…toți se bucurau și credeau că au scăpat de El…și, presupusul învins, înviază a treia zi ca un Biruitor, având trupul transfigurat, plin de lumină. Da, același trup care suferise moartea și pentru care toți considerau că este un învins! Unul care nu Se poate mântui pe Sine.

Tot la fel și Sfântul Gheorghe devine biruitor…un biruitor duhovnicesc când suportă moartea până la capăt pentru Hristos și, murind pentru El, s-a făcut viu în vecii vecilor.

Pentru că și noi suntem chemați la aceeași viață, începând de la Sfântul Botez. Unde am murit și am înviat mistic/ tainic cu Hristos, pentru ca pe fiecare zi, întăriți de slava Treimii, să facem același lucru: să murim pentru El luptându-ne cu patimile noastre, pentru ca să înviem continuu întru El, trăind în slava Lui, prin împlinirea poruncilor Sale.

Iar Sfântul Gheorghe are în dreapta sulița și în stânga sabia pentru că și noi trebuie să avem mereu în noi înșine rugăciunea și atenția la ce intră în noi. La ce gânduri și la ce patimi se foiesc în noi.

Și când intră gândul rău în inima și în mintea noastră, aidoma unei jivine, mintea noastră trebuie să fie ca o suliță care îl străpunge, iar rugăciunea noastră trebuie să fie ca o sabie care îi taie capul gândului celui rău. Pentru că pruncii cei răi ai gândului rău trebui zdrobiți de piatră, de piatra numelui lui Hristos Dumnezeu [Ps. 136, 9, LXX], către care trebuie să strigăm fiecare, în noi înșine: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Și iarăși nu avem motiv de ceartă și de crimă dacă ne uităm la Icoana Sfântului Gheorghe.

Cum, de altfel, nu putem lua vreo Sfântă Icoană sau vreun text al Scripturii, așa, pe nepusă masă, și să facem din el un tun îndreptat împotriva oamenilor.

Nu putem să facem asta dacă suntem oamenii lui Dumnezeu!

Pentru că primul scop în viață al creștinului ortodox nu este acela de a schimba lumea ci de a se răstigni pe sine prin harul lui Dumnezeu. De a se curăți de patimi, de a se înfrumuseța. Și dacă te vindeci pe tine, apoi vei vindeca și pe alții, fără doar și poate. Dar dacă nu te vindeci pe tine de patimi, de care patimi vrei să îi vindeci pe alții? Căci pentru a-i vindeca pe alții trebuie să le spui cum te-ai vindecat pe tine. Ce ai făcut, în mod pragmatic, ca să scapi de patima mândriei, de patima curviei, de patima beției, de patima lăcomiei, de patima iubirii de argint, de patima lenei etc.

Iar duhovnicia în asta constă: în a transmite altora modul în care tu te-ai vindecat de patimi, pentru ca și alții să se vindece. Să transmiți experiență vie, reală, veridică.

Așadar, iubiții mei, în praznicul cel mare al Învierii fiind, Sfântul Gheorghe este o mărturie a învierii. După ce Maica lui Dumnezeu ne-a întărit prin apa izvorului său în Vinerea Luminată, după ce duminică Sfântul Toma ne-a încredințat de faptul învierii Sale, astăzi, în zi de joi, Sfântul Gheorghe ne bucură prin frumusețea sa duhovnicească, ca unul care s-a învins pe sine și a învins și pe demoni.

La numai 23 de ani el a ales partea cea bună a mărturisirii și a făcut din viața lui o Icoană vie peste veacuri, care trezește în noi dorința de a ne curăți viața.

Căci nu putem să ne bucurăm de slava lui Dumnezeu cea veșnică decât dacă ne curățim simțirile, întreaga noastră ființă, pentru a vedea, atât pe cât ne îngăduie, frumusețea slavei Sale celei veșnice.

Hristos a înviat!

La mulți ani și multă bucurie celor care astăzi își serbează numele…și îi mulțumim Sfântului Mare Mucenic Gheorghe că ne întărește în toate prin preasfintele lui rugăciuni. Amin!


[1] Am preluat-o de aici: http://www.mesagerulromanesc.info/wp-content/uploads/2014/04/sf-gheorghe.jpg.

[2] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2014/04/22/predica-la-pomenirea-sfantului-mare-mucenic-gheorghe-23-aprilie-2014/.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Statul_Islamic.

[4] Idem: http://www.mediafax.ro/externe/campanie-a-statului-islamic-impotriva-crestinismului-biserici-si-icoane-distruse-cruci-inlocuite-cu-steagul-si-reactia-vaticanului-foto-video-13999211.

[5] Idem: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-23-minuni_sf_gheorghe.html.

[6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Preluată de aici: http://www.sfanta-maria.ro/templates/img/ico_detail.jpg.

De la Prof. Dan Bejinariu [2013]

De la dumnealui am primit două mesaje: 1:  19 aprilie 2013, ora 15. 17; 2: 21 aprilie 2013, ora 15. 22. Din contul de aici. Locuiește în Tîrgu Frumos, jud. Iași.

Primul mesaj:

Bună ziua!

Mă numesc Bejinariu Dan și vă invit să avem un dialog pe baza Bibliei. Vă scriu deoarece văd că sunteți o somitate în domeniu, și am downloadat de pe pagina dumneavoastră Bibleworks, pentru care vă mulțumesc. Sunt creștin adventist de ziua a șaptea.

Cu stimă,
Dan Bejinariu.

*

Al doilea mesaj:

V-ați întrebat vreodată dacă aceste tipuri de practica „religioasă” ale lui Aristotel, Chrisipos sau alți antici, nu au pătruns și în creștinismul actual? De exemplu: „Acela care divulgă unor neinițiați misterele se face vinovat de impietate”, p. 260. Acest tip de inițiere nu se practica astăzi în biserica ortodoxă? care spune că numai niște inițiați (preoți) pot înțelege „tainele” lăsate de Domnul Hristos??!

Pocăiți-vă căci Domnul „va face de rușine cele care sunt prin cele care nu sunt”. De ce vreți să muriți? mândria merge înaintea pieirii! Domnul Hristos vă va judeca!

*

Domnule Profesor Dan Bejinariu,

scrisoarea dumneavoastră ultimă s-a terminat prost…pentru că nici prima nu începuse bine. Căci v-ați raportat la mine ca la o „somitate” net inferioară cu a dumneavoastră, atâta timp cât aveam nevoie de dialogul pe baza Scripturii, ca să mă lămuresc…deși, în definitiv, dumneavoastră îmi pregătiserăți cuvintele de final: sunt mândru și prost.

Și vă vând un sfat pe gratis: d-aia nu merge bine „evanghelizarea” adventistă la ortodocși, la ortodocșii reali nu puțin instruiți: pentru că  vreți să îi evanghelizați cu tupeu. Evanghelizarea cu tupeu e un scuipat cu Scriptura în mână. Uneori e un scuipat în gol, înspre celălalt, dar care cade pe bărbia predicatorului.

În locul unei astfel de șarade neproductive cred că trebuie să dovediți comunității creștine de lângă dumneavoastră, adică ortodocșilor și altora, că nu sunteți extremiști și că sunteți buni cetățeni. Până la buni „creștini” e cale lungă…dar măcar atât: buni cetățeni, buni vecini…

Și pentru că sunteți din Tîrgu Frumos…vă recomand ca pe viitor, când vreți să dialogați cu cineva…și acela nu vă vrea…să lăsați o dâră de frumusețe în urmă. Un parfum de omenie…Măcar atât!

Hristos a înviat!

De la Pastorul Gabriel Iarca [22 martie 2013]

Domnul Gabriel Iarca este pastor adventist. Mi-a scris de la contul de aici. Pe 22 martie 2013, la ora 20. 51:

Bună seara! Îmi cer iertare că vă contactez fără a fi un cunoscut al dvs., însă am citit un articol al dvs. și aș vrea doar să vă trimit un scurt comentariu cu privire la el. Articolul este acesta: http://www.teologiepentruazi.ro/tag/ps-conf-dr-dr-iacob-coman/.

[se referă, de fapt, la articolul de aici].

Nu știu care a fost intenția dvs. atunci când ați scris acest comentariu și nu aș vrea să judec în nimic un fel [în niciun fel] modul în care ați prezentat lucrurile. Însă, cunoscându-l pe dl profesor Coman și citind cartea respectivă, nu am putut să nu observ faptul că multe dintre argumentele/obiecțiile dvs au mai degrabă de-a face cu faptul că dansul este adventist, și mai puțin cu lucrarea în sine.

Mi se pare absolut normal ca atât[a] timp cât a făcut o lucrare de cercetare în teologie ortodoxa, să citeze teologi ortodocși. Teologii adventiști au scris despre teologie adventistă și despre perspectiva adventistă cu privire la teologie, însă nu acestea au fost subiectul dânsului de cercetare.

Samuel Bacchiochi, un alt teolog adventist, a făcut o lucrare de doctorat la o Universitate Catolică, iar cercetarea a fost în mod exclusiv bazată pe scrierile teologilor catolici.

Referitor la subiectul care nu are nici o legătură cu punctul de vedere personal al dânsului și nici cu perspectiva adventistă, mi se pare o abordare destul de subțire.

Oare tot ceea ce înseamnă o abordare adventistă trebuie să fie în contradicție cu perspectiva ortodoxă?

De asemenea, modul ortodox de exprimare și uneori de gândire al profesorului Coman, nu înseamnă o lipsă de coloană vertebrală, ci arata faptul că dânsul a aprofundat foarte mult teologia ortodoxă și atât cât aceasta nu a intrat în contradicție cu convingerile dumnealui și-a însușit-o în totalitate.

Am văzut de asemenea ca ați insistat mult pe ideea conlucrării intre Dumnezeu și om. Este într-adevăr o idee frumoasă și biblică, însă nu trebuie uitat absolut deloc că într-un mod foarte transparent Dumnezeu prezintă faptul că unirea dintre noi și E[l] trebuie sa fie atât de profunda încât gândurile Lui trebuie sa devină și gândurile noastre.

Mai mult decât atât, El ne dă și voința și înfăptuirea. Aceste două lucruri îmi spun mie faptul că eu conlucrez cu Dumnezeu tocmai pentru că El a inițiat această conlucrare, iar aceasta va fi dusa la perfecțiune numai dacă eu mă las pe deplin condus de El, după Planul Sau, prin puterea Sa, prin Duhul Său.

Același lucru îl înțeleg și din abordarea profesorului Coman.

Aș fi [fost] însă bucuros dacă înainte de a fi scris acest articol, ați fi avut o discuție personală cu dansul, prezentându-i punctul dvs. de vedere, fără a-l judeca dinainte, iar concluziile acelei discuții, ar fi fost prezentate în acest articol.

Aceasta cred că este calea creștină.

Mulțumesc pentru îngăduință și pentru că ați citit aceste rânduri ale mele. Fără a avea pretenția de a fi un Învățat, mi-am permis doar să îmi spun părerea.

Dumnezeu cu noi în toate!

Gabriel Iarca

*

Domnule Pastor Gabriel Iarca,

vă mulțumesc pentru scrisoare…și vă răspund mai târziu dar nu niciodată!

Și vă spun că am primit trei cărți ale domnului Coman din mâinile dumnealui, am vorbit cu dumnealui, l-am audit la o întrunire teologică, l-am audiat îndelung online iar când am scris despre teza sa doctorală…am scris cu o decepție pe care ați remarcat-o foarte bine.

Pentru că domnul pastor Iacob Coman e foarte vocal în predicile sale, dramatic chiar, își apără teologia adventă cu înflăcărare…dar în teza sa doctorală, făcută la ortodocși, nu a arătat nicio înflăcărare pentru credința lui. Ci a pus, la grămadă, fără niciun bun simț față de credința lui, întreaga învățătură ortodoxă, de parcă ar fi fost ortodox.

Însă el nu e ortodox, ci pastor adventist cu…doctorat la ortodocși!

Eu m-aș fi așteptat ca, dimpotrivă, dumneavoastră, pastori și credincioși adventiști, să nu fiți de acord cu o astfel de călcare în picioare a credinței dumneavoastră.

Pentru că atunci când mergeți prin sate și orașe și îi „evanghelizați” pe ortodocși, le spuneți cât de proști sunt preoții ortodocși și ce păcate fac (ca și când dumneavoastră nu ați avea păcătoșii dumneavoastră), prezentându-le credința ortodoxă în culori negre și nu…pastelate, seducătoare.

Însă acum văd că vi se pare oportunămimarea respectabilității academice. Ceea ce nu e deloc în regulă. Pentru că academismul presupune rigoare și adevăr, muncă și exprimări lapidare, concise. Ceea ce nu există în teza doctorală a pastorului Coman. Pentru că ea este un compromis teologic de la un cap la altul.

De ce? Pentru că nu a scris ce a crezut și a simțit el…ci a scris ceea ce a plăcut părții ortodoxe. Ceea ce place părții adventiste e ce predică dumnealui…Și eu am ascultat ce predică dumnealui…și ce idei neortodoxe are dumnealui.

Așa că nu e nicio  răstălmăcire a cărții sale în fișele mele de lectură la teza sa doctorală. Iar când un teolog scrie un text critic la adresa altui teolog, domnule pastor, nu trebuie să se consulte cu cel pe care îl recenzează…pentru ca ideile dialogului dintre ei să devină recenzie…ci când recenzezi pe altul spui ce crezi tu în fața lui Dumnezeu și a oamenilor despre carte.

Vă doresc numai bine…și să scrieți cărți și predici în care să spuneți de unde vă luați ideile. Să faceți note la fiecare afirmație pe care o faceți! Asta pentru ca să vadă și credincioșii dumneavoastră cât de mult furați idei de la ortodocși.

De la Ada [26 noiembrie 2012]

AdaMesajul e trimis de la contul de aici. Acum, domnișoara Ada e studentă la Psihologie, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Ceea ce înseamnă că, în curând, am să apelez și eu la ea, fără bani, pentru un consult psihologic. Mesajul ei:

Bună seara…am citit pe site-ul dvs. comentariile în legătură cu poezia lui Ion Barbu – Riga Crypto și Lapona Enigel…aș vrea să vă întreb dacă se poate, dacă îmi puteți spune câteva argumente prin care aș putea să demonstrez că aceasta poezie NU este un „luceafăr cu rolurile inversate” v-aș fi foarte recunoscătoare…aștept răspunsul dvs…O seară plăcută. Vă mulțumesc!

*

Dragă domnișoară Ada,

când o să aveți copii și dacă ajungeți cu ei în stadiul în care nu prea vor să învețe, sfatul meu e acesta: plătiți oameni competenți care să îi educe!

Nu doar să îi mediteze la română și matematică ci și să îi educe ca oameni. Să îi învețe cum să mănânce, cum să vorbească, cum să scrie, cum să se comporte. Asta după ce se întorc de la școală…

Dumneavoastră înșivă aveați nevoie de un astfel de om.

În rest: să terminați facultatea cu bine!

De la Ioan Cadari [21 august 2012]

Se pare că am neglijat multe scrisori trimise pe Facebook de la oameni pe care nu-i cunosc…dar care au vrut să îmi spună câte ceva, în relație cu munca mea online. Una dintre aceste scrisori este a lui Ioan Cadari, de 55 de ani.

*

Ioan CadariSfințite Parinte Dorin, nu vă supărați pe mine, dar eu nu pot înțelege și nu vreau să ac[c]ept că Sfînta Biserică are amestec politic și din ceia ce faceți Dv. înțeleg că luptați cu oameni aceștia trecători politic, eu cred că minunat ar fi ca frăți[i]le voastre toți Sfințiți de Dumnezeu ca Păstori Duhovnicești ai turmei lui Hristos să căutați să ne conduceți pe calea iubiri, a dragostei a zmereniei [smereniei] și a cererei [cererii] ca Dumnezeu să ne înțelepțească ca la votare să votăm ceia ce este după voia Lui nu după netrebnicia noastră și după neștința noastră a voinței Lui amin amin amin +++

Cînd pacea veți iubi[-]o pururi și va fi dragoste-ntre voi atuncea lumea va cunoaște că sunteți ucenici mei Amin +++

Ajută Doamne să înțelegem și să plinim voia și poruncile Tale amin amin amin.

Iartă și binecuvintează Sfințite Părinte pe unul ca mine amin amin amin +++

*

Biserica Ortodoxă Română, domnule Ioan Cadari, nu are interese politice mărunte, ci ea are un singur interes, și acela major: binele duhovnicesc și social al poporului român. Iar pe mine mă interesează un singur lucru în relație cu poporul român și cu credincioșii ortodocși români: mă interesează binele românilor și nu minimalizarea și sărăcirea lor.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [57]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a.

***

Capitolul XV

20. Sunt însă unii care cugetă că pot să se curățească prin puterea lor ca să-L contemple/ să-L vadă pe Dumnezeu și să locuiască în Dumnezeu, a căror mândrie însăși îi întinează [pe ei].

Căci nu este păcat [precum mândria] căruia să i se opună mai mult dumnezeiasca lege și întru care acel duh preamândru [superbissimus spiritus], mijlocitorul către cele mai de jos și obstrucționistul/ împiedicatorul [interclusor] către cele mai de sus, să primească mai mult dreptul ca să-i stăpânească [pe cei mândri] – numai dacă cineva evită capcanele, mergând pe altă cale.

Sau altfel, dacă se mânie în mod deschis, printr-un popor păcătos [deficientem], așa cum este interpretat Amalec, și prin această împotrivire neagă respingând trecerea într-un pământ al făgăduinței, va fi călcat/ supus de crucea lui Hristos, care a fost prefigurată de mâinile întinse ale lui Moise (Ieș. 17, 8-16).

Căci ei făgăduiesc o curățire a lor prin propriile lor puteri, pentru că [ei pretind că] unii dintre ei au putut să pătrundă cu ochiul minții mai presus de toate lucrurile create și să atingă lumina Adevărului neschimbabil [incommutabilis veritatis], chiar dacă nu e puțin lucru, în timp ce [ne] batjocoresc, [spunând că] mulți creștini, care trăiesc așadar numai prin credință, n-au putut face [aceasta].

Dar ce folos este celui mândru și căruia, prin urmare, îi e rușine să urce pe lemn[ul Crucii], să vadă mai înainte, de departe, țara de dincolo de mare [patriam transmarinam][1]?

Sau ce vătămare este, pentru un om smerit, dacă nu o poate vedea pe aceasta de la o așa de mare depărtare, venind [totuși] către ea pe acel lemn, prin care celălalt nu consideră că este demn de el a fi purtat[2]?

 *

Capitolul XVI

21. Aceștia ne învinuiesc pe noi, de asemenea, pentru că credem în învierea trupului și ar vrea ca să credem lor, mai degrabă, chiar despre aceste lucruri. Ca și cum ar fi adevărat [ceea ce susțin ei], pentru că [, zic ei,] au putut să înțeleagă firea [dumnezeiască] preaînaltă și neschimbabilă prin cele ce sunt făcute [prin creaturi] (cf. Rom. 1, 20)[3].

De aceea, [după părerea lor,] sunt de consultat [trebuie întrebați, pentru că sunt niște inițiați/ cunoscători] despre schimbarea lucrurilor mutabile sau despre șirul necontenit al veacurilor.

Așadar, este posibil, numai pentru că discută foarte întemeiat și sunt convingători prin dovezi foarte adevărate[4] [când afirmă] că toate cele temporale sunt făcute de rațiuni veșnice, pot ei să vadă [perspicere] în înseși rațiunile acestea sau să culeagă/ să adune din acestea [ex ipsis colligere] [cunoștințe despre] câte sunt speciile animalelor, care [au fost] semințele fiecăruia la început, care [este] modul creșterii, câte [se pot] a se număra pentru concepere, naștere, ani, moarte, ce mișcare [le îndeamnă] pentru a dori cele ce sunt în natura lor și pentru a fugi de cele contrare?

Toate acestea nu le-au crezut din experiența și scrierile [conscripta] altora, iar nu prin Înțelepciunea neschimbabilă, ci din istoria locurilor și a vremurilor, precum au fost?

[Și atunci] ce este mai puțin de mirare că în niciun fel nu a fost cu putință pentru ei să cunoască [vestigare] șirul mai lung al veacurilor și un scop oarecare pentru acel curs [al timpului] pe care neamul omenesc ca pe un fluviu alunecă [quo tanquam fluvio genus decurrit humanum], sau schimbarea de aici către propriul sfârșit al fiecăruia.

Căci nici istoricii n-au putut să scrie acestea despre un viitor îndepărtat pe care nimeni nu l-a experimentat și nu l-a povestit.

Și acești filosofi, care sunt mai buni decât alții în a înțelege acele rațiuni preaînalte și veșnice, s-au uitat cu uimire la ele. Altfel nu ar investiga lucruri de același fel, trecute, pe care le pot [cunoaște] istoricii, ci ar putea să cunoască mai înainte [praenoscerent] și viitorul. Căci cei care pot [aceasta], sunt numiți la ei prezicători [vates], iar la noi Profeți.


[1] Țara făgăduită, Raiul care se află dincolo de marea vieții.

[2] Se pare că erau mulți eretici sau păgâni neoplatonicieni/ plotinieni care pretindeau, în mod mincinos, că ei n-au nevoie de smerenie și de pocăință și, cu toate acestea, văd lumina Adevărului Absolut și imuabil. Împotriva acestora spune aici Sfântul Augustin că e mai bine să fii creștin smerit și să nădăjduiești toată viața că, prin credință, pocăință și fapte bune, vei ajunge să vezi și să te umpli de slava lui Dumnezeu măcar după moarte, decât să fii un înșelat pe care dracul îl umple de năluciri și care crede că trăiește extaze fără să știe ce înseamnă adevărata vedere a lui Dumnezeu.

Sfântul Augustin se exprimă astfel într-un mod asemănător cu Sfântul Siluan Athonitul. Există însă și Sfinți Părinți, ca Sfântul Simeon Noul Teolog și alții care spun că simțirea slavei dumnezeiești, prin pocăință adâncă, încă din viața aceasta, e o condiție a mântuirii.

[3] Adică foloseau învățăturile creștine pentru ca să le răstălmăcească, ca să pară că sunt posesorii unor filosofii înalte și că nu au nevoie de asceza creștinească și de smerenie.

[4] Veneau cu dovezi luate din Creștinism pentru a-și susține înșelarea. Însă dracul întotdeauna amestecă adevărul cu minciuna, pentru a face minciuna credibilă.

1 2