Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [58]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*** 
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
[cartea a patra]
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a.
***
Capitolul XVII
22. Totuși, nici numele Profeților nu este cu totul străin de literatura lor.
Dar [ne] interesează cel mai mult dacă cele viitoare sunt legate [sau nu] de experiențe trecute[1]. Precum medicii, multe prevăzând [praevidendo], le-au încredințat scrisului ca atare, [pe cele] pe care ei înșiși le-au observat prin experiență.
Și iarăși, precum agricultorii sau chiar navigatorii prevestesc multe [multa praenuntiant] – căci dacă astfel [de predicții] au fost făcute la lungi intervale de timp [între vestire și petrecerea evenimentului], sunt considerate divinații/ profeții/ ghicituri [divinationes] [2].
Sau dacă cele viitoare au început deja să se întâmple și sunt anunțate că vor veni de către o vedere de departe, în conformitate cu simțul ascuțit al celor văzători – când fac [aceasta] puterile aeriene/ ale văzduhului [aereae][3], se consideră că ghicesc/ profețesc [divinare] – [se întâmplă aceasta] ca și cum cineva, de pe înălțimea unui munte [de montis vertice], ar vedea de departe pe altcineva venind și ar anunța mai înainte în vecinătate, celor care locuiesc în vale [in campo habitantibus].
Sau de la Sfinții Îngeri [Angelis Sanctis] – cărora Dumnezeu, prin Cuvântul și Înțelepciunea Sa [care este Hristos] le arată acestea, unde [la Care] și cele viitoare și cele trecute stau/ rămân [stant] –, [cele viitoare] sunt fie mai înainte vestite unor oameni anume, fie, auzite de la ei, sunt transmise mai departe altor oameni.
Sau [se poate prevesti viitorul] dacă mințile înseși ale anumitor oameni au fost înălțate de Duhul Sfânt, încât să vadă în însăși cetatea cea mai înaltă a lucrurilor [in ipsa summa rerum arce conspiciant][4], nu prin Îngeri, ci prin înseși cauzele stătătoare [stantes causas] ale celor viitoare.
Căci aud acestea și puterile văzduhului [aereae], vestindu-se ele fie prin Îngeri, fie prin oameni. Și aud atât, pe cât El judecă a fi nevoie, Căruia toate Îi sunt supuse.
Căci multe sunt prezise [praedicuntur] și de către neștiutori, printr-o anume inspirație [de la Dumnezeu] sau printr-un impuls al sufletului, precum Caiafa nu a știut ce zice, dar a profețit când a fost arhiereu/ mare preot [pontifex] (In. 11, 51).
23. Așadar, nu trebuie să-i întrebăm pe filosofi și nici pe aceștia[5] despre desfășurarea veacurilor sau despre învierea morților, care au înțeles, pe cât au putut, veșnicia Creatorului, [a Celui] în Care trăim, ne mișcăm și suntem [Fapt. 17, 28].
Dar pentru că, cunoscând pe Dumnezeu prin cele ce s-au făcut [de către El, adică prin creație], nu precum L-au slăvit pe Dumnezeu [pentru ele L-au cunoscut] sau [precum] au mulțumit harului [pentru cunoștința primită], ci zicând că sunt înțelepți prin ei înșiși, s-au făcut proști/ nebuni [stulti] (cf. Rom. 1, 20-22).
Și deoarece nu au fost în stare să-și înfigă ochiul minții [aciem mentin infigere] în veșnicia firii duhovnicești și neschimbabile, în mod constant, pentru ca să vadă cărțile veacurilor [volumina saeculorum] în însăși înțelepciunea Creatorului și Stăpânului tuturor lucrurilor [Rectoris universitatis] – care acolo deja sunt și veșnic sunt, însă aici sunt [ca] cele viitoare care nu sunt [încă de față] –, și pentru ca să vadă acolo schimbările în bine, nu numai ale sufletelor, dar și chiar pe cele ale trupurilor omenești, până la desăvârșirea [fiecăruia] în felul său [, și a sufletului, și a trupului][6]: așadar, întrucât acolo[7], pentru vederea [tuturor] acestora nu au fost pricepuți în niciun fel, într-adevăr, nu au fost considerați vrednici pentru aceasta[8], pentru ca acestea să le fie vestite lor prin Sfinții Îngeri. Fie [primindu-le] din exterior, prin simțurile trupului[9], fie prin revelații în duh deosebite/ clare [expressis].
Căci Părinților noștri, dăruiți cu adevărata credință, li s-au arătat acestea[10], pe care [ei] predicându-le, [s-au dovedit a se împlini] așa cum preziseseră/ profețiseră [praedixerant] [ei], fie prin semnele prezente, fie prin lucrurile aproape să se petreacă. S-a crezut [astfel] în puterea lor [de a vedea] din viitorul îndepărtat până la sfârșitul veacurilor, [și] s-au învrednicit de a fi crezuți, făcând faptele credinței.
Însă puterile văzduhului, mândre și înșelătoare, chiar dacă se descoperă să fi grăit lucruri prin prezicătorii lor [suos vates] despre societatea și cetatea Sfinților, despre adevăratul Mijlocitor, pe care le-au auzit de la Sfinții Profeți sau Îngeri, au făcut aceasta pentru ca, dacă pot, chiar și pe adevărații credincioși ai lui Dumnezeu să-i înșele prin cele străine [aducându-i] la cele mincinoase ale lor.
Însă Dumnezeu a făcut aceasta prin cei neștiutori, pentru ca adevărul să răsune pretutindeni, întru ajutorul credincioșilor și ca mărturie celor necredincioși [impiis in testimonium].
[1] Dacă sunt previzibile în mod natural sau nu.
[2] Sfântul Augustin oferă exemple de prevederi care stau în puterea omenească obișnuită, legate de evoluția anticipabilă, datorită observațiilor anterioare, a unei boli ori a fenomenelor naturale. Însă acestea, spune el, nu sunt profeții, dar sunt considerate de către unii divinații, dacă sunt anunțate cu mai mult timp înainte.
[3] Se referă la draci atunci când vorbește despre aereae potestates/ puterile aeriene sau, cum spunem noi, duhurile/ puterile văzduhului. Pentru că demonii stau în văzduh. Chiar cuvântul românesc văzduh ar putea să vină de la văz-duh, indicând adică spațiul în care se văd a fi duhurile căzute, cărora li s-a dat, după căderea lor, să locuiască în spațiul de sub cer.
Nefiind împiedicați de trup pământesc, precum oamenii, demonii au puterea spirituală să vadă de la distanță anumite lucruri, prevăzând evoluția lor. Ei nu cunosc însă viitorul și nu pot să profețească, dar pot să spună astfel de lucruri, pe care le anticipează (văzând mai multe deodată și mai repede, în comparație cu oamenii) celor care sunt înșelați de ei și care cred astfel că li se comunică profeții.
[4] E o imagine poetică și în același timp duhovnicească, prin care Sfântul Augustin spune că cel curățit de patimi și purtat de Duhul Sfânt vede cauzele neschimbabile ale lucrurilor și evenimentelor care se petrec în univers ca pe o cetate inexpugnabilă aflată pe mari înălțimi, la care însă ajunge și o pătrunde cu vederea duhovnicească.
[5] Despre care a vorbit mai sus, pe neoplatonicieni, probabil.
[6] Pentru că nu a fost în stare să perceapă duhovnicește pe cele viitoare, ci au căutat divinații superflue, cu privire la cele de față și trecătoare.
[7] În ceea ce privește gândirea duhovnicească.
[8] Pentru a primi de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii lucrurilor, al prorociei.
[9] Vestiri de la Sfinții Îngeri prin semne/ simboluri exterioare, pe care omul să le înțeleagă, pentru că sunt pe măsura minții lui.
[10] Revelațiile în duh.