Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 13 la Faptele Apostolilor [11]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Omilia 13

Apoi, sculându-se arhiereul și cei care erau împreună cu el (cei din secta saducheilor) s-au umplut de indignare și și-au pus mâinile pe Apostoli și i-au pus pe ei în temnița obștească (5, 17-18).

Sculându-se, adică fiind stârniți, fiind incitați de lucrurile care avuseseră loc, arhiereul și cei care erau împreună cu el (cei din secta saducheilor)[1] s-au umplut de indignare și și-au pus mâinile pe Apostoli: acum îi atacă cu mai multă putere.

Și i-au pus pe ei în temnița obștească, dar nu i-au adus numaidecât la judecată, pentru că, din nou, se așteptau să se înmoaie.

Dar Îngerul Domnului a deschis ușile temniței și i-a scos afară și a zis: Mergeți, stați în templu și vorbiți poporului toate cuvintele acestei vieți. Și când ei au auzit aceasta, au intrat în templu dimineața devreme și învățau (5, 19-21).

Aceasta s-a făcut pentru încurajarea ucenicilor și pentru folosul și instruirea celorlalți. Și luați aminte că felul în care ei procedează în cazul de față este la fel cum a făcut Hristos Însuși. Adică, în minunile Sale, deși El nu îi lasă pe oameni să le vadă în modul însuși de a fi lucrate, le oferă mijloacele prin care aceștia să fie învățați despre cele ce s-au lucrat.

Căci astfel, în Învierea Sa, nu i-a lăsat să vadă cum a înviat. În apa făcută vin, oaspeții nu văd cum s-a făcut, pentru că băuseră mult și discernământul îl lasă altora.

La fel și aici: nu îi văd [pe Apostoli] în faptul de a fi scoși afară [din temniță], dar văd dovezile din care pot să înțeleagă ce s-a făcut[2]. Noaptea i-a scos Îngerul pe ei afară. Ce însemna aceasta? Pentru că în felul acesta erau mai mult crezuți decât dacă s-ar fi întâmplat în alt fel. Altfel, oamenii nici n-ar fi avut ocazia să pună întrebarea. Fiindcă [dacă s-ar fi întâmplat lucrurile] în oricare alt fel, ei nu ar fi crezut.

Așa a fost și în vremurile vechi, în cazul lui Nabuhodonosor: i-a văzut pe ei rugându-se Domnului în cuptor și apoi cu adevărat a fost cuprins de uimire (Dan. 3, 24-25).

De aceea, apoi, acești preoți ar fi trebuit, ca primă întrebare, să fi spus: Cum ați ieșit afară?. În loc de aceasta, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, ei întreabă: Nu v-am poruncit noi vouă, cu poruncă, să nu vorbiți? (5, 28)[3].

Și luați aminte [la faptul că], prin informarea din partea altora, iau la cunoștință despre toate împrejurările [în care s-a petrecut minunea]. Ei văd temnița rămânând închisă cu pază și pe străji stând în fața ușilor. Aceasta este o pază dublă, ca și în cazul mormântului, unde a fost atât sigiliul/ pecetea, cât și oamenii care l-au păzit.

Vedeți cum au luptat împotriva lui Dumnezeu!

Spuneți, [arhiereilor,] ceea ce s-a întâmplat cu ei [cu Apostolii] a fost din lucrare omenească? Cine i-a lăsat să iasă afară, când ușile erau încuiate? Cum au ieșit ei afară, cu străjile stând în fața ușii?

Cu adevărat, [arhiereul și ceilalți] trebuie să fie nebuni sau beți ca să vorbească astfel [, ignorând minunea][4].

Aici sunt oamenii pe care nici temnița, nici legăturile, nici ușile încuiate nu au fost în stare să îi țină, și totuși ei se așteaptă să îi copleșească [prin autoritatea lor]: astfel este prostia lor copilărească[5].

Soldații lor veniseră și mărturisiseră ceea ce se întâmplase, ca și cum ar fi încercat într-adins să îi lipsească de orice arătare a rațiunii.

Remarcați cum se întâmplă minune peste minune, [fiecare] diferită după fel, unele lucrate de ei, altele cu ei, și [fiind] unele mai strălucite decât altele?

Și când ei au auzit aceasta, au intrat în templu dimineața devreme și învățau. Dar a venit arhiereul, și cei care erau cu el, și au adunat sinedriul și tot sfatul fiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să-i aducă pe ei.

Dar când au venit slujitorii și nu i-au găsit în temniță, s-au întors și au grăit zicând: Cu adevărat, am găsit temnița încuiată, cu pază, și pe străjeri stând înaintea ușilor, dar când am deschis, nu am găsit pe nimeni înăuntru.

Deci când arhiereul și căpetenia templului și mai-marii preoților au auzit aceasta, s-au mirat de ei, ce va să fie aceasta (5, 21-24).

Este bine spus că vestea nu a fost adusă lor imediat, ci ei erau la început uimiți, neștiind ce să creadă, pentru ca, după ce vor fi înțeles-o bine și vor fi văzut că este vorba, în acest caz, de o Putere dumnezeiască, apoi să înțeleagă întru totul cum stau lucrurile.

Apoi a venit cineva și le-a spus lor zicând: Iată, oamenii pe care i-ați pus în temniță sunt în templu, stând și învățând poporul. Apoi au mers căpetenia și cu ceilalți slujitori și i-au adus pe ei, fără silă, căci se temeau de mulțime, să nu fie omorâți cu pietre (5, 25-26).

O, prostia oamenilor! Se temeau, zice, de mulțime. De ce, cu ce i-a ajutat mulțimea pe Apostoli?

Când ar fi trebuit să se teamă de faptul că Dumnezeu îi elibera pe ei în mod continuu din puterea lor, ca pe niște făpturi înaripate, în loc de aceasta, ei se temeau de mulțime!

---

[1] Cei care pretindeau că știu Legea mergeau împreună cu cei din sectă. Pentru că, chiar dacă nu se înțelegeau între ei asupra problemelor teologice, s-au înțeles însă ca să prigonească Adevărul și pe cei nevinovați.

[2] Dumnezeu nu lasă să fie văzut modul în care se produc minunile/ schimbările minunate, pentru ca oamenii să nu fie atrași de neobișnuitul fenomenelor, în loc să caute să vadă puterea lui Dumnezeu și scopul cu care au fost lucrate. În filmele moderne se insistă tocmai pe elementul fantastic, care pe Hristos nu L-a interesat ca să-l arate oamenilor.

Ceea ce atrage acum este exhibiționismul, magia, modul rapid în care lucrurile sau oamenii se pot preschimba sau pot călători.

Însă Hristos a vrut să arate că la Dumnezeu toate sunt cu putință și că El este Izvorul vieții și Creatorul tuturor lucrurilor și că în El trebuie să își pună oamenii credința și nădejdea.

Mintea proastă și copilăresc-demonică se uită după aparențe, după fenomene nemaivăzute, când nu acestea sunt importante pentru mântuire.

Chiar în filmele religioase, realizate de neoprotestanți, cel mai adesea, se insistă tot pe neobișnuitul minunilor sau pe luarea prin surprindere a oamenilor și nu pe învățătura dumnezeiască.

[3] Arhiereul și soborul său înțeleseseră foarte bine minunea și tocmai de aceea ocolesc evenimentul minunat petrecut și fac să pară că problema ar fi neascultarea poruncii dată de ei. Adică trec peste Dumnezeu, ca neimportant.

Mai important era, pentru ei: de ce nu ascultaseră Apostolii de ei, de arhiereii vremii. Cu toate că Dumnezeu Își făcuse cunoscută voia Sa, ei erau preocupați să-și păstreze demnitățile lor și întâietatea în fața mulțimii. Problema pentru ei nu era ce vrea Dumnezeu, ci să nu-și piardă scaunele și averile.

Felul în care procedează și cu Sfinții Apostoli arată cu prisosință că și mai înainte știuseră foarte bine pe Cine răstignesc.

[4] Nu mai merge încă o dată minciuna că Apostolii au mituit paznicii, pe care au folosit-o în cazul Învierii lui Hristos.

[5] Răutatea te face mai prost decât copiii. Lăcomia de avere și de slavă omenească și ura lor împotriva oricui le amenința poziția socială – fie El și Dumnezeu – îi făcea să fie proști, încât să nu mai poată fi raționali nici măcar în lucruri elementare.