Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 26 aprilie 2015

A cumpăra sau a downloada?

Eu cred că a doua variantă este cea câștigătoare. Și vă și demonstrez acest lucru.

Care este tirajul unei cărți astăzi? 500 de exemplare? O mie? 5.000? 100.000 de exemplare? Oricâte exemplare ar fi, ele trebuie cărate cu mașina, expuse în librării, plimbate pe la târguri de carte, scăzute la preț…pentru ca oamenii să cumpere. Un tiraj de carte se poate vinde în câteva zile sau luni sau în câțiva ani. Sau nici în câțiva ani…

Eu îmi editez cărțile în ritmul meu, le public online în mai multe formate, și le dărui gratuit. Până când citește cineva cartea Părintelui X, editată la editura Y, pe mine mă pot citi sute de oameni. Pentru că îmi pot downloada cărțile de la ei de acasă, mergând în mașină, pe stradă, de oriunde sunt racordați la online.

Diferența dintre cartea mea online și cartea de pe…raft…în materie de marketing e aceea că nu are ISBN și că ea nu îi costă bani. Oricând pot să trec și eu la identificarea prin ISBN…însă n-am chef să mă complic. Iar arhivarea ISBN nu e o arhivare valorică (pentru că și cartea proastă și cea bună au câte un cod) ci una comercială. Iar cum pe mine nu mă interesează comercializarea ci difuzarea lor imediată…a fi online înseamnă a fi la clicul drept al cititorilor mei.

Fiecare imagine, articol, filă video și audio poate fi downloadată.

În 9 ani de zile de online, vizitele și downloadările de conținut ale platformei Teologie pentru azi sunt de ordinul milioanelor.

Dar pentru că acum vorbim despre cărți downloadate, să facem o mică descindere în materie de downloadări.

Înainte de a edita cărțile pe Internet Archive le-am avut pe o altă platformă. Am pierdut șirul downloadărilor de acolo. Pe platforma de acum le avem de 5 ani.

Bucuria comuniunii (vol. 8) e a 29-a carte TPA la nivel online și prima editată pe Internet Archive. Și ea a fost downloadată de 3. 279 de ori până azi. Chiar acum, când eu scriu, poate să fie downloadată de altcineva.

Însă, odată downloadată de aici, din locul unde eu am editat-o, fiecare dintre cei peste 3.000 de oameni care au downloadat-o o pot împărți altora prin email, pe DVD, pe stick, pe telefon, pe tabletă. Difuzarea ei poate fi extinsă la mii, zeci de mii de oameni.

Al 3-lea volum al Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu a fost downloadat de 509 ori. Epilog la lumea veche (I. 1) de 3.446 de ori. Cartea despre Sfântul Marcu Ascetul de 431 de ori. Teza doctorală a doamnei preotese de 1.074 de ori, după ce a fost downloadată de și mai multe ori înainte, pe cealaltă platformă unde a fost editată cartea.

Praedicationes (vol. 2) a fost downloadată de 517 ori, după ce fiecare predică a mea e citită de zeci de persoane la publicare și apoi de sute de ori într-un an.

Atenție teologică a fost downloadată de 229 de ori. Teza mea doctorală în engleză a fost downloadată de 137 de ori. Istorie 4 de 113 ori. Și pot să continui exemplele și  în domeniul cărților și al filelor audio, video, al fotografiilor, al articolelor citite.

Când cineva ajunge, în mod providențial, prin diverse căutări online, la noi pe platformă și ne cunoaște amândurora CVurile…ei găsesc și cărțile noastre inserate în ele. Și dacă vor să ne cunoască, ne downloadează cărțile și ne cunosc cu adevărat.

Însă când ajung în Wikipedia sau într-o revistă culturală, când citesc un ziar sau un blog de autor, care mai e și scriitor publicat, află doar date despre acel autor, ce cărți a scris, toate trimiterile editoriale…dar nu și cărțile.

Pe noi doi, pe mine și pe doamna preoteasă, ne puteți cunoaște și în materie de viață și cărțile. Pentru că ele sunt la un loc. Ba, mai mult, pe lângă viață și cărți, ne puteți găsi, în același loc, și miile de articole online de pe TPA, care vorbesc nu numai despre noi ci despre sute de oameni și subiecte.

Căci noi doi nu am pus în fața publicului doar operele noastre…ci  și pe ale altora. Și cărțile, articolele, studiile altora sunt aici sau am discutat în mod extins despre diverse cărți și diverși autori, din diverse secole.

Așa că a downloada e viitorul, pe când a cumpăra va fi o alegere tot mai firavă. Iar educația viitorimii o vom face noi, cei care edităm online și care ne zbatem pentru luminarea oamenilor.

Cum se vor comporta oamenii față de noi, cei care publicăm online? Vom vedea! Dacă vor înțelege că noi am schimbat paradigma editorială și suntem cei care îi vom educa pe viitor, ne vor acorda credit și respect tot mai mult pe fiecare zi. Dacă nu…vor alege să se raporteze la online ca la un spațiu al distracției și nu al educării. Și nu noi vom pierde din cauza acestei alegeri nefaste.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [48]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Crocodilul renunță la a-l transforma pe Inorog în cină (o cină târzie) și îl duce „la bârlogul său”, de unde acesta încearcă să-și negocieze eliberarea cu „împăratul crocodililor”[1].

Capturarea Inorogului are drept urmare…literară vestitele „eleghii căialnice și trăghicești”[2], considerate de Călinescu „primele adevărate poeme române”[3].

Lamentațiile autorului sunt pe mai multe pagini, însă merită să le transcriem:

Iară Inorogul încă
în opreala crocodilului fiind
și precum în blăstămate
vicleșugurile Hameleonului să fie cădzut,
vestea prin urechile tuturor
să împrăștie,

toți munții și codrii
de fapta ce să făcusă să răzsuna
și toate văile și holmurile [colinele]
de huietul glasului să cutremura,
atâta cât glasurile răzsunării
precum ca o muzică să fie tocmite
să părea,
carile o harmonie tânguioasă
la toată urechea aducea,
nici cineva
altă ceva audziia,
fără numai:

 „Plecatu-s-au cornul Inorogului,
împiedecatu-s-au pașii celui iute,
închisu-s-au cărările cele neîmblate,
aflatu-s-au locurile cele necălcate,
în silțele întinse au cădzut,
puterii vrăjmașului s-au vândut.

Surcelele i-au uscat,
focul i-au ațițat,
temeliile de la pământ în nuări i-au aruncat,
nepriietin de cap, Corbul,
gonași neosteniți, dulăii,
iscoadă neadormită, Hameleonul,
și toți în toată viața îl pândesc.

De traiul, de viața și de ființa lui
ce nedejde au mai rămas?
Niciuna. Toate puterile i s-au curmat,
toți priietinii l-au lăsat,
în lanțuje nedezlegate l-au legat,
toată greutatea nepriietinului
în opreala Inorogului au stătut.

Iară de acmu, în ceriu să zboare,
n-a scăpa,
o mie de capete de ar avea,
iarbă n-a mai mânca. /…/

 Ce mângâiare i-au rămas?
Niciuna.
Ce sprijeneală i-au rămas?
Niciuna.
Ce priietin i să arată?
Niciunul.

 Munți, crăpați,
copaci, vă despicați,
pietri, vă fărâmați!

 Asupra lucrului ce s-au făcut
plângă piatra cu izvoară,
munții puhoaie pogoară,

 lăcașele Inorogului,
pășunele,
grădinele,
cernească-să,
pălească-să,
veștedzască-să,
nu înflorească,
nu înverdzască,
nici să odrăslească,
și pre domnul lor cu jele,
pre stăpânul lor negrele,
suspinând,
tânguind,
nencetat să pomenească.

 Ochiuri de cucoară,
voi, limpedzi izvoară,
a izvorî vă părăsiți,
și-n amar vă primeniți.

 Gliganul sălbatec viieriu,
și-n livedzile lui ursul ușeriu
să să facă,
în grădini târvelește,
în pomăt batelește
să să prefacă.

 Clătească-să ceriul,
tremure pământul,
aerul trăsnet,
nuârii plesnet,
potop de holbură,
întunerec de negură
vântul să aducă.

 Soarele zimții să-și rătedze,
luna, s[f]iindu-se, să să rușinedze,
stelele nu scântăiedze,
nici Galactea să luminedze.

Tot dobitocul ceresc [constelațiile] glasul să-și sloboadză,
faptă nevădzută, plecându-să, vadză.

Cloșca puii răzsipască.
Lebăda Lira să-și zdrobască,
Leul răcnească,
Taurul mugească,
Aretele [Berbecul] fruntea să-și slăbască,
Racul în coajă neagră să să primenească,
Capricornul coarnele să-și plece,
Peștii fără apă să să înece,
Gemenii să să desfrățască,
Ficioara frâmsețe să-și grozăvască,
cosița galbănă în negru văpsască,
Scorpiia ascuțit acul să-și tâmpască,
Strelețul [Săgetătorul] arcul frângând, ținta nu lovască,
Cumpăna dreptatea nu mai arete,
Apariul [Vărsătorul] topască-să-n sete.

 Mars [Marte] vârtutea în slăbiciune să-și primenească,
Mercurie [Mercur] între planete nu mai crăinicească.
Zefs [Jupiter] monarhiia în veci să-și robască,
Vinerea [Venus] floarea frumseții să-și veștedzască,
Cronos [Saturn] scaunul de sus în gios să-și coboară.

Finicul [Phoenix] în foc de aromate moară,
Oltariul jirtfe nu priimască,
Păharul băutură să nu mai mestească.

Chitul crepe în apa Aridanului,
Iepurile cadză-n gura Sirianului,
Musculița cu jele să vâzâiască,
amândoi Urșii greu să mormăiască.

 Pletele Verenicăi să să pleșuvască,
Corona frumoasă nu le-mpodobască.
Pigasos de Andromeda să să depărtedze,
Perseos de Casiopa să să-nstrăinedze.

Zmăul capul cu coada să-și împleticească.
Chivotul lui Noe în liman să primejduiască,
Porumbul, frundza maslinului cercând, rătăcească,
îndrăpt a să întoarce nu mai nemerească.

Acestea, dară, toate, jelind tânguiască,
vâlfa Inorogului cu arsuri dorească.
Singur numai Corbul vesel să crăngăiască,
tuturor în lume spre chedzi răi menească.
Singur Câinele mare cu cel mic, lătrând, brehăiască
și de faptul scârnav să să veselească.

 Mute-se Arcticul,
strămute-se Andarticul,
osiia sferească în doaâ să frângă,
toată iușorimea în chentru să-mpingă,
stihiile toate tocmirea să-și piardză,
orânduiala bună în veci nu mai vadză,
toate îndrăpt și-n stânga să să-nvârtejască,
de jele să să uluiască,
de ciudă să să amurțască,
și dreptatea Inorogului în veci povestească”.

 Sunete jelnice,
eleghii căielnice
și traghicești ca acestea
prin poticile a tuturor munților
și prin vârtopile a tuturor holmurilor
sunând,
răzsunând

și rătăcindu-să…[4].

E o elegie cosmică, într-adevăr, pe care o repetă și o duc mai departe, ca în doinele de jale românești, „toți munții și codrii /…/ și toate văile și holmurile”.

Cantemir ține să precizeze că „glasurile răzsunării” sunt „ca o muzică… tocmite” și ca „o harmonie tânguioasă”. Ceea ce înseamnă că el… auzea și o melodie, odată cu aceste versuri. Ceva mai departe pomenește și de „cernite cântece” și „ponegrite stihuri[5].

Versuri precum „plângă piatra cu izvoară,/ munții puhoaie pogoară /…/ Ochiuri de cucoară,/ voi, limpedzi izvoară,/ a izvorî vă părăsiți,/ și-n amar vă primeniți /…/ Finicul în foc de aromate moară” sunt cu adevărat remarcabile și aveau de ce să stârnească entuziasmul lui Călineascu, ca și al altor critici și cercetători după el.

În ciuda unor aspecte care amintesc de poezia populară românească, recursul la izvoare culte este totuși evident. Editorii cărții sunt de părere că

 „Prima parte din această plângere este imitată după așa-numitele trenoi din literatura greacă din secolele XV-XVI, plângeri în special pentru căderea Constantinopolului sub turci, în care se face apel la participarea naturii la durerea oamenilor (vezi D. C. Hesseling, Histoire de la littèrature greque moderne, Paris, 1924, p. 3).

A doua parte din această plângere este distinctă de prima, și se pare că este făcută după cărțile sibiline, care erau în vremea aceea des exploatate de cei care se ocupau cu problema profețiilor. Chiar Nicolae Milescu a scris o carte asupra sibilelor, în limba rusă: Cniga o sibilah (Cartea despre sibile). Se vede că și Cantemir cunoștea acest gen de preocupări din contactul său cu lumea grecească de atunci.

Felul în care vorbește aici arată că el folosește acea parte din cărțile sibiline care vorbește de sfârșitul lumii, când apare ca un fenomen caracteristic răsturnarea semnelor zodiacale, a constelațiilor, răsturnarea drumului planetelor și, în genere, o întreagă confuzie cosmică. În legătură cu acestea este de admirat cât de bine cunoștea Cantemir astronomia”[6].

Suntem de acord cu aceste opinii. Prima parte a plângerii lui ne aduce aminte de plângerea lui Stavrinos, pentru uciderea lui Mihai Viteazul:

 „O, pietre, acum crăpați! Copaci, dezrădăcinați-vă! Iar voi, munți, bociți! Și voi, câmpii, întristați-vă! Căci au rămas toți voinicii fără acela de care se speriau și balaurii și leii; acela care se ostenea pentru Ortodoxie și era sigur că o să i se facă liturghie în Sfânta Sofia…”[7].

În poetizarea lui Gheorghe Tomozei, care adoptă modelul popular în locul prozodiei grecești:

O, pizmă-ntreit blestemată,
anatema, moarte înverșunată,
Haron fără milă,
Gând ce împilă!
Cum de-ați putut
să-l trageți pe Viteazul în lut?
Pizma i-a amăgit pe unii
dându-i apoi humii
așa cum l-a doborât pe Mihai
în mijloc de plai.

O, soare,
înfioare-se razele tale,-nfioare,
plângi lună,
nebună,
viteji, plângeți voi răul
ce-i dete bărbatului celui bun călăul,
plângeți nedreptatea și clevetirea
ce i-au întors lui iubirea /…/.

Cer și soare
înfioare-se, înfioare,
munți
cărunți,
plângeți-l fără pace
și plângeți-l și voi, dobitoace,
că astăzi stâlparea creștinilor
zace sub cizma hainilor /…/.

Cuvine-se dară, cuvine,
să-l plângă și pietrele cele blajine,
și săracii
copacii,
și omul sărac,
și boierul din veac,
să plângă cu amare lacrime
ale lui patime! /…/

Despicați-vă, vetre
de pietre!
Copaci,
din rădăcini vă săltați!
Plângeți, munților
și câmpiilor!
Căci au rămas voinii fără acel
de se-nfricoșau și balaurii de el,
fără creștinul ce-și visa liturghia
la Sfânta Sofia,
că el mult trudea
mădularele Bisericii a aduna… [8].

Întorcându-ne la textul lui Cantemir, acesta nu se abține nici de la a rosti, tot în versuri, și un blestem asupra Hameleonului:

O, Hameleon ticăloase,
ce floare [culoare] în chip îți vii schimba,
ca cineva
să nu te cunoască,
când te-ar întreba,
ca de cleveta
limbilor să scapi,
ca din gurile sicofandilor
să te mântuiești?

 De acmu înainte umbrile iadului să te învălească,
întunerecul veacului să te căptușască,
ca radzele soarelui să nu te mai lovască,
ca lumina dzilei să nu te mai ivască,
ca cunoștința cunoscuților să nu te mai vădească.

Unde ti-i ascunde, sărace,
unde ti-i supune, blăstămate,
unde ti-i mistui, pedepsite,
unde ti-i ivi, urgisite?

 Iată, munții strigă,
văile răzsună,
iată, dealurile grăiesc,
câmpii mărturisesc,
iată, pietrile vorovăsc,
lemnele povestesc,
iată, iarba cu gălbenirea
și florile cu veștedzirea
arătând, vădesc,
cu mut glas ritorisesc,
cu surde sunete tuturor vestesc,

asupra lucrului ce s-au lucrat
toată ființa să uluiește
și toată zidirea a să ciudi [a se minuna] nu sfârșește[9].

Situația este asemănătoare cu cea de mai sus: deși blestemul pare popular (și este considerat un gen folcloric), sursele primare ale imaginilor poetice sunt culte (religioase, mai precis) și numai amplificarea sau asocierea lor într-un anumit mod poate fi pusă pe seama fie a creatorului popular, fie a condeiului autorului nostru.

Ritmul este popular, însă conținutul este împrumutat din Scriptură și din cărțile Bisericii.

Hameleonul apare ca o Iudă, a cărui crimă o vestește întreg universul, în timp ce Inorogul era „ca mielul spre giunghiere adus”[10] (cf. Is. 53, 7) – expresie devenită formulă liturgică, prin care se face pomenire de Jertfa lui Hristos.

În mod evident, Cantemir exagerează cu aceste comparații…însă, în acest fel, devine și mai evident modelul hristic al Inorogului.


[1] Idem, p. 295. [2] Idem, p. 300.

[3] G. Călinescu, Istoria literaturii române. De la origini până în prezent, ediție nouă, revăzută de autor, text stabilit de Al. Piru, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993, p. 42.

[4] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 297-300.

[5] Idem, p. 300. [6] Idem, p. 298, n. 3 și 4.

[7] Stavrinos, Poveste preafrumoasă a lui Mihail Voievod, în: Cartea cronicilor, texte antologate și comentate de Elvira Sorohan, Ed. Junimea, București, 1986, p. 111.

[8] Cronica lui Stavrinos, în traducerea lui Gheorghe Tomozei, Ed. Eminescu, 1975, p. 88-90.

[9] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 301. [10] Idem, p. 293.

Regiune din univers care contrazice Big-Bangul

Gigantul „super-vid”, aflat la 1,8 miliarde ani lumină, ar putea explica punctul rece al Universului, descoperit de astronomi în 2004 pe când examinau o hartă a radiațiilor cosmice de fond rămase după Big Bang și care nu a fost lămurit nici până astăzi, scrie Daily Mail.

Cu excepția acestei zone, universul pare pe harta cu pricina uniform distribuit. Gigantica regiune conține cu 20% mai puțină materie decât celelalte zone și cu aproximativ 10.000 de galaxii mai puțin.

„Suntem aproape convinși că avem de-a face cu un supervid”, a declarat dr. András Kovács, cercetător implicat în acest proiect derulat de Institutul pentru Astronomie de la Universitatea din Hawaii. Teoria Big Bangului, care explică formarea Universului, nu  permite însă existența unor zone mult mai reci sau mult mai fierbinți decât e normal.

Astronomul Edward Bloomer, de la Observatorul Regal din Londra, a precizat pentru CNN că „universul nu pare să acționeze după cum ne indică modelele noastre”.

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [11]

De la tine cădzu roa, aprinsătura de dumnedzăi mulț[i] ce-au stâns [roua care a stins aprinderea multor zei], pentr-aceaea strigâm ție: bucură-te, lânâ ruoratâ, carea Ghedeon, Ficiorâ, de mainte te-au vădzut.

Iată, ție bucură-te strigâm, liniște nefiind îmblătorilor pre mare și [fiind totdeauna] pornealâ din luciul scrăbelor ș[i]-a smintealelor tuturor, a pizmașilui [fiind tuturor tulburare/ furtună a pizmașului din marea scârbelor și a smintelilor].

Bucură-te, prilejul [bucuriei], bucurâ a nostru cuget, [ca] să strigâm ție: bucură-te, nearsâ tufâ de ruj [rug nears], nuor cu totul luminat, carele pre credincioșii [tăi] nepărăsit umbredz[i].

Nu să închinarâ zidirei, decât Ziditoriului, cugetătorii de Dumnădzău. De îngrozâtura focului [pe care] bărbăteaște o călcarâ, să bucura cântând. Preacântatule a Părinților Doamne și Dumnădzăule, blagoslovit ești!

Cântămu-te, strigând bucură-te, carâta [căruța/ caleașca] Soarelui cugetat, viea cea adevăratâ, Strugurul copt ce-ai lucrat, de curâ [cură/ curge] vinul ce veseleaște suflete[le] cu credințâ ce te slăvăsc.

Vraciul oamenilor ce-ai născut [cea care L-ai născut pe Doctorul oamenilor], bucură-te, dumnădzăiascâ Mireasâ, toiagul cel de tainâ, floarea cea neveaștedâ ce-ai [carei ai] înflorit, bucură-te Despuitoare [Despină], prin carea de bucurie ne-mplem [ne umplem] și viațâ ocinâm [moștenim]!

Măiastrâ, nu poate limbă, Despuitoare, în cântare să te cuvinteadze, că decât serafimii te-ai nălțat [mai sus], născând pre-mpăratul Hristos. Pre Svinția Sa să-L rogi de toatâ [grija/ suferința] să-i izbăveascâ pre carii cu credințâ țî să-nchinâ!

Te laudâ fericind marginile [pământului] și cu dragoste strigâ ție: bucură-te, svitoace [pergament/ carte], în carele cu dâgetul [degetul] [lui Dumnezeu] s-au scris a Părintelui Cuvântul [s-a scris Cuvântul Tatălui], Curatâ, Căruia te roagâ [ca] în cartea vieții să scrie pre șerbii tăi, Născătoarea lui Dumnădzău!

Ne rugâm, șerbii tăi, și plecâm genunchile inemii noastre, pleacâ ureachea ta, Curatâ, și ne mântuiaște din sc[â]rbe ce [în care] ne-afundăm pururea și ne păzeaște de toatâ prada pizmașilor orașul tău, Născătoarea lui Dumnădzău!

Cuconii cei cu bunâ credințâ din cuptoriu, Născutul Născătoarei lui Dumnădzău îi mântuî, atunce-nchipuindu-sâ iară acum lucrându-sâ, lumea toatâ au învitat să cânte: pre Domnul cântațî-L toatâ [toate] fapte[le] [creaturile] și-L rădicaț[i] preste toț[i] veacii!

În zgăul [tău] pre Cuvântul L-ai priimit, pre Cela ce țâne toate L-ai țânut, cu lapte L-ai hrănit, cu amelițarea [arătarea] ce hrăneaște lumea toatâ, Curatâ, Căru-îi cântăm: pre Domnul cântaț[i] faptele [lucrurile/ creaturile], și-L înălțaț[i] preste toț[i] veacii!

Moisei au socotit în tufa rugului minunea cea mare a Născutului tău, cuconii au închipuit mai chiar [clar], în mijlocul de foc [în mijlocul focului] stând și neardzându-sâ, neputredâ Curatâ Ficioarâ, pentr-aceaea te cântăm preste toț[i] veacii.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno