Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei [7]
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, 334 p.
*
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.
*
Cuvântul ținut la Iași, într-o zi de sâmbătă, pe 14 februarie 2004, cf. n. *, p. 126, e între p. 126-130 și poartă titlul: Iubirea, mai tare decât moartea. Înțelesul și folosul pomenirii morților.
Pomenirea morților e un act de credință ortodoxă, e un act de iubire și un act de nădejde, p. 127 și 129.
Cimitirul e dormitor sau loc de odihnă, p. 128. Iar „modul în care un popor își respectă copiii, bătrânii și morții arată gradul lui de credință și civilizație”, p. 129.
Lumânarea este „o lumină a speranței că noi toți vom învia și că ne vom reîntâlni în iubirea nemărginită și dătătoare de lumină a lui Dumnezeu”, p. 129.
A patra secțiune a cărții se numește Teologia – o liturghie a gândirii. Și debutează cu cuvântul de la Paris, din 9 iulie 2009, cf. n. *, p. 133, intitulat Teologie academică și spiritualitate eclesială, p. 133. Articolul e între p. 133-137.
Interpretarea dogmelor Bisericii presupune, în mod organic, viața duhovnicească, p. 133. În p. 135, autorul în caracterizează pe Sfântul Apostol Pavel drept „mare teolog mistic și profetic” și afirmă faptul că „teologia mistică devine izvor de lumină pentru lucrarea pastorală și pentru misiunea Bisericii”, p. 135.
„O spiritualitate lipsită de conținutul dogmatic devine un element alienant în viața Bisericii; tot astfel, și un discurs închis în sine și fără traducere în viață, sau asimilabil doar pe plan intelectual [este] o cunoaștere ideală care nu duce la o convertire existențială”, p. 136.
Rolul Liturghiei în formarea teologică ortodoxă: p. 138-162. Prelegere susținută la Leningrad, în februarie 1986. A fost publicată în rev. Contacts, nr. 135, 1986, p. 198-223 și în rev. St. Vladimir’s Theological Quartely, vol. 31, nr. 2, 1987, p. 101-122, cf. n. *, p. 138.
În p. 138-142, autorul discută un studiu al Părintelui Schmemann.
Sfinții Apostoli ca „martori direcți” ai Domnului, p. 145. „trăirea eshatologică este experiența Sfinților”, p. 147. Iar Dumnezeiasca Liturghie este „o școală sau un loc de ucenicie teologică”, p. 148, pentru că este „vederea sensului divin, primordial și final, al întregii existențe”, p. 148.
În p. 154-155, autorul citează din Ortodoxia lui Evdokimov, cf. n. 10, p. 155.
Urmează textul conferinței din Finlanda, de la Kuopio, din septembrie 1986, cf. n. *, p. 163. Poartă titlul: Sarcinile teologiei ortodoxe astăzi și e tipărită între p. 163-174.
Prima mișcare tactică pe care Părintele Patriarh o propune aici este eliberarea noastră de o atitudine defensivă și perspectiva critică vizavi de noi înșine, p. 163.
În p. 164, autorul nostru consideră că trebuie să facem din teologia ortodoxă „o teologie neopatristică”. Eu nu agreez termenul de neopatristic pentru că nu văd nicio diferență între Sfinții Părinți din secolul I al Bisericii și cei din sec. al XXI-lea al Bisericii. În Biserică nu s-a terminat niciodată perioada patristică, adică șirul neîntrerupt al Sfinților Părinți și Teologi ai Bisericii, de aceea nu are sens să vorbim despre o perioadă „neopatristică” sau despre teologi „neopatristici”.
Alte două trăsături fundamentale pe care autorul dorește să le aibă teologia ortodoxă actuală: să fie mai biblică și mai mistagogică, p. 167. Avem nevoie de dialog constructiv cu exegeza critică, p. 167, dar trebuie să ținem cont și de „contextul istoric concret și de cultura modernă”, p. 170.
Totodată, Patriarhul nostru cere teologiei de azi să fie „mai pastorală”, p. 171. Adică „să se preocupe mai mult de problemele spirituale și etice reale ale creștinilor, care au de înfruntat astăzi o lume marcată de o schimbare rapidă a sistemelor de valori și de un progres științific accelerat”, p. 171.
Și problemele reale ale lumii noastre sunt cele bioetice (experimentele pe om, contracepția, avortul, sterilitatea, transplantul de organe, eutanasia), alcoolismul, sinuciderea, sexualitatea, secularizarea societății, p. 171.
Teologia ortodoxă trebuie să fie eclesială, p. 171, adică să exprime învățătura și conștiința Bisericii, însă, în același timp, subliniază autorul, ea trebuie „să devină mai ecumenică”, p. 172. Însă, în același timp, Biserica Ortodoxă nu este „o confesiune printre altele” ci adevărata Biserică a lui Hristos, p. 172-173. Dar acest statut nu trebuie să ne facă să nu recunoaștem ce este „autentic creștin în alte Biserici”, p. 173.
Însă autorul nu ne dă și exemple de lucruri autentice din alte biserici, pe care Biserica Ortodoxă le poate asimila.