Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Impresia aceasta este întărită și de alte expresii preluate de autor tot din Scriptură și din slujbele Bisericii, care se referă în mod direct la Hristos:

Au nu tu, spurcatule,
pentru muced trupul tău,
pre prețul neprețuit crocodilului în dar ai vândut? /…/

 Că, precum să dzice cuvântul adevărului,
mai bine ieste să piară unul pentru tot nărodul[1].

 Cantemir s-a gândit să facă o corelație cu vinderea lui Hristos de către Iuda și jertfirea Lui de către iudei:

 „Atunci să umplu [s-a împlinit cuvântul] ce s-au grăit pren Ieremia prorocul zicând: «Și luară cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, [cu] carele au prețuit den fiii lui Israel»” (Mt. 27, 9, Biblia 1688)

 „Iară unul dentru ei, oarecarele Caiafa, arhiereu fiind anului aceluia, zise lor: «Voi nu știți nimic, nici gândiți că de folosu e noao ca să moară un om pentru norod, și nu toată limba [tot neamul] să piară»” (In. 11, 49-50, Biblia 1688).

De asemenea, multe cântări ortodoxe ale Săptămânii Mari amintesc faptul că Cel neprețuit a fost prețuit într-un mod derizoriu de ucenicul cel viclean:

„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preț[2].

 „Vinzi pe Domnul cu treizeci de arginți, pe Cel neprețuit, și nu gândești, Iuda, călcătorule de lege, la taina cinei”…[3].

 „Astăzi Iuda lasă pe Învățătorul și primește pe diavolul. […] Ucenicul tocmea prețul Învățătorului și a vândut pe Domnul pentru treizeci de arginți”…[4].

Hameleonul, la rândul său, în contrapondere cu Inorogul, este numit, de nenumărate ori, diavol și drac[5].

Acesta spune însă că „mintea inimii mele mărturisesc/ și ce ieste adevărul, aceia grăiesc”[6].

„Mintea inimii” este tot o expresie biblică. Însă e o traducere care îi aparține lui Cantemir, pentru că la Dosoftei sau în Biblia 1688 se spune: „gândurile inemii” (Ps. 32, 11) sau „de la multe inimi cugete” (Lc. 2, 35).

În LXX: λογισμοὶ τῆς καρδίας (Ps. 32, 11).

În VUL: cogitationes cordis (Ps. 32, 11); ex multis cordibus cogitations (Lc. 2, 35).

Acestea și altele le spune Hameleonul „cu nedogorit obraz cătră Șoim”[7]. Ceea ce s-ar părea a fi o metaforă a lui Cantemir apare și la Creangă:

„Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine”[8].

Partea a noua a cărții începe cu reflecțiile Inorogului asupra situației sale: [Mai] ales pildă arătoasă/ și oglindă luminoasă/ în lucrurile neprietinești priviia” [9].

Își amintește de prietenia sa cu Cucoșul Evropei:

Deci Cucoșul acela lăcuia
într-un munte înalt și mare,
de unde răspântiia a patru căi a videa
și strajea în toate părți tare a ținea
putea.
Lăcașuri avea
multe și mari,
din toate părțile bine întărite
și cu tot feliul de copaci roditori
(de supt a cărora rădăcini ape răci curători
ieșiia)
încungiurate
și înfrâmțășeate
era,
atâta
cât la bunătatea [frumusețea] locului câte s-ar cerca,
una macar nu lipsiia[10].

 Acestuia îi trimite o epistolă, în care îi explică faptul că este încercuit de dușmani, încât

a trupului mieu micșorime
în șepte munți copăcioși
și umbroși
și în șepte văi adânci
pline de hinci
nici încape,
nici sălaș a-și afla poate /…/

dintr-a nepriietinilor asupra mea
nestâmpărată vrăjmășie [care] /…/

 potică necălcată,
cale neîmblată,
vale necercată,
vârv nesuit,
munte necovârșit,
câmp necutreierat
și deal neîncungiurat
n-au lăsat

(că răutatea de tot desfrânată
decât piatra din ceriu aruncată
mai repede ieste).

 Așe, cât a dzice s-ar putea,
în ceriu de m-aș sui,
acolo sint câini,
în fundul mării de m-ași coborî,
acolo sint dulăi,
în munți cotei,
în dealuri copoi,
în câmpi ogari,
în stuhuri sampsoni
și în tot locul fălci deșchise,
guri căscate
și colți rânjiți,
ca cum ar fi sămănați
pretiutinderea împănați
stau[11].

Prima parte a textului citat mai sus ar fi putut urma modelul unei poezii populare, la care trimite atât ritmul, cât și aluzia celor „șapte munți” și „șapte văi adânci”.

A doua parte pleacă însă de de la un model stilistic scriptural, cel al Ps. 138, 7-9 (cităm Biblia 1688):

 „De mă voiu sui la ceriu, Tu acolo ești; de mă voiu pogorî la iad, ești de față; de-m[i] voiu lua arepile meale la mânecate și voi lăcui la margenile mării […] și acolo mâna Ta mă va povățui”.

Dosoftei tradusese astfel aceste versete, cu puțin timp înainte:

„De m-oi sui în ceriu, Tu acolo ești, de-aș pugorî-mâ în iad, acii ești; de-aș rădica-mi aripile meale dimineațâ, și să mă sălășluesc în denapoiurile mării”…

La solicitarea Inorogului, Cucoșul Evropăsc răspunde pozitiv, așa încât:

 Inorogul, după ce ceia ce să cuviniia
mulțămită făcu,
cu cucoșul împreună să sculă
și la sălașurile Cucoșului Evropii să suiră,
unde câtăva vreme cu mare linește,
afară din toată grijea,
viața își petrecu
(că în primejdiile mari
și fortunele adese,
cât și de puțină răzsuflare
cei pătimași, multă și mare linește a le fi
socotesc). /…/

 Acestea Inorogul înțelegând,
la lăcașurile Cucoșului să suisă
(precum mai denainte s-au pomenit),
unde pășune de biv,
ape limpedzi,
izvoare răci,
grădini cu flori,
livedzi cu pomi,
pomi cu roadă
și roadă de toată dulceața
avea,
în fel de fel de desfătări
și în divuri,
în chipuri
de dezmierdări viața își petrecea[12].

Inorogul își regăsește, așadar, pentru o perioadă, viețuirea liniștită de dinainte.


[1] Idem, p. 302, 303.

[2] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 573.

[3] Idem, p. 581. [4] Idem, p. 606.

Triodul a fost tipărit în română prima dată în 1726, însă aceste cântări din Miercurea Mare și, respectiv, din Vinerea Mare, în greacă sau în slavonă, îi erau neîndoielnic cunoscute.

[5] Cf. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 301-302.

[6] Idem, p. 303. [7] Ibidem.

[8] Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Ed. Eminescu, București, 1980, p. 158.

[9] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 306.

[10] Ibidem. [11] Idem, p. 307. [12] Idem, p. 308, 314.

Did you like this? Share it: