Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 mai 2015

Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei [11]

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, 334 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

*

O alocuțiune din septembrie 2003, rostită la Durău, cf. n.*, p. 229: Părintele Dumitru Stăniloae, creator al unei sinteze neopatristice în teologia ortodoxă contemporană (p. 228-234). Opera stăniloesciană este împlinirea programului din 1936, de la Atena, p. 228, pentru că reprezintă o întoarcere la izvoarele Tradiției, p. 228.

Teologia ortodoxă nu inventează „adevăruri” ci ea explicitează și adâncește adevărul revelat, p. 229. Iar teologia ortodoxă se fundamentează revelațional și se scrie în Biserică. Pentru că „teologia nu este numai reflecție asupra lui Dumnezeu și vorbire despre El, ci și comuniune sau legătură vie cu Dumnezeu”, p. 230.

Raportul dintre Tradiție, Scriptură și Biserică este unul perihoretic, p. 230-231, pentru că „Scriptura este sinteza Tradiției, iar Tradiția este desfășurarea Scripturii în viața Bisericii”, p. 231.

De aceea, împotriva secularizării lumii nu se poate lupta decât „prin sfințenia autentică a gândirii și a trăirii”, p. 232. Sfântul și savantul autentic au în comun smerenia, p. 232, iar smerenia este „șansa și condiția dialogului creator și roditor”, p. 233, dintre teologie și știință.

Între p. 235-240 este alocuțiunea sa la aniversarea a 100 de ani de la nașterea Pr. Prof. Ioan G. Coman, în 2002. Intitulată: Teologia patristică – o teologie pastorală și misionară. Unde îl consideră pe Coman „cel mai mare patrolog român”, p. 235.

Partea a cincea a cărții: Teologia – știința misiunii sfinte. Care începe cu prelegerea Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin mass-media, p. 243-253. Un articol din august 2010. Despre conținutul spiritual al Scripturii, p. 244.

Centrul de presă Basilica a apărut în ziua de 27 octombrie 2007 iar radio Trinitas în 1998, p. 248. Radio Trinitas e membru CERC (Conferința Europeană a Radiourilor Creștine), p. 249. Trinitas TV a început să funcționeze în ziua de 27 octombrie 2007, odată cu înființarea centrului de presă Basilica, p. 249.

Ziarul Lumina a fost înființat în ziua de 7 februarie 2005 și este „singurul cotidian creștin din România” și „singurul cotidian creștin ortodox din lume”, p. 249.

Între p. 254-258 găsim mesajul campaniei Nu vrem liceu fără Dumnezeu!, din 13 februarie 2008, cf. n. 8, p. 254. El poartă titlul: Predarea Religiei în sistemul de învățământ public, un act de dreptate și o necesitate permanentă.

„Religia…este parte integrantă și definitorie a culturii europene”, p. 254. Și ea „oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și popoare”, p. 256.

Însă Biserica noastră „propune…[dar] nu impune valori”, p. 257. De aceea ora de Religie nu este obligatorie, p. 257. Însă „învățământul românesc nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, dorită și apreciată atât de copii, cât și de părinți. În acest sens, Biserica dorește să conlucreze cu Statul în transmiterea valorilor spirituale și în formarea moral-socială a copiilor și tinerilor, militând fervent pentru păstrarea orei de Religie și în liceu”, p. 258.

Partea a 6-a a cărții: Știință și credință. Care începe cu o comunicare din 7 noiembrie 2001, susținută la Academia Română, cf. n. *, p. 261: Necesitatea dialogului dintre știință și credință astăzi (p. 261-264). Cuvânt în care autorul își exprimă convingerea că „în viitorul apropiat numai o teologie mistică și sacramentală poate purta un dialog profund și fecund cu o știință, care devine din ce în ce mai deschisă spre relația dintre probabil și mister”, p. 264. Lucru pe care și eu îl cred posibil.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 12 la Faptele Apostolilor [10]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

Din ce în ce mai mulți se adăugau credincioșii Domnului, mulțime atât de bărbați cât și de femei. Luați aminte că nu mai spune numărul celor care credeau. Într-un astfel de ritm își făcea credința loc, chiar până la o mulțime imensă, și atât de mult era Învierea vestită.

Încât poporul îi mărea. Și nu mai erau acum așa de ușor de disprețuit cum fuseseră odinioară: într-o clipă, printr-o imediată schimbare a lucrurilor, acestea au fost efectele produse de pescar și de vameș!

Pământul a devenit un rai, pentru modul lor de a trăi, pentru îndrăzneala cuvântării, pentru minuni, pentru toate celelalte. Au fost priviți cu mirare, ca niște Îngeri: cu totul neîngrijorați de a nu părea ridicoli, față de amenințări și pericole, [și] erau milostivi și binefăcători. Pe unii i-au ajutat cu bani, pe alții prin cuvinte și pe alții cu vindecarea trupurilor și a sufletelor lor. Nu a fost niciun mod de vindecare pe care ei să nu-l fi îndeplinit.

Petru pledează pentru el însuși, atunci când a fost pe punctul de a aplica pedeapsa, și, în același timp, le dă o lecție celorlalți. Căci, din cauză că fapta ar fi putut părea extrem de severă, de aceea face atât de multe în acest caz. În privința femeii, de asemenea, cursul judecății a fost înfricoșător.

Observați însă cât de multe rele s-au născut din lăcomia hulitoare, din disprețuirea lui Dumnezeu și din necredință. Și împotriva acestora, de asemenea, el a pledat pentru el însuși în fața adunării, prin aceea că nu a purces imediat la pedepsire, ci mai întâi a arătat păcatul. Nimeni nu a mormăit, nimeni nu s-a plâns, ci toți erau înfricoșați.

Căci, în vreme ce credința lor creștea, totodată semnele se înmulțeau și mare era frica chiar între cei care făceau parte din societatea lor. Căci lucrurile care sunt din afară nu acționează atâta împotriva păcii noastre așa cum fac faptele propriului nostru popor.

Dacă am fi strâns uniți, nicio luptă nu ar fi grea, ci dezbinarea ar fi cea care ar fi împărțită și zdrobită.

Acum, ei au ieșit în spațiul public, cu îndrăzneală au atacat chiar și piața și au biruit în mijlocul vrăjmașilor și s-a împlinit cuvântul acela: Fii Tu Stăpân în mijlocul vrăjmașilor Tăi (Ps. 109, 2). Aceasta a fost o minune mai mare, ca ei, arestați, aruncați în închisoare, să facă fapte ca acestea!

Dacă aceia au suferit asemenea lucruri pentru minciună, ce nu va suferi sperjurul? Pentru că ea a zis numai: „Da, pentru atâta”, vedeți ce a suferit. Gândiți-vă deci: cei care jură și se jură fals pe ei înșiși, de ce [pedeapsă] ar trebui să fie ei vrednici?

Se întâmplă în mod potrivit astăzi să vă arăt ticăloșia sperjurului chiar din Vechiul Testament: Era, zice, o seceră zburătoare, de zece coți lățime (Zah. 5, 2).

Zburătoare prevestește sfârșitul iute al răzbunării care urmărește jurămintele.

Faptul că are zece coți în lungime și lățime înseamnă tăria și mărimea durerilor. Că vine zburând din cer este pentru a arăta că răzbunarea este de la Scaunul de judecată de sus.

Faptul că este în formă de seceră arată inevitabilitatea osândei. Căci așa cum secera, când a venit și a prins gâtul, nu se poate trage înapoi cu nimic decât cu sine însăși, dar [odată] cu capul secerat, tot astfel răzbunarea care vine peste cei care se jură este aspră și nu se va opri până nu își va îndeplini lucrarea.

Dar dacă jurăm și scăpăm [teferi] să nu fim încrezători: aceasta nu este decât spre necazul/ durerea noastră. Căci ce credeți? Câți oare, de la Anania și Sapfira [încoace] au îndrăznit să facă același lucru ca și ei?

Cum se face atunci, zici tu, că nu s-au întâlnit cu aceeași soartă?

Nu pentru că în ei s-a îngăduit [să păcătuiască astfel], ci pentru că sunt puși deoparte pentru o pedeapsă și mai mare.

Căci cei care păcătuiesc des și nu sunt pedepsiți, au un motiv mai mare să se teamă și să se îngrozească decât dacă ar fi fost pedepsiți. Căci, pentru ei, răzbunarea crește, pentru nepedepsirea lor de acum și pentru îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu.

Deci să nu ne uităm la aceasta, că nu suntem pedepsiți, ci să chibzuim dacă nu cumva am păcătuit: [căci] dacă, păcătuind, nu suntem pedepsiți, avem mai mult motiv să tremurăm.

Spune, dacă ai avea un rob și tu doar îl ameninți, dar nu îl bați, când se teme el mai mult, când e mai mult dispus să fugă? Nu atunci când doar îl ameninți? Și de aici îi sfătuim pe fiecare să nu folosească tot timpul amenințările, alegând prin urmare mai degrabă să agite mintea cu teroarea și să o sfâșie mai mult decât cu loviturile.

Căci într-un caz pedeapsa este momentană, dar în celălalt ea este perpetuă.

Apoi, dacă nimeni nu simte lovitura secerei, nu vă uitați la aceasta, ci mai degrabă fiecare să se gândească dacă a comis un asemenea păcat.

Multe lucruri asemănătoare se fac acum ca mai înainte de potop, dar niciun potop nu a fost trimis [asupra noastră]: pentru că este un Iad amenințător și răzbunare.

Mulți păcătuiesc [și acum] ca poporul din Sodoma, și cu toate acestea nu s-a turnat [peste ei] nicio ploaie de foc: pentru că un râu de foc este pregătit [în Iad].

Mulți merg pe drumul lui Faraon: totuși nu au călătorit ca Faraon și nu au fost înecați în Marea Roșie. Pentru că marea care îi așteaptă este marea gheenei fără fund, unde pedeapsa nu este însoțită de mângâiere, unde nu există extincție care să termine toate, ci chin pentru totdeauna, în foc, în sugrumare, sunt arși acolo.

Mulți au hulit la fel ca israeliții, dar nu i-au mâncat șerpii: [pentru că] îi așteaptă acolo viermele care nu moare niciodată.

Mulți au fost ca Ghiezi [cf. 2 Împ. 5, 20-27, LXX], totuși nu au fost loviți cu lepră, căci în loc de lepră le rămâne lor să fie tăiați în bucăți și numărați la un loc cu ipocriții.

Mulți s-au jurat și au comis sperjur, totodată, dar să nu fim încredințați de faptul că au scăpat cu adevărat: [căci] scrâșnirea dinților îi așteaptă pe ei.

Da, și aici, vor suferi mari dureri, de asemenea, poate că nu imediat, dar după mai multe păcate, pentru ca răzbunarea să fie mai mare.

Căci dacă adesea ne stabilim, la început, cu păcate mici, dar apoi pierdem tot prin mari jigniri [aduse lui Dumnezeu].

De aceea, când vezi că ți se întâmplă ceva, cheamă-ți în minte [spre amintire] acel păcat anume al tău.

Fiii lui Iacov sunt un exemplu pentru aceasta. Amintiți-vă de frații lui Iosif, că și-au vândut fratele, că au încercat să-l omoare, ba nu, l-au omorât [chiar], atâta timp cât au avut intenția, l-au înșelat și îndurerat pe bătrânul [Iacov] și nu au suferit nimic. După mulți ani au fost aduși într-o mare primejdie și acum sunt puși spre amintirea acestui păcat al lor.

O foarte mare înțelepciune arată împrejurarea în care au fost aduși. Ascultați ce zic ei: Suntem foarte vinovați în privința fratelui nostru (Fac. 42, 21).

Astfel faceți și voi, când se întâmplă ceva. Ziceți: suntem foarte vinovați, pentru că nu am ascultat pe Hristos, pentru că am jurat, jurământul meu mult și jurământul meu strâmb a căzut peste capul meu.

Mărturisiți-vă, căci și ei s-au mărturisit și au fost mântuiți.

Căci de ce totuși pedeapsa nu a urmat imediat? Căci nici Ahaab, după păcatul său în privința lui Nabute, nu a suferit imediat răzbunarea pe care până la urmă a suferit-o [I Împ. 20, 19, LXX].

Și care este motivul pentru aceasta? Dumnezeu îți stabilește o vreme, în care să te curățești, dar dacă persiști în păcat, la sfârșit El va trimite răzbunarea.

Ai văzut soarta celor mincinoși. Gândește-te care va fi soarta sperjurilor, gândește-te și oprește-te. Este imposibil pentru cel care se jură să nu jure strâmb, fie că vrea sau nu, și niciun sperjur nu se va mântui.

Un singur jurământ strâmb este suficient să sfârșească toate, să coboare peste noi toată măsura răzbunării [lui Dumnezeu].

Deci să luăm seama la noi înșine, pentru ca să scăpăm de pedeapsa datorată acestui păcat și să fim găsiți vrednici de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, prin harul și milele Unuia-născut Fiului Său, împreună cu Care fie slava, puterea și cinstea Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în veacul fără sfârșit. Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno