Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Desenul stradal ca instigare la violență

București, mai 2015. Trei artiști realizează o pictură pe un bloc. Nu oriunde ci în apropierea unei Biserici ortodoxe. Și nu cu o temă oarecare ci reinterpretând Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru că Biserica din apropiere este cu hramul Sfântul Gheorghe. Adică o pictură „cu dedicație”. O pictură care să nască scandal.

Și pictura stradală rezultată e aceasta:

motivulPe mine nu mă enervează pictura (ca pictor știu să respect și ceea ce nu îmi place ca idee, dacă e bine formulată pictural și asta e o pictură realizată bine) ci mă deranjează ideologizarea picturii.

Mă deranjează folosirea picturii pe post de instigare la violență.

Pentru că, dacă eu aș fi pictat o Sfântă Icoană pe pereții exteriori ai casei sau ai apartamentului unuia dintre cei 3 artiști, aș fi instigat la același lucru: la violență. Aș fi făcut ceea ce nu place locatarului.

Și asta e o violență gratuită.

Din articolul citat aflăm că unul dintre pictori este Iustin Moldovan. Din București, trăiește în București, a făcut facultatea la București. Și ar fi trebuit să cunoască mentalitatea bucureșteanului. Sau tocmai pentru că o cunoaște…a și recurs la acest demers.

El a reacționat, acum 3 ore, pe contul său de Facebook, prin aceea că a filmat astuparea picturii.

se acoperaDe ce confesiune este Iustin Moldovan? Cine sunt ceilalți doi artiști și ce confesiune au? Pentru că e foarte important ce confesiune au…și pentru ce militează. Pentru că acest fel de ideologizare a picturii are în spate, mai tot timpul, interese oculte.

Care e scopul enervării ortodocșilor? Cei 3 artiști vor doar să iasă în evidență, să se facă remarcați sau vor și altceva? E evident că vor mai mult decât o simplă enervare…Altfel nu și-ar fi bătut capul ca să realizeze o pictură de asemenea proporții.

Pictura, prin ea însăși, nu ne spune decât că iconismul ortodox stresează. Și că arta care destructurează, care blasfemiază, care duce totul în ridicol e „preferabilă” unei reprezentări iconice.

Street Delivery este un ONG. Când pictura se acoperă…acest ONG spune pe Facebook (acum o oră) că demersul de astupare al imaginii scandaloase este unul de tip ISIS. Și, pe cale de consecință, Biserica Ortodoxă Română „face ce face” ISIS.

Pe 6 și 7 mai 2015, pe Street Delivery (contul de Facebook al ONG-ului, care este situat pe str. Arthur Verona, din București) s-au spus următoarele, deloc „finuțe”:

instigare la violentainstigare 2instigare 3Ceilalți doi artiști fac parte din acest ONG care încurajează violența și extremismul? Dacă da…atunci nu mai e doar o problemă vizuală ci și una care are de-a face cu legile statului. Pentru că acești oameni, în mod vădit, au căutat ceartă…pentru că au alt plan în spate. Și care include și denigrarea Bisericii Ortodoxe Române. Asimilarea ei cu extremismul.

Pentru Iustin Moldovan gestul de a astupa pictura e unul „inchizitorial”.

El face abstracție de locație, nu ne spune dacă ar fi putut să facă o pictură asemănătoare și pe o sinagogă, pe o moschee, pe Casa poporului, pe Parlament, pe un mall, pe un building al unei multinaționale ci doar ne spune că se simte „persecutat”.

Dan Perjovschi, folosindu-se de un desen personal,

grafvrea să inducă ideea că Biserica Ortodoxă Română castrează avântul desenatorilor din România, pentru că ar avea „un monopol” asupra creației lor. Însă Biserica nu a interzis nimănui să picteze, să deseneze, să scrie. Ea nu se ocupă cu „cenzura” culturală ci amendează ideatic, atunci când consideră, derapajele, juvenilismele sau răutățile gratuite ale scriitorilor și artiștilor.

Însă „marea problemă” în discuție e aceasta: putem, fiecare dintre noi, să pictăm unde vrem și ce vrem în spațiul public? Există legi care permit acest lucru sau nu?

Dacă nu putem să pictăm oriunde și orice…atunci de unde atâta ofuscare?

Numai că, atunci când urmărim comentariile celor care fac parte din Street Delivery sau empatizează cu ei, vedem că acolo se fac atacuri la persoană, se aduc injurii, se lezează dreptul la imagine publică.

„Băiatul în fustă albă” e Patriarhul României. Biserica e socotită drept o instituție „enervantă” iar preoții sunt minimalizați.

Însă, cine vrea respect trebuie să dăruie respect. Lipsa de respect e asociată cu multe infracțiuni, care pornesc din cauza ei.

Demersul celor 3 artiști, în concluzie, este unul arogant și lipsit de miză reală. A crea o pictură numai pentru ca să naști un război este împotriva creației. În afara unei publicități neavenite, aidoma celor care au cerut listarea copiilor care fac Religie, nu poți câștiga altceva. Însă au pierdut respectul nostru, al celor care vrem să vedem arta ca vedere microscopică a interiorului oamenilor și nu ca bombă atomică. Pentru că cei trei artiști, în acest caz, sunt ISIS-ul care se luptă cu bunul simț al majorității.

Did you like this? Share it:

Previous

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 12 la Faptele Apostolilor [9]

Next

Ucizi muzica dacă ucizi ciocârlia!

1 Comment

  1. elena

    adica ce sa inteleaga un copil din desen? ca cineva pictat in biserica i-a ucis calutzul?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén