Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a.

***

Capitolul XV

20. Sunt însă unii care cugetă că pot să se curățească prin puterea lor ca să-L contemple/ să-L vadă pe Dumnezeu și să locuiască în Dumnezeu, a căror mândrie însăși îi întinează [pe ei].

Căci nu este păcat [precum mândria] căruia să i se opună mai mult dumnezeiasca lege și întru care acel duh preamândru [superbissimus spiritus], mijlocitorul către cele mai de jos și obstrucționistul/ împiedicatorul [interclusor] către cele mai de sus, să primească mai mult dreptul ca să-i stăpânească [pe cei mândri] – numai dacă cineva evită capcanele, mergând pe altă cale.

Sau altfel, dacă se mânie în mod deschis, printr-un popor păcătos [deficientem], așa cum este interpretat Amalec, și prin această împotrivire neagă respingând trecerea într-un pământ al făgăduinței, va fi călcat/ supus de crucea lui Hristos, care a fost prefigurată de mâinile întinse ale lui Moise (Ieș. 17, 8-16).

Căci ei făgăduiesc o curățire a lor prin propriile lor puteri, pentru că [ei pretind că] unii dintre ei au putut să pătrundă cu ochiul minții mai presus de toate lucrurile create și să atingă lumina Adevărului neschimbabil [incommutabilis veritatis], chiar dacă nu e puțin lucru, în timp ce [ne] batjocoresc, [spunând că] mulți creștini, care trăiesc așadar numai prin credință, n-au putut face [aceasta].

Dar ce folos este celui mândru și căruia, prin urmare, îi e rușine să urce pe lemn[ul Crucii], să vadă mai înainte, de departe, țara de dincolo de mare [patriam transmarinam][1]?

Sau ce vătămare este, pentru un om smerit, dacă nu o poate vedea pe aceasta de la o așa de mare depărtare, venind [totuși] către ea pe acel lemn, prin care celălalt nu consideră că este demn de el a fi purtat[2]?

 *

Capitolul XVI

21. Aceștia ne învinuiesc pe noi, de asemenea, pentru că credem în învierea trupului și ar vrea ca să credem lor, mai degrabă, chiar despre aceste lucruri. Ca și cum ar fi adevărat [ceea ce susțin ei], pentru că [, zic ei,] au putut să înțeleagă firea [dumnezeiască] preaînaltă și neschimbabilă prin cele ce sunt făcute [prin creaturi] (cf. Rom. 1, 20)[3].

De aceea, [după părerea lor,] sunt de consultat [trebuie întrebați, pentru că sunt niște inițiați/ cunoscători] despre schimbarea lucrurilor mutabile sau despre șirul necontenit al veacurilor.

Așadar, este posibil, numai pentru că discută foarte întemeiat și sunt convingători prin dovezi foarte adevărate[4] [când afirmă] că toate cele temporale sunt făcute de rațiuni veșnice, pot ei să vadă [perspicere] în înseși rațiunile acestea sau să culeagă/ să adune din acestea [ex ipsis colligere] [cunoștințe despre] câte sunt speciile animalelor, care [au fost] semințele fiecăruia la început, care [este] modul creșterii, câte [se pot] a se număra pentru concepere, naștere, ani, moarte, ce mișcare [le îndeamnă] pentru a dori cele ce sunt în natura lor și pentru a fugi de cele contrare?

Toate acestea nu le-au crezut din experiența și scrierile [conscripta] altora, iar nu prin Înțelepciunea neschimbabilă, ci din istoria locurilor și a vremurilor, precum au fost?

[Și atunci] ce este mai puțin de mirare că în niciun fel nu a fost cu putință pentru ei să cunoască [vestigare] șirul mai lung al veacurilor și un scop oarecare pentru acel curs [al timpului] pe care neamul omenesc ca pe un fluviu alunecă [quo tanquam fluvio genus decurrit humanum], sau schimbarea de aici către propriul sfârșit al fiecăruia.

Căci nici istoricii n-au putut să scrie acestea despre un viitor îndepărtat pe care nimeni nu l-a experimentat și nu l-a povestit.

Și acești filosofi, care sunt mai buni decât alții în a înțelege acele rațiuni preaînalte și veșnice, s-au uitat cu uimire la ele. Altfel nu ar investiga lucruri de același fel, trecute, pe care le pot [cunoaște] istoricii, ci ar putea să cunoască mai înainte [praenoscerent] și viitorul. Căci cei care pot [aceasta], sunt numiți la ei prezicători [vates], iar la noi Profeți.


[1] Țara făgăduită, Raiul care se află dincolo de marea vieții.

[2] Se pare că erau mulți eretici sau păgâni neoplatonicieni/ plotinieni care pretindeau, în mod mincinos, că ei n-au nevoie de smerenie și de pocăință și, cu toate acestea, văd lumina Adevărului Absolut și imuabil. Împotriva acestora spune aici Sfântul Augustin că e mai bine să fii creștin smerit și să nădăjduiești toată viața că, prin credință, pocăință și fapte bune, vei ajunge să vezi și să te umpli de slava lui Dumnezeu măcar după moarte, decât să fii un înșelat pe care dracul îl umple de năluciri și care crede că trăiește extaze fără să știe ce înseamnă adevărata vedere a lui Dumnezeu.

Sfântul Augustin se exprimă astfel într-un mod asemănător cu Sfântul Siluan Athonitul. Există însă și Sfinți Părinți, ca Sfântul Simeon Noul Teolog și alții care spun că simțirea slavei dumnezeiești, prin pocăință adâncă, încă din viața aceasta, e o condiție a mântuirii.

[3] Adică foloseau învățăturile creștine pentru ca să le răstălmăcească, ca să pară că sunt posesorii unor filosofii înalte și că nu au nevoie de asceza creștinească și de smerenie.

[4] Veneau cu dovezi luate din Creștinism pentru a-și susține înșelarea. Însă dracul întotdeauna amestecă adevărul cu minciuna, pentru a face minciuna credibilă.

Did you like this? Share it: