Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Crocodilul este curios să afle care sunt motivele dușmăniei între Hameleon și Inorog, iar povestea care urmează, a Hameleonului, este un adevărat basm:

părintele mieu era Apariu,
carile în toate dzilele
apă de la fântânele de singe[1]
a aduce obiciuit era.

După ce și eu mai la vârstă am sosit
și cofa în mână a râdica,
apa din fântână a scoate
și coromâsla pre umere a purta
a putea
am început,
cu tată-mieu împreună
adese fântânele cele de singe
la rădăcinele Munților Vrăjbii
izvorâtoare cercetam.

 Munții aceștea, departe,
în țara ce să cheamă Pizma,
să află, despre partea răsăritului,
pre marginea ocheanului în sus,
spre crivăț, și în gios,
spre amiadzădzi, în lung și în lat
atâta de mult să trag,
cât cei ce nepărăsit
drumul carile pre la rădăcinele lor merge
au ținut
dzic precum până
la ocheanul apusului ocolesc
și ca un zid în giur împregiur
toată rătundzala pământului îngrădesc.

 Așe, noi dară pentru trasul apii
adese la acei munți mărgând
și din care izvor apa mai cruntă
și fierbinte ar fi ispitind
(căci apa aceia cu fierbinteala,
iară nu cu răceala
setea stâmpără),
odată în vârvul unui munte prea înalt ne-am urcat,
în vârvul a căruia un puț prea adânc
și mai să dzic fără fund
am aflat.

Din gura puțului ciutura
cu hârzobul slobodzind,
după ce cât era funia de lungă au mărs,
după ce învălitorile ca petelor
și încingătorile mijlocelor
la capete am adaos,
cu mare nevoie de fundul puțului agiungând,
precum de o umedzală ciutura
să fim împlut am simțit.

 Iară după ce vasul afară scoasem,
vădzum că nu umedzală roșie,
ce albă era, din carea, gustând,
precum adevărat lapte ieste am cunoscut.
Și îndată, precum muntele cela ce lapte izvorește
să fie ne-am adus aminte[2].

Tatăl Hameleonului, Apariul, descântă acest lapte, care devine astfel o ființă vie:

 Laptele, după descântec,
îndată a să închega
și mădularele unul de altul a să lega
începură.

După aceia vinele
preste oase întindzându-să,
toate părțile trupului a să clăti
și supțirea peste dânsele pelicioară a să lipi
vădzum.

 Și așe, îndată o ficioară ghizdavă
și frumoasă denainte-ne în picioare stătea,
carea cu ochii sigeta,
cu sprâncenele arcul încorda,
cu fața singe vărsa,
cu budzele inima spintica,
cu mijlocul viața curma,
cu statul morții râdica,
cu cuvântul dzilele în cumpănă măsura,
cu răspunsul sufletul de la mormânt înturna,
iar cu singur numele Biruinții
toată frumsețe biruia
și covârsiia[3].

Hameleonul se îndrăgostește de această făptură închegată din lapte, prin vraja Apariului. Și tot printr-un descântec se îndrăgostește și aceasta de Hameleon, devenind soția lui.

Numai că această ființă,

din lapte născută fiind,
din fire starpă a fi
firea au lăsat-o,
nici pântecele ei spre zămislirea simențiii
locuri ș-au gătat. /…/

 Iară a doa dzi părintele mieu,
din somn deșteptându-mă,
dzisă: „Eu în dzile bătrân și la ani învechit
sint,
o, fiiule, ce cuvintele mele pomenește.

Între a lumii jigănii Inorogul să află
carile în vârvul cornului mare vârtute poartă
și împotriva a toată pătimirea putere are.
Deci, vreodânăoară cu dânsul a te împreuna
de ți să va tâmpla,
pre cât vii putea
în prieteșugul lui vârtos a te lega
silește, că el numai pântecele Biruinței
spre roada simențiii neamului tău
a deșchide poate”[4].

Hameleonul susține că l-a ispitit pe Inorog ca să se atingă de soția lui, Biruința, dar „el Dianii, și nu Afroditii, să fie închinat/ apofasisticos [în mod tainic] mi-au răspuns”[5].

Aceasta este explicația Hameleonului, în fața Crocodilului, pentru dușmănia pe care i-o purta Inorogului, ceea ce autorul califică drept… „basnă”. După care se suie din nou în munte, la întâlnirea cu Inorogul, însă acesta îl anunță că „de la buni priietini la ureche mi-au vinit/ precum crocodilul la țărmurile apei/ să fie păzind”[6].

Hameleonul se jură că nu există niciun pericol, dar este tulburat pentru că planul secret fusese în parte divulgat:

Aședară, Hameleonul întorcându-să,
în cale gândurile cele fără cale
procitiia
și de pomenirea străjii crocodilului
nu puțină întristare simțiia,
ce ca valurile țărmurii
una după alta
chitelele [gândurile] inima îi izbiia
,
socotind precum silța [capcana]
i s-au vadit
și lațul i s-au descoperit[7].

Hotărât lucru: Cantemir a contemplat marea îndelung!


[1] Cantemir folosește aici termenul fântână ca Dosoftei, cu sensul de izvor.

[2] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 279-280.

[3] Idem, p. 280.

[4] Idem, p. 281-282.

[5] Idem, p. 282.

[6] Idem, p. 283.

[7] Idem, p. 284.

Did you like this? Share it: