Un uriaș al secolului al 20-lea

Se numea Robert Pershing Wadlow. Fiind născut la 22 februarie 1918 și mort la 15 iulie 1940, în vârstă de numai 22 de ani. El a avut înălțimea de 2, 72 m. A cântărit 223 kg la 21 de ani și a murit având greutatea de 199 kg.

Robert Pershing WadlowS-a stins din viață…noaptea, în somn, după o operație la picior […]. Înmormântarea a avut loc pe 19 iulie [1940], fiind prezenți aproximativ 40.000 de oameni. Sicriul avea 500 kg și avea dimensiunile de 3, 28 m x 81 cm x 76 cm. 12 oameni au dus sicriul lui”.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [50]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Lăcașurile în care se mută Inorogul au, în mod evident, aceeași amprentă paradisiacă, ca și cele din vârful munților, unde locuise mai înainte. Se sugerează, credem, faptul că personajului îi era specifică o a astfel de locuire edenică.

Însă, din moment ce Inorogul adoptă un model hristologic –, pe care l-am demonstrat prin dezvăluirea apelului inechivoc la Scriptură și, cu precizie, la versetele referitoare la Hristos –, devine aproape firească existența acelor „eleghii căielnice și traghicești”, despre care am vorbit mai devreme.

Așa cum arătam și cu alt prilej, asemenea eleghii, în literatura bisericească ortodoxă, sunt prilejuite, în mod deosebit, de trei evenimente din istoria lumii: căderea Protopărinților din Rai, Răstignirea lui Hristos și sfârșitul acestei lumi, așa cum o cunoaștem:

Soarele razele și-a ascuns,
luna cu stelele în sânge s-au schimbat,
munții s-au înfricoșat,
dealurile s-au cutremurat,
când s-a închis Raiul,
ieșind Adam,
cu mâinile bătându-și fața și zicând:
Milostive, miluiește-mă pe mine,
cel ce am căzut[1].

 *

Pe Tine, pe Care soarele,
văzându-te pătimind pe Cruce,
și-a ascuns lumina,
și pentru ocările Tale, Stăpâne,
toată făptura împreună s-a clătinat
și pietrele s-au despicat,
cu cântări, Hristoase, Mântuitorule,
Te slăvim noi, credincioșii[2].

 *

 Lumina soarelui, Mântuitorule,
s-a schimbat în întuneric
pentru răstignirea Ta
și strălucirea lunii s-a stins
și stihiile toate s-au schimbat cu cutremur[3].

 *

 Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-te
pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit.
Soarele s-a întunecat
și temeliile pământului s-au cutremurat.
Toate au pătimit împreună cu Tine,
Cel ce ai zidit toate[4].

 *

Sub pământ apui Tu, Hristoase,
Soare al dreptății /…/
Doamne, ai apus și cu Tine-a soarelui lumină;
iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

Ai apus în trup, sub pământ,
nestinsule Luceafăr,
și aceasta neputând vedea soarele,
în amiază-zi el s-a întunecat.

Luna, soarele se întunecă-mpreună, Doamne,
și robi binevoitori Ți s-au arătat
și în mantii negre s-au înveșmântat[5].

Triodul amintește și de sfârșitul lumii, reproducând, la un moment dat, și această profeție a Sfântului Isaia:

„Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă și întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul și să stârpească pe păcătoși de pe el. Luceferii de pe cer și grămezile de stele nu-și vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui și luna nu va mai străluci. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei și pe cei nelegiuiți pentru păcatele lor. […] Pentru aceasta voi prăbuși cerurile; și pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuțimii mâniei Lui”[6].

Hameleonul, aflând de eliberarea Inorogului,

asupra Inorogului toate răutățile își pohârni
și toate vicleșugurile,
ca pre niște dulăi turbați,
în ulițile vrăjmășiii își slobodzi

și în toată calea fără cale
mintea cea fără minte își îndreptă[7].

Tiparul stilistic – de largă utilizare în Istoria ieroglifică –, prin care o realitate cugetat-spirituală este exprimată prin apelul la o realitate concretă, i l-a oferit lui Cantemir, așa cum precizam și altădată[8], imnografia ortodoxă.

Ne oprim la câteva exemple aleatorii din același Triod:

Ca o junincă sălbăticită
asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem;
ca o căprioară păzește-ți viața de curse,
înălțându-ți cu aripi mintea,
cu lucrarea și cu gândirea[9].

*

 Nu ți-ai omorât mintea lovind-o,
precum marele Moise pe egipteanul,
ticăloase suflete;
și cum te vei sălășlui, spune-mi,
în pustietatea patimilor prin pocăință?[10]

*

Cei ce dorim să ne împărtășim
Paștilor dumnezeiești,
care nu se încep din Egipt, ci din Sion,
să ridicăm din mijloc aluatul păcatului,
prin pocăință.
Să ne încingem mijloacele noastre
cu omorârea plăcerilor.
Să ne împodobim picioarele
cu încălțăminte opritoare
de la toată calea rea
și să ne sprijinim pe toiagul credinței[11].

 *

 Cei ce v-ați arătat raze
ale Soarelui celui înțelegător,
văzătorilor de Dumnezeu Apostoli,
cereți luminare sufletelor noastre
și ne izbăviți de întunericul cel împâclat
al patimilor
și vă rugați ca să vedem
ziua mântuirii…[12].

 *

 Ogorând gândurile noastre
cu dumnezeiescul plug al sfântului post,
să rodim spic de virtuți,
ca să nu flămânzim în veci…[13].

*

Trecând plutirea cea lină a postului
cu vântul Duhului,
să ne rugăm ca să ajungem
la limanul Patimilor
lui Hristos[14].

*

Fecioara, vița cea adevărată,
văzând spânzurat pe lemn strugurele
pe care L-a odrăslit,
a strigat: Fiule, varsă din Tine must,
care să oprească beția vrăjmașilor,
celor ce în deșert Te-au răstignit pe Tine,
Cel îndelung-răbdător în toate[15].

*

 Lărgește strâmtorarea minții mele
cu rugăciunea ta, Stăpână,
ceea ce ai strâmtorat
toate meșteșugirile protivnicului
și mă povățuiește să merg pe calea cea strâmtă,
spre lărgirea vieții,
Maica lui Dumnezeu[16].

*

Cuprins sunt de tulburarea valurilor
și de furtuna păcatelor.
Dar tu, Maică, mântuiește-mă acum
și mă scoate la limanul
dumnezeieștii pocăințe[17].

Și așa mai departe. Exemplele pe care le-am oferit sunt îndestulătoare pentru acum, însă ele pot fi mult mai numeroase, nu numai din Triod, ci și din toate cărțile liturgice ale Bisericii.

Asemenea, din investigația pe care am săvârșit-o în Istoria ieroglifică, se poate lesne observa că la acest model stilistic autorul a recurs foarte adesea. Se remarcă, de asemenea, în astfel de stihiri/ strofe[18], utilizarea deasă a oximoronului, a jocurilor de cuvinte ori a construcțiilor retorice deosebite, fapte ce devin aproape o regulă în cartea lui Cantemir.


[1] Triodul, op. cit., p. 100.

[2] Idem, p. 301-302. [3] Idem, p. 346. [4] Idem, p. 638. [5] Idem, p. 656-657. Din Prohod. [6] Idem, p. 303.

[7] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 309.

[8] A se vedea cartea noastră, Studii literare, vol. I, op. cit., p. 242-249, http://www.teologiepentruazi.ro/2014/06/29/studii-literare-vol-1/.

[9] Triodul, op. cit., p. 133.

[10] Idem, p. 147. [11] Idem, p. 172. [12] Idem, p. 290. [13] Idem, p. 383. [14] Idem, p. 385. [15] Idem, p. 360. [16] Idem, p. 362. [17] Idem, p. 414.

[18] Poezia Triodului a fost remarcată în același veac, în care Cantemir scria Istoria ieroglifică, și în cel următor, și a fost prelucrată în versuri populare. A se vedea articolul nostru de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/03/03/versuri-populare-inspirate-din-triod/.