Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la 10 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2015]

Iubiții mei,

când vorbim despre experiență mistică vorbim despre simțiri, vederi, auziri, atingeri ale sufletului nostru de ceea ce vedem în slava lui Dumnezeu. Vorbim despre ceea ce ne revelează Dumnezeu pentru a-L cunoaște personal și pentru a cunoaște bogăția negrăită a slavei Sale necreate și a Împărăției Sale celei veșnice.

Iar toate aceste trăiri ale noastre sunt mistice/ tainice/ profunde, tocmai pentru că ele se trăiesc în duhul nostru, fără ca nimeni dintre oameni să fie martor la trăirea lor, și nu lângă noi, nu terestru. Ele se trăiesc în slava lui Dumnezeu, în Împărăția Lui, și nu aici, pe pământ, deși noi trăim încă pe pământ.

De aceea, când Dumnezeiescul Ilie spune într-un poem al său: „În lume cerul am adus…și l-am purtat la piept, supus”[1], ne spune că vederile dumnezeiești le-a păstrat în inima lui și, aflând prin ele voia lui Dumnezeu, s-a supus voii lui Dumnezeu cu el.

Însă odată cu publicarea integrală a operei sale, în 10 volume[2], experiența sa mistică a fost deschisă lumii. Din experiență privată a devenit experiență publică dar, mai întâi de toate, a devenit parte componentă din imensa experiență mistică a Bisericii.

Pentru că așa au fost toate Viețile Sfinților noștri: ele au fost odoarele cele de preț lăsate ucenicilor, cunoscuților, martorilor vieții lor. Unele au fost scrise doar de un ucenic, altele de mai mulți, pe când altele s-au făcut pe baza mărturiilor a sute de oameni.

Însă ele ne aduc, ca o icoană scrisă, chipul lor până la noi. Pentru că Viețile Sfinților ne pictează în cuvinte persoanele și experiențele lor. Și avem nevoie neapărată de datele tradiționale despre Sfinți, pentru că ele explică Sfintele lor Icoane, care altfel ar rămâne picturi simbolice.

De aceea, încep să simt nevoia de a vedea iconizat chipul Dumnezeiescului Ilie, Părintele nostru. Pentru că am început să uit înfățișarea lui fizică, chiar dacă o am păstrată în puținele fotografii cu el.

Și am început să o uit…nu pentru că aș putea să o uit vreodată…ci pentru că înfățișarea lui începe să se transfigureze în ființa mea. Peste el, cel din mintea mea, și peste el, cel din fotografii, începe să se suprapună el, cel care mi s-a arătat într-un fel sau altul după adormirea lui și el, cel pe care îl simt când mă rog pentru el, dar, mai ales, când mă rog lui ca unui Sfânt al lui Dumnezeu.

Ce știam eu despre el…după adormirea lui a devenit tot mai complex…pentru că chipul lui, în lăuntrul meu, s-a amplificat și s-a transfigurat.

Și aș avea nevoie de un iconar al lui Dumnezeu care să fie în stare să mi-l redea pe el iconic, așa după cum eu îl văd în mine. Pentru că am nevoie să văd chipul lui de acum, chipul lui duhovnicesc, care să mă mângâie și să mă întărească întotdeauna, așa cum mă întărește chipul Maicii lui Dumnezeu și al altor Sfinți.

Pentru că cuvintele nu sunt niciodată fără chip, ci ele sunt întotdeauna ale unei persoane. Iar cine își închipuie că poate să iubească cuvintele persoanei și să nu dorească chipul ei, comuniunea cu el, trăiește o schizofrenie interioară de tip protestant.

Însă eu am nevoie de chipul lui iconizat, deși am cuvintele sale, am cărțile sale, am haine și lucruri ale sale, am experiența vie a trăirii pe lângă el, am destul de multe elemente care mi-ar putea potoli dorul de el.

Dar când dragostea crește, când ea se maturizează tot mai mult, când înflorește dragostea în noi, atunci crește și nevoia vie de a-l vedea pe cel iubit. De a-l avea în fața ochilor întotdeauna.

Iar Icoana este fereastra noastră spre realitatea dumnezeiască a Împărăției lui Dumnezeu. Este o surprindere duhovnicească a persoanei Sfântului, care e cu Dumnezeu, și Icoana lui reprezintă o alinare pentru noi dar, în același timp, un imbold puternic pentru a ne sfinți viața.

Pentru că el ne sprijină și ne întărește și ne luminează prin sfintele lui rugăciuni și prin prezența lui lângă noi ca să ne curățim și noi de patimi și să plăcem lui Dumnezeu.

Însă distanța dintre Sfintele Icoane și idoli este enormă și nu pot fi puse în ecuație. Pentru că, prin idoli, păgânii doreau să Îl înlocuiască pe Dumnezeu, să-L reducă la o anume înfățișare pe Cel necuprins. Și idolul era considerat Dumnezeu și nu o reprezentare a lui Dumnezeu.

Pe când Sfintele Icoane sunt bunevestiri vizuale ale lui Dumnezeu, așa după cum ni S-a revelat El prin Profeți și apoi prin Fiul întrupat, sau ale Sfinților și Îngerilor Lui. Ele sunt calea către Dumnezeu și către Sfinții Lui, ca și cuvintele și faptele Lui și cuvintele și viețile Sfinților, pentru că noi avem nevoie de Dumnezeu și de Sfinții Lui.

Și nu putem iubi cărțile unui Sfânt, Icoanele Lui, Sfintele lui Moaște, viața lui, dar nu și persoana Lui. Ci iubim toate ale lui tocmai pentru că îl iubim pe el.

Iar la întrebarea de ce îl iubesc pe Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, am argumente solide și veșnice.

Pentru că s-a sfințit pe sine și s-a făcut un autentic isihast și mistic și Părinte duhovnicesc al Bisericii și a primit de la Dumnezeu revelații dumnezeiești copleșitoare, spre zidirea noastră, a tuturor.

Pentru că a prețuit enorm de mult oamenii și dialogul profund cu oamenii.

Pentru că a fost de o sinceritate copleșitoare și de o bunătate debordantă în relația de paternalitate duhovnicească vizavi de mine.

Pentru că a fost un exemplu de asceză, de muncă și de erudiție, care a trăit în cele mai vitrege condiții posibile până la o austeritate casnică autoimpusă.

Pentru că a fost un bărbat demn, care nu și-a călcat pe conștiință, chiar dacă a suferit enorm, și care și-a transformat fiecare înfrângere, fiecare umilire, fiecare boală, fiecare neputință în victorii veșnice asupra răului și a tot ce e pământesc.

Și îl iubesc nespus, mai ales pentru faptul că a făcut toate acestea într-o tăcere deplină, nevorbind aproape deloc despre cine este, ce a trăit și ce face zi de zi.

De aceea eu îl consider un sculptor duhovnicesc de geniu, care nu a sculptat coloana infinitului dar s-a sculptat pe sine ca suire nesfârșită în slava lui Dumnezeu. El s-a sculptat pe sine, interior, după chipul lui Hristos Dumnezeu, pe Care Îl striga în miile de rugăciuni zilnice către El.

Pentru că tăcerea lui era plină de rugăciune, ochii lui se rugau cu lacrimi și cu bucurie dumnezeiască, mâinile sale te îmbrățișau cu toată dragostea, pentru că el alerga continuu spre Dumnezeu, nedorind slava lumii, cea care se dă pentru favoritisme și favoruri.

Și de aceea a câștigat din plin slava lui Dumnezeu, cea netrecătoare, în care s-a sălășluit și din care ne umbrește și pe noi cu harul său.

Pentru că îi simt dulceața ființei lui, îi simt bunătatea, îi simt calmul, îi simt delicatețea, îi simt bucuria lui pentru bine, pentru a face bine tuturor și, mai ales, pentru a-i învăța pe oameni.

Iar de multe ori simt cum mă ajută la propriu, cum îmi dă putere să slujesc, să predic, să muncesc, să călătoresc, să mă înving continuu, să nu deznădăjduiesc, să nu mă las biruit de gânduri demonice și de tentații prăpăstioase. Lucruri pentru care sunt bucuros…dar pentru care mă simt nevrednic.

Pentru că sunt nevrednic față de mulțimea de bunătăți dumnezeiești pe care el le-a revărsat, le revarsă și le va revărsa, cu harul lui Dumnezeu, în viața noastră.

Mormantul Fericitului Ilie vazatorul de Dumnezeu, 28 aprilie 2014

…Astăzi se împlinesc 10 ani de când a adormit…după ce 10 ani i-am fost ucenic.

10 ani cu el, 10 ani…tot cu el…dar în alt fel. Într-un fel bucuros, într-un fel profund, pentru că îl știu fericit, îl știu cu Dumnezeu și îl știu mijlocitor pentru noi toți.

De aceea, astăzi, la pomenirea sa de peste an, mă rog Dumnezeiescului Ilie ca să ne ajute pe toți să facem voia lui Dumnezeu. Să ne ajute să fim atenți și profunzi în relațiile noastre cu oamenii, pentru binele Bisericii și al națiunii române.

Hristos a înviat!

Dumnezeu să ne întărească pe toți în tot lucrul cel bun! Amin.


[1] Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, vol. 8 (al 6-lea caiet manuscriptic), Teologie pentru azi, București, p. 182, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/06/06/fericitul-ilie-vazatorul-de-dumnezeu-opere-complete-vol-8/.

[2] Care poate fi downloadată de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/.

Did you like this? Share it:

Previous

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 12 la Faptele Apostolilor [8]

Next

Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei [8]

2 Comments

  1. mariusaudit

    Părinte,

    Ma rog Fericitului Ilie, pe care l-am
    descoperit prin intermediul dvs, să înmulțească bunătatea,
    calmul, delicatețea pe care dvs
    le-ați amintit.

    Mult ne trebuie acestea acum…

    marius

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, domnule Marius, și confesiunea dumneavoastră să fie ascultată de Dumnezeiescul Ilie!

      Pentru că el se bucură de oamenii care lucrează cu conștiință în Biserică, în folosul tuturor și se dăruie în multe feluri în slujba aproapelui.

      Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén