Despre un manuscris al lui Procopie Pătruț
Pe siteul mănăstirii Stavropoleos[1] este disponibil un manuscris Procopie (Picu) Pătruț[2], atât în forma originală (cu litere chirilice), cât și în transliterare (cu unele erori, dar pentru publicul larg merge). Înțelegem că este vorba de ms. 35 de la Muntele Athos, Viersuri la praznice și la Sfinți.
Manuscrisul ne-a trezit interesul, legat de ceea ce am spus de curând aici.
Versificările părintelui Procopie urmăresc, în mare parte, cărțile de cult. Pentru mine este însă evident faptul că imboldul esențial pentru astfel de transformări în versuri (după tiparul epocii) ale materialului imnografic și hagiografic l-a oferit experimentul reușit al Psaltirii în versuri a lui Dosoftei.
De altfel, între poeziile din acest manuscris se află și Ps. 136 al lui Dosoftei, cu titlul Viers la Duminica lăsatului de brânză (alături de alte două poezii la aceeași zi, despre izgonirea lui Adam din Rai și, respectiv, despre necesitatea postirii), psalm pe care Pătruț l-a lăsat aproape identic cum l-a compus Dosoftei (l-a diortosit puțin și a sărit două versuri, probabil fără intenție):
La râul Vavilonului
jeliiu țara Domnului. Aliluia.
acolo șezum și plânsem
la voroava ce ne strânsem. Aliluia.
Și cu inima amară
de Sion și pentru țară,
aducându-ne aminte
plângem cu lacrimi fierbinte
și bucine ferecate
lăsând prin sălci acățate,
că acolo ne-ntrebară
aceia ce ne prădară
să le cântăm viers din carte
într-acea străinătate.
Ci nu ne era-ndemână
a cânta-n țară străină.
De te-aș uita Țară Sfintă
atuncea să-mi fie smântă
și direapta mea să-ș[i] uite
a schimba viers în lăute!
Să mi se lipească limba
de grumazi de-oi uita scârba
și deaca te-aș fi uitate
Ierusalim cetate
și-nnainte nu te-aș pune
în pomană zile bune!
Să nu uiți, o, Doamne Sfinte
pe Edom ce-au zis cuvinte
sfintei cetăți împotrivă
că răul din gură zdrobi-vă [zlobivă[3]]:
„risipiți ziduri înalte,
Deșertați[-o] de bunătate!”
Și tu, fată vavilonească
răul va să te-ntâlnească!
Fi-va ș-acela ferice
ce va venii să te strice.
Că ți să va-ntoarce darul
cum ne-nchini tu cu paharul,
și coconii tăi de ziduri
s-or zdrobii ca nește hârburi.
Dacă Dosoftei a versificat Psaltirea, având în vedere caracterul poetic și cantabil al acesteia, Procopie Pătruț s-a orientat spre imnografie, în mare măsură.
Manuscrisul amintit ascunde însă și surprize, cum ar fi poezia cu titlul Cădearea dracilor, cu prescripția psaltică: glas 1, însăși podobiia. Aici, părintele Procopie a prelucrat fragmente din Anatolida sau Omul și forțele, poemul lui Heliade, mai precis prima parte a poemului, intitulată Empireul și Tohu-Bohu, transformând-o totodată în muzică psaltică, în imn bisericesc.
În prelucrarea sa – lipsesc, din păcate, la un moment dat, câteva foi (adică 10 strofe) –, el a amendat exagerările neologice ale lui Heliade și a readus poemul în matca lingvistică tradițională, fără să altereze semnificațiile.
Am comentat Anatolida[4] și ne bucură faptul că Procopie Pătruț, personalitate ecleziastică și artistică totodată, cultivată atât în privința teologiei cât și a poeziei, ne dă astfel dreptate pentru modul în care am interpretat o bună parte a acestei creații heliadești, care nu numai că nu contravine concepției ortodoxe, ci dimpotrivă, folosește din plin surse ortodoxe, în așa măsură încât îndreptățește chiar transformarea ei în imn bisericesc.
[1] A se vedea: http://www.stavropoleos.ro/
[2] Despre autor, a se vedea:
http://www.crispedia.ro/Picu_Patrut
http://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_%28Picu%29_P%C4%83tru%C8%9B
http://www.sfant.ro/sfinti-romani/cuviosul-procopie-picu-patrut-2.html
http://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Others2/25.shtml
[3] Zlobivă = rea, nebună, în psalmul lui Dosoftei. Pătruț n-a cunoscut sensul acestui regionalism. Versul sună astfel la Dosoftei: „Cu rău din gură zlobivă”.
[4] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, vol. I.1, Teologie pentru azi, București, 2014, ediția a doua, p. 648-701, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.