Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 2 mai 2015

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 12 la Faptele Apostolilor [8]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

Și se aduna și mulțime din cetățile dimprejurul Ierusalimului, aducând oameni bolnavi și pe cei care erau tulburați de duhuri necurate, și toți se vindecau (5, 16).

Și acum aș vrea să luați aminte la felul în care este întrețesută întreaga lor viață. Mai întâi a fost mâhnire, din cauză că Hristos s-a luat de la ei, iar apoi a venit bucuria pentru că Duhul S-a pogorât peste ei. Apoi, din nou tristețe din cauza celor batjocoritori și apoi iarăși bucurie, în urma apologiei lor înșiși.

Și acum din nou întâlnim tristețe și fericire. În aceea că s-au făcut știuți și în aceea că Dumnezeu le-a dăruit revelații era bucurie, iar în aceea că i-au tăiat [din trupul Bisericii] chiar pe unii dintre tovarășii lor, era tristețe.

Și încă o dată: iarăși este bucurie pentru izbânda lor și iarăși tristețe din cauza Arhiereului.

Și astfel se va vedea că va fi așa pretutindeni [unde vor merge].

Și aceeași situație se va găsi, de asemenea, și în cazul Sfinților de demult.

Dar să revedem ceea ce s-a spus.

Ei le-au vândut [posesiune lor], este scris, și au adus prețul și l-au pus jos, la picioarele Apostolilor (Recapitulare 4, 34-37).

Vedeți, iubiții mei frați, cum, în loc să-i lase pe Apostoli să vândă, au vândut ei înșiși [cele ce aveau] și au adus lor [Apostolilor] prețul [pe care l-au primit din vânzare].

Dar un om oarecare, numit Ananias etc. (5, 1). Această istorie îi atinge și pe Episcopi și încă foarte tare.

Iar soția lui Anania a fost părtașă la lucrul ce s-a făcut: de aceea el [Sfântul Petru] o întreabă pe ea.

Ce vreți să spuneți? Ce asprime? Dacă, pentru că a adunat lemne, un om trebuie lapidat, cu atât mai mult acesta, pentru sacrilegiu, [merita să moară,] căci acești bani erau sfințiți. Cel care a ales să-și vândă bunurile și să le împartă și apoi le reține, este vinovat de profanare.

Dar dacă acela este sacrilegiu, cel ce recapătă din ale sale, cu atât mai mult cel care ia din cele ce nu sunt ale sale. Și să nu gândiți că această crimă va rămâne nepedepsită din cauză că urmarea [imediată] nu este acum aceeași.

Înțelegeți că aceasta este învinovățirea adusă împotriva lui Ananias, aceea că, după ce a sfințit banii, apoi i-a ascuns?

N-ai putut tu, zice Petru, ca, după ce ai vândut pământul, să folosești veniturile ca pe ale tale? Ți s-a interzis [aceasta]? Pentru ce ai făcut aceasta după ce le-ai făgăduit [Bisericii]?

Vedeți cum, de la bun început [al comunității creștine], diavolul și-a început atacul. Cum s-a împietrit acest om chiar în mijlocul unor asemenea semne și minuni!

Ceva asemănător s-a întâmplat odinioară în Vechiul Testament. Fiul lui Harmi a râvnit la lucrul făgăduit [Iis. Nav. 7, 1; I Paral. 2, 7]: căci luați aminte acolo, de asemenea, ce răzbunare se iscă împotriva păcatului.

Sacrilegiul, iubiții mei, e o crimă foarte mare, batjocoritoare și plină de dispreț.

Noi nu vă obligăm nici să vindeți, zice Apostolul, nici să dați banii după ce ați vândut, ci [tu, Ananias,] ai făcut aceasta din libera ta voință. Așadar, de ce ai furat apoi din comoara sfântă? De ce a umplut Satana inima ta? (5. 3), zice el.

Dar dacă Satana a făcut acest lucru, de ce este omul făcut vinovat pentru aceasta? Pentru că a primit influența diavolului și pentru că ­s-a umplut de ea.

Veți zice că ei [Apostolii] ar fi trebuit să-l îndrepteze [pe Ananias]. Dar acesta nu ar fi primit îndreptarea, căci a văzut ceea ce a văzut, asemenea lucruri [minunate], și nu s-a făcut deloc mai bun, și cu siguranță nu avea să se facă deloc mai bun pentru orice altceva ce s-ar fi putut face [pentru el].

Problema nu era una peste care să treci ușor: ca o cangrenă, trebuia tăiată, ca să nu infecteze și restul trupului.

Așa cum este [cum stau lucrurile], atât omul însuși [care a păcătuit] s-a folosit [din ceea ce s-a petrecut], pentru că nu a fost lăsat să înainteze în răutate, iar restul [trupului Bisericii, al comunității creștine], prin aceea că au fost făcuți mai râvnitori. Altfel, s-ar fi iscat contrariul [acestui lucru, adică delăsarea/ îndemnul de a păcătui la fel].

În cele ce urmează, Petru îl arată vinovat și arată că fapta nu a fost ascunsă de la el și apoi pronunță sentința.

Dar de ce, pentru ce scop ai făcut [, Ananias,] aceasta? Ai vrut să-i păstrezi [banii]? Ar fi trebuit să-i păstrezi cu totul și să nu fi făgăduit niciodată că ai să-i dăruiești.

Sacrilegiul, iubiților, este cumplit. Căci cineva poate râvni ceea ce nu este al său. Dar a fost la buna voie a ta ca să păstrezi ceea ce era al tău. De ce mai întâi l-ai făcut sfințit, și apoi l-ai luat? Dintr-un prea mare dispreț ai făcut aceasta. Fapta nu încape iertare, este dincolo de a cere aceasta.

Așadar, să nu fie o piatră de poticnire pentru nimeni, dacă și în prezent există persoane sacrilege. Dacă existau asemenea oameni atunci, cu atât mai mult acum, când relele sunt mai multe. Dar să-i mustrăm pe ei în fața tuturor, pentru ca și alți să se teamă (I Tim. 5, 20). Iuda a fost sacrileg, dar nu a fost o piatră de poticnire pentru Apostoli.

Vedeți cât de multe rele răsar din iubirea de bani?

Și frică mare a venit peste toți cei care au auzit aceste lucruri (5, 5), s-a zis.

Acel om a fost pedepsit și, ca urmare, alții s-au folosit. Și nu fără un motiv. Și totuși, semne s-au lucrat și înainte. Adevărat, dar nu era o asemenea simțire a fricii. Căci adevărată este acea zicere: Domnul este cunoscut prin facerea judecăților (Ps. 9, 16).

Același lucru s-a întâmplat și în cazul Arcei/ Chivotului: Oza a fost pedepsit și frica a venit peste ceilalți (II Sam. 6, 7). Dar, în aceeași clipă, regele [David] a mutat de la el Chivotul, de frică. Însă, aici, Ucenicii au devenit mai atenți din râvnă.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [49]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Impresia aceasta este întărită și de alte expresii preluate de autor tot din Scriptură și din slujbele Bisericii, care se referă în mod direct la Hristos:

Au nu tu, spurcatule,
pentru muced trupul tău,
pre prețul neprețuit crocodilului în dar ai vândut? /…/

 Că, precum să dzice cuvântul adevărului,
mai bine ieste să piară unul pentru tot nărodul[1].

 Cantemir s-a gândit să facă o corelație cu vinderea lui Hristos de către Iuda și jertfirea Lui de către iudei:

 „Atunci să umplu [s-a împlinit cuvântul] ce s-au grăit pren Ieremia prorocul zicând: «Și luară cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, [cu] carele au prețuit den fiii lui Israel»” (Mt. 27, 9, Biblia 1688)

 „Iară unul dentru ei, oarecarele Caiafa, arhiereu fiind anului aceluia, zise lor: «Voi nu știți nimic, nici gândiți că de folosu e noao ca să moară un om pentru norod, și nu toată limba [tot neamul] să piară»” (In. 11, 49-50, Biblia 1688).

De asemenea, multe cântări ortodoxe ale Săptămânii Mari amintesc faptul că Cel neprețuit a fost prețuit într-un mod derizoriu de ucenicul cel viclean:

„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preț[2].

 „Vinzi pe Domnul cu treizeci de arginți, pe Cel neprețuit, și nu gândești, Iuda, călcătorule de lege, la taina cinei”…[3].

 „Astăzi Iuda lasă pe Învățătorul și primește pe diavolul. […] Ucenicul tocmea prețul Învățătorului și a vândut pe Domnul pentru treizeci de arginți”…[4].

Hameleonul, la rândul său, în contrapondere cu Inorogul, este numit, de nenumărate ori, diavol și drac[5].

Acesta spune însă că „mintea inimii mele mărturisesc/ și ce ieste adevărul, aceia grăiesc”[6].

„Mintea inimii” este tot o expresie biblică. Însă e o traducere care îi aparține lui Cantemir, pentru că la Dosoftei sau în Biblia 1688 se spune: „gândurile inemii” (Ps. 32, 11) sau „de la multe inimi cugete” (Lc. 2, 35).

În LXX: λογισμοὶ τῆς καρδίας (Ps. 32, 11).

În VUL: cogitationes cordis (Ps. 32, 11); ex multis cordibus cogitations (Lc. 2, 35).

Acestea și altele le spune Hameleonul „cu nedogorit obraz cătră Șoim”[7]. Ceea ce s-ar părea a fi o metaforă a lui Cantemir apare și la Creangă:

„Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine”[8].

Partea a noua a cărții începe cu reflecțiile Inorogului asupra situației sale: [Mai] ales pildă arătoasă/ și oglindă luminoasă/ în lucrurile neprietinești priviia” [9].

Își amintește de prietenia sa cu Cucoșul Evropei:

Deci Cucoșul acela lăcuia
într-un munte înalt și mare,
de unde răspântiia a patru căi a videa
și strajea în toate părți tare a ținea
putea.
Lăcașuri avea
multe și mari,
din toate părțile bine întărite
și cu tot feliul de copaci roditori
(de supt a cărora rădăcini ape răci curători
ieșiia)
încungiurate
și înfrâmțășeate
era,
atâta
cât la bunătatea [frumusețea] locului câte s-ar cerca,
una macar nu lipsiia[10].

 Acestuia îi trimite o epistolă, în care îi explică faptul că este încercuit de dușmani, încât

a trupului mieu micșorime
în șepte munți copăcioși
și umbroși
și în șepte văi adânci
pline de hinci
nici încape,
nici sălaș a-și afla poate /…/

dintr-a nepriietinilor asupra mea
nestâmpărată vrăjmășie [care] /…/

 potică necălcată,
cale neîmblată,
vale necercată,
vârv nesuit,
munte necovârșit,
câmp necutreierat
și deal neîncungiurat
n-au lăsat

(că răutatea de tot desfrânată
decât piatra din ceriu aruncată
mai repede ieste).

 Așe, cât a dzice s-ar putea,
în ceriu de m-aș sui,
acolo sint câini,
în fundul mării de m-ași coborî,
acolo sint dulăi,
în munți cotei,
în dealuri copoi,
în câmpi ogari,
în stuhuri sampsoni
și în tot locul fălci deșchise,
guri căscate
și colți rânjiți,
ca cum ar fi sămănați
pretiutinderea împănați
stau[11].

Prima parte a textului citat mai sus ar fi putut urma modelul unei poezii populare, la care trimite atât ritmul, cât și aluzia celor „șapte munți” și „șapte văi adânci”.

A doua parte pleacă însă de de la un model stilistic scriptural, cel al Ps. 138, 7-9 (cităm Biblia 1688):

 „De mă voiu sui la ceriu, Tu acolo ești; de mă voiu pogorî la iad, ești de față; de-m[i] voiu lua arepile meale la mânecate și voi lăcui la margenile mării […] și acolo mâna Ta mă va povățui”.

Dosoftei tradusese astfel aceste versete, cu puțin timp înainte:

„De m-oi sui în ceriu, Tu acolo ești, de-aș pugorî-mâ în iad, acii ești; de-aș rădica-mi aripile meale dimineațâ, și să mă sălășluesc în denapoiurile mării”…

La solicitarea Inorogului, Cucoșul Evropăsc răspunde pozitiv, așa încât:

 Inorogul, după ce ceia ce să cuviniia
mulțămită făcu,
cu cucoșul împreună să sculă
și la sălașurile Cucoșului Evropii să suiră,
unde câtăva vreme cu mare linește,
afară din toată grijea,
viața își petrecu
(că în primejdiile mari
și fortunele adese,
cât și de puțină răzsuflare
cei pătimași, multă și mare linește a le fi
socotesc). /…/

 Acestea Inorogul înțelegând,
la lăcașurile Cucoșului să suisă
(precum mai denainte s-au pomenit),
unde pășune de biv,
ape limpedzi,
izvoare răci,
grădini cu flori,
livedzi cu pomi,
pomi cu roadă
și roadă de toată dulceața
avea,
în fel de fel de desfătări
și în divuri,
în chipuri
de dezmierdări viața își petrecea[12].

Inorogul își regăsește, așadar, pentru o perioadă, viețuirea liniștită de dinainte.


[1] Idem, p. 302, 303.

[2] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 573.

[3] Idem, p. 581. [4] Idem, p. 606.

Triodul a fost tipărit în română prima dată în 1726, însă aceste cântări din Miercurea Mare și, respectiv, din Vinerea Mare, în greacă sau în slavonă, îi erau neîndoielnic cunoscute.

[5] Cf. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 301-302.

[6] Idem, p. 303. [7] Ibidem.

[8] Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Ed. Eminescu, București, 1980, p. 158.

[9] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 306.

[10] Ibidem. [11] Idem, p. 307. [12] Idem, p. 308, 314.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy