† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, 334 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

*

Între p. 265-271 găsim un articol publicat în Lumina, II, nr. 91 (381), vineri, 7 aprilie 2006, p. 4-5, cf. n. *, p. 265. Cu titlul: Raționalitate și mister în univers. Știința și religia în dialog.

Dialogul dintre teologie și știință presupune ca „teologia actuală să nu separe niciodată Revelația de creație, sau sensurile (înțelesurile) divine ascunse în făpturi de cele exprimate în Scripturi, nici misterul prezenței Creatorului în creația Sa de misterul Mântuitorului lumii, Care ne-a pregătit cerul nou și pământul nou descris în cartea  Apocalipsei (cap. 21)”, p. 267.

Între p. 272-280 avem o alocuțiune rostită la Durău în mai 2007, cf. n. 8, p. 272. Cu titlul: Dialogul dintre teologie și filosofie: posibil și necesar.

În p. 273, autorul vorbește despre Sinodiconul Ortodoxiei pentru a remarca faptul că el conține anatematizarea multor eretici care au folosit în mod abuziv filosofia în teologie. Căci „scopul principal al teologiei ortodoxe nu este perfecțiunea gândirii umane discursive, ci îndumnezeirea omului sau comuniunea lui eternă cu Cel veșnic viu”, p. 277.

Liturghierul ne îndeamnă la dialogul teologiei cu filosofia…pentru că cei cei l-au alcătuit au folosit inteligența minții omenești spre a preamări înțelepciunea divină, dătătoare de lumină și fericire veșnică”, p. 280.

Între p. 281-286 este o cuvântare din iunie 2008, cf. n. *, p. 281. Cu titlul: Percepția teologică a filosofiei ca iubire de înțelepciune și cultivare a demnității umane.

Punctul de legătură între teologie și filosofie este înțelepciunea, p. 281.

Însă nu este acceptabilă afirmația, cum că scrierile Sfântului Antonie cel Mare din Filocalie nu sunt ale lui ci ale lui Epictet. Cine a ajuns la această concluzie, nu are nimic de-a face cu viața duhovnicească a Bisericii.

„Noi suntem obișnuiți să credem că Dumnezeu trebuie să ne respecte libertatea noastră, dar când El Își respectă propria Lui libertate, de Creator și Proniator al lumii, și intervine în mod neașteptat, ne mirăm”, p. 285. Și nu ar trebui să ne mirăm de niciun fel, dacă am fi, cu adevărat, promotorii libertății. Pentru că Dumnezeu, în primul rând și mai presus de toți, e liber în relația cu noi. Și El poate interveni precum dorește în relația Lui cu propria Sa creație.

Urmează o alocuțiune de la București, din 14 mai 2009, cf. n. *, p. 287: Dialogul dintre Teologie, Filosofie și Știință – o cale necesară de a înțelege viața, p. 287-292.

Inteligibilitatea universului, p. 288. Viața are nevoie de solidaritate, p. 292.

Un text din octombrie 2011, rostit la Mănăstirea Caraiman, cf. n. *, p. 293. Cu titlul: Spre o cunoaștere integrală, p. 293-297. Spațiul ca relație interpersonală, p. 296.

Au apărut mai multe studii și cărți, în România, pe tema relației dintre teologie și știință însă nu mi s-a părut niciuna că dialoghează în mod real și cu rezultate uimitoare. Fiecare se cantonează în pătrățica lui pentru că nu avem oameni specializați cu adevărat în teologie și știință.

Pentru că ne trebuie teologi care să fie reali oameni de știință, și nu doar absolvenți de facultăți tehnice, și invers: avem nevoie de oameni de știință pentru acest dialog care să își asume, ca mod de viață, credința și viața ortodoxă.

Eu nu am văzut niciun om de știință-teolog și niciun teolog-om de știință român până la această dată, care să scrie ceva convingător pe o anume temă interdisciplinară. Și dacă nu avem specialiști, de ambele părți, de unde să avem dialog? Ne trebuie vreo 20 de ani, formăm specialiștii, apoi vorbim de dialog.

Între p. 298-301: Timpul vieții conștiente – măsură a devenirii. Un text din septembrie 2012, cf. n. *, p. 298.

După care urmează o scriere din septembrie 2002, susținută la Geneva și publicată deja în rev. Teologie și Viață, an XII, nr. 5-8, 2002, p. 30-37, cf. n. *, p. 302. Titlul: Coruptibilitate și incoruptibilitate în viața umană. Care este finalitatea sfârșitului vieții? Inițial a fost scris în engleză. Un text în care autorul îl citează, în mod masiv, pe Jean-Claude Larchet. Dar și pe John Breck, Tristram Engelhardt jr. și Dominique Beaufils.

Partea a 7-a și ultima a cărții: Cultul – sâmbure al culturii. Care conține două texte: 1. Biserica binecuvintează artele luminate de credință (p. 315-317) și 2. Satul românesc între tradiție, supraviețuire și speranță (p. 318-331).

Primul text a fost rostit pe 27 martie 2005, la Iași, cf. n. *, p. 315 iar al doilea la Cluj-Napoca, pe 7 decembrie 2011, când autorul a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai.

În primul articol îl citează pe Brâncuși, în p. 317, care spunea că „scopul artei este acela de a crea bucurie curată”.  Pe când în al doilea articol al părții a 7-a și în ultimul al cărții, autorul amintește de Lucian Blaga, care și-a ținut discursul de recepție în Academia Română în data de 5 iunie 1937, p. 318. Liviu Rebreanu și-a ținut discursul academic în 29 mai 1939, p. 319 și amândoi au apreciat la cote maxime satul românesc și țăranul român. În p. 320-321, autorul citează cartea Reflexii despre spiritualitatea poporului român a Părintelui Dumitru Stăniloae iar în n. 4, p. 322 se autocitează cu Brâncuși, sculptor creștin ortodox, Ed. Trinitas, Iași, 2008.

Agricultura de subzistență, p. 323, colectivizarea forțată, p. 325, România „reprezintă 6% din suprafața totală a Uniunii Europene și 4% din populația acesteia”, p. 326. Iar țăranii români reprezintă 45, 1% din populația României, adică 9, 7 milioane de locuitori, p. 326.

*

În concluzie, avem de-a face cu o carte cu teme variate, scrisă concis și într-un stil reconfortant. Autorul nu a fost obsedat de bibliografie și nici nu a dorit să fie exhaustiv ci și-a propus să comprime foarte mult mesajul pe care l-a transmis. A subliniat adesea că teologia trebuie să fie pastorală și misionară și toate temele pe care le-a abordat gravitează în jurul acestei idei. Persoana centrală a cărui teologie a fost discutată: Părintele Dumitru Stăniloae. Pentru că autorul și-a făcut din prezentarea teologiei Părintelui Dumitru o strategie editorială și predicatorială.

Did you like this? Share it: