Vasilios Petrolekas, Preotul Nicolae Koghionis (1928-2006). Un chip luminat și sfințit de misionar al zilelor noastre, trad. din lb. gr. de Ieroschim. Ștefan Nițescu, de la Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2012, 170 p. + 4 p. de mesaj publicitar + 11 fotografii cu și despre Părintele Nicolae.
*
Virtutea constă în a te jertfi pentru alții fără să ceri recunoștința oamenilor. Virtutea înseamnă a răbda toate păstrându-ți pacea și zâmbetul. Virtutea înseamnă să îți supui voia proprie. Virtutea înseamnă să te bucuri pentru sporirea altora, p. 5. Câteva gânduri esențiale ale Părintelui Nicolae, mărturisite de Marta Farazoulis, p. 6.
Părintele Nicolae Koghionis a fost un Preot cu viață sfântă, care a adormit într-o zi de vineri, pe 13 octombrie 2006, la vârsta de 78 de ani, p. 6, și care și-a ascuns tot timpul virtuțile sale imense, p. 6.
Stelian Kementzetzidis i-a propus autorului să scrie viața Fericitului Nicolae, iar autorul, Vasilios Petrolekas, a scris-o în cunoștință de cauză, pentru că i-a fost fiu duhovnicesc timp de 26 de ani, p. 7.
Părintele Nicolae a slujit într-o Biserică mică închinată Sfintei Paraschevi, existentă în insula Tinos, p. 8. Uneori se ruga pe acoperișul blocului în care locuia, p. 8. Autorul și-a luat mărturiile cărții de la 30 de fii duhovnicești ai Părintelui Nicolae, p. 8. Unii îl aseamănă cu Sfântul Nicolae Planas, p. 8, sau cu Sfântul Nectarie de la Eghina, p. 9.
Într-o zi de luni, pe 10 aprilie 2006, a adormit Maria, de 39 de ani, al 5-lea copil din cei 6 ai Părintelui Nicolae cu Preoteasa Ana, p. 11.
Un drac, dintr-o posedată, l-a amenințat cândva că îl va prăji în tigaie, p. 12.
Spre sfârșitul vieții a slujit în imensa parohie a Sfântului Elefterie Ghizi, p. 12.
Martorul morții sale a fost tânărul Evanghel M., care l-a găsit pe Părintele Nicolae întins pe trotuar, pe strada Evritania, nr. 70 și când a vrut să îi facă respirație artificială „a simțit o ușoară mireasmă ieșind din el”, p. 13. Murise…
Părintele Nicolae Koghionis s-a născut pe 27 martie 1928 în satul Neohorio din Arkadia. Părinții, evlavioși: Evanghel și Vasiliki, p. 15. Tatăl său a fost învățător, mama fără școală, cu care tatăl său a avut 4 copii, p. 15. A trăit în casa părintească având Sfinte Moaște în casa lor, dăruite de la o Mănăstire, p. 15.
Fericitul Nicolae a primit numele bunicului său, Pr. Anghel Iconomu, p. 16 și pe care îl ajuta la slujbe de mic. Iar când se întorcea acasă slujea cum văzuse la Biserică, p. 16.
Părintele Nicolae a fost un om al trezviei, p. 17. Mânca puțin și în grabă, dormea puțin, p. 17. Îi devine duhovnic Părintele Teodor Koțakis, p. 17. Citea Scriptura de mic, făcea rugăciuni, paraclise și acatiste, p. 17.
A făcut Facultatea de Teologie la Atena, unde a intrat cu notă mare, p. 18. Costumul pentru facultate l-a primit, în mod minunat, de la niște rude îndepărtate plecate în America, p. 18. La Atena a trăit la internat și a lucrat la legătoria de cărți a unei frății ortodoxe, p. 18. Ca student se împrietenește cu ÎPS Dimitrie al Americii, cu ÎPS Anastasie al Albaniei, cu ÎPS Sotirios al Coreii, p. 18. Era prieten cu Prof. Panagiotis Trempelas, pe care l-a împărtășit pe patul de moarte, la spitalul Sfântul Sava, p. 18-19.
Își începe munca de catehizare a credincioșilor de pe vremea când era student, p. 19. Ultimul său duhovnic a fost Părintele Theodor Berati, care, după adormirea sa, a declarat: „Părintele Nicolae a fost un om duhovnicesc, un cleric harismat care primea multă bogăție de har de la Dumnezeu”, p. 19.
În 1935 devine Profesor de Religie în Creta, p. 19. De aici s-a mutat la Tegea, lângă Tripolis, p. 20. În 1958 s-a căsătorit cu Ana, care era învățătoare. Pe 10 ianuarie 1960 e hirotonit diacon la Biserica Pantanassa, iar pe 30 ianuarie 1960 devine preot, fiind hirotonit de ÎPS Constantin Platis. Până în 1970 rămâne la Biserica Pantanassa, după care ajunge la Atena, unde slujește un an, la Biserica Sfântul Gheorghe a Academiei Platon, după care va sluji la Biserica Sfântul Elefterie din câmpul lui Aris (Ghizi), tot în Atena, care număra între 80-100.000 de enoriași, p. 20.
Nu și-a depus demisia pentru pensionare și astfel a împlinit 35 de ani de neîntreruptă slujire, p. 21. Pe când în p. 125 se vorbește despre 46 de ani de slujire preoțească.
Părintele Nicolae își ascundea virtuțile, p. 22, pentru că el considera că lucrul important e ce spune Dumnezeu despre el și nu oamenii, p. 22.
Era un om fără vicleșug și fără răutate, p. 23. Avea o mare înțelepciune și o firească inteligență, p. 23. Era un mare ascet, deși era căsătorit, și a vrut de tânăr să facă muncă misionară în Biserică, p. 24.
A avut cu Preoteasa Ana 6 copii, de două ori având gemeni, p. 24. Și el și-a încredințat familia cu totul Domnului, p. 25. Avea discernământ și învăța prin pilda vieții sale, p. 26. Unul dintre fiii săi, Gheorghe, a devenit Ierom. Hristodul, p. 26. Și-a învățat copiii să fie milostivi, să facă misiune și să împartă cărți religioase, p. 26.
Se întorcea acasă istovit și mâhnit, dar aducea cu el pacea lui Dumnezeu, p. 28. Ca preot slujitor era plin de evlavie, de căldură sufletească, de dragoste pentru slujbele Bisericii și de iubire nefățarnică față de oameni, p. 28-29. Pleca la Biserică dimineața, pe la 5-5, 30 și se întorcea pe la ora 16, p. 29.
Slujea ca și cum ar fi slujit pentru ultima oară, p. 29. Scria pe cărțile de cult, p. 30. Molitfelnicul său, de atâta folosire, s-a făcut ferfeniță, p. 30. Citea multora exorcismele și făcea sfințiri de case, p. 30-31. Predica îndelung oamenilor simpli, p. 31.
Și-a propus să nu refuze pe nimeni care i-ar fi solicitat o slujbă anume, p. 32. Făcea Sfântul Maslu și spovedea și acasă, unde era chemat, p. 32. Peste tot era liniștit și pașnic, odihnindu-i pe toți, p. 33. Săvârșea Sfinte Liturghii cu Parastase pentru anumite persoane, pe care și le nota pe un carnețel, p. 33.
Deși era bolnav, el se ridica și slujea. În așa fel încât, autorul vieții sale spune: „a săvârșit cel puțin șapte mii-zece mii de fapte neprevăzute de slujire”, p. 34. Pe care altcineva nu le-ar fi făcut, protejându-și sănătatea. De aceea uneori cădea pe drum, datorită insuficienței cardiace, p. 34.
Mergea pe jos mult, pentru că nu avea mașină, p. 36. Cu 4 luni înainte de adormirea sa a fost operat de hernie, p. 36. Era foarte milostiv, p. 37. Prescurile i le făcea Doamna Preoteasă, p. 37. Le arăta tuturor că banii n-au nicio valoare duhovnicească, fiind exagerat de recunoscător dar și foarte prevăzător, p. 38. Își plătea cântăreții la strană și pe cei care îl duceau cu mașina, deși aceia nu doreau să îi primească banii, p. 38-39. Nu dorea să împovăreze pe nimeni cu serviciile la adresa sa, p. 39.
Îi cerceta pe cei bolnavi, p. 40-41. Și uneori „arunca pachețele sau plicuri cu ajutoare” pe fereastră sau pe ușa celor aflați în necaz, p. 44. Avea harisma înainte-vederii, p. 44. Pâinile prea multe aduse la Biserică le împărțea la internatele studențești și la diferite așezăminte, p. 45-46. Pomenea, pe liste personale, câteva mii de oameni, p. 46. Făcea tot posibilul ca să îi împace pe oamenii care se vrăjmășeau unii cu alții, p. 46. A cununat doi bătrâni, necununați, pe patul de moarte, p. 48.
Părintele Nicolae nu a dorit ranguri bisericești, p. 49. Îi învăța pe toți să fie smeriți, p. 49-50. Deși avea multă cunoaștere teologică, el predica simplu, p. 50. A evitat să își facă un grup de ucenici, p. 50. Vorbea cu oameni de diverse categorii, de la învățați la superstițioși, p. 50. Primea mustrările altora cu bunăvoință, p. 52. Avea harisma cunoașterii celor viitoare și pe aceea de a da sfaturi potrivite celor care îl întrebau, p. 53.
Era făcător de minuni, p. 53. Cerea voie parohului Bisericii când slujea, chiar dacă parohul era mai tânăr și decât copiii săi, p. 54-55. Predica cu multă ușurință deși practica virtutea tăcerii, p. 55. Convingea pe oameni numai cu privirea sa, p. 57. Nu îi certa pe cei pe care îi spovedea, p. 57. Nu îi descuraja pe oameni ci le dădea nădejde, p. 60. Uneori răspundea la întrebare mai înainte ca ea să se sfârșească, p. 63. Călătorea pe bancheta din spate a mașinii, p. 68.
A vindecat un copil, aflat în pântecele mamei, care era bolnav de sindromul Down, p. 72. Știa sexul copiilor aflați în pântece, p. 72, 78. Nu se uita la televizor, p. 74. Citea zilnic din Noul Testament, p. 81. Lăsa în mijloacele de transport Sfinte Icoane, texte din Sfânta Scriptură, mici rugăciuni tipărite, p. 82. Se ostenea să îi aboneze pe oameni la reviste religioase, p. 82. Împărțea cărți sfinte prin orașe, p. 83.
Aduna obiecte de mobilier aruncate și le repara, refolosindu-le, p. 84. Și-a mărturisit adormirea cu 23 de zile mai înainte, p. 95. I-a dat Preotesei Ana, înainte de moarte, un pachețel, ca să îl deschisă după moartea lui. În pachețel era un bilet înrămat, pe care scria: „Să ne întâlnim cu bine în Cer! Îți mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit”, p. 96. Și-a pregătit singur și Crucea de marmură de la mormânt, p. 98.
După adormirea lui, pe un preot, Maica Domnului l-a îndemnat, în vis, să se roage pentru Părintele Nicolae, p. 99. O nepoată a Părintelui Nicolae, l-a văzut în vis pe acesta și el i-a spus: „Copilul meu, nu m-a mai putut ține pământul, căci am vrut mult să ies din trup”, p. 99-100.
Unei femei, care a participat la înmormântarea sa, i-au încetat durerile de picioare, p. 100. Fericitul Nicolae a vindecat-o pe o femeie de hernie de disc, p. 100-101. Unei alte femei, i-a apărut în vis și i-a indicat duhovnicul la care să se spovedească, p. 101.
Din p. 134 aflăm că îl chema Nicolae Evanghel Koghionis. Iar unui om i-a mărturisit că nu vorbește pe drum pentru că are Sfânta Euharistie la el, p. 143. Arhiepiscopul Coreii, Sotirios, mărturisește că nu l-a văzut niciodată „fără acea dulceață zugrăvită pe chipul lui, care vădea pacea lăuntrică și bucuria sufletului său”, p. 151.
Între p. 161-168 sunt trei predici ale sale. În a doua, care e la Nașterea Domnului, ne spune „să nu ne smintim de…slăbiciunea aparentă și de smerenia Fiului Fecioarei”, p. 164. În a treia predică pe care o regăsim aici, la Vecernia Lăsatului sec de brânză, Fericitul Nicolae ne spune că „totdeauna este vreme potrivită” pentru pocăință și întoarcerea la Dumnezeu, p. 166.
Din fotografiile de la spatele cărții, vedem că a purtat barbă mare și în tinerețe și la bătrânețe, și că la bătrânețe a avut ochelari. Într-o fotografie îl vedem cu tatăl său, Evanghel, care avea mustață, și de la care a primit al doilea nume. Avea veșminte preoțești modeste.
Iar sub fotografia cu el în coșciug, scrie: „după 17 ore în care a stat la morga și 65 de ore în Biserică de la plecarea sa neașteptată, Părintele Nicolae pare că doarme”. Pentru că fața sa, în coșciug, e luminoasă, zâmbitoare.
Într-o altă fotografie vedem camera lui, chilia lui: simplă, cu Icoane și cărți. Iar dintr-o fotografie pascală vedem că purta și păr lung, prins la spate.
