† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, 334 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

*

Între p. 91-95 e predica rostită în noaptea de 1 ianuarie 2010, de la Catedrala Patriarhală, cf. n. *, p. 91. Rostită după Tedeum, p. 91. O tradiție începută în anul 2000, p. 91, ca primă rugăciune liturgică a noului an civil.

Timpul vieții noastre e timp al mântuirii, p. 93.

Partea a 3-a a cărții se numește Teologia – știința rugăciunii unită cu filantropia. Și primul articol al acestei noi părți este discursul său din ziua de 18 septembrie 2010, de la Oradea. Când a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, cf. n. *, p. 99. Acest discurs poartă titlul: Liturghie euharistică și filantropie socială, p. 99-110.

Dumnezeiasca Liturghie este, în același timp, „lucrare de mulțumire sau recunoștință a poporului credincios…pentru Dumnezeu și lucrare sfințitoare a lui Dumnezeu pentru popor”, p. 99.

„Cuvintele Evangheliei lui Hristos sunt semințe pentru a rodi fapte bune”, p. 101.

Înmulțirea pâinilor este, pentru autor, icoana/ paradigma legăturii dintre viața duhovnicească și filantropia socială, p. 102. Pentru că hrana pentru suflet trebuie să fie completată cu hrana pentru trup, p. 102. De aceea, slujirea sacramentală nu trebuie despărțită niciodată de întrajutorarea confraților noștri, p. 105.

Pomenindu-i pe ctitorii de Biserici, Biserica noastră cultivă „o civilizație a generozității sau a dărniciei”, p. 110.

Urmează un text din 1996, rostit la Iași, și care a fost publicat mai înainte în rev. Candela Moldovei, nr. 7-9, 1997, cf. n. *, p. 111. Se numește: Iisus Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre (p. 111-115).

Mântuirea are și sensul de vindecare, p. 111.

Sfintele Taine sunt „o altă formă de prezență a Mântuitorului Iisus” în Biserică și în lume, p. 113.

Autorul vede Biserica aidoma unui „spital pentru vindecarea de păcate”, p. 114. Pentru că vede păcatul ca „boala cea mai profundă a sufletului”, p. 112.

„În fața suferinței, multe genii au ajuns mari pentru că au știut să transforme o infirmitate într-o lucrare de depășire, dându-i un sens din interior. Spiritul creator a biruit, căutând un sens pe alt plan, în lupta cu propria neputință”, p. 115.

„Bolnavul ascunde în el, în chip tainic, prezența lui Hristos, Care ne cheamă să fim buni și milostivi”, p. 115.

Între p. 116-121: A vindeca și a ajuta în Tradiția Bisericii Răsăritene. Discurs ținut la Freiburg, în Germania, în iunie 2003, cf. n. *, p. 116.

Rugăciunea este „izvor de vindecare” dar și „împlinirea comuniunii personale” dintre noi și Dumnezeu, p. 118. Pentru că Dumnezeu „este izvorul cel mai adânc pentru înțelegerea și împlinirea” oamenilor, p. 119.

Teologia ortodoxă nu cunoaște ideea de „suflet impersonal” pentru că orice suflet este al unei persoane, este personal, p. 119.

„Psihiatria modernă confirmă astăzi faptul că persoana umană are nevoie de iubire pentru o dezvoltare normală”, p. 119. De aceea trebuie să avem înțelegere, uneori multă înțelegere, pentru cei care nu au fost și nu sunt iubiți de oameni.

Viața spirituală nu este o realitate umană oarecare ci „centrul și miezul întregii vieți”, p. 119.

Între p. 122-125 avem cuvântarea intitulată Drepturile omului – câteva considerații teologice. Pe care autorul a rostit-o la Palatul Patriarhiei, în data de 13 decembrie 2008, cf. n. *, p. 122. Iar în prima notă, Patriarhul Daniel îl citează pe Părintele Ică jr. cu Gândirea socială a Bisericii, Ed. Deisis, 2002, cf. n. 1, p. 122.

Pe 10 dec. 1948, la Paris, 58 de State ale lumii au semnat Declarația universală a drepturilor omului, p. 112. Însă drepturile omului, accentuează autorul, nu trebuie disociate de îndatoririle/ responsabilitățile omului față de semenii săi și de mediul ambiant, p. 124.

Did you like this? Share it: