Biserica din capul multora

Pentru Valentin Petcu, Biserica e doar o atracție turistică. Vine la Biserică doar când e vreo Înmormântare, Nuntă sau Botez și e nevoit să se ducă. În rest, vizitează o Biserică doar atunci când e în drumul lui și e vizitată și de alți turiști.

Și ca el fac mulți alții: nu merg la Biserică dar își dau cu părerea despre ceea ce se petrece acolo. Adică vorbesc în necunoștință de cauză.  Vorbesc ca să se afle în treabă.

Însă de ce se pronunță cineva despre un lucru pe care nu-l cunoaște? Și de ce, mai ales, despre Biserică? Pentru că Biserica nu este un subiect despre care să fie total neinteresați.

Pe ei îi interesează Biserica, după cum îi interesează și politica și situația țării, numai că nu fac nimic nici pentru Biserică și nici pentru țară. Ci își văd de a le lor, în mod egoist, și atât.

Însă Biserica atrage, Biserica suscită interes, Biserica impune respect, Biserica îi înfricoșează pe cei păcătoși, pentru că ea este Casa lui Dumnezeu. Biserica e locul unde Dumnezeu ne cheamă pe toți și de aceea, orice nedus la Biserică se simte indispus când vine vorba despre apartenența lui religioasă și despre ce fel de viață duce. Pentru că el simte, în adâncul său, că a nu merge la Biserică este un lucru rău.

Toate glumele proaste făcute pe seama Bisericii și a păcatelor oamenilor religioși sunt o scuză puerilă pentru nefrecventarea Bisericii. Un fel de: „eu meritam mai mult, deși nu mi-a plăcut cartea”.

Despre un manuscris al lui Procopie Pătruț

Pe siteul mănăstirii Stavropoleos[1] este disponibil un manuscris Procopie (Picu) Pătruț[2], atât în forma originală (cu litere chirilice), cât și în transliterare (cu unele erori, dar pentru publicul larg merge). Înțelegem că este vorba de ms. 35 de la Muntele Athos, Viersuri la praznice și la Sfinți.

Manuscrisul ne-a trezit interesul, legat de ceea ce am spus de curând aici.

Versificările părintelui Procopie urmăresc, în mare parte, cărțile de cult. Pentru mine este însă evident faptul că imboldul esențial pentru astfel de transformări în versuri (după tiparul epocii) ale materialului imnografic și hagiografic l-a oferit experimentul reușit al Psaltirii în versuri a lui Dosoftei.

De altfel, între poeziile din acest manuscris se află și Ps. 136 al lui Dosoftei, cu titlul Viers la Duminica lăsatului de brânză (alături de alte două poezii la aceeași zi, despre izgonirea lui Adam din Rai și, respectiv, despre necesitatea postirii), psalm pe care Pătruț l-a lăsat aproape identic cum l-a compus Dosoftei (l-a diortosit puțin și a sărit două versuri, probabil fără intenție):

La râul Vavilonului
jeliiu țara Domnului. Aliluia.
acolo șezum și plânsem
la voroava ce ne strânsem. Aliluia.
Și cu inima amară
de Sion și pentru țară,
aducându-ne aminte
plângem cu lacrimi fierbinte
și bucine ferecate
lăsând prin sălci acățate,
că acolo ne-ntrebară
aceia ce ne prădară
să le cântăm viers din carte
într-acea străinătate.
Ci nu ne era-ndemână
a cânta-n țară străină.
De te-aș uita Țară Sfintă
atuncea să-mi fie smântă
și direapta mea să-ș[i] uite
a schimba viers în lăute!
Să mi se lipească limba
de grumazi de-oi uita scârba
și deaca te-aș fi uitate
Ierusalim cetate
și-nnainte nu te-aș pune
în pomană zile bune!
Să nu uiți, o, Doamne Sfinte
pe Edom ce-au zis cuvinte
sfintei cetăți împotrivă
că răul din gură zdrobi-vă [zlobivă[3]]:
„risipiți ziduri înalte,
Deșertați[-o] de bunătate!”
Și tu, fată vavilonească
răul va să te-ntâlnească!
Fi-va ș-acela ferice
ce va venii să te strice.
Că ți să va-ntoarce darul
cum ne-nchini tu cu paharul,
și coconii tăi de ziduri
s-or zdrobii ca nește hârburi.

Dacă Dosoftei a versificat Psaltirea, având în vedere caracterul poetic și cantabil al acesteia, Procopie Pătruț s-a orientat spre imnografie, în mare măsură.

Manuscrisul amintit ascunde însă și surprize, cum ar fi poezia cu titlul Cădearea dracilor, cu prescripția psaltică: glas 1, însăși podobiia. Aici, părintele Procopie a prelucrat fragmente din Anatolida sau Omul și forțele, poemul lui Heliade, mai precis prima parte a poemului, intitulată Empireul și Tohu-Bohu, transformând-o totodată în muzică psaltică, în imn bisericesc.

În prelucrarea sa – lipsesc, din păcate, la un moment dat, câteva foi (adică 10 strofe) –, el a amendat exagerările neologice ale lui Heliade și a readus poemul în matca lingvistică tradițională, fără să altereze semnificațiile.

Am comentat Anatolida[4] și ne bucură faptul că Procopie Pătruț, personalitate ecleziastică și artistică totodată, cultivată atât în privința teologiei cât și a poeziei, ne dă astfel dreptate pentru modul în care am interpretat o bună parte a acestei creații heliadești, care nu numai că nu contravine concepției ortodoxe, ci dimpotrivă, folosește din plin surse ortodoxe, în așa măsură încât îndreptățește chiar transformarea ei în imn bisericesc.


[1] A se vedea: http://www.stavropoleos.ro/

[2] Despre autor, a se vedea:

http://www.crispedia.ro/Picu_Patrut

http://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_%28Picu%29_P%C4%83tru%C8%9B

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/cuviosul-procopie-picu-patrut-2.html

http://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Others2/25.shtml

[3] Zlobivă = rea, nebună, în psalmul lui Dosoftei. Pătruț n-a cunoscut sensul acestui regionalism. Versul sună astfel la Dosoftei: „Cu rău din gură zlobivă”.

[4] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, vol. I.1, Teologie pentru azi, București, 2014, ediția a doua, p. 648-701, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.

Studiile de teologie liturgică ale ÎPS Laurențiu Streza [1]

plinitu-s-ahristoase† Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de teologie Liturgică, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012, 509 p.

*

Cartea e prefațată de Părintele Ică jr.: Mitropolitul-profesor Laurențiu și înnoirea liturgică a teologiei ortodoxe transilvănene, p. 5-9. Iar din prefață înțelegem că volumul e unul aniversar (la împlinirea a 65 de ani) și retrospectiv, conținând 34 de articole ale autorului, p. 5. În p. 7, Părintele Profesor Ică jr. vorbește despre starea decadentă a Liturgicii iar în p. 8 despre revirimentul ei.

Între p. 11-43 găsim o Biobliografie a ÎPS Laurențiu Streza, din care aflăm că s-a născut pe 12 octombrie 1947, la Sâmbăta de Sus, în jud. Brașov, din părinții Iulian și Viorica, p. 11. A făcut liceul la Făgăraș, între 1965-1969 a făcut facultatea la Sibiu, terminând cu licența Mai-Marele Păstorilor, Hristos, modelul păstorilor bisericești în lumea evangheliilor canonice, p. 11.

Pe 7 noiembrie 1969 s-a căsătorit cu domnișoara Eugenia Stanciu, asistentă medicală, cu care a avut 5 copii: doi băieți și 3 fete iar aceasta, în 1992, a adormit, p. 11.

ÎPS Laurențiu a fost hirotonit preot în 20 decembrie 1969, fiind preot la Lisa, în Făgăraș. Între 1970-1973 și-a făcut Doctoratul la București, iar din 1976 începe să lucreze la Institutul Teologic din Sibiu, p. 11. Între 1982-1983 studiază la Bossey, în Elveția, terminând cu o lucrare despre Tainele inițierii creștine, p. 12. Devine Doctor în Teologie în 1985, la București, cu teza: Botezul în diferite rituri liturgice creștine, sub îndrumarea Părintelui Ene Braniște, p. 12. Este Profesor de Liturgică, Pastorală și Artă creștină din 1987, p. 12.

Pe 20 iulie 1996 a devenit monah la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, primind numele de Laurențiu, pentru că numele său de Botez este Liviu, p. 12. În 10 și 11 august 1996 a fost hirotonit și instalat Episcop de Caransebeș, p. 12. În 3 noiembrie 2005 a fost ales Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului iar la 13 noiembrie 2005 a fost întronizat la Sibiu de PFP Teoctist Arăpașu, p. 13.

Are 4 titluri Doctor Honoris Causa, p. 13-14, a publicat 5 cărți și la 6 a fost coautor, p. 14-15, teza sa doctorală fiind tipărită în două numere din rev. Ortodoxia: nr. 1/ 1985, p. 17-186 și nr. 2/ 1985, p. 239-344, p. 14.

A coordonat apariția a 5 cărți, p. 15, a publicat 31 de studii, p. 15-18, 84 de articole și cuvântări, p. 18-23, 14 studii și articole în reviste din străinătate, p. 23-24, 32 de referate, p. 25-28, 31 de cuvântări comemorative și prefețe, p. 29-31, 44 scrisori pastorale, p. 31-35, 43 de predici, p. 35-38, 28 de interviuri și cronici personale, p. 38, 40, 31 de note și însemnări, p. 41-43.

Astfel, uitându-ne pe titlurile scrierilor sale, putem spune că a scris despre Sfântul Botez, despre Sfântul Andrei Șaguna, despre manuscrise liturgice românești, Sfânta Mirungere, Sfintele Taine în general, Biserică, Ierurgii, Dumnezeiasca Liturghie, Vecernie, Sfântul Maslu,  Sfânta Cruce, PFP Teoctist Arăpașu etc.

Primul capitol al cărții: Biserica, locaș de închinare sfințit și sfințitor – centrul liturgic al creației. Iar primul studiu din carte poartă titlul: Biserica, locaș de închinare (p. 47-58). El a fost publicat inițial în rev. Ortodoxia, nr. 4/ 1982, p. 561-569, cf. n. *, p. 47.

foișorul de sus al Cinei celei de Taină, p. 48. Baptisteriul descris în Testamentum Domini (cartea I, cap. 19) are 21 de coți lungime (numărul Profeților) și 12 coți lățime (numărul Apostolilor), p. 50.

Al doilea articol al cărții: Simbolul liturgic în arhitectura bisericii, locaș de închinare, p. 59-74. Care a fost citit la București, pe 10 decembrie 2002, cf. n. *, p. 59.

Și în primul și în al doilea articol al cărții cuvintele în greacă nu au diacritice.

Cupola Bisericii aidoma cerului cosmic, p. 69.

Autorul ne spune că în pronaos trebuie să se facă Botezul și Mirungerea, p. 72, iar în naos, Spovedania, Cununia și Maslul, p. 72 iar Hirotonia în altar, p. 72. În fapt, n-am văzut vreodată să se facă Botezul sau Mirungerea în pronaos ci numai în naos. În pronaos se fac exorcismele Botezului.