Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

Și a fost în jur de răstimpul a trei ore mai târziu, când soția sa, neștiind ce se întâmplase, a intrat etc (5, 7). Dar luați aminte cum Petru, în loc să trimită după ea, a așteptat până când ea a intrat și cum niciunul dintre ceilalți nu a cutezat să își arate știința. După cum a fost înfricoșarea învățătorului, tot așa a fost și respectul ucenicilor, tot așa și ascultarea [lor].

Răstimpul a trei ore – și totuși femeia nu a aflat despre aceasta și nimeni din cei [care au fost] de față nu i-au spus, deși ar fi fost destulă vreme ca vestea să se răspândească. Însă aceia se temeau.

Evanghelistul povestește această situație cu uimire chiar, când spune: neștiind ce se întâmplase, a intrat. Și Petru a întrebat-o etc. (5, 8).

Și totuși, [femeia] ar fi putut să intuiască chiar și din aceasta [din întrebare] faptul că Petru știa taina. Căci de ce, fără să întrebe pe nimeni altcineva, te întreabă pe tine? Nu era clar că întreba pentru că știa?

Dar atât de mare era îngreunarea ei, încât nu a lăsat-o să încerce să se elibereze de vinovăție. Și a răspuns cu mare încredere [în sine, cu tupeu], căci credea că vorbește doar cu un om. Agravarea păcatului consta în faptul că ei l-au comis într-un singur suflet, ca pe un lucru stabilit între ei.

„Cum se face că v-ați înțeles împreună”, i-a spus el [Apostolul], „să mințiți pe Duhul Sfânt? Iată, picioarele celor care l-au îngropat pe soțul tău sunt la ușă” (5, 9).

Mai întâi o face pe ea să înțeleagă păcatul, apoi îi arată că și ea va îndura, pe drept, aceeași pedeapsă ca și soțul ei, din moment ce au făptuit aceeași răutate: „și te vor duce pe tine afară”. Apoi, ea a căzut îndată la picioarele lui, căci stătea lângă el, și și-a dat duhul (5, 10).

Așadar, ei înșiși prin fapta lor au chemat asupra lor răzbunarea!

Cine, după aceasta, nu ar fi lovit de uimire? Cine nu s-ar fi temut de Apostoli? Cine nu s-ar fi minunat? Cine nu s-ar fi înfricoșat?

Iar ei erau toți într-un suflet în pridvorul lui Solomon (5, 12): nu mai erau în casă, ci umpluseră chiar templul, petrecându-și timpul acolo. Nu se mai păzeau pe ei înșiși ca să nu se atingă de cei necurați, ci, fără precauție, mânuiau [trupurile] celor morți.

Și luați aminte cum, în vreme ce, față de poporul lor, erau aspri, în fața celor străini nu își arată puterea.

Ci poporul, zice, îi mărea (5, 13). Și, după ce a zis că ei erau în pridvorul lui Solomon, ca să nu vă mirați cum de mulți-mea a îngăduit aceasta, ne spune că nu îndrăzneau nici măcar să se apropie de ei căci nimeni, zice, n-a cutezat să se alăture lor.

Din ce în ce mai mulți se adăugau credincioșii Domnului, mulțime atât de bărbați cât și de femei, încât îi scoteau pe străzi pe poporenii lor neputincioși și îi lăsau pe scaune și pe paturi, pentru ca măcar umbra lui Petru, trecând pe alături, să-i umbrească pe unii dintre ei (5, 14-15).

Mare credință [se arată aici], care depășește cele ce se arătaseră în cazul lui Hristos. Cum se întâmplă aceasta? Pentru că Hristos a zis: Acela [care crede în Mine] va face și mai mari lucrări decât acestea, pentru că Mă duc la Tatăl Meu (In. 14, 12).

Și oamenii fac acestea în timp ce Apostolii rămân acolo și nu se mută din loc în loc. De asemenea, din alte locuri aduceau cu toții [pe bolnavii lor] pe scaune și pe paturi.

Și din toate unghiurile s-a adunat spre ei prinos nou de uimire: de la cei care credeau, de la cei care se vindecau, pentru cel care a fost pedepsit, pentru îndrăzneala lor de a cuvânta către aceia (potrivnicii lor), din cauza comportamentului virtuos al credincioșilor. Căci, în mod sigur, efectul produs nu se datora numai minunilor.

Căci, deși Apostolii înșiși, asumă toate cu smerenie acestei cauze, spunând că au făcut aceste lucruri în numele lui Hristos, totuși, în același timp, viața și comportamentul plin de noblețe al oamenilor a ajutat ca să se producă acest efect.

Did you like this? Share it: