Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 27 aprilie, 2015

Acatistul Nunții a fost preluat de Mănăstirea Sfintei Cruci

Manastirea Sfanta Cruce din OradeaMănăstire impresionantă, construită începând cu 1992, situată la 2 km de Oradea, în jud. Bihor. Și a fost un gest care m-a bucurat, pentru că e prima oară când cineva îl preia cu bucurie, citând pe autoarea lui.

Istorie 5. 22

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

*

98. Manuscrisele lui Ion Creangă

Prof. Nicolae Georgescu, într-o carte recentă despre boala și moartea lui Mihail Eminescu, ne spune că manuscrisele lui Creangă au ajuns la Eduard Gruber[1] și că ele s-au pierdut.

„Tradiția insistă [pe faptul] că aceste manuscrise ar fi fost reținute de Gruber și, după moartea sa, ar fi fost vândute ca hârtie netrebuitoare de către soția lui, Virginia Gruber. Greu de crezut, greu de infirmat. Rămâne cert faptul că Eduard Gruber a avut în mână și a răsfoit aceste manuscrise.

El a avut acces…și la manuscrisele lui Eminescu – și anume, la scrisorile poetului către Veronica Micle – pentru că în „Arhiva”, revista lui A. D. Xenopol, publică o asemenea scrisoare în nr. din octombrie 1890”[2].

Cum a ajuns scrisorile de dragoste ale lui Eminescu la Gruber? Datorită căsătoriei sale cu Virginia Micle, fata mai mică a Veronicăi Micle, născută în 1868[3].

Iar autorul consideră că Gruber a avut „legături speciale” cu Creangă de au ajuns manuscrisele sale la el[4].

În 1888, Eduard Gruber (filolog pasionat de psihologie experimentală[5]) îl aduce pe Creangă la cercul literar din jurul poetului Neculai Beldiceanu[6], considerându-l pe Creangă „o vastă sinteză etnică a poporuluĭ român”[7] și mărturisește că Ion Creangă avea în manuscris „o parte din urmarea la” Amintiri din copilărie[8].

Gruber se căsătorește cu Virginia Micle după moartea Veronicăi Micle, deși era în anturajul ei de mult timp[9] și face experiențe psihologice pe Beldiceanu[10]. În august 1889, Gruber se află în preajma Veronicăi Micle, la Târgu Neamț, la adormirea ei[11] și el îi duce necrologul la București și e publicat în Fântâna Blandusiei, alături de o poezie inedită a Veronicăi[12].

Eduard Gruber era german după tată, născut în 2 aprilie 1861 la Iași și care a murit la București în ziua de 28 martie 1896 la numai 35 de ani. Termină Facultatea de Litere la Iași, în 1884, și apoi studiază filologia și la Paris[13]. Pentru doi ani, la Leipzig, se ocupă cu psihologia experimentală. După ce se căsătorește cu Virginia Micle, Gruber își ia Doctoratul în Psihologie în 1893. El a studiat stilul prozei eminesciene. Moare bolnav de nervi[14].

Însă cum a putut soția sa, Virginia Micle, să fie insensibilă față de posteritatea manuscriselor lui Creangă? Ce a determinat-o să facă un asemenea gest? Bineînțeles, dacă acest lucru s-a petrecut în realitate…

99. Tăunul în descrierea lui Creangă

Monitorul de Botoșani a preluat dintr-un număr al revistei Luceafărul. net[15] o scrisoare a lui Creangă către nuvelistul Nicolae Gane. În care el îi descrie tăunul. Textul scrisorii e acesta:

„Iaşi, 1881 Noemvrie 28,

Stimate Domnule Gane,

La scrisoarea Dumneavoastră am cinste a răspunde:

Tăunul este un fel de muscă lungăreaţă la trup, de culoare surie-gălbăe, care, mai cu seamă, bună-oară, fireşte, mai departe, vorba burlăcăritului, cu pişcăritele (mai ales caii de sex feminin) la partea delicată…puţin bulbucată…cu bortă la mijloc şi nici ca căt aiurea…

Unii ţărani drăcoşi, prind câte un tăun, îi vâră un paiu în cur, apoi îi dă drumul cu paiul, încât fuge nebun de durere. Şi de aici a rămas vorba că „fuge ca tăunul cu paiul în cur”. Prin urmare, zicătoarea se iea cu înţeles de iuţeală.

Altfel suntem sănătoşi, numai caracuda (n.n. expresie peiorativă cu care erau ,,gratulaţi” unii junimişti), urgisită de soartă, aleargă şi ea după nevoile ei, mai ca tăunul cu paiul în cur.

Cu bine şi cu sănătate, să dea D[umne]zeu să ne vedem.

I.[on] Creangă”[16].


[1] Nicolae Georgescu, Cartea trecerii. Boala și moartea lui Eminescu. Abordare filologică, Ed. Piatra Seacă, Oradea, 2009, p. 142 și 146.

[2] Idem, p. 142. [3] Idem, p. 145. [4] Idem, p. 146. [5] Idem, p. 147-148. [6] Idem, p. 146. [7] Idem, p. 148. [8] Idem, p. 149. [9] Idem, p. 148. [10] Idem, p. 152. [11] Idem, p. 154. [12] Idem, p. 155.

[13] A se vedea: http://www.crispedia.ro/Eduard_Gruber. [14] Ibidem.

[15] A se vedea: http://www.luceafarul.net/.

[16] Cf. http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Remember/2010-10-07/Manuscrisele+lui+Creanga+la+Muzeul+Judetean.html.

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [12]

[Noi,] carii dintăi cu-nșelăciune ne-am gonit, în podoabâ de neputregiune ne-am îmbrăcat pentru Născutul tău, și carii ședeam la-ntunearecul păcatelor luminâ vădzum, [ceea ce ești] luminii locaș, Ficioarâ, pentr-aceaea te cântăm preste toț[i] veacii.

Morțâi [morții] pentru tine să învie, că viața cea statnicâ [nepieritoare] ai născut. Muțâi [muții] de demult [cei ce erau de multă vreme muți] acmu grăesc bine, pricăjițâi să curățâsc, neputințele să gonesc, a duhurilor vădzduhului mulțăme [mulțimea duhurilor din văzduh] să învince, Ficioarâ, [ceea ce ești] oamenilor spăsenie.

Carea [ai] născut oamenilor spăsè[nia] [Cea care ai născut mântuirea oamenilor], prin carea de la pământ la nălțâme ne-am rădicat, bucură-te, întru tot[ul] blagoslovitâ, acoperemânt și tărie, păreate și vărtute, cărora [celor care] strigâ, Curatâ: pre Domnul cântaț[i], faptele, și-L rădicaț[i] preste toț[i] veacii.

Tot peminteanul să gioace cu duhul străluminat și să rădice hoarbâ [horă/ adunare] firea cugetelor ce nu-s din lucru [firea minților nemateriale] cinstind svințitul bulci [sfânta petrecere/ prăznuire/ sărbătoare] a Născătoarei lui Dumnădzău. Și ca să-i strige ei: bucură-te, prea blagoslovitâ Născătoarea lui Dumnădzău, Curatâ, pururea Ficioarâ!

Ca noi ție, credincioșii, bucură-te să-ț[i] strigăm, carii cu Svinția ta bucurie[i] ne-am făcut partnici, ceiea ce [celei ce] iaste de pururea, ferâște-ne de năpaste și pradâ păgâneascâ și de altâ de toatâ rana, [care ni se înâmplă] pentru mulțâme de păcate [ale noastre], Ficiorâ, ce vine asupra oamenilor ce greșesc.

Arătași-te, strălucoarea noastrâ și adeverința, pentr-aceaea strigâm ție: bucură-te steaoa cea nescăpătatâ, carea aduci în lume marele Soare! Bucură-te, c-ai descuiat Edemul cel încuiat! Bucură-te, st[â]lpul cel de foc ce duci în viața cea de sus rodul [neamul] omenesc!

Să stăm cu bunâ sâialâ [sfială] în casa Dumnădzăului nostru și să strigăm: bucură-te, lumii Despuitoară, bucură-te, Marie, Doamnâ preste toț[i], preste noi! Bucură-te, sângurâ fără prihanâ în[tre] fămei și frumoasâ! Bucură-te, vasul Mirului celui neadevăsât [nestricat/ neîmpuținat], pre tine vărsat, ce [pe care] L-ai priimit!

Porumbițâ ce-ai Milostivul născut [care ai născut pe Milostivul], bucură-te de pururea, Ficioarâ, tuturor preacuvioșilor, bucură-te dumnădzăiasca frâmseațe, și noaâ [nouă], credincioșilor, spăsenie!

Cruțâ, Doamne, ocina [moștenirea] Ta, greșealele noastre toate acmu uitându-le, spre-aceasta având rugătoare ce Te roagâ pre Svinția Ta, [pe] Svinția sa, carea [, fiind] pământ fără sămănăturâ, Te-au născut pentru mila cea mare ce vruseș[i] a Te închipui [întrupa] întru cel strein [de firea Ta dumnezeiască].

O iconizare a Fericitului Serafim Rose

Fericitul Serafim Rose
Preluată de aici.

Pe pergamentul din mâna sa scrie: „Dacă ne iubim unii pe alții Dumnezeu rămâne în noi”. Rămâne în noi prin slava Sa.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén