Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

*

97. Gion despre Iulia Hasdeu

Când Wychgram (profesor la Lipsca) o întâlnește pe Iulia, în 1883, ea avea 13 ani[1] și „într-ai cărei ochi și pe a cărei frunte strălucea lumina cea mai intensă, dar și cea mai gingașă, a științei moderne”[2].

Căci Iulia Hasdeu se distingea prin „bogăția și noutatea” scriiturii sale, prin „independența jude- cății, [prin] mulțimea cunoștințelor de tot felul, [prin] fenomenala[-i] pricepere” prin care coordona aceste cunoștințe și „prin noutatea vederilor personale în subiecte demult învechite”[3].

Iulia îi „entuziasma pe toți” pentru că „trecuse peste legile firei [firii] și, cu o putere cum rar se vede, întrecea așteptările tuturor”[4]. Însă când toți îi doreau să aibă un viitor strălucit, Iulia Hasdeu moare într-o zi de sâmbătă, pe 17 septembrie 1888[5].

Iar Gion spune despre Iulia că „a trecut prin lume ca o stea strălucitoare”[6], trăind doar 19 ani[7]. Ea s-a născut la București, pe 2 noiembrie 1869[8]. La doi ani și jumătate „citea deja, deși nu putea pronunța bine toate cuvintele”[9]. La vârsta de 8 ani a trecut „ezamenele [examenele] claselor primare la Școala de băieți din Verde, al cărei director era regretatul poet Scurtescu. La vârsta de 14 ani, fetița termină cele patru clase gimnaziale la liceul „Sf. Sava”, și fu premiată împreună cu ceilalți elevi de ministrul Instrucțiunei Publice de pe atunci, răposatul Vasile Boerescu”[10].

Învață să cânte la pian, fiind premiată la Conservator. Scria în franceză, făcea satire despre profesorii ei[11]. Pentru că „a scrie, a cugeta, a descoperă singură noi orizonturi era pentru Iulia Hasdeu petrecerea [ei] cea mai de frunte”[12].

La sfârșitul gimnaziului a început să compună comedii și drame, pentru că avea experiența teatrului de mică. Părinții ei o duceau la reprezentațiile teatrale de la Teatrul Național. Recita bine la 6-7 ani. Își dorește să studieze la Paris[13] și studiază la Colegiul Sévigné[14].

Profesorii ei francezi „citeau cu un fel de afectuoasă curiozitate compozițiile”[15] ei, care știa bine limba franceză și care manifesta multă independență și franchețe în scrisul ei[16].

În iulie 1886, la Sorbona, Iulia a trecut examenele de retorică și pe cele de filosofie „iute, sigură, liniștită”[17].

În noiembrie 1886, Iulia devine studentă, înscriindu-se pentru licența în Filosofie la Facultatea de Litere a Sorbonei, în Paris[18]. Pe 4 noiembrie 1886 a început cursurile universitare și ea avea 17 ani[19]. Începe să studieze literatură greacă, latină, franceză, filosofie[20].

Începe să țină conferințe, deși era studentă, la Sorbona[21] și totodată începe să-și strângă material pentru teza doctorală[22]. Era „sănătoasă, puternică, veselă, glumeață și blînd-mușcătoare”[23], lucrând întruna. Se culca la miezul nopții și se trezea la ora 5 sau și mai din noapte[24].

În aprilie 1888 își depune licența. În 1889 devine Doctor în Filosofie[25].

Însă înainte de obținerea strălucitului titlu academic, Iulia Hasdeu începe să verse sânge. La începutul lui 1887. Începe apoi să tușească. Doctorii de la Paris și cei din țară nu au văzut la ea nicio problemă medicală[26]. Gion a văzut-o în iulie 1887 la Curtea de Argeș[27] și era „rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subțire și mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă și glumeață, fără umbră de cochetărie, înflăcărîndu-se în orice discuțiune [discuție] în care idealul și arta erau în joc [erau luate în discuție], rănind pe părintele său în glume și-n săgeți curtene [curtenitoare], cunoscînd toate cestiunile [chestiunile] ce se ridicau în conversațiune [conversație] –, și în toate, cu toate și din toate respirînd viața și puterea minței [minții] în cea mai splendidă a lor arătare”[28]. Boala se agravează la Paris, e adusă la Agapia, apoi la București[29]. Călătoriile ei de boală sunt etichetate de Gion drept „călătorii lugubre, negre, înfășate în întunericul amar al desperărei [disperării]”[30].

Boala îi secase frumusețea[31]. Pe fiecare zi simțea că „viața[-i] scade în pieptu-i chinuit. [Nu avea] nici o mînie, nici o revoltă, [doar] regrete și [o] sublimă resemnațiune [resemnare]”[32].

În martie 1888, pe patul de boală, Iulia scrie poemul Moartea, în limba franceză[33]. Muri pe 17 septembrie 1888, la orele două după amiază[34].


[1] G. I. Ionnescu-Gion, Portrete și evocări istorice, cu ediție îngrijită, prefață, note, glosar și bibliografie de Vistian Goia, Ed. Minerva, București, 1986, p. 98.

[2] Ibidem. [3] Idem, p. 98-99. [4] Idem, p. 99. [5] Ibidem. [6] Idem, p. 100. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Idem, p. 100-101. [10] Idem, p. 101. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Idem, p. 102. [14] Idem, p. 103. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Idem, p. 104.

[18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 106. [22] Idem, p. 107. [23] Idem, p. 108. [24] Ibidem. [25] Idem, p. 109. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 109-110. [30] Idem, p. 110. [31] Ibidem. [32] Ibidem. [33] Idem, p. 110-111. [34] Idem, p. 111.

Did you like this? Share it: