Vinerea, de la 20. 30, Marius Cruceru (teolog baptist) are emisiune TV. Pe Credo TV, unde majoritatea oamenilor cu emisiuni sunt penticostali (din ce-i cunosc eu). Emisiunea: Scriptură și ziar, pe care și-a publicitat-o pe 18 aprilie 2015…deși ne-a dat de înțeles, în scrisul său online intermitent, că el nu citește ziare ci numai Scriptura. În public și în familie.

Primul intervievat: Dorin Gabriel Mureșan: un convertit recent la baptism, cu Filosofia făcută la Babeș Bolyai, care pare un om „mai spălat” în comparație cu masa „agresorilor” online baptiști și de teren. Deși mie, sincer, mi-ar fi plăcut ca prof. Cruceru să vină în prim-plan cu câțiva tineri de la „evanghelizări” și nu cu „intelectuali”, pentru că tinerii care „merg pe teren” reprezintă „pragmatismul” baptist românesc. Și cred că sunt în asentimentul lor, care, în această situație, au tot dreptul să se simtă marginalizați.

Mureșan, după interviul TV, a venit acasă și a spus și ce n-a spus în interviul TV – așa cel puțin ne lasă să sperăm din articolul său din 22 aprilie 2015.

Iar dacă Mureșan ne vorbește despre interviul TV, de astă seară – când debutează emisiunea lui Cruceru –, la trecut, înseamnă că emisiunile lui vor fi toate înregistrate.

Ce a spus Dorin Mureșan în interviul „de acasă” e un text plin de surprize.

Și prima surpriză e aceasta: la întrebarea „de ce nu scriu baptiștii literatură”, Mureșan a spus: „nu-i interesează…pentru că [baptiștii sunt niște] creștini extrem de pragmatici”.

Eu aș spune că sunt utilitariști. Pentru că utilitariștii se ocupă numai de ei și de scopurile lor. Pragmatismul are aderență la realitate pentru că se face în parametrii societății actuale. Însă baptiștii nu sunt pragmatici dar sunt utilitariști.

Îi interesează doar mirajul evanghelizării, să fie cât mai mulți și să acapareze totul în jur, fără ca să creeze o societate stabilă pentru cei pe care îi „convertesc”. Sunt ca un stol de termite, care mătrășește totul pe unde trece, și după ele nu mai răsare nimic. Pentru că ei îi dezrădăcinează pe ortodocșii „convertiți” la baptism din familia, neamul, Biserica lor, îi ghetoizează, nu îi lasă să mai comunice cu ceilalți și le insuflă părerea că acum, de când sunt la baptiști, nu mai au nicio patimă și „micile erori” li se iartă imediat, pentru că sunt baptiști și nu ortodocși.

Mai trec câteva fraze și Mureșan ne spune și de ce baptiștii sunt cum sunt: „Evanghelicii se cred gata mântuiți. Îngeri în această lume. De ce ar scrie despre o dramă interioară care nu există? Poate că, de fapt, ei nu vor să vadă această dramă”.

Însă ei, la modul personal, nu au o bună părere despre ei înșiși ci doar la nivel ideologic. Și nici între ei nu au mare stimă unii față de alții…dar ideologic „toți sunt frați” și fac front comun.

Ideologia le spune că sunt mântuiți și de aceea stau bine mersi în buna părere despre ei înșiși. Într-o „pozitivitate” auto-indusă, așa cum fac și cei de la yoga, care se cred în afara oricărei contaminări.

Conștiința lor fiind adormită, nu se gândesc serios la patimi, la a vedea patimile în ei înșiși și a se zbate pentru curățirea lor…ci ei presupun că credința și militantismul predicatorial le-au eradicat patimile. Dar patimile sunt acolo, sunt vii…numai că ele sunt acoperite cu orgoliul „mântuitului”, al celui care nu are alt scop în lume decât „luminarea” celorlalți. Pentru că, în ei înșiși, ei nu văd nimic de îndreptat.

Puțin mai încolo, Dorin Mureșan ne spune că baptistul este un propagandist, pe când „literatura nu este propagandistă”.

Cea reală, adevărat, nu e tezistă, nu e o ideologie ci o frescă a adâncimilor personale ale autorului.

De aceea baptiștii n-au chef de scris literatură, pentru că ea „nu folosește” la convertirea imediată a altora.

Dar baptiștii nu au chef de literatură, în primul rând, pentru că n-au chef să coboare în ei înșiși…și să se lase surprinși de realitate: aceea că nu sunt mântuiți. Adică au patimi vii. De aceea, în primul rând, cei care își închipuie că sunt alții nu vorbesc despre ei înșiși: pentru că vor să mascheze adevărurile dure, deloc frumoase, ale ființei lor.

La întrebarea de ce baptiștii „scriu prost”, Mureșan spune: „Pentru că nu au exercițiul lecturii”. Nu mai citesc altceva, la modul serios, decât Sfânta Scriptură și pe aceea o citesc ideologizat. O citesc amprentată confesional și nu încurajează pe cei care le deschid ochii spre adâncul duhovnicesc al Scripturii. Cât timp cititul înseamnă un literalism grosier, baptiștii nu intră în panică. Intră în panică atunci când cineva ajunge la concluzia că literalismul e caduc și că în spatele lui stă mult necunoscut care trebuie înțeles prin curățirea de patimi.

Dorin Mureșan, deși proaspăt în baptism, nu vrea să termine cu datul din casă. El ne spune că baptiștii „se consideră mereu mai buni decât ceilalți. Într-un fel, amestecă lucrurile, ignoră dramele, alătură, greșit, contextele. Cum să faci literatură bună dacă tu nu știi cu-adevărat nici cine ești, nici pe ce lume trăiești”.

Și într-un trecut apropiat…când vorbeam despre ghetoizarea baptiștilor și despre lipsa lor de racordare la realitate, Cruceru credea că sunt neprietenul lui în materie de adevăr. Dar iată că Mureșan, cu care sunt omonim la nume, îmi dă dreptate. El spune același lucru ca și mine: pentru că se cred mai buni decât ortodocșii, pentru că nu își văd patimile din ei înșiși, care sunt astupate de orgoliul că sunt „mântuiți”, baptiștii nu știu să vorbească despre ei înșiși, pentru că nu știu cine sunt și nici în ce lume trăiesc.

Dar pentru că nu știu cine sunt și nici pe ce lume trăiesc, pentru că nu produc teologie și nici literatură, pentru că nu sunt pragmatici și nici realiști ci sunt doar pentru interesul de moment și pentru ghetoizare…cu toate acestea „vor” să ne „convertească” la baptism…care nu ne aduce nimic bun. Pentru că nu ne propulsează înainte ca națiune ci ne disipează forțele.

Dorin Gabriel Mureșan are dreptate când spune că scriitorii trebuie citiți integral pentru ca să-i cunoști la modul personal. Iar pentru scriitorii reali, literatura e una cu viața lor, îi reprezintă. Însă, spune el, „veleitarii au în comun o singură idee: nimic mai ușor decât literatura. Fals!”.

Însă baptiștii sunt veleitari și în materie de scriitură și în materie de propovăduire. Pentru că ei cred că orice însăilare de text este literatură (la fel și în materie de muzică sau de compoziție „religioasă”) și că propovăduirea e totuna cu ideologizarea. Când propovăduirea credinței e totuna cu îndumnezeirea reală a oamenilor. Propovăduirea Bisericii nu e pentru „a face noi adepți și atât” ci pentru a-i încredința pe cei care se convertesc că drumul lor real trebuie să fie drumul curățirii de patimi, al iluminării și al îndumnezeirii lor.

Așa că Dorin Mureșan le-a făcut un bine baptiștilor că le-a spus câteva adevăruri reale și nu imaginare despre ei înșiși.

Poate își va spune și sieși și altora un alt mare adevăr: dacă baptismul nu e în stare nici măcar să-l lege pe om la realitatea curentă, cum să fie Biserica lui Hristos, care e plină de trezvie și de înțelegere a realității curente? Iar dacă cine coboară în adâncul său ca să scrie literatură, abia începe să se cunoască pe sine, cum arată „sfinții baptiști”, dacă ei nici nu au început să se cunoască pe ei înșiși darămite să se curățească de patimi?

Did you like this? Share it: